Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1222

Ședința publică de la 19 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Părău

JUDECĂTOR 2: Sorina Ciobanu

JUDECĂTOR 3: Liliana Ciobanu

Grefier: - -

********************************

La ordine a venit spre soluționare cererea de revizuire promovată de și -, împotriva deciziei civile nr.403 din 15.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.-

La apelul nominal făcut în ședință publică și la prima strigare și la a doua, au răspuns avocat pentru revizuentele și care sunt lipsă și intimatul asistat de avocat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Avocat pentru revizuente având cuvântul a susținut motivele cererii de revizuire și a solicitat admiterea acestei cereri așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

A susținut în esență că: hotărârea dată de instanță cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut si s-a dat mai mult decât s-a cerut. A invocat în drept dispozițiile art.322 alin.1 pct.1 și 2 Cod procedură civilă.

Avocat având cuvântul a solicitat respingerea cererii, cu obligarea la cheltuieli de judecată, susținând că motivele invocate nu sunt întemeiate, instanța dând o soluție legală și temeinică și având în vedere probele administrate.

S-au declarat dezbaterile închise.

CURTEA

- deliberând -

Asupra cererii de revizuire, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.431 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul - s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantele și împotriva deciziei civile nr.343/A din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

S-a admis recursul declarat de pârâtul-reclamant - și în consecință:

S-a modificat în parte decizia recurată în sensul că:

Respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele-pârâte.

S-a menținut dispoziția din decizie cu privire la admiterea apelului declarat de pârâtul-reclamant.

S-a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu pronunțată la 20.09.2006 și sentința apelată în sensul că:

S-a respins acțiunea principală de partaj ca nefondată.

S-au menținut mențiunile din cele două hotărâri judecătorești referitoare la admiterea în parte în principiu și în fond a cererii reconvenționale.

S-a constatat caduc în parte testamentul autentificat nr.2434/7.07.1998 încheiat la." -" cu privire la bunul mobil (apartament) și bunurile mobile: 1 canapea, 1 măsuță și 2 scaune de, 1 serviciu de ceai din și 2 seturi de tacâmuri din.

S-a respins capătul de cerere din cererea reconvențională având ca obiect reducțiunea testamentului autentificat.

S-au schimbat în tot încheierile de îndreptare eroare materială din17.10.2006și 19.02.2007în sensul că respinge sesizările din oficiu cu privire la îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul -ului, respectiv în dispozitivul sentinței apelate.

Au fost obligate reclamantele-pârâte să plătească pârâtului-reclamant suma de 689 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la prima instanță proporțional cu pretențiile aduse.

Au fost obligate apelantele-reclamante să plătească apelantului-pârât suma de 2344 lei cu titlu de cheltuieli de judecată proporțional cu schimbarea în parte a sentinței apelate.

Au fost obligate recurentele-reclamante să plătească recurentului-pârât suma de 2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată proporțional cu modificarea în parte a deciziei recurate.

S-a respins cererea reclamantelor-pârâte de obligare a pârâtului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată de la prima instanță, apel și recurs.

Împotriva acestei decizii au promovat cerere de revizuire recurentele și ce a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

A fost criticată decizia Curții de Apel pentru următoarele considerente:

- hotărârea cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;

- instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În drept au fost invocate dispozițiile art.322 alin.1 pct.1 și 2 Cod procedură civilă.

Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire ca nefondată, cu motivarea că hotărârea judecătorească din recurs a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea întocmai a prevederilor legale, în urma unei analize corecte a situației de fapt și de drept, nefiind incidente in speta disp. art. 322. Pr. Civila.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art.322 cod procedură civilă, Curtea constată caracterul ei nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Art.322 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă se referă la situația în care dispozitivul nu poate fi pus în executare deoarece, dacă s-ar executa una din dispoziții, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte. Ori, dispozitivul deciziei civile nr.431 din 15.04.2009 nu îndeplinește condiția cerută de art.322 pct.1 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește dispozițiile prevăzute de art.322 alin.1pct.2 cod procedură civilă acestea vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a dat.

Astfel, conform art.129 alin.6 Cod procedură civilă judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Aceasta presupune pe de o parte că judecătorii nu pot depăși limitele obiectului, iar pe de altă parte că sunt obligați să se pronunțe asupra tuturor cererilor din proces.

În speță nu ne aflăm în nici una din situațiile de la punctul 2 al art.322 cod procedură civilă, instanța de recurs pronunțându-se în raport de pretențiile deduse judecății- care au alcătuit fondul cauzei. În esență însă, revizuienții sunt nemulțumiți de soluția la care a ajuns instanța de recurs.

Pentru considerentele sus-arătate, văzând dispozițiile art.322 cod procedură civilă va fi respinsă ca nefondată cererea de revizuire.

Urmează a se face aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, obligând partea căzută în pretenții- în speță revizuienții -să plătească catre intimat cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge ca nefondată cererea de revizuire promovată de și -, împotriva deciziei civile nr.403 din 15.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.-

Obligă revizuentele să achite intimatului suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 19 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

- -

Red.dec.//

Red.dec.revizuire SC/29.oct.2009

Tehn.red.EG/9 nov.2009.

Președinte:Daniela Părău
Judecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Bacau