Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 90/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 90/

Ședința publică din 23 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu judecător

JUDECĂTOR 2: George Popa

JUDECĂTOR 3: Irinavicepreședintele Curții de Apel

Grefier -

La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de către reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 155 din 07.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul, în acțiunea civilă având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta-reclamantă lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, intimatul-pârât personal și asistat de avocat în substituirea d-nului avocat, în baza delegației de substituire depusă la dosarul cauzei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că: procedura este legal îndeplinită, după care;

Av., depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2045 lei și timbru judiciar de 5 lei și precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Av., pentru intimatul-pârât, nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av., arată că reclamanta critică sentința instanței de fond precum și decizia pronunțată în apel, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât, fără nici un temei legal, ambele instanțe au reținut în mod eronat faptul că apartamentul în litigiu a fost dobândit cu contribuția exclusivă a pârâtului.

S-a reținut faptul că intimatul-pârât a câștigat două autoturisme, susținere care a fost dovedită doar în parte, urmare a 2 librete CEC, constituite înainte de căsătorie, de la unul câștigând un autoturism în timpul căsătoriei dar nu și un al doilea, așa cum a susținut dar nu a dovedit.

Din materialul probator administrat în cauză la instanța de fond se află și o adresă emisă de CEC din care rezultă faptul că nu poate comunica momentul la care au fost lichidate libretele CEC motivat de faptul că a trecut mult timp.

Mai mult, se ignoră faptul că recurenta-reclamantă a intrat în căsătorie cu o mașină, câștigată urmare constituirii unui libret CEC, în anul 1980, care a fost înstrăinat ulterior căsătoriei în anul 1996, iar contravaloarea acestuia a fost înglobată la achiziționarea bunurilor comune. Ambele părți sunt persoane norocoase la câștiguri.

În ceea ce privește autoturismul în litigiu, instanța de fond nu a reținut și analizat apărarea intimatului cum că acesta a fost înregistrat în patrimoniul SC SRL, astfel că, în mod greșit a fost reținut în masa bunurilor de împărțit, dând crezare pe cuvânt pârâtului, societate care nu mai există și deci autoturismul nu face parte din patrimoniul acesteia.

De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că din anul 2001 părțile s-au despărțit, iar bunurile au rămas în imobilul în care locuiește intimatul și au solicitat acestora intimatului cu obligarea lui la plata unei sulte.

În ceea ce privește bijuteriile, arată faptul că cererea formulată de intimat este nedovedită iar proba cu martor solicitată de recurentă și administrată a fost îndepărtată, motivându-se că, împrejurarea că aceasta ar fi mărturisit unei martore că bijuteriile au rămas în apartamentul în care locuiește intimatul și în prezent, nu reprezintă o probă certă.

În raport de probele administrate și motivele de recurs formulate, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile în sensul de a se constata că apartamentul este bun comun, dobândit de părți în cote egale, cu atribuirea lui intimatului și obligarea acestuia la plata unei sulte către recurentă, a se constata că autoturismul este bun comun și să fie atribuit intimatului cu obligarea la plata sultei către recurentă, să se constate că bijuteriile au rămas la intimat și a se atribui intimatului toate bunurile mobile cu obligarea la plata sultei către recurentă. Cu cheltuieli de judecată.

Av., așa cum rezultă din concluziile scrise depuse la dosar, au invocat nulitatea recursului conform disp.art. 3021alin. 1 lit. c Cod procedură civilă iar în subsidiar solicită respingerea recursului ca nefondat.

Conform textului indicat cererea de recurs sub sancțiunea nulității va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, iar criticile aduse de către recurentă vizează situații de fapt și anume interpretarea probatoriului administrat în cauză de către instanțele de fond și apel.

Recursul nu are caracter devolutiv, astfel încât instanța de recurs nu poate examina fondul litigiului, atâta vreme cât recurenta a beneficiat de o astfel de cale de atac.

În mod formal s-a indicat ca temei de drept art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei, presupunând că se va respinge excepția invocată, recursul este neîntemeiat.

Cu privire la probatoriul administrat, respectiv interogatoriu, solicită a se avea în vedere faptul că reclamanta a răspuns da la toate întrebările adresate, a recunoscut că 2 librete CEC au fost lichidate iar suma de bani utilizată pentru achiziționarea imobilului, cu plata integrală și a recunoscut și înscrisul olograf care poartă mențiunea " 75.000 lei de la " și în care sunt inserate 22 librete CEC.

În ceea ce privește partajarea bunurilor mobile, principiul de bază care guvernează ieșirea din indiviziune este împărțirea în natură a bunurilor, conform art. 6739Cod procedură civilă. Numai în situația în care bunurile nu sunt comod partajabile în natură se procedează la atribuirea în exclusivitate.

Privitor la autoturismul în litigiu, instanța de apel în mod corect a reținut că acesta nu face parte din masa bunurilor de împărțit fiind bunul persoanei juridice SC SRL conform adeverinței existente la fila 153, iar cu privire la bijuterii, nu există mijloace de probă că ele au rămas în apartament.

Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5342/2006 la Judecătoria Focșani reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul solicitând ca prin hotărârea ce se va da să se dispună partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei și restituirea bunurilor personale.

Prin încheierea interlocutorie din data de 15 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Focșania admis în parte acțiunea principală cât și cererea reconvențională formulată de pârât și a constatat că părțile au dobândit în comun în cotă de mai multe bunuri mobile și anume: un autoturism 1310 cu nr.de înmatriculare 02-VN-; bibliotecă cu 3 corpuri (1.); una canapea extensibilă; 2 fotolii; una măsuță lemn; una servantă; un televizor color; un covor persan /maro; una carpetă persană; 6.perdea sufragerie: un tablou pictat (sufragerie); una lustră în sufragerie; 4 jaluzele sufragerie; 2 seturi plușate, 15 bibelouri, 6 pahare Ť. 3 seturi pahare, 2 fețe masă macrameu, 4 mileuri macrameu, 2 vaze, un filtru cafea, un set cafea 6 persoane, un prosop plușat mare, 2 fețe masă brodate, 2 fețe masă damasc, un șifonier cu 3 uși, 2 noptiere, 1 dulap soldat mic, 1 pat dublu, 1 covor persan grena, 2 jaluzele dormitor, 1 perdea dormitor, 2 tablouri mari pictate, 2 veioze, 1 televizor color, 1 televizor alb-negru, 2 jaluzele dormitor, una perdea - 6.dormitor, una lustră dormitor, una cuvertură persană, 2 pui pernă pluș învelitoare, trei pături, 2 perne, 1 set lenjerie, metraj matlasat - 3. 5.serj, 10.material pentru geci, 2,5 ml. sintetică, una traversă plușată 1/3, un tablou mic, una carpetă plușată nouă, un covor persan 3/2, un pătură (dormitor mic), una perdea - 6.dormitor mic, 3 jaluzele, 1 lustră cu 3 brațe, un frigider ARCTIC mare, un aspirator, una masă de călcat, una masă înfundată, un frigider ARCTIC mare, 1 serviciu cafea 6 persoane, 6.perdea bucătărie, 2 jaluzele bucătărie, una bază, una masă chiuvetă, veselă diversă - bucătărie, 1 carpetă bucătărie, una traversă hol, una carpetă persană la intrare, una lustră, un congelator 5 sertare ARCTIC, una carpetă persană baie, una aerotermă de culoare roșie, un fier de călcat simplu, un fier de călcat cu abur, un mixer, bijuterii aur: un inel, una brățară, un lanț și 3 verighete.

S-a constatat că în posesia pârâtului-reclamant se află următoarele bunuri proprii ale reclamantei-pârâte, ce urmează a fi restituite: un bufet bucătărie, una masă cu 2 scaune, un pat simplu, patru scaune tapițate, una masă de 12 persoane, una mașină de cusut, una mașină de spălat, 2 carpete persane, 5 așternuturi cozi, 1 set plușat, una cuvertură lână, 2 plăpumi, 2 vaze sticlă.

S-a constatat că părțile au efectuat îmbunătățiri la apartamentul situat în F, str.- nr.9,.I,.5, în cote egale de câte fiecare: schimbat stolerie, schimbat ușă la intrare, închis 2 balcoane (fier și geam), montat greșie în bucătărie, baie, hol, WC-serviciu, montat faianță în baie, bucătărie și WC-serviciu, montat centrală termică și de apartament, confecționat rafturi (în debara și balcon).

S-a constatat că apartamentul de 3 camere, bucătărie, baie, WC serviciu, balcoane și anexe situat în F,m str.- -.9,.I,.5, județul V, este bun propriu al pârâtului-reclamant.

S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cote egale de câte fiecare: șapte (7) certificate trezorerie în sumă de 189.838.750 ROL.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt că părțile s-au căsătorit la data de 7 noiembrie 1981, căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 5659/2001 a Judecătoriei Focșani rămasă definitivă și irevocabilă.

Din actele dosarului, răspunsurile părților la interogatoriu și depozițiile martorilor audiați în cauză, instanța a constatat regimul juridic de bunuri comune, și bunuri proprii precum și posesia acestora.

In ceea ce privește apartamentul în litigiu instanța a reținut că anterior căsătoriei pârâtul a avut un număr de 20 librete CEC, cu câștiguri în autoturisme, două dintre acestea ieșind câștigătoare după data încheierii căsătoriei așa cum reiese din adresa nr. 14278/15 iunie 2007 - emisă de CEC - Sucursala F, lista libretelor de economii cu dobândă și câștiguri - trimestrul IV 1985, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4596 din 1 iunie 1986 prin care pârâtul reclamant a înstrăinat cu prețul de 84.712 lei autoturismul 1310, dobândit la data de 17 aprilie 1986 dar și parțial recunoașterea reclamantei-pârâte.

Pe linia situației de fapt, instanța a constatat că între părți pe de o parte și CUP F pe de altă parte s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 7131/1 august 1991 pentru imobilul apartament în litigiu contract încheiat inițial cu mențiunea cu plata în rate cu avans și împrumut CEC iar ulterior la data de 3 decembrie 1991, apartamentul a fost achitat integral cu chitanța nr. 255/3 decembrie 1991, cu prețul de 217.625 lei, plata făcută de pârât cu banii săi proprii rezultați pe de o parte din vânzarea autoturismului iar o altă parte din lichidarea libretelor CEC, împrejurări reținute din actele analizate anterior cât și recunoașterea reclamantei făcută cu privire la notițele aflate la dosar filele 72-73 în cuprinsul cărora sunt enumerate și înseriate 20 de librete cât și faptul că cele cu seriile 7231-43957 și 7231-38283 au ieșit câștigătoare.

In același context, instanța a reținut că părțile au dobândit în comun un număr de 7 certificate de trezorerie în valoare totală de 189.838.750 lei înlăturând suma de 105.000.000 lei susținută de reclamantă ca nedovedită.

Terenul în suprafață de 1520 mp.și grajdul situat pe acesta pretins a fi partajate au fost înlăturate cu motivarea că în cauză prin actele dosarului s-a probat că acestea au fost dobândite prin vânzare la licitație publică de tatăl pârâtului.

In drept, pe temeiul art.31 Codul familiei instanța a motivat că bunul dobândit în timpul căsătoriei are regimul juridic de bun propriu în baza subrogației reale cu titlu universal chiar și în situația în care bunul este cumpărat de soți în timpul căsătoriei, prețul fiind achitat de unul din soți pentru că valoarea incorporată în bunul cumpărat devine bun propriu și nu bun comun.

Prin sentința civilă nr.3625/26 iunie 2008, instanța a respins pe fond excepția insuficienței timbrări și a admis în parte cererea principală și cererea reconvențională.

In consecință, instanța a constatat că apartamentul cu 3 camere, baie, bucătărie, wc serviciu, două balcoane și anexe situat în F, str. - -,. 9,. 1,. 5, județul V este bun propriu al pârâtului-reclamant.

1) A fost omologat raportul de expertiză tehnică construcții ing. (completare). S-a constatat că părțile au dreptul, fiecare la îmbunătățiri în sumă de 6674 RON.

A fost atribuit pârâtului-reclamant aceste îmbunătățiri (în valoare de 13348 RON). Pârâtul-reclamant dă sultă reclamantei-pârâte 6674 RON (contravaloarea a din total îmbunătățiri).

2) A fost omologat raportul de expertiză tehnică ing..

A fost atribuit pârâtului-reclamant autoturismul 1310 cu nr. de înmatriculare - în valoare totală de 1424 RON.

Părțile au dreptul fiecare la câte 712 RON.

Pârâtul-reclamant a fost obligat la sultă către reclamanta-pârâtă la 712 RON (c/v a valoare autoturism).

3) Omologhează raportul de expertiză tehnică ec. învarianta.

S-a atribuit reclamantei-pârâte bunurile din lotul I în valoare totală de 21435 RON.

S-a atribuit pârâtului-reclamant bunurile din lotul II în valoare de 5729 RON.

Au dreptul fiecare la bunuri în valoare de câte 13582 RON.

Reclamanta-pârâtă a fost obligată la sultă către pârâtul-reclamant la 7853 RON.

S-a constatat că în posesia pârâtului-reclamant se află bunurile proprii ale reclamantei-pârâte (un bufet bucătărie, masă cu 2 scaune, pat simplu, 4 scaune tapițate, o masă de 12 persoane, o mașină de cusut, o mașină de spălat,A ", 2 carpete persane, 5 așternuturi din cozi, 1 set plușat, 1 cuvertură lână, 2 plăpumi, 2 vaze din sticlă, bunuri ce urmează a fi restituite reclamantei-pârâte la data rămânerii definitive a prezentei, în caz contrar pârâtul-reclamant va achita reclamantei-pârâte contravaloarea acestor bunuri de 680 RON.

S-a dispus disjungerea cererii de partaj suplimentar, formulată de și a cererii reconvenționale aferentă celei de partaj suplimentar formulată de și înregistrarea sub un nou număr a acesteia.

Pe fond, prima instanță a omologat rapoartele de expertiză tehnică efectuate în cauză astfel cum au fost completate urmare a obiecțiunilor formulate de reclamanta-pârâtă și a constatat incidente în cauză disp.art.36 cu referire la art.673 cod proc.civilă.

Împotriva acestei hotărâri în termenul legal au urmat căile de atac ambele părți.

In recursul declarat de reclamanta-pârâtă și calificat de instanța investită pe temeiul art.282/1 cod proc.civilă ca fiind apel soluția a fost criticată cu deosebire pentru greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art.20 din Legea nr. 146/1997 și art.35 alin.5 din Ordinul nr.760/1999 cu privire la contribuția exclusivă pretinsă de pârâtul reclamant la dobândirea apartamentului prin cererea reconvențională.

In mod nelegal și netemeinic cu încălcarea gravă a legii aplicabilă în materie și cu desconsiderarea vădită a intereselor sale legitime, instanța de fond a reținutcontribuția exclusivă a pârâtului la dobândirea apartamentului.

In dezvoltarea motivului de apel, apelanta a arătat în realitate pârâtul a avut 50 librete CEC cu câștiguri în autoturisme dintre care 17 anterioare căsătoriei și restul ulterioare și într-adevăr la tragerea la sorți pentru trim.IV 1985 fost declarat câștigător libretul nr. 7231-38283 care corespunde datei de 9 februarie 1978 anterior căsătoriei.

Cu privire la cel de-al doilea libret câștigător nu exista nici un act oficial ci o serie de însemnări olografe în baza cărora instanța reține că libretul cu seriile 723-1-43957 și 723-1-38283 au ieșit câștigătoare.

Pe de altă parte autoturismul la care face referire instanța de fond a fost vândut de părți prin contractul nr. 4596 la data de 1 iunie 1986 în timp ce apartamentul a fost cumpărat în anul 1991, în timp ce din adresa CEC nr. 14278/15 iunie 2007 rezultă că pârâtul a avut anterior căsătoriei 17 CEC-uri iar ulterior 33 și ca în prezent datorită trecerii timpului instituția nu poate preciza data lichidării libretelor.

In condițiile în care banii din vânzarea autoturismului în anul 1986, erau folosiți la cumpărarea apartamentului cu siguranța că apartamentul nu era cumpărat abia în anul 1991 ci imediat după vânzare astfel că imobilul a fost dobândit după 10 ani de căsătorie cu bani achiziționați împreună.

Mai mult decât atât la dosar a depus copii de pe cartea de muncă din care rezultă veniturile pe care le-a realizat în perioada 1970-2004 și proba că a intrat în căsătorie cu un autoturism câștigat tot pe baza libretelor CEC care a fost înstrăinat în anul 1996 iar contravaloarea acestuia a fost înglobată în achiziționarea bunurilor mobile.

Instanța a respins obiecțiunile formulate cu privire la expertiza auto referitoare la prețul de circulație al autoturismului în litigiu ori nu la deficiențele de întreținere ale acestuia, autoturism care a fost subevaluat.

Instanța de fond fără a ține cont de opțiunea sa a omologat raportul de expertiză merceologică în varianta I deși expertul cauzei a propus și varianta a II-a prin care toate bunurile sunt atribuite uneia din părți sens în care optează ca acestea să fie atribuite pârâtului, justificat de faptulcă nu are unde să le depozitezepentru că de când l-a părăsit pe pârât locuiește la rude.

Instanța de fond a compensat greșit cheltuielile de judecată în condițiile în care a reținut contribuția comună cu privire la bunuri mobile și îmbunătățiri și onorariile pentru expertize au fost stabilite în sarcina sa, compensarea trebuia să opereze până la concurența sumei de 664 lei, urmând ca pârâtul să fie obligat la 1829,5 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Apelantul a criticat hotărârea instanței de fond pentru motivele punctuale ce urmează:

Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a reținut că făcând parte din masa de împărțit cu următoarele bunuri:

-un autoturism 1310 - -

-îmbunătățirile la apartament.

In mod eronat s-a reținut că bijuteriile sunt în posesia sa.

Din probatoriile administrate în cauză, rezultă împrejurarea că îmbunătățirile la apartament au fost realizate în cea mai mare parte în perioada în care părțile nu mai erau căsătorite ori că dobândirea lor s-a făcut cu bani provenind de la societatea apelantului

Referitor la bijuterii apelantul a arătat că nu există nici o probă care să confirme că aceste bunuri sunt în posesia pârâtului.

Părțile intimate în cauză nu au formulat întâmpinări în condițiile art.292 cu referire la art.114 cod proc.civilă.

La cererea părților pe temeiul art.295 cod proc.civilă instanța de apel a încuviințat prelungirea probatoriilor cu acte, interogatoriu și expertize tehnice.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2008 instanța a tranșat poziția contradictorie a părților cu privire la plata taxei judiciare de timbru contestate în sensul art.20 cu referire la art.2 din Legea nr. 146/1997, constatând că aceasta a fost corect achitată.

In concret, la fond, pârâtul reclamant a contestat prin cererea reconvențională formulată regimul juridic de bun comun al apartamentului pretins la partaj susținând că are categoria de bun propriu. In atare condiții, și,potrivit dispozițiilor legale în materie aceea care trebuia să plătească taxa judiciară de timbru la J din valoarea bunului contestat era reclamanta care a pretins ori nu pârâtul care a contestat așa cum corect a reținut prima instanță.

În urma analizării probelor administrate prin decizia civilă nr. 155/ 7 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea au fost admise apelurile reclamantei și pârâtului și schimbându-se în parte încheierea de admitere în principiu și sentința instanței de fond s-a înlăturat din masa partajabilă autoturismul 1310 precum și îmbunătățirile constând în montarea unei centrale termice.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut faptul că autoturismul 1310 este proprietatea SC SRL iar centrala termică a fost montată în anul 2003 când părțile erau deja divorțate printr- hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care a invocat faptul că apartamentul situat în F str. - - este dobândit cu banii comuni, autoturismul 1310 de asemenea este bun comun. A mai solicitat recurenta ca toate bunurile mobile să-i fie atribuite pârâtului-reclamant și să se constate că bijuteriile se află în posesia intimatului-pârât.

Analizând recursul de față prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, al susținerilor părților îl consideră nefondat pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă modificarea unei hotărâri poate fi cerută dacă aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dacă cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din conținutul motivelor de recurs rezultă că petenta este în general nemulțumită de modul în care au fost analizate probele administrate la instanțele inferioare, fără a indica textele de lege pe care le încalcă hotărârea recurată.

Văzând solicitările făcute de recurentă Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate, mai mult acestea sunt făcute contrar probelor evidente administrate de instanța de fond și de apel.

Referitor la apartament Curtea constată că însăși recurenta la interogatoriu recunoaște că pârâtul reclamant a avut două librete câștigătoare în autoturisme.

Tot reclamanta răspunde la întrebarea nr. 6 că nu știe de unde au fost banii folosiți la achiziționarea apartamentului. Având în vedere valoarea bunului cumpărat în mod legal instanța de fond a apreciat că reclamanta nu știa de unde erau acești bani întrucât nu făceau parte din banii dobândiți în timpul căsătoriei.

De asemenea din probele cu acte administrate rezultă că autoturismul nu este proprietatea părților.

Solicitarea recurentei de a fi atribuite în totalitate bunurile mobile intimatului pârât nu este legală motiv pentru care instanța de recurs nu o poate primi.

Referitor la bijuterii Curtea constată că din nici o probă administrată nu rezultă că acestea au rămas în posesia intimatului.

Pentru considerentele arătate, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă urmează să respingă ca nefondat recursul de față.

Văzând și dispozițiile art. 274 din Codul d e procedură civilă Curtea urmează să o oblige pe recurentă, ca parte căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul reclamantei, declarat împotriva deciziei civile nr. 155 din 07.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 23 Februarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./03.03.2010

Tehnored.

4 exp./04.03.2010

Com. 2 exp./05.03.2010

Fond: Judecătoria Focșani - judecător

Apel: Tribunalul Vrancea - judecători -

Președinte:Viorica Mihai Secuianu
Judecători:Viorica Mihai Secuianu, George Popa, Irina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 90/2010. Curtea de Apel Galati