Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 138/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 138

Ședința publică din data de 13 februarie 2009

PREȘEDINTE: Gherghina Niculae

JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu C -

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul, domiciliat în comuna, str.-, jud.B, împotriva deciziei civile nr.307 pronunțată la data de 29 octombrie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B,-, - 10,.125, sector 6 și pârâții Filica, domiciliată în comuna, str.-, jud.B, -, domiciliată în B,-,.35 A,.B,.8,.99, sector 2, Comisia Locală pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar, jud.B și Comisia Județeană B pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, cu sediul în-, jud.

Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 6 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 13 februarie 2009 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:

Curtea:

Examinând recursul civil, de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria P, jud. B sub nr.1058/2005, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, Filica și -, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defuncților, decedat la 18.12.1963 și, decedată la 15.11.2004, cu ultimul domiciliu în com. jud,

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâții și Filica sunt fii ai defuncților iar pârâta - este nepoată de fiu predecedat al defuncților.

De pe urma defuncților a rămas ca masă succesorală un imobil casă de locuit cu o suprafață de 29 mp. și un imobil casă de locuit format din 2 camere, ambele situate pe suprafața de 900 mp. teren intravilan, cu vecinii: drum la nord și vest; la est; la sud.

-2-

A mai arătat că suprafața de 900 mp. împreună cu alte terenuri se găsesc înscrise în titlurile de proprietate nr.54685/93/06.07.2004 și nr.56166/9/07.08.2003.

Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a arătat că masa succesorală este formată din imobilul în suprafață de 29 mp. iar celălalt imobil arătat în acțiune este un șopron construit de pârât pe terenul de 900 mp. pe care construit și un garaj, solicitând a se constata că este proprietarul acestora.

Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat să fie adusă la masa de partaj suma de 20 milioane Rol, reprezentând pasiv succesoral respectiv cheltuielile cu înmormântarea și pomenile defunctei suportate exclusiv de pârât.

La termenul din 04.07.2005 se precizează că pasivul succesoral este de 40 milioane Rol iar reclamanta își completează acțiunea solicitând constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.5/13.01.2006, raportul donației efectuată de către defunctă pârâtei Filica, respectiv suprafața de 5000 mp. teren agricol din com. solicitând și constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.15328/36/07.12.1998, ulterior reclamanta renunțând la acest capăt de cerere.

Reclamanta a arătat că solicită constatarea nulității certificatului de moștenitor menționat întrucât pârâții au declarat la notariat că sunt singurii moștenitori, fiind omisă reclamanta care nu a fost citată și nu apare ca moștenitoare în certificatul de moștenitor.

Judecătoria P prin încheierea interlocutorie din 18.01.2006 a admis în principiu și în parte acțiunea principală formulată de reclamanta, a admis în principiu și în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant, a constatat că de pe urma defuncților și a rămas ca masă succesorală suprafața de 900 mp. teren, casa de locuit cu suprafața de 29 mp. aflată pe acest teren, terenurile cuprinse în titlurile de proprietate nr.54685/93/06.07.2004 și nr.56166/9/07.08.2003, a constatat că garajul și coșarul construite pe terenul intravilan în suprafață de 900 mp. nu fac parte din masa succesorală, ci sunt bunuri proprii ale pârâtului.

A admis cererea privind raportul donației și a dispus ca pârâta Filica să aducă la masa partajabilă suprafața de 5000 mp. teren situat în com. jud.B, individualizat în titlul de proprietate nr.15328/36/07.12.1998 emis pe numele

A constatat ca pasiv al moștenirii suma de 20 milioane Rol reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeni, sumă ce va fi cuprinsă în lotul pârâtului.

S-a luat act că se renunță la capătul de cerere privind constatarea nulității titlului de proprietate nr. 15328/36/07.12.1998 emis pe numele

A constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.5/13.01.2005 autentificat la BNP - P și a constatat ca moștenitori pe reclamantă și pârâții și Filica în calitate de fii ai defuncților și pe pârâta - în calitate de nepoată de fiu, cotele părților fiind egale a câte din masa succesorală.

După efectuarea expertizelor topo și constructor, Judecătoria P prin sentința civilă nr.843/13.11.2006 admis acțiunea principală formulată de

-3-

reclamanta și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant și a dispus ieșirea din indiviziune conform încheierii interlocutorii prin omologarea raportului de expertiză întocmit de expert constructor în variantă unică, atribuind lotul nr.1 reclamantei, care urmează să primească camera 1 din imobilul casă de locuit situat în satul -, com. jud.B, teren curți-construcții aferent camerei nr.1 în suprafață de 45,32 mp. din care 10,32 mp. în indiviziune cu ceilelți moștenitori, teren fâneață în suprafață de 2425 mp. situat în 107 "Jariște", teren arabil extravilan în suprafață de 1250 mp. în 100, 55 pe raza com. teren arabil lângă casă în suprafață de 179,84 mp. din care 15,84 mp. în indiviziune cu Filica și -, urmând să plătească sultă pârâtei - în sumă de - Rol și pârâtului cota parte din pasivul succesoral în sumă de - Rol.

Lotul nr.2 a fost atribuit pârâtului care urma să primească camera 3 din imobilul casă de locuit situat în satul -, com. având suprafața de 8,26 mp. teren curți-construcții aferent camerei nr.3 în suprafață de 115 mp. din care 10,32 mp. în indiviziune cu ceilalți moștenitori, teren fâneață în suprafață de 2425 mp. situat în 106, "Jariște", teren arabil extravilan în suprafață de 1250 mp. în 100 55 pe raza com. teren arabil lângă casă în suprafață de 110 mp. urmând să plătească sultă pârâtei - suma de - lei și să primească de la reclamantă, de la pârâta - și de la pârâta Filica câte - Rol reprezentând cota parte pentru fiecare din pasivul succesoral.

Lotul nr.3 a fost atribuit pârâtei Filica care urma să primească camera nr.2 din imobilul casă de locuit situat în satul -, comuna, având suprafața utilă de 8,26 mp. teren curți-construcții aferernt camerei nr.2 în suprafață de 26,32 mp. din care 10,32 mp. în indiviziune cu ceilalți moștenitori, teren fâneață în supărafață de 2425 mp. în 107 "Jariște", teren arabil extravilan în suprafață de 1250 mp. în 100/55 pe raza com. teren arabil lângă casă în suprafață de 199 mp. din care 15,84 mp. în indiviziune cu reclamanta și pârâtele -, urmând să plătească sultă pârâtei - suma de - lei și pârâtului cota-parte din pasivul succesoral în sumă de - Rol.

Lotul nr.4 a fost atribuit pârâtei - care urma să primească teren fâneață în suprafață de 2425 mp. situat în 107 "Jariște", teren arabil extravilan în suprafață de 1250 mp. în 100 55 pe raza com. teren arabil lângă casă în suprafață de 225 mp. din care 26,0 mp. în indiviziune cu și Filica, urmând să primească sultă de la reclamantă de - Rol de la pârâtul suma de - lei și de la pârâta Filica suma de - lei și să plătească pârâtului cota-parte din pasivul succesoral în sumă de - Rol.

Pârâtele Filica și - au fost obligate să plătească fiecare suma de - Rol către reclamantă precum și pârâtul-reclamant să plătească reclamantei suma de - Rol.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul de a-i fi atribuit integral imobilul

-4-

casă de locuit prin compensarea celorlalte părți cu terenuri, arătând că în mod greșit instanța de fond nu a reținut la masa de împărțit două imobile casă de locuit, reținerea sumei de 20 milioane Rol ca pasiv succesoral nu este justificată și mai mult, pârâtul nu a timbrat corespunzător acest capăt de cerere.

A mai arătat că deși instanța de fond reține în încheierea interlocutorie și suprafața de 5000 mp. teren situat în com. această suprafață de teren nu a fost evaluată și lotizată iar expertiza centralizatoare stabilește o singură variantă de lotizare și fărâmițează excesiv casa de locuit și terenul aferent.

Tribunalul Buzău, prin decizia civilă nr.307/20.10.2008 a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința civilă nr.843/13.11.2006 pronunțată de Judecătoria P în sensul atribuirii apelantei-reclamante a imobilului succesoral cu terenul aferent, conform variantei I din raportul de expertiză completare întocmit de expert tehnic -, cu obligarea acesteia la sultă către intimați în sumă de 5235 Ron pentru fiecare și a atribuit pârâtei Filica suprafața de 5000 mp. teren situat în com. jud.B, inclusă în titlul de proprietate nr.15328/36/07.12.1998.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că probele administrate în cauză au fost judicios analizate și corect interpretate atunci când instanța de fond a reținut că de pe urma defuncților, decedat la 18.12.1963 și decedată la 15.11.2004, ambii cu ultimul domciliu în com. jud.B, au rămas ca moștenitori cu vocație succesorală reclamanta și pârâții și Filica în calitate de fii și pârâta - în calitate de nepoată de fiu, cu o cotă de pentru fiecare din masa succesorală compusă dintr-un imobil casă de locuit și terenul aferent în suprafață de 900 mp. situate în intravilanul satului din com. jud.B precum și din suprafețele de teren incluse în titlurile de proprietate nr.54685/93/06.07.2004 și nr.56166/9/07.08.2003 dar și un pasiv succesoral în sumă de 20 milioane Rol, suportat în eclusivitate de către pârâtul.

Instanța de fond a greșit însă atunci când a reținut în masa de împărțit și suprafața de 5000 mp. teren pentru care pârâta Filica a fost înzestrată la căsătorie, deși reclamanta a renunțat la anularea titlului de proprietate nr.15328/36/07.12.1998.

Dar instanța de fond a greșit și atunci când a permis expertului tehnic să întocmească o singură variantă de lotizare și a atribuit părților loturile propuse de acest expert, fărâmițând în mod excesiv imobilul casă de locuit și terenul aferent.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, în baza disp. art.304 pct.6 și pct.9 cod pr.civilă, susținând că instanța de apel, analizând în mod greșit hotărârea instanței de fond a reținut că în loturile părților ar fi fost inclus și terenul în suprafață de 5000 mp. din titlul de propritate nr. 15328/36/07.12.1998 emis pe numele G, în realitate deși acest teren a fost inclus în masa succesorală, în dispozitivul sentinței civile nr.843/2006 nu se face niciun fel de referire la acest teren, partajându-se efectiv numai terenurile din titlurile de proprietate nr. 54685/93/06.07.2004 și nr.56166/9/07.08.2003.

De asemena instanța de apel nu face niciun fel de referire la construcțiile garaj și coșar ce sunt bunuri proprii ale pârâtului-recurent, mai mult -atribuie

-5-

intimatei-reclamante întregul imobil format din construcție și teren în suprafață de 900 mp. fără a ține seama de faptul că pe acest teren se află construcțiile recurentului.

Recurentul susține că instanța de apel a încălcat disp. art.304 pct.6 cod pr.civilă în sensul că prin caracterul său devolutiv nu a constatat dreptul de proprietate al recurentului asupra coșarului și garajului.

Instanța de apel a încălcat și disp. art.304 pct.9 cod pr.civilă, când nu a ținut cont de faptul că chiar dacă nu s-ar fi constatat un drept de proprietate asupra garajului și coșarului pentru pârâtul-recurent, acesta ar fi avut un drept de creanță atâta vreme cât din probele administrate rezultă că el este cel care le-a construit.

Deși în motivarea hotărârii instanța reține disp. art.741 cod civil, încalcă aceste dispoziții atribuind întregul imobil reclamantei, ceea ce determină ca pentru folosirea bunurilor proprietatea sa să fie creată o servitute de trecere sau un drept de superficie asupra terenului de sub construcții.

De asemena, instanța de apel încalcă mai multe criterii care ar trebui să fie luate în considerație la atribuirea loturilor.

Nu s-a ținut cont de faptul că fiecare dintre părți are o casă proprietate, că reclamanta locuiește în Mun.B iar din declarațiile martorilor rezultând că nu a interesat-o acest imobil ani de-a lungul, în timp ce pârâtul-reclamant este singurul care a îngrijit de părinți, a construit în curtea casei garaj și șopron pe care le folosește, a plătit impozite și a îngrijit imobilul încă din timpul vieții autorilor, iar atribuirea imobilului îi este practic necesară dat fiind și faptul că intrarea în curtea sa se face chiar prin curtea unde și-a construit garajul, aceasta fiind și voința părinților ca după decesul lor pârâtul să rămână în casa părintească.

Recurentul mai susține că deși instanța de apel reține pasivul succesoral în cuantum de 20 milioane Rol, în dispozitiv nu înțelege să-l includă în calcul pentru egalizarea loturilor.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, decizia criticată prin recursul formulat, constată că este afectată legalitatea acesteia, recursul fiind fondat și urmează a fi admis, deoarece:

Hotărârea de partaj, ce constituie actul final al procedurii partajului, este supusă condițiilor de fond și de formă din dreptul comun, iar cu referire la dispozitivul acesteia, instanța este obligată să rezolve concret toate cererile formulate de părți cu privire la obiectul procesului și să facă toate mențiunile necesare pentru ca hotărârea să poată fi pusă în executare.

Această cerință este în concordanță cu necesitatea respectării caracterului declarativ al partajului, cu principiul partajării în natură condiționată de evitarea fărâmițării excesive a imobilelor, partajul presupunând o repartizare concretă a bunurilor, în materialitatea lor, cu asigurarea egalității în natură și în valoare între loturi.

În speță, dispozitivul deciziei recurate, nu respectă aceste condiții, nu poate constitui actul final al procedurii partajului chiar dacă s-ar corobora și s-ar completa cu celelalte dispoziții ale sentinței menținute de instanța de apel dar neprecizate, motiv pentru care nici nu poate fi pus în executare.

Deși se constată a fi întemeiate motivele de recurs, nu este posibilă modificarea deciziei instanței de apel întrucât este necesară finalizarea probelor administrate în apel.

-6-

Astfel:

- prin motivele de apel, reclamanta-apelantă a criticat atât sentința, referindu-se la modalitatea de partajare a imobilului intravilan-casă și teren, și neincluderea în loturile părților a terenului de 5000 mp. ce a făcut obiectul raportului dar reținut în masa succesorală, cât și încheierea interlocutorie din 16.01.2006 atunci când a susținut că în mod nelegal instanța de fond nu a reținut la masa de împărțit două construcții casă de locuit și că nu se justifică reținerea sumei de 20 milioane Rol ca pasiv succesoral.

Instanța de apel, deși în considerentele deciziei face referire la încheierea interlocutorie, totuși nu se pronunță în dispozitiv asupra apelului declarat împotriva încheierii interlocutorii.

- există o contradicție între considerentele deciziei și dispozitiv cu privire la terenul de 5000 mp. inclus în titlul de proprietate nr.15328/36/07.12.1998 emis pe numele soțului pârâtei Filica și care a făcut obiectul raportului donației, în sensul că în considerente se reține că instanța de fond a greșit atunci când a reținut în masa de împărțit și suprafața de 5000 mp. dați ca zestre la căsătoria pârâtei Filica, dar în dispozitivul deciziei îl atribuie pârâtei Filica în totalitate, ceea ce înseamnă că-l consideră bun succesoral.

În realitate, măsura dispusă de instanța de fond prin încheierea interlocutorie prin care a admis cererea de raport și a dispus ca pârâta Filica să aducă la masa partajabilă suprafața de 5000 mp. din titlul de proprietate nr.15328/36/07.12.1998 emis pe numele G, a rămas definitivă, dat fiind că persoana interesată Filica nu a declarat apel, și deci, instanța de apel nu era investită să analizeze temeinicia acestei dispoziții din încheierea interlocutorie.

- prin atribuirea întregului teren de 5000 mp. în lotul pârâtei Filica, teren ce a fost evaluat de expert topo, implicit s-a modificat și valoarea lotului nr.3 atribuit pârâtei de instanța de fond, ceea ce determina recalcularea sultei pe care pârâta o datora celorlalte loturi, aspect nesoluționat de instanța de apel.

De aceea este întemeiată susținerea recurentului cu privire la partajarea acestui teren.

Sunt întemeiate de asemena și susținerile recurentului referitoare la omisiunea instanței de apel dea reține în dispozitivul deciziei măsurile dispuse de instanța de fond, respectiv prin încheierea interlocutorie din 18.01.2006 s-a constatat că garajul și coșarul construite pe terenul intravilan de 900 mp. nu fac parte din masa succesorală ci sunt bunuri proprii ale pârâtului și s-a constatat ca pasiv al moștenirii suma de 20 milioane Rol reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeni, sumă ce va fi cuprinsă în lotul pârâtului iar prin sentință s-a dispus obligarea celorlalte loturi la plata cotei-părți din acest pasiv, către pârâtul-recurent.

De altfel, toate aceste deficiențe au fost determinate de faptul că instanța de apel nu a dispus administrarea unui probatoriu complet iar cel administrat nu a fost finalizat.

Astfel, în ședința din 25.04.2007 instanța, considerând cauza în stare de judecată a acordat părților cuvântul pe fondul apelului dar la deliberare, a constatat că se impune completarea probelor, sens în care prin încheiere a dispus prelungirea probatoriilor cu o nouă expertiză în specialitatea construcții pentru întocmirea mai multor variante de lotizare pentru imobilul casă de locuit și terenul aferent, fără ca în

-7-

prealabil să fie fost pusă în discuția părților, pentru a da posibilitatea acestora să propună și alte obiective pentru expertiză precum și alte probe, așa cum s-a întâmplat în ședința de judecată următoare din 23.05.2007, dar asupra cărora instanța nu s-a pronunțat.

De abia în ședința din 12.03.2008 instanța de apel a constatat că terenul în suprafață de 5000 mp. din com. menționat în titul de proprietate nr.15328/36/07.12.1998 96 a fost reținut în încheierea interlocutorie dar nu a fost identificat și lotizat, motiv pentru care a dispus efectuarea unei expertize topo pentru evaluarea acestui teren.

În mod normal, instanța de apel trebuia să stabilescă pentru expertiza topo și obiectivul de refacere a lotizării tuturor terenurilort întrucât prin identificarea și evaluarea acestui teren, s-a modificat și valoarea totală a terenurilor incluse în masa succesorală iar prin atribuire s-a modificat implicit componența loturilor și valoarea sultei avute în vedere la instanța de fond, dar care au rămas nerezolvate în apel.

Totodată, instanța de apel trebuia să dispună efectuarea expertizei centralizatoare întrucât, pentru aceleași motive, s-au modificat: valoarea masei partajabile, componența loturilor și implicit sultele.

Un alt aspect care nu a fost avut în vedere de instanța de apel a fost modul de evaluare și momentul evaluării diferite a bunurilor succesorale, dispunând atribuirea imobilului casă de locuit și teren aferent conform variantei I din expertiza -, evaluate în anul 2008 la un preț diferit față de cel din anul 2006 stabilit de expertul prin raportul de expertiză efectuat și omologat la instanța de fond, și păstrând celelalte dispoziții ale sentinței, printre care și valorile celorlalte terenuri evaluate la nivelul anului 2006.

De aceea se impune a fi admis recursul în baza disp. art.312 alin.1 și 5 cod pr.civilă coroborate cu art.315 cod pr.civilă, casată decizia pentru motivul de nelegalitate prev. de art.304 pct.9 cod pr.civilă și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de apel pentru completarea raportului de expertiză topo cu refacerea lotizării tuturor terenurilor cuprinse în încheierea interlocutorie, întocmind mai multe variante de lotizare, expertul urmând să țină seama la partajarea terenului intravilan că pe acest teren se află garajul și coșarul ce nu fac parte din masa succesorală, fiind bunuri proprii ale pârâtului iar cu privire la terenul în suprafață de 5000 mp. din com. înscris în titlul de proprietate nr.15328/36/07.12.1998 96 să fie inclus în lotul pârâtei Filica, întrucât reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a acestui titlu de proprietate, așa cum s-a reținut în încheierea interlocutorie, iar prin această atribuire urmează a se consolida dreptul de proprietate reconstituit prin titlul de proprietate nr. 15328/36/07.12.1998.

De asemenea se va dispune ca expertul constructor să întocmească expertiza centralizatoare după preluarea expertizei topo și să întocmească mai multe variante de lotizare în care va respecta și dispoziția instanței de fond din încheierea interlocutorie din 18.01.2006, ca pasivul succesoral în sumă de 20 milioane Rol să fie cuprinsă în lotul pârâtului, urmând ca celelalte loturi să plătească acestuia cota-parte ce le revine din acest pasiv.

Totodată ambii experți vor reevalua bunurile succesorale la momentul efectuării partajului.

.//.

-8-

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în comuna, str.-, jud.B, împotriva deciziei civile nr.307 pronunțată la data de 29 octombrie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B,-, - 10,.125, sector 6 și pârâții Filica, domiciliată în comuna, str.-, jud.B, -, domiciliată în B,-,.35 A,.B,.8,.99, sector 2, Comisia Locală pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar, jud.B și Comisia Județeană B pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, cu sediul în-, jud.B, și în consecință:

Casează sus-menționata decizie și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Buzău potrivit considerentelor prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu

- - C - - -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

red. /tehnored.VM

3 ex./16.02.2009

1058/JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu

1481/2007 Tribunalul Buzău

,

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

DOSAR NR-

Către,

TRIBUNALUL BUZĂU

Vă trimitem alăturat dosarul Curții de Apel Ploiești cu nr-, ce conține 32 file, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 138/13.02.2009, spre rejudecare potrivit considerentelor deciziei.

La dosarul anterior menționat sunt atașate dosarele:

- nr- al Tribunalului Buzău - 202 file;

- nr. 1058/2005 al Judecătoriei Buzău -634 file;

Președinte Secție,

Grefier,

2 ex./17.02.2009

Președinte:Gherghina Niculae
Judecători:Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 138/2009. Curtea de Apel Ploiesti