Speta Legea 10/2001. Decizia 207/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA Nr.207
Ședința publică din data de 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Elena Costea
JUDECĂTOR 2: Constanstanța Pană
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta cu domiciliul ales la.av. - B,--19, camera 413, sector 3 împotriva sentinței civile nr. 520/21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SA cu sediul în B,-, județul
Apel scutit de taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta reclamantă reprezentată de avocat din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale nr. 64258/2008, intimata pârâtă SA prin consilier juridic conform împuternicirii de reprezentare juridică aflată la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Avocat având cuvântul pentru apelanta reclamantă arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimatul pârât arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act de declarația părților, prin apărători, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru apelanta reclamantă solicită admiterea apelului desființarea hotărârii, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimatul pârât solicită respingerea apelului ca inadmisibil. Depune note scrise.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la instanță sub nr. 1071 la data de 25.03.2008, reclamanta a formulat acțiune în revendicare, prin care a solicitat obligarea pârâtei SC SA să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul Moara situat în B,-, compus din teren și construcții, precum și să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii se arată că este unica moștenitoare în drepturi a autoarei sale (), conform actelor de stare civilă anexate.
Astfel, conform certificatului de atestare privind calitatea de moștenitor, legalizat de consulatul general al Primăriei din sub nr. 1718/2828/28.06.2007, este unica moștenitoare a mamei sale (), care, la rândul său, este unica moștenitoare a defunctei, conform certificatului de moștenitor nr. 200/1980 emis de notariatul de Stat
La rândul său, este moștenitoarea lui, conform certificatului de moștenitor nr.1995/1972 emis de Judecătoria - Secția Jurisdicție.
În aceste condiții, în mod indubitabil rezultă că mama sa a dobândit la rândul său imobilul în calitate de moștenitoare a. Deși autorii săi dețineau în mod legal acest imobil, el a fost naționalizat în baza Legii 119/1948 fără nici o despăgubire și trecut ilegal în proprietatea statului.
În conformitate cu prevederile art.1 din Lg.119/1948 se naționalizează toate bogățiile subsolului, precum și întreprinderile individuale, societățile de orice fel și asociațiunile particulare industriale, după criteriile indicate pentru fiecare categorie, iar la pct.50 se specifică toate morile sistematice.
Preluarea imobilului s-a făcut în mod ilegal deoarece autoarea sa deținea perfect legal imobilul iar Lg.119/1948 a fost un act normativ neconstituțional în raport cu dispozițiile constituției din anul 1948, în vigoare la acea dată și deci neproducător de efecte juridice valabile în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate către stat.
În acest sens, reclamanta invocă prevederile art.8 alin.1, art.10 și 11 din Constituția din anul 1948, constituție ce a fost abrogată implicit prin Constituția din anul 1991, care prevedea o serie de excepții ce derogau de la principiul constituțional al garantării dreptului de proprietate particulară.
Se invocă, de asemenea și prevederile art.6 din Lg. 213/1998, ce statuează care sunt imobilele preluate cu titlu de către stat, precum și cele ale art.2 din Lg.10/2001, ce vizează imobilele preluate fără titlu.
În acest sens, arată reclamanta, sunt și deciziile CEDO și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5613/24.06.2005, nr. 5676/28.06.2005, nr. 5854/01.07.2005, nr.5758/2005, în susținerea lor venind și prevederile art.1 din Protocolul 1 al CEDO.
Constituția din 1991, arată reclamanta, garantează, de asemenea, proprietatea, prin art.44, iar Lg. 213/1998, în art.6, arată că fac parte din domeniul public sau privat al statului și al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dar au intrat în domeniul statului în baza unui titlu valabil.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.112-115 Cod proc.civilă, art.480 și următoarele din Codul civil, art.44 din Constituția României și art.274 Cod proc.civilă.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar: certificat de moștenitor nr. 1995/1972, certificat de moștenitor nr. 200/1980, certificat de deces, fișă industrială pentru mori, fișa de înregistrare nr.959/1950, acte de preluare imobilului, Monitorul Oficial - Partea I din 11 iunie 1948, adresa nr.3815/2.04.2008 - filele 9-23 dosar.
În termen legal, pârâta SC SA a formulat întâmpinare, conform art.115-118 Cod proc.civilă, prin care a învederat faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată cu nesocotirea prev.art.112 pct.3 pr.civ. care impune identificarea corespunzătoare a imobilului în litigiu și indicarea valorii acestuia. În acest sens, arată pârâta, reclamanta nu a precizat în ce constau construcțiile și terenul revendicat, numărul de carte funciară și numărul topografic în care acestea sunt înscrise în registrele de publicitate imobiliară, în condițiile în care pe platforma industrială de la adresa indicată ea deține mai multe construcții cu destinații și afecțiuni speciale, edificate după anul 1948, astfel încât precizările menționate mai sus se impuneau pentru identificarea imobilului. Prin neindicarea valorii imobilului revendicat nu se poate stabili cărei instanțe aparține competența de soluționare a acestui litigiu conform art.2 pct.1 lit.b pr.civ.
Pe cale de excepție, pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii în raport de prev.art.1 din Lg.10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 - 22 dec.1989 și art.6 alin.2 din Lg.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. În acest sens pârâta a invocat faptul că imobilul revendicat intră sub incidența Lg.10/2001, așa încât restituirea acestuia nu mai putea fi solicitată pe baza unei acțiuni de drept comun.
Acțiunea în revendicare este inadmisibilă și în raport de prev.art.20, art.25 rap. la art.33 - 36 din Lg.7/1996 incidente în acțiunile în revendicare în regim de carte funciară. Astfel, dreptul de proprietate asupra imobilelor din- este intabulat în favoarea societății în cartea funciară nr.2017 B sub nr.cadastral 3012, conform încheierii nr.1371/2001, înscriere făcută în baza art.20 din Lg.15/1990 și HG 834/1991 pe numele SC SA, denumire schimbată ulterior în SC SA.
În condițiile în care instanța va trece peste aceste excepții, pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivația că ea a dobândit cu bună credință proprietatea asupra imobilului ce face obiectul cererii în revendicare, iar reclamanta nu face dovada că antecesorii săi au deținut în proprietate imobilul revendicat.
La termenul din 07.05.2008, reclamanta, prin apărător, a precizat că valoarea imobilului este de 4.000.000 lei.
La același termen, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, precum și a persoanei fizice pentru ca în condițiile în care vor fi obligați la restituirea în natură sau în echivalent a imobilului revendicat de reclamantă să fie obligați să-i despăgubească cu valoarea acestor imobile, despăgubiri reprezentând repararea prejudiciului suferit de societate ca urmare a admiterii acțiunii.
În motivarea cererii de chemare în garanție se arată că fosta SC SA, actual SC SA, a fost privatizată integral înainte de intrarea în vigoare a Lg.10/2001, cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea vreme, respectiv Lg.55/1995, OUG 88/1997, aprobată prin Lg.44/1998. Acțiunile societății au fost tranzacționate pe piața de capital, astfel că au fost deținute de mai mulți proprietari pentru ca în final 32,5% din valoarea capitalului subscris al societății SA B să fie cumpărate de către SC SRL Rm V conform contractului de vânzare cumpărare nr.CV 1/17.01.2000 de la.
Ulterior, SRL a achiziționat tot de pe piața de capital și alte acțiuni, așa încât la data de 29.03.2001 aceasta deținea un procent de 49,9% din capitalul social al SC SA, iar în prezent aceasta deține 60% din totalul capitalului social.
În drept, cererea de chemare în garanție a fost întemeiată pe prev.art.1337 și 1341.civ. și art.60 - 63.pr.civ.
În dovedirea cererii de chemare în garanție, pârâta a depus la dosar contractul de vânzare cumpărare nr.1/17.01.2000.
La termenul din 21.05.2008 instanța a pus în discuția părților cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, cerere ce a fost respinsă de instanță cu motivația că din actele depuse la dosar nu rezultă susținerile pârâtei, astfel încât în cauză nu sunt incidente prev.art.60 - 63.pr.civ.
În conformitate cu prevederile art.137 alin.1 Cod proc.civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Referitor la precizările făcute de pârâtă în sensul că reclamanta nu a indicat valoarea imobilului în raport de care să se stabilească competența materială în cauză, față de valoarea imobilului precizată de reclamantă și față de prevederile art.2 alin.1 lit.b Cod proc.civilă, tribunalul constată că din punct de vedere material este competent să soluționeze cauza.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, tribunalul constată că este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare, pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 53 pronunțată la data de 4 iunie 2007 în dosarul nr. 18/2007 - având drept obiect recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reglementările cu caracter special din Lg.10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, situație în care se încadrează și imobilul ce face obiectul prezentei cauze.
În această lege specială sunt cuprinse dispoziții privitoare la diferitele măsuri ce se impun a fi luate în raport de situația imobilului la data intrării în vigoare a acestei legi. Legea specială a avut în vedere atât prevederile constituției, cât și prevederile Lg.33/1994 ce reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică și art.6 alin.2 din Lg.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia - legi invocate și de reclamantă în acțiunea formulată.
Se reține, astfel, în decizia mai sus menționată, că numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr.10/2001, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut, în termenele legale, să utilizeze această procedură specială, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios.
Legea nr.10/2001, deși suprimă acțiunea dreptului comun al revendicării, nu împiedică și accesul la un proces echitabil, întrucât legea nouă perfecționează sistemul reparator și procedural, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție în condițiile art.21 alin.1 și 3 din Constituție și art.6 alin.1 din CEDO.
Astfel, a reținut instanța supremă că, potrivit Legii nr.10/2001, se conferă plenitudine de jurisdicție în materie cu obligația examinării fondului cauzei în primă instanță de către tribunal, în apel, pe cale devolutivă - de curtea de apel și în recurs, în limitele motivelor prevăzute de art.304 pct.1-9 din Codul d procedură civilă - de către - Secția civilă și de proprietate intelectuală.
În cauza dedusă judecății, se poate observa, reclamanta nu face parte din categoria persoanelor exceptate de la procedura Lg.10/2001 și nici nu a făcut dovada că nu a uzat de procedura specială instituită de Lg.10/2001 din motive mai presus de voința sa.
Prin sentința civilă nr. 520 din 21 mai 2008 tribunalul, a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare invocată de pârâtă și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii motivând că după intrarea în vigoare a Legii 10/2001 reglementările cu caracter special oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 situație în care se încadrează și imobilul în litigiu.
Consideră apelantul că deși în motivare este invocată decizia nr.53/4.07.2008 pronunțată de J - Secțiile reunite - având ca obiect recurs în interesul legii declarat de Procurorul General, motivarea nu este corectă deoarece această decizie, vizează practica neunitară în aplicarea dispozițiilor art. 35 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică invocată ca temei al acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Se arată în continuare că practica este constantă în sensul de a se considera ca fiind admisibil acest gen de acțiuni față de dispozițiile art. 6 din precum și ale dispoziției art. 13 din, iar în cadrul acțiunii de revendicare de drept comun nu are relevanță împrejurarea că reclamantul a formulat sau nu cerere de restituire în baza legii speciale nr. 10/2001, această lege nederogând de la prevederile art. 480 Cod civil.
Se solicită admiterea apelului desființarea hotărârii, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, curtea constată că apelul este nefundat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare;
Pornind de la decizia nr. 53/ 4 iulie 2007 pronunțată de, având ca obiect recursul în interesul legii declarat de Procurorul General, decizie din care rezultă că legea specială respectiv Legea nr.10/2001 este completă și oferă cadrul juridic necesar pentru restituirea în natură, sau măsuri reparatorii prin echivalent a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se constată că în această situație se încadrează și imobilul în litigiu.
Decizia mai sus menționată, reține că numai persoanele exceptate de la procedura legii speciale respectiv Legea nr.10/2001 și cei care din motive independente de voința lor nu a putut uza de procedura specială în termenele legale pot promova o acțiune în revendicare a bunului, iar reclamanta apelantă din prezenta
cauză nu face parte din categoria persoanelor exceptate de la procedura Legii nr.10/2001.
Având în vedere considerentele ce preced, curtea constată că apelul este nefondat și pe cale de consecință în temeiul art. 296 Cod procedură civilă urmează să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul ca nefondat declarat de reclamanta cu domiciliul ales la.av. - B,--19, camera 413, sector 3 împotriva sentinței civile nr. 520/21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SA cu sediul în B,-, județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 24 septembrie 2008.
Președinte, Judecător,
- -, C -,
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.EC
Tehnored.CN
5 expl./6.10.2008
nr- Trib.
Președinte:Elena CosteaJudecători:Elena Costea, Constanstanța Pană
