Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 823/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA Nr.823

Ședința publică din data de 24 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Elena Costea

JUDECĂTORI: Elena Costea, Constanța Pană Adriana Maria C -

- - -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul domiciliat în B, - Nord,. 29,.2, județul B, împotriva deciziei civile nr. 164 din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în B, str. - -, -.18, județul

Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei conform chitanței nr. -/2008, timbre judiciare de 10,30 lei anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât reprezentat de avocat din cadrul Baroului P conform împuternicirii avocațiale nr. 46/2008, intimata reclamantă reprezentată de avocat din cadrul Baroului B conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:

Avocat pentru recurentul pârât depune la dosar copii de pe actele de identitate ale fiicelor părților, copia certificatului de căsătorie al unei din fiice și planșe fotografice ale imobilului în litigiu. Arată că alte cereri nu mai are de formulat.

Avocat pentru intimata reclamantă depune la dosar procesul - verbal întocmit la data de 3.07.2008 de BEJ, privind oferta reală de plată a sultei, notificare către recurent și copia altui proces verbal întocmit la data de 23.06.2008 de același executor. Arată că alte cereri nu mai are de formulată.

Curtea ia act de declarația părților, prin apărători, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat având cuvântul pentru recurentul pârât susține oral motivele de recurs, arătând că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală, în temeiul art. 304 pct.9 cod procedură civilă.

Susține că prin decizia pronunțată s-a menținut modalitatea de partajare dispusă de prima instanță de fond, prin omologarea raportului de expertiză imobiliară, în varianta a III-a, variantă conform căreia intimatei - reclamante i-au fost atribuite atât apartamentul nr. 18 cu 3 camere, situat în B, cartier - -, - cât și imobilul casă de locuit situat tot în B,-, iar recurentului - pârât i s-a atribuit imobilul casă de locuit și teren aferent situat în comuna, județul

La instanța de apel a invocat în favoarea omologării variantei a IV-a, conform căreia imobilul situat în B,- i-ar fi atribuit recurentului, având în vedere că la acest imobil a adus o serie de îmbunătățiri și adăugiri constructive, efectuate după separarea în fapt de către reclamantă.

Arată în continuare că recurentul - pârât, deși are domiciliul în B, nu dispune de locuință în oraș, acesta fiind nevoit să locuiască în prezent în domiciliul unor rude. părților nu mai locuiesc în respectivul apartament, una din ele locuiește în I unde s-a căsătorit iar cealaltă fiică locuiește în B, așa cum a demonstrat și cu copiile de pe actele de identitate.

În varianta omologată de instanță, sulta pe care trebuiască să i-o plătească este mai mare, pe când în varianta a IV-a ar urma ca recurentul să-i achite o sultă mai mică, din aceasta rezultând și faptul că varianta omologată de instanță nu respectă nici criteriul prevăzut de disp.art. 741 Cod civil.

Reclamanta nu poate locui în două imobile în același oraș, ca dovadă aceasta deja l-a pus în vânzare.

Pentru cele arătate și dezvoltate pe larg în motivele de recurs, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii prin omologarea variantei a IV-a din raportul de expertiză efectuat de exp..

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat având cuvântul pentru intimata - reclamantă arată că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, atât instanța de fond cât și instanța de apel, au avut în vedere la omologarea raportului de expertiză bunuri imobiliare, criteriile prevăzute de art. 6739Cod procedură civilă cât și dispozițiile art.741 Cod civil.

Conform înscrisurilor depuse la dosar rezultă că intimata-reclamantă deja a făcut demersuri la executorul judecătoresc pentru oferta reală de plată a sultei către recurentul pârât, astfel că nu există un impediment în realizarea sultei ce i se cuvine.

Mai susține că recurentului pârât i-au fost atribuite două imobile în comuna, iar referitor la societatea care, recurentul pretinde că își are sediul, aceasta nu mai funcționează.

Solicită respingerea recursului ca nefondat. Depune concluzii scrise.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 25.09.2006 sub nr.9608/2006 reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună partajarea bunurilor comune, dobândite de părți în timpul căsătoriei, în cote egale de câte, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 3633/07.07.2004 pronunțată de Judecătoria Buzău, definitivă și irevocabilă, a fost desfăcută căsătoria încheiată de părți la data de 13.11.1982, iar în timpul căsniciei au fost dobândite mai multe bunuri mobile și imobile.

În temeiul art. 115-119 Cod pr. civ. pârâtul a formulat întâmpinare - cerere reconvențională, prin care a arătat că este de acord cu cererea de ieșire din indiviziune, a precizat că bunurile imobile sunt fie subevaluate, fie supraevaluate de către reclamantă, solicitând partajarea și altor bunuri mobile ce nu au fost cuprinse în cererea inițială, dar au fost dobândite în timpul căsătoriei și se află în posesia reclamantei în apartament.

Totodată pârâtul a solicitat să se constate că a efectuat prin contribuție exclusivă îmbunătățiri constând în: geamuri termopan, centrală și 5 calorifere montate la construcția din mun. B,-, geamuri termopan montate la balconul apartamentului nr. 18 din B, cartier - 2, - precum și să se stabilească în favoarea sa o contribuție de 75% la dobândirea bunurilor comune, motivat de faptul că, în perioada de dobândire a bunurilor - 1982-1991 - reclamanta nu a lucrat, fiind casnică și pârâtul era singurul care obținea venituri din muncă.

Reclamanta a formulat cerere completatoare a acțiunii și întâmpinare la cererea reconvențională formulată de către pârât, prin care a arătat că nu contestă bunurile mobile enumerate de pârât în cererea reconvențională, însă TV marca Sony, aragazul cu 2 ochiuri și șifonierul cu 2 uși se află în posesia pârâtului și a precizat că îmbunătățirile - geamuri termopan - de la sufragerie și dormitor au fost efectuate de către ea, în totalitate, iar cu privire la geamurile termopan de la balcon - îmbunătățirile sunt efectuate în cote egale de 1/2, contribuția pârâtului constând în aceea că a căutat o firmă care le-a montat.

Pârâtul a arătat că în apartament există gresie și faianță - în bucătărie, baie, hol, însă acestea au fost cumpărate din anul 1991 sau 1992 și au fost montate în anul 2002-2003.

În cauză au fost administrate probatorii cu interogatorii, martori și înscrisuri.

Părțile au depus la dosar acte.

După administrarea probatoriilor prin încheierea interlocutorie pronunțată în cauză la data de 12.02.2007 Judecătoria Buzăua admis în principiu și în parte atât cererea principală, cât și cererea reconvențională, a constatat că părțile au dobândit, în timpul căsătoriei, în cote egale de 1/2 fiecare, următoarele bunuri imobile: un imobil situat în B,-, județul B, compus din construcție - o cameră de zi, un dormitor și o verandă, construită din cărămidă, învelită cu țiglă și teren, în suprafață de 274 mp; un imobil situat în B, cartier - -, - 9,.18, conform contractului de vânzare - cumpărare din data de 25.05.1991; un imobil situat în sat, comuna, județul B, compus din casă de locuit alcătuită din două corpuri de clădire, precum și suprafața de 2740 p teren aferent, precum și bunuri mobile constând în: cuier în 2 uși, de, culoare maro; congelator Arctic alb; frigider Arctic alb; set canapea extensibilă și 2 fotolii de stofă, culoare; măsuță televizor din lemn masiv stejar, culoare maro; masa extensibilă 8 persoane și 4 scaune din lemn masiv stejar, culoarea maro; bibliotecă în 5 corpuri supraetajate, din, cu furnir de nuc; 1 covor persan 2,50/3,50 culoare predominantă bej; televizor diagonala 52; dulap 2 uși, din cu furnir; birou din cu furnir; canapea extensibilă de stofă; 2 mochete persane; set dormitor compus din pat dublu; dulap în 3 uși supraetajat; masa televizor, 2 noptiere din culoarea bej; aragaz 4 ochiuri alb; mașină de spălat automată; mobilă de bucătărie în 3 corpuri, 2 supraetajate, din culoarea bej; televizor color SONY; un aragaz cu 2 ochiuri, un șifonier în 2 uși.

A mai constatat instanța că reclamanta are un drept de creanță, în cotă de 1/2 din suma adusă de către pârât, ca aport la capitalul social al și din beneficiile pe perioada 2003-2004, precum și un drept de creanță în cotă de 1/2 din suma adusă de către pârât ca aport la capitalul social al EM, și din beneficiile pe perioada 1994-2004 (la EM ), că reclamanta a efectuat la imobilul - apartament - situat în B, cart. - -, - 9,. 18, următoarele îmbunătățiri, prin contribuția sa exclusivă: montat gresie și faianță în bucătărie și baie, montat gresie hol, montat geamuri termopan la sufragerie și dormitoare, montat geamuri termopan la balcon și că îmbunătățirile efectuate la imobilul din B, -ării, nr.13 - montat geamuri termopan și centrală cu 5 calorifere - reprezintă investiții în cadrul firmei EM - fiind cheltuieli deductibile.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr.3633/07.07.2004, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Buzău, a fost desfăcută căsătoria încheiată între părți la 13.11.1982 și din coroborarea înscrisurilor cu depozițiilor de martori și cu recunoașterile părților, consemnate în urma răspunsurilor la interogatoriile administrate, s-a reținut componența masei de partaj în privința bunurilor mobile și imobile.

S-a reținut că reclamanta a efectuat la imobilul - apartament - situat în B, cartier - -, următoarele îmbunătățiri prin contribuția sa exclusivă,după despărțirea în fapt a părților, față de recunoașterea pârâtului la interogatorii: montat gresie și faianță în bucătărie și baie; montat gresie hol; montat geamuri termopan la sufragerie și la cele 2 dormitoare.

Din înscrisurile depuse la dosar, și anume: graficul împrumuturilor contractate de către reclamantă - la. "Poșta" B, în perioada 2002-2004, chitanțele de plată a ratelor de împrumut, factura fiscală nr.5886/17.04.2003 și chitanța nr.-/17.04.2003 -privind achiziționarea de geamuri termopan- coroborate cu declarația martorei, instanța de fond a constatat că geamurile termopan la balcon la apartamentul din B, cart. - - au fost achiziționate și montate prin contribuția exclusivă a reclamantei, pârâtul contribuind (nematerial) doar prin aceea că a căutat o firmă care să le monteze.

Referitor la îmbunătățirile de la imobilul din B-dul - -montat geamuri termopan și centrală cu 5 calorifere- instanța a reținut că acestea sunt investiții în cadrul firmei EM, fiind deductibile ca și cheltuieli.

În ceea ce privește solicitarea pârâtului pentru reținerea de cote diferențiate la dobândirea bunurilor - 75% pârâtul și 25% reclamanta, prima instanță a constatat că reclamanta a lucrat, respectiv a realizat venituri înainte de nașterea primului copil și, ulterior, după anul 1990 până în prezent, precum și că aceasta a desfășurat muncă în gospodărie, astfel încât a reținut că motivele invocate de către pârât nu sunt de natură a determina cote diferențiate.

Cu privire la solicitarea reclamantei, în sensul de a se partaja valoarea părților sociale deținute de pârât la și beneficiile pe perioada 1999-2004, precum și valoarea părților de interes în procent de 91,25%, deținute de către pârât la EM și beneficiile pe perioada 1994-2004, instanța a reținut că la dosar a fost depus actul adițional la statutul de societate nr.3195/02.12.1999 și contractul de cesiune părți sociale autentificat sub nr.427/03.02.2003, prin care pârâtului i-au fost cesionate 10 părți sociale egale, a câte 100.000 lei fiecare, astfel încât beneficiile se vor calcula doar pe perioada 2003-2004. Totodată s-a reținut că reclamanta are doar un drept de creanță în cotă de 1/2 din suma adusă de către pârât la capitalul social al și din beneficiile pe perioada 2003-2004, precum și un drept de creanță în cotă de 1/2 din suma adusă de către pârât ca aport la capitatul social al EM și din beneficiile pe perioada 1994-2004.

În cauză au fost efectuate expertize de specialitate, rapoartele de expertiză și răspunsurile la obiecțiuni fiind depuse la dosar.

Prin sentința civilă nr. 5001 din 24.09.2007 Judecătoria Buzăua admis în parte cererea de partaj bunuri comune, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant și a dispus ieșirea din indiviziune a părților prin omologarea rapoartelor de expertiză - în varianta IV, în varianta III, în varianta unică, lucrări ce fac parte integrantă din sentință și au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, referitor la bunurile mobile, că raportul de expertiză în varianta IV este agreată de ambele părți.

În ceea ce privește bunurile imobile, au fost aplicate dispozițiile art.6739Cod procedură civilă fiind omologat raportul de expertiză în varianta III, cu motivarea că la apartamentul cu 3 camere din B, cartier - -, - 9,. 18, reclamanta a adus importante îmbunătățiri astfel cum ele au fost prezentate în expertiză, iar acesta este și domiciliul reclamantei și al celor două fiice; în ceea ce privește imobilul casă de locuit și terenul aferent de 148 mp din B,-, așa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare autentic nr. 2193/1997, acestea au fost dobândite de reclamantă de la mama acesteia, situație în care având în vedere legăturile afective ale reclamantei cu acest imobil este firesc să fie atribuit în lotul acesteia.

Din aceleași rațiuni a fost atribuite în lotul pârâtului - reclamant imobilele situate în comuna compuse din casă bătrânească, casă nouă și suprafața de 2740 mp teren, urmând ca reclamanta să fie obligată la plata unei sulte pentru egalizarea loturilor, în sumă de 124.154,60 lei, pe care va fi obligată să o plătească pârâtului în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a sentinței.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de apel apelantul a arătat că reclamantei i s-a atribuit un lot în valoare totală de aproximativ 400.000 lei, în timp ce lotul ce i-a fost lui atribuit este în valoare de cel mult 130.000 lei și având în vedere diferența de valoare dintre cele două loturi s-a solicitat schimbarea în parte a soluției primei instanțe astfel încât partajul să se realizeze într-adevăr în cote de 1/2.

A mai precizat apelantul că instanța de fond a făcut o eroare și singurul argument pentru care imobilul din strada - a fost inclus în lotul reclamantei a fost acela că bunul a fost cumpărat de la mama reclamantei intimate.

Tribunalul Buzău - Secția civilă prin Decizia nr. 164/12.05.2008 a respins ca nefondat apelul, luând act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 5001/24.09.2007 a Judecătoriei Buzău au fost omologate raportul de expertiza merceologie întocmit de expert în varianta IV, expertiza topo - construcții întocmită de expert în varianta III și expertiza contabilă întocmită de expert în variantă unică, fiind atribuite părților loturile propuse prin acestea.

Lotul reclamantei intimate cuprinde, alături de o serie de bunuri mobile și dreptul de creanță în sumă de 13.700 lei, apartamentul cu trei camere din municipiul B, cartier - -, situat la etajul 4 într-un bloc cu 4 etaje, evaluat de expertul constructor la 144.207 lei, îmbunătățirile aduse acestuia prin contribuția exclusivă a reclamantei, evaluate la 7.649 lei,precum și casa de locuit cu terenul aferent de 148 mp din mun. B,-, bunuri evaluate de expertul constructor la 55.112 lei - construcția și 156.287 lei terenul aferent.

stabilite de expert pentru imobile corespund stării tehnice a construcțiilor, locului situării imobilelor, indicilor aplicabili și folosiți, corelate și cu valoarea de circulație, fără să fie dovedită o subevaluare a acestora și, mai mult, după comunicarea expertizelor partea nu a formulat asemenea critici pe calea obiecțiunilor, fiind pentru prima dată evidențiate în concluziile la dezbaterea pe fond a apelului.

Lotul atribuit apelantului pârât prin hotărârea primei instanțe cuprinde, alături de bunurile mobile, două construcții - casa bătrânească și construcția nouă, precum și terenul aferent acestora în suprafață de 2740 mp din comuna, județul B, evaluate de expertul constructor la 2.294 și, respectiv, 8.749 lei - construcțiile și la 69.401 lei - terenul.

Diferența de valoare dintre cele două loturi a fost acoperită prin echivalent bănesc și pentru egalizarea valorică a loturilor reclamanta intimată a fost obligată la plata sultei de 124.154,60 lei către pârâtul apelant, în termen de 6 luni.

A mai reținut tribunalul că, în raport de criteriile prevăzute de art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă, dar ținând seama și de împrejurările concrete ale speței de față, imobilele - bunuri comune au fost împărțite în natură între părți, luându-se în considerare și principiul echității.

Apartamentul s-a inclus în lotul reclamantei justificat de faptul că îmbunătățirile aduse acestuia reprezintă contribuția exclusivă a intimatei reclamante, precum și pentru că aceasta locuiește în apartament alături de cele două fiice rezultate din căsătoria părților.

Casa cu terenul aferent din-, Mun. B au fost înstrăinate părților de către, mama reclamantei intimate, în considerarea calității acestora de fiica și respectiv ginerele ei. Construcția reprezintă partea din față dintr-o casă mai mare, camerele aflate în continuare, conform documentației aflate la dosar fiind în proprietatea soților, sora și cumnatul reclamantei intimate. De asemenea terenul ce excede suprafeței de 148 mp - în continuarea curții - se află în proprietatea familiei, imobilele făcând inițial parte dintr-un singur trup, înstrăinat în cele două părți de către către fiicele sale și familiile acestora. Făcând parte din fosta casă părintească, este cert că există un atașament afectiv al reclamantei față de acest imobil, afirmat de parte la momentul la care a cerut atribuirea lui și avut în vedere de prima instanță la omologarea variantei de expertiză topo - construcții.

A concluzionat tribunalul că în considerarea acestor elemente, dar și judecând în echitate, în mod corect a fost inclus acest imobil în lotul reclamantei intimate, chiar dacă rezultă în acest fel o diferență valorică între loturile părților, dar care a fost compensată prin echivalent bănesc, fiind stabilită o sultă corespunzătoare.

De altfel aceleași rațiuni au stat la baza atribuirii către pârâtul apelant a imobilului compus din două construcții și teren aferent din comuna, județul B, provenind prin vânzare - cumpărare de la mama și bunicul matern al apelantului.

În ce privește afirmațiile apelantului referitoare la sediul social "A & F " și punctul de lucru al " EM" stabilite în imobilul din-, mun. B, coroborând actele aflate în dosarul de fond la filele 32 - 56 cu susținerile făcute de părți în apel dar și cu constatările directe ale expertului constructor, instanța a constatat că "A & F " și-a schimbat succesiv sediul social din comuna, județul B în str. -,. 19 E,. 6, municipiul B și apoi în-, municipiul B, iar " EM" are sediul social în comuna, județul B și a avut punct de lucru în-, municipiul B, dar în prezent acesta nu mai este stabilit în imobilul sus menționat, iar respectiva societate nu mai are activitate - nu funcționează.

Pe de altă parte, amplasarea sediului social al "A & F " în acest imobil nu este un motiv temeinic pentru atribuirea construcției cu teren aferent din-, Mun. B, către apelant, iar activitatea societății poate continua fie cu menținerea sediului la aceeași adresă și încheierea contractului de închiriere pentru spațiul respectiv, fie cu schimbarea sediului la o altă adresă sau chiar în imobilul ce i-a fost atribuit părții și în care figurează și sediul social al celeilalte societăți - " EM"

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate.

În motivarea cererii de recurs recurentul a arătat că prin decizia atacată s-a menținut sentința Judecătoriei Buzău prin care s-a dispus partajarea bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei în cote de, precum și modalitatea de partajare prin omologarea variantei a III- a din raportul de expertiză.

A mai precizat recurentul că instanța a considerat "firesc" ca imobilul din B, B-ul -, nr. 18 să îi fie atribuit tot reclamantei având în vedere legăturile afective ale acesteia cu imobilul.

Așadar instanța a apelat la un criteriu de natură pur subiectivă eludând criteriile obiective primordiale și care ar fi impus ca măcar unul din imobilele din B să îi fie atribuit acestuia.

Pe de altă parte, recurentul a invocat în favoarea omologării variantei a IV-a conform căreia respectivul imobil i-ar fi fost atribuit mai multe argumente și anume: a adus o serie de îmbunătățiri și adăugiri constructive la acesta și care au fost menționate și în raportul de expertiză, deși are domiciliu în B nu dispune de locuință, fiind nevoit să locuiască la rudele sale, în imobil este sediul societății al cărui asociat unic este și ar fi aberant să plătească reclamantei chirie, locul său de muncă se află în B, rudele reclamantei și-au despărțit definitiv proprietatea de imobilul acestora, fiicele părților nu mai locuiesc cu mama, iar sulta pe care urmează să o primească este foarte mare.

Părțile au depus la dosar acte.

Intimata a formulat și depus la dosar concluzii scrise.

Curtea, analizând cererea de recurs prim prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:

Intimata reclamantă a investit inițial Judecătoria Buzău cu o cerere având ca obiect partaj bunuri comune formulată în contradictoriu cu recurentul pârât.

După administrarea probatoriilor instanța prin sentința civilă nr. 5001/24.09.2007 a dispus ieșirea din indiviziune a părților prin omologarea rapoartelor de expertiză în varianta a IV-a, în varianta a III-a și în variantă unică, atribuind în lotul reclamantei mai multe bunuri mobile și imobile printre care și casa de locuit și teren aferent în suprafață de 148 situat în B,-, jud.

Cu privire la includerea acestui imobil în lotul reclamantei instanța a reținut că așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2193/1997 acesta a fost dobândit de la mama reclamantei, situație în care având în vedere legăturile afective cu acesta este firesc să fie atribuit respectivei părți.

Instanța de apel a menținut hotărârea de primă instanță cu motivarea în ceea ce privește imobilul în discuție că a fost înstrăinat părților de către, mama reclamantei intimate, în considerarea calității acestora de fiica și respectiv ginerele ei. În ceea ce privește construcția reprezintă partea din față dintr-o casă mai mare, camerele aflate în continuare, conform documentației aflate la dosar fiind în proprietatea soților, sora și cumnatul reclamantei intimate. De asemenea terenul ce excede suprafeței de 148 mp - în continuarea curții - se află în proprietatea familiei, imobilele făcând inițial parte dintr-un singur trup, înstrăinat în cele două părți de către către fiicele sale și familiile acestora. Făcând parte din fosta casă părintească, este cert că există un atașament afectiv al reclamantei față de acest imobil, afirmat de parte la momentul la care a cerut atribuirea lui și avut în vedere de prima instanță la omologarea variantei de expertiză topo - construcții.

Potrivit art. 6739Cod pr. civ. la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama după caz și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii din coproprietari înainte de a cere împărțeala au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea.

Așa cum s-a decis în jurisprudență și s-a arătat în doctrină textul legal menționat enumeră cu caracter exemplificativ criteriile de care instanța va ține seama la atribuire în partajul judiciar.

Enumerarea însă nu are caracter limitativ, finalul textului folosind sintagma "altele asemenea", ceea ce permite concluzia că instanța, în afara criteriilor expres arătate poate să țină cont și de alte criterii de ordin familial, social sau moral, în funcție de specificul cauzei.

Ori, față de probatoriul administrat, în mod corect instanțele de fond au concluzionat că imobilul în litigiu se impune a fi inclus în lotul reclamantei de vreme ce acesta a fost dobândit de la mama sa, fiind legată afectiv de bun, iar vânzarea întregului imobil s-a făcut către cele două fiice, cu una dintre acestea existând și o stare de indiviziune în ceea ce privește terenul, fapt recunoscut și de recurent.

Așadar, critica recurentului că instanța a apelat la un criteriu de natură pur subiectivă eludând criteriile obiective primordiale și care ar fi impus ca măcar unul din imobilele din B să îi fie atribuit acestuia este nefondat.

Sub aspectul susținerilor din cuprinsul cererii de recurs în sensul că ar opera mai multe criterii obiective care l-ar îndreptăți pe recurent la atribuirea în natură a bunului, Curtea reține că în ceea ce privește îmbunătățirile acestea nu au fost efectuate de pârât, ci de o persoană juridică, faptul că dacă ar dori să folosească în continuare bunul ar trebui să plătească chirie nu este aberant, față de regimul juridic al acestuia, respectiv proprietatea exclusivă a reclamantei și nu s-a făcut dovada faptului că ar desfășura activitate în

Pe de altă parte, recurentul nu a probat că este nevoit să facă naveta în afara Buzăului, iar în ceea ce privește separarea de proprietăți, chiar dacă acesta s-a fi realizat faptic, din concluziile raportului de expertiză se reține că terenul se află în indiviziune, părțile pentru a pune capăt acesteia trebuind să iasă din această stare, ceea ce ar putea conduce la conflicte dat fiind calitatea acestora.

Deci și aceste critici sunt nefondate.

În ceea ce privește critica potrivit căreia în varianta omologată sulta este mai mare de un miliar din actele depuse de intimată în faza recursului se reține că acesta a făcut ofertă reală recurentului, de unde se deduce că poate achita suma datorată cu acest titlu, astfel încât și această critică este nefondată.

Eventuala punere în vânzare a bunului nu a fost invocată pe calea motivelor de recurs fiind o susținere nouă care nu poate fi avută în vedere de instanța de control judiciar.

Pentru toate motivele arătate și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 Cod pr. civ. Curtea va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâtul domiciliat în B, - Nord,. 29,.2, județul B, împotriva deciziei civile nr. 164 din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în B, str. - -, -.18, județul B, ca nefondat.

Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Elena Costea, Constanța Pană Adriana Maria

- - - - -

GREFIER,

Red

2 ex/ 29.09.2008

nr. 9608/2006 Judecătoria Buzău

a- Tribunalul Buzău

I -

operator de date cu caracter personal nr. notificare 3120

Președinte:Elena Costea
Judecători:Elena Costea, Constanța Pană Adriana Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 823/2008. Curtea de Apel Ploiesti