Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 119/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - partaj judiciar

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 119

Ședința publică de la 28 martie 2008

PREȘEDINTE: Andrieș Catrinel

JUDECĂTOR 2: Ciută Oana Elena

JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina

Grefier - -

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul domiciliat în satul, comuna, județul S împotriva deciziei nr. 525 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 21 martie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, când,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată la 4 septembrie 2002 reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții șu, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea averii rămasă după autorii lor, și, în prezent decedați, formarea loturilor și atribuirea lor.

În continuarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la 14 octombrie 1972 a decedat iar la 26 decembrie 2000 a decedat, părinții părților.

Masa succesorală după cei doi defuncți se compune din:

a) bunuri mobile:

- două garnituri de mobilă ( dormitor și sufragerie compuse din 2 mese, 2 studiouri, 2 șifoniere, 8 scaune, 2 vitrine, 2 noptiere, în valoare de 20.000.000 lei;

- un certificat de acționar la " F, ce aparținut lui.

b) bunuri imobile:

- suprafața de 10.000 teren fânaț, împreună cu construcțiile casă, grajd, fânar și împrejmuiri, situate în satul;

- suprafața de 17.400 teren situat la locul "";

- suprafața de 10.000 teren pădure;

- suprafața de 16.476 teren la locul numit"";

- suprafața de 32.507 teren la locul " ";

- suprafața de 14.632 la locul "", teren pe care se află amplasat un grajd.

Pârâtul, prin întâmpinare, a arătat că este de acord cu partajarea masei succesorale indicate, cu precizarea că nu există cele două vitrine iar reclamanta nu a arătat corect întinderea suprafeței de la " ". A solicitat să se rețină îmbunătățirile efectuate de acesta la imobilul din satul și completarea masei succesorale cu o serie de bunuri mobile. Prin cererea reconvențională, același pârât a solicitat să se constate existența unui pasiv succesoral în sumă de 39.600.000 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor acordate de acesta defunctei, pe o perioadă de trei ani dinaintea datei decesului acesteia.

Prin sentința civilă nr. 75 din 2 februarie 2004 a Judecătoriei Vatra Dorneia admis în parte acțiunea și a respins cererea reconvențională. S-a stabilit componența masei de partajat indicându-se bunuri mobile și imobile, stabilindu-se cotele cuvenite fiecărei părți și s-a sistat starea de indiviziune prin atribuirea loturilor potrivit dispozitivului sentinței. Pentru egalizarea loturilor pârâtul a fost obligat să plătească sultă în valoare de 36.730.374 lei reclamantei și în sumă de 53.991.124 lei pârâtului.

A reținut prima instanță că, din masa de partajat rămasă după defuncții și fac parte construcțiile identificate și evaluate prin raportul de expertiză, precum și terenurile dispuse în mai multe trupuri, respectiv:"Acasă", "", "" și "". La formarea și atribuirea loturilor instanța reținut varianta a II- a raportului de expertiză întocmit de expertul. Cu privire la construcții, s-a reținut concluziile expertului, și anume că pârâtul justifică un drept de creanță de 29.693.700 lei din valoarea imobilului casă prin construcția proprie, material și manoperă la executarea reparațiilor structurale, stolerie, instalație electrică, podit, execuția a două sobe și întreținerea gardului.

Cererea reconvențională formulată de a fost respinsă întrucât, din probele administrate în cauză nu s-a reținut că defuncta ar fi suferit de afecțiuni care să o indisponibilizeze la pat și să necesite întreținere și îngrijire permanentă.

Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie deoarece greșit s-au inclus în masă 2 garnituri de mobilă în valoare de 20.000.000 lei deși s-a dovedit existența unor bunuri de numai 2.000.000 lei. A mai arătat că atribuirea loturilor s-a făcut în mod inechitabil, fiind atribuite în lot terenuri cu o valoare mult peste prețul de circulație, construcțiile au fost atribuite la prețul indicat de expertul iar reclamantei i s-au atribuit construcțiile la valoarea stabilită prin expertiză. În mod greșit s-au reținut îmbunătățiri doar în cuantum de 29.693.700 lei iar cererea reconvențională a fost de asemenea, nelegal respinsă.

Prin decizia civilă nrt. 525 din 4 decembrie 2007 Tribunalul Suceavaa admis apelul pârâtului și schimbat în parte sentința atacată.

S-a reținut că trupul 2 teren la " " are suprafața de 10.000 în loc de 29.488 iar trupul 1 "Acasă" are suprafața de 11.550 p, în loc de 10.763. S-au atribuit reclamantei intimate terenuri în suprafață de 31.636, în loc de 25.426, pârâtului - apelant terenuri de 12.006 în loc de 29.488 iar pârâtului - intimat suprafața de totală de 35.815 lei, în loc de 32.482 lei.

Pârâtul - apelant a fost obligat să plătească reclamantei - intimate sultă în valoare de 5673,03 lei în loc de 3673,03 lei și pârâtului intimat, cu același titlu, suma de 7399,11 lei în loc de 5399, 11 lei. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, la locul " " părțile au titlu doar pentru 10.000, iar suprafața de la locul "Acasă", trupul I din raportul de expertiză are o întindere de 11.550, în loc de 10.763.

Sub aspectul îmbunătățirilor se arată că expertiza este justă, arătându-se vechimea îmbunătățirilor efectuate, iar, în ceea ce privește sobele și instalația electrică, experții și au puncte de vedere comune.

Împotriva deciziei civile mai sus arătate a formulat recurs pârâtul.

În motivarea recursului se arată următoarele:

- decizia a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 6736Cod procedură civilă, nefiind dată încheiere de admitere în principiu în cauză;

- decizia atacată încalcă principiul neagravării situației în propria cale de atac întrucât la fond, recurentului i s-au atribuit 29.488 teren cu sulte de 3673 lei și, respectiv 5399 iar în apel i s-au acordat doar 12.006 m,p. cu sulte de 5673,03 lei și, respectiv 7399,11 lei;

- suprafața de 12.3321, identică cu parcelele 572/11/1 de 8023 și parcela 572/11/2 de 4308, nu se regăsește în nici un lot;

- deși recurentul a solicitat demolarea fânarului edificat pe terenul atribuit lui, instanța nu s-a pronunțat cu privire la acest capăt de cerere;

- hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, în sensul că s-au atribuit bunuri care nu există, ca de exemplu: covoarele și garnitura de mobilă;

- valorile stabilite de instanță cu privire la imobile și îmbunătățiri nu sunt reale, iar reținerea în cauză a expertizei,efectuate într-un dosar penal, nu este legală:

- bunuri imobile atribuite recurentului au avut la bază evaluarea efectuată de expertiza iar bunurile imobile atribuite reclamantei au fost evaluate după expertul,creându-se astfel o inegalitate între comoștenitori;

- valoarea grajdului nu se regăsește în nici o expertiză;

- în mod greșit nu au fost reținute toate îmbunătățirile efectuate de recurent la casă dar și pasivul succesoral, suportat tot de către acesta;

- prin decizia atacată s-a ajuns la situația în care trebuie să plătească de două ori sultă pentru casă;

- instanța nu a analizat motivul de apel referitor la nelegala obligare a recurentului la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă și nu acordat cheltuieli de judecată cerute în apel.

Reclamanta a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat întrucât nici unul din motivele invocate nu este întemeiat.

Analizând cauza, prin prima motivelor de recurs invocate, în conformitate cu prev. art. 304 pct. 7 - 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În primul rând, instanța de apel a redus întinderea suprafeței de teren de la locul "" de la 29.588 la 10.000, fără o cercetare judecătorească prealabilă a acestei situații, în considerente reținându-se doar, lapidar, că părțile au titlu de proprietate pentru 10.000 teren pădure. Instanța de apel a schimbat situația reținută în acest sens de către prima instanță fără a pune în discuția părților sau a analiza conținutul referatului 457 din 2 februarie 2004, aflat la fila 253 dosar fond pe care, în mod evident se sprijină hotărârea din primă instanță și fără a cere alte lămuriri suplimentare clarificatoare de la părți.

În al doilea rând, înlăturarea expertizei efectuate de experta nu a fost suficient argumentată de către instanță, tot astfel cum nu a fost clarificat suficient aspectul reținerii unei expertize extrajudiciare, efectuate într-un dosar penal (expertiza ) în dauna unor expertize comandate de părți și dispuse de instanță.

În al treilea rând, instanța de apel nu a clarificat dacă bunurile mobile atribuite, respectiv cele două vitrine și patru scaune au existat în masa succesorală sau nu,dacă există sau nu în prezent, în materialitatea lor, iar dacă au existat cine a preluat posesia acestor bunuri.

În final, instanța de apel nu a analizat motivul de apel referitor la acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță și a omis, totodată să se pronunțe și asupra cheltuielilor de judecată cerute în calea de atac a apelului.

Având în vedere toate aceste considerente și cum procedând astfel, instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, în conformitate cu prevederile art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța va avea în vedere cele reținute de instanța de casare dar și celelalte motive de recurs invocate de pârâtul, ordonând pentru clarificarea aspectelor rămase neelucidate orice probă considerată a fi necesară în cauză.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

CURTEA

Admite recursul declarat de pârâtul domiciliat în satul, comuna, județul S împotriva deciziei nr. 525 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă.

totalitate decizia civilă nr. 525 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 martie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

. C-.

Ex. 2/23.04.2008

Președinte:Andrieș Catrinel
Judecători:Andrieș Catrinel, Ciută Oana Elena, Timofte Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 119/2008. Curtea de Apel Suceava