Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 104/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 104/R/2008

Ședința publică din 17 ianuarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Andrea Țuluș

JUDECĂTORI: Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, împotriva deciziei civile nr.529 din 9. 10. 2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâții, Statul Român prin Consiliul Local C, precum și pe intimata intervenientă, având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal, la prima și a doua strigare a cauzei, se prezintă intimații pârâți și, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 235 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 10 ianuarie 2008 intimații pârâți și au înregistrat la dosar întâmpinare, iar la data de 15 ianuarie 2008 a înregistrat la dosar întâmpinarea intimata, prin care se solicită respingerea recursului.

, în ședință, intimatul pârât depune la dosar întâmpinare, prin care de asemenea se solicită respingerea recursului.

Nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de ridicat instanța constată prezentul recurs în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimații pârâți prezenți, solicită respingerea recursului, ca nefondat conform întâmpinărilor de la dosar și menținerea deciziei atacate, ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2547/2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr- a fost admisă in parte, acțiunea civilă formulată, extinsă și completată de către reclamantii si impotriva pârâților STATUL R, prin CONSILIUL LOCAL AL MUN.C N, si, (fostă ), și a fost admisă în parte, cererea reconvențională formulată, completată si extinsă de pârâții si, împotriva pârâților si, (titulara a dreptului de uzufruct viager asupra cotei de 6/24 parte). A fost admisă cererea reconventională formulata de pârâții si, împotriva pârâților STATUL R prin CONSILIUL LOCAL AL MUN.C N, si, si si cererea de intervenție in interes propriu formulată de intervenienta împotriva pârâților si, și reclamanților, fost anulat capătul de acțiune din cererea re convențională formulată de pârâții si, privind constatarea investițiilor făcute de ei la părțile indivize comune ale imobilului, ca netimbrată.

În consecință, s-a dispu radierea dreptului de uzufruct viager înscris în Cf nr.7030 CNa supra cotei de 6/24 parte din imobilul de sub A + 1, in favoarea numitului din porțiunea de sub B 34-35.

S-a constatat că pârâților si li s-a atribuit în proprietate, prin Decizia nr.65/09.04.1992 emisă de Prefectura județului C, dreptul de proprietate asupra unui teren in suprafața de 296 mp - curți, clădiri, care face parte din terenul situat in C-N, str.-, nr.31, înscris in CF nr.7030 C-N, nr.top. 8925 în suprafață de 1183 mp si asupra căruia acești pârâți au avut un drept de folosință, dispunându-se intabularea in CF 7030 C-N, a dreptului de proprietate al pârâților asupra terenului de 296 mp, cu titlu de lege (Legea 18/1991), ca bun comun.

S-a constatat că pârâților - si -- li s-a atribuit prin Ordinul Prefectului județului C, nr.330/15.06.2005, dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 592 mp, care face parte din terenul situat in C N, str.- nr.31, înscris in CF nr.7030 C N, nr.top. 8925, in suprafața de 1183 mp, si asupra căruia acești pârâți au avut un drept de folosință și s-a dispus intabularea in CF 7030 C N, a dreptului de proprietate al acestora, cu titlu de lege (Legea 18/1991), ca bun comun.

S-a dispus radierea dreptului de proprietate al reclamanților si înscris în Cf nr.7030 C N, sub B 38, 34 si 35 asupra cotelor de 63/768 si 129/768 parte, nr.top. 8925 si intabularea dreptului de proprietate al intervenientei, asupra cotelor de proprietate arătate mai sus din, nr.top. 8925, cu titlu de drept cumpărare (contract de vânzare-cumpărare nr.956/05.09.2006 autentificat de Biroul Notarului Public ).

S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris in CF nr.7030 C N, nr.top. 8925 - casa cu etaj din cărămida, acoperita cu țigla, constând la parter din: 4 camere, 1 bucătărie si dependințe, curte si gradina in-, azi str.-, nr.31, in suprafața de 1183 mp, înscrierea in CF a parcelelor nou formate, intabularea dreptului de proprietate in Cf nou al părtilor si plata sultelor, conform propunerilor din expertizele tehnice judiciare efectuate de experții G, - si G, ce fac parte integranta din sentința, astfel:

lotul 1 de teren - având nr.top. nou 8925/2, reprezentând suprafața de teren de 498 mp, ocupata de clădire si aferenta acesteia, care se va inscrie intr-o carte funciara colectiva noua împreună cu clădirea de locuit, având cele trei apartamente, cu următoarea descriere: "Teren in strada -, nr.31, cu: casa pe fundații din piatra, zidărie din cărămida, planșee din bolțari de cărămidă, acoperită cu țiglă, având suprafața construită,17 mp, compusa din trei apartamente, având părțile indivize comune: fundațiile, fațadele, învelitoarea, casa scării, spălătoria de la subsol, coridorul de acces in pivnița, branșamentele de apa, canal, gaz, electricitate":

lotul 2 de teren - având nr.top. nou 8925/1 "gradină in str.-, nr.31", in suprafața de 276 mp, care s-a inscris in CF nou C, sub nr. serial nou, in favoarea paraților si, cu titlu de drept lege;

lotul 3 de teren - având nr.top. nou 8925/3, "curte in str.-, nr.31",in suprafața de 66 mp, care s-a înscris în același CF nou C, sub nr.serial nou, in favoarea pârâților si, cu titlu de drept lege;

lotul 4 de teren - având nr. top. nou 8925/4 "curte in str.-, nr.31" in suprafața de 33 mp, care s-a înscris în CF nou C, sub nr.ser.nou, in favoarea intervenientei, cu titlu de drept cumpărare;

lotul 5 de teren - având nr. top. nou 8925/5 "curte in str. -, nr.31", in suprafața de 33 mp, care s-a înscris in CF nou C, sub nr.serial nou, in favoarea pârâților si soția, cu titlu de drept lege, ca bun comun;

lotul 6 de teren - având nr.top. nou 8925/6 "gradina în str.-, nr.31", in suprafața de 139 mp, care s-a inscris in CF nou C, sub nr.ser.nou, in favoarea intervenientei, cu titlu de drept cumpărare.

In sarcina nr. top. s-a instituit drept de servitute pietonala de trecere de 1,00 x 16,04 metri, conform planului de situație din expertiza refăcuta de expertul G, in favoarea imobilului cu nr.top. 8925/7, înscris in CF nou;

lotul 7 de teren - având nr.top. nou 8925/7 "gradina in str.-, nr.31", in suprafața de 139 mp, care s-a inscris in același Cf nou C, sub nr.serial nou, in favoarea paraților si soția, cu titlu de drept lege.

In favoarea nr. top. s-a instituit drept de servitute pietonală de trecere de 1,00 x 16,04, conform planului de situație din expertiza tehnica refăcuta de expertul G, in sarcina imobilului cu nr.top. 8925/6, înscris in CF nou.

S-a dispus, in baza cărtii funciare colective noi infinitate, asupra lotului 1 de teren cu nr.top. nou 8925/2, in suprafața de 498 mp, ocupata de clădire, înființarea conform expertizelor arătate mai sus, a 3 Cf noi individuale aferente celor 3 apartamente, cărora li se vor atribui nr.top. nou, astfel:

Apartamentul nr.l, cu nr.top. 8925/2/1, compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 antreu, 1 cămara alimente, 1 debara, 1 WC la parter cu o suprafața utila de 74,60 mp, o terasa de 5,98 mp si o boxa pivnița de 8,92 mp la subsol, având cota de 23,21/100 din părțile indivize comune si cota de 124,5/498 din teren, înscrisă in CF colectiva nr.nou;

Apartamentul nr.2, cu nr.top.8925/2/II, compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 antreu, 1 baie, 1 cămara de alimente la parter, având suprafața utila de 87,37 mp, si o boxa pivnița de 9,1 mp, la subsol, având cota de 27,17/100, din părțile indivize comune si cota de 124,5/498 din teren inscrise in Cf colectiva nr.nou;

Apartamentul nr.3, cu nr.top. 8925/2/III, compus din: 4 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 antreu, 1 cămara de alimente, 1, 1 WC, 1 coridor, cu o suprafața utila de 159,58 mp, o logie de 8,2 mp la etaj si o pivnița de 29,99 mp la subsol, având cota de 49,62/100 din părțile indivize comune si cota de 249/498 din teren, înscrise in CF colectiva nr.nou;

Reclamanții si, in calitate de foști proprietari ai apartamentului nr.2, au fost obligați conform înțelegerii acestora cu intervenienta, actualul proprietar al apartamentului nr.2, sa plătească o sultă de 205.399.479 lei ROL, conform completării la raportul de expertiza întocmit de expertul - înregistrata la instanța la 15 ianuarie 2007, varianta III, astfel: paraților si soția, proprietari ai apartamentului 1, suma de 123.479.170 lei ROL; pârâților si, proprietari ai apartamentului nr.3, suma de 81.920.309 lei ROL.

S-a menținut dreptul de habitatie al pârâtei asupra camerei de 36 mp din apartamentul 3, atribuit pârâților si, cu acces la dependințele acestui apartament si dreptul de uzufruct viager al pârâtei asupra cotei de 6/24 parte din apartamentul nr. 1, atribuit paraților si soția.

Au fost compensate in totalitate cheltuielile de judecata efectuate de părți.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții (si ulterior intervenienta), parații si parații si (fosta ) sunt coproprietari asupra imobilului inscris in CF nr.7030 C-N, nr.top. 8925 - casa cu etaj din cărămida, acoperită cu țigla, constând la parter din: 4 camere, 1 bucătărie si dependințe, curte si gradina in-, azi str.- nr.31, in suprafața de 1183 mp. Numitul este titularul dreptului de uzufruct viager înscris in CF 7030 C-N, asupra cotei de 6/24 parte din imobilul de sub, din porțiunea de sub -35. si li s-a atribuit in proprietate prin Decizia nr.65/09.04.1992 emisa de Prefectura județului C, dreptul de proprietate asupra unui teren in suprafața de 296 mp - curți, clădiri, care face parte din terenul situat in C-N, str.- nr.31, înscris in CF nr.7030 C-N, nr.top. 8925, in suprafața de 1183 mp, si asupra căruia acești pârâți au avut un drept de folosință. si li s-a atribuit prin Ordinul prefectului județului C nr.330/15.06.2005 dreptul de proprietate asupra unui teren in suprafața de 592 mp, care face parte din terenul situat in C- N, str.- nr.31, înscris in Cf 7030 C-N, nr.8925, in suprafața de 1183 mp si asupra căruia acești parați au avut un drept de folosința. Reclamantii si au înstrăinat intervenientei dreptul lor de proprietate in cotele de 63/768 si 129/768 parte din imobilul înscris in CF 7030 C N, nr.top. 8925, prin contract de vânzare-cumpărare nr.956/05.09.2006 autentificat de Biroul Notarului Public . Pârâta are un drept de habitație asupra camerei de 36 mp din apartamentul proprietate a pârâților si, cu acces la dependințe, iar pârâta

are un drept de uzufruct viager asupra cotei de 6/24 parte din apartamentul proprietate a pârâților.

Prin decizia civilă nr. 529/9.10.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de, împotriva sentinței civile nr.2547 din 26.03.2007 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost menținută.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că apelurile declarate de și si cel declarat de intervenienta, conțin motive identice si ca atare au fost analizate împreună.

Astfel, in ce privește primul si al treilea motiv de apel invocat, si anume faptul ca prin sentință nu s-a dispus si asupra accesului la pod precum si precizarea unui termen cât mai scurt pentru executarea lucrărilor de asigurarea accesului la pod, tribunalul a reținut că aceste capete de cerere nu au fost formulate in fata instanței fondului, solicitându-se doar sistarea stării de in diviziune asupra imobilului înscris in CF nr.7030 C N, nr.top. 8925 - casa cu etaj din cărămida, acoperita cu țigla, constând la parter din: 4 camere, 1 bucătărie si dependințe, curte si gradina în-, azi str.-, nr.31, in suprafața de 1183 mp, si ca atare devin incidente dispozițiile art.294 alin 1C. pr.civ, in conformitate cu care in apel nu se pot face alte cereri noi.

Față de dispozițiile imperative ale acestui text de lege, tribunalul a considerat ca inadmisibila formularea acestor cereri in apel.

Instanța a mai reținut că prin modalitatea de ieșire din indiviziune propusa de expert - s-a avut in vedere ca fiecare coproprietar își poate crea singur acces la pod, nefiind nevoie de un hol de acces comun, si ca atare este improprie unei ieșiri din indiviziune crearea unor spatii comune atât timp cat exista posibilitatea edificării unor accese separate pentru fiecare coproprietar la un spațiu - parte indiviză comună.

În privința celuilalt motiv de apel, respectiv a solicitării de împărțire a pivniței proporțional cu cotele indivize comune de 1/4, 1/4,1/2,tribunalul a retinut ca si acest motiv nu subzistă. Astfel, din analiza înscrierilor din CF la foaia A si foaia B, raportat la care părțile si-au intabulat dreptul de proprietate in CF, rezulta ca boxa - pivniță a fiecărei părți fost cumpărata prin contracte de vânzare cumpărare ca unitate locativă distincta, cu suprafața expres menționata in fiecare contract si pe acest considerent rezulta ca pivnița nici nu face parte din părțile indivize comune ale imobilului din CF 7030 C. In atare condiții, instanța nu are cum sa împartă pivnița proporțional cu cotele indivize comune de 1/4, 1/4, 1/2, dispozițiile art 728. civ negăsindu-si aplicarea in privința acestui bun imobil, întrucât pivnița nici nu face parte din părțile indivize comune.

In privința modului de calcul al sultelor ca motiv de apel din partea acelorași apelanți, tribunalul a reținut că sulta nu poate fi recalculată prin includerea suprafeței de 4,57 mp în spațiul locuibil al apart. nr.3, întrucât in apel nu a fost modificata varianta de ieșire din in diviziune de la fond.

In privința modului de calcul al sultelor, ca motiv de apel din partea apelanților, tribunalul a reținut ca in fata instanței de fond aceștia au arătat expres că sunt de acord cu plata sultei calculată de expert in suma de 205.339.479 lei, si exact aceasta sultă a fost trecută in dispozitivul hotărârii, instanța de fond ținând cont la pronunțarea soluției de principiul disponibilității părților.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamanții și, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul de a se ține cont la stabilirea sultelor datorate de valoarea investițiilor realizate de ei la părțile comune al imobilului în litigiu.

În motivarea recursului întemeiat pe prev. art.304 pct.8 și 9 Cod proc.civ. recurenții au arătat următoarele:

Cu ocazia judecării cauzei în fond și apel, efectuarea acestor lucrări și cuantumul lor nu au fost contestate de celelalte părți. Cu toate acestea, instanța de fond omis să se pronunțe cu privire la acest motiv al acțiunii înserat în completarea de acțiune depusă la 53, iar instanța de apel reține în mod greșit că ei ar fi fost de acord cu plata sultei calculată de expert la suma de 205.339.479 lei, sultă trecută în dispozitivul hotărârii, fără însă a mai reține că în alineatul imediat următor au solicitat compensarea sultelor stabilite de expert cu valoarea îmbunătățirilor efectuate de ei la părțile indivize comune ale imobilului.

Prin întâmpinarea depusă, intimații și s-au opus admiterii recursului, arătând că evaluarea lucrărilor pretinse de recurenți nu au fost justificate cu facturi și chitanțe pentru materiale și manoperă, iar pretinsele reparații efectuate de reclamanți nu s-au efectuat cu înștiințarea și acceptul lor.

Intimata, prin întâmpinarea depusă s-a opus admiterii recursului, arătând că nu a fost de acord cu valoarea lucrărilor efectuate de recurenți și că nu au fost dovedite.

Intimatul prin întâmpinare s- opus admiterii recursului, arătând că prin motivele invocate se tinde la o reapreciere a stării de fapt, situație care face recursul inadmisibil, cu toate că se invocă formal disp.art.304 pct.8 și 9 Cod proc.civ.

În al doilea rând, recursul este neîntemeiat pentru că cererea de a se scădea din sulta datorată cuantumul investițiilor efectuate de reclamanți a fost formulată pentru prima dată după închiderea dezbaterilor prin concluziile scrise depuse la dosar.

Examinând recursul declarat, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

La fila 53 din dosarul nr.6868/2004 al Judecătoriei Cluj -N reclamanții au formulat o completare de acțiune prin care au solicitat ca pârâții să fie obligați să suporte, proporțional, cheltuielile făcute de ei constând din reparații și îmbunătățiri la părțile indivize comune ale imobilului. Reclamanții au enumerat îmbunătățirile și reparațiile efectuate, arătând că suma aproximativă cheltuită a fost de 5500 Euro, dar că valoarea reală a acestor lucrări urmează să fie stabilită printr-o expertiză tehnică de specialitate.

În ședința publică din 18.03.2005 (80), pârâții au arătat că se opun admiterii pretențiilor reclamanților formulate prin completarea de acțiune. În aceeași ședință, cauza a fost amânată și pentru administrarea probei interogatoriului tuturor părților din proces. La următoarele două termene de judecată, părțile, prin apărători, au declarat că sunt în tratative pentru încheierea unei tranzacții, fără a preciza la ce se referă această tranzacție.

După această dată, reclamanții, deși au avut angajat apărător nu au propus probe prin care să dovedească lucrările efectuate. Nici printre obiectivele expertizei stabilite de instanță sau obiecțiunile formulate de reclamanți, aceștia nu au solicitat să se stabilească valoarea acestor investiții.

Sarcina probei revine, potrivit art.1169 civil, celui care face o susținere în fața instanței de judecată, acesta trebuie să dovedească susținerea sau propunerea făcută. Cum în speță reclamanții au susținut efectuarea unor reparații sau îmbunătățiri la imobilul în litigiu, este firesc ca ei să-și dovedească pretenția pe care au supus-o judecății.

Nu poate fi interpretată și reținută ca o omisiune în exercitarea rolului activ de către instanță administrarea probelor necesare dovedirii pretențiilor reclamantului, întrucât, rolul activ nu înseamnă încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, iar obligația de a-și proba pretențiile revenea reclamantului în condițiile art.1169 civil. Rolul activ al judecătorului constă în a asigura un echilibru între cele două principii ale procesului civile, cel al disponibilității și contradictorialității.

În cauză, reclamanții asistați de avocat, au avut posibilitatea de a propune și administra probe, rolul activ al instanței de judecată neputându-se impune pe fondul unei atitudini generale pasive a reclamanților în exercitarea propriilor obligații procesuale.

În declarația de apel reclamanții au susținut, ca și în declarația de recurs că pârâții nu s-au opus admiterii cererii lor, susținere contrazisă de poziția pârâților, exprimată în ședința publică din 18.03.2005, prin care au contestat efectuarea lucrărilor pretinse de reclamanți.

Instanța de apel nu avea obligația, ci doar posibilitatea de a dispune administrarea unor probe. Dar, reclamanții nu au formulat în condițiile legii o cerere în probațiune prin care să-și dovedească susținerile din completarea de acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.529 din 9.10.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. IA dact.GC

2 ex/11.02.2008

Jud.apel:,

Președinte:Andrea Țuluș
Judecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 104/2008. Curtea de Apel Cluj