Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1620/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(1083/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1620
Ședința publică din 25.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
Judecător -
Grefier -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă -, împotriva deciziei civile nr. 284 din 28.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte Primăria Municipiului B și
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru partaj judiciar.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, iar pricina a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 25 mai 2007, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului B și SC SA solicitând instanței să pronunțe o hotărâre în urma probelor ce se vor administra prin care să dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în B,-,. 1,. 2, sector 2, și să i se atribuie ei imobilul cu obligarea sa la plata unei sulte.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1135/2006 a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 situat în B,-,. 1, sector 2, compus dintr-o cameră de locuit și 50% din dependințe în suprafață utilă de 20,78 mp. împreună cu cota indiviză de 21,11% din suprafața de folosință comună a imobilului precum și terenul situat sub construcție de 15,58 mp. reclamanta a mai arătat că, alături de apartamentul său se află o cameră de locuit proprietatea Primăriei Municipiului B care în prezent este liberă. Reclamanta a mai menționat că cele două camere inițial formau o singură unitate locativă până când au fost împărțite abuziv de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 7210 din 28 septembrie 2007, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC SA și a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B prin Primar General.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă sub nr- la data de 04 decembrie 2007.
În motivarea apelului său apelanta a menționat că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală reținându-se greșit că ea și pârâta Primăria Municipiului B nu sunt coproprietari asupra imobilului.
S-a mai arătat că apartamentul în litigiu formează o singură unitate locativă și că SC SA în calitate de mandatară a Primăriei Municipiului Baf ost de acord cu ieșirea din indiviziune asupra imobilului din litigiu tocmai față de faptul că acesta este o singură unitate locativă.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul a apreciat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare - cumpărare nr. N 7225/2006, Primăria Municipiului B prin Administrația Fondului Imobiliar a vândut numitului apartamentul nr. 2 situat în B,-,. 1, sector 2, compus dintr-o cameră de locuit și 50% din dependințe în suprafață utilă de 20,78 mp. împreună cu cota indiviză de 21,11% din suprafața de folosință comună a imobilului precum și terenul situat sub construcție de 15,58 mp.
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1135/2006 de Societatea Civilă "De iure" Notarial, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 situat în B,-,. 1, sector 2, compus dintr-o cameră de locuit și 50% din dependințe în suprafață utilă de 20,78 mp. împreună cu cota indiviză de 21,11% din suprafața de folosință comună a imobilului precum și terenul situat sub construcție de 15,58 mp. de la numitul.
Din adresa nr. 4089/2006 emisă de Administrația Fondului Imobiliar reiese că apartamentul nr. 2 situat în B,-,. 1, sector 2, formează o singură unitate locativă, a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 326/1951 ți în prezent este deținut astfel: o cameră cu dependințe în comun - de reclamanta, iar cealaltă cameră cu dependințe în comun este liberă, fiind proprietatea statului.
Din adresa nr. 2385/2008 emisă de SC SA reiese că Primăria Municipiului B este de acord cu ieșirea din indiviziune asupra imobilului cu obligarea reclamantei la plata unei sulte.
Tribunalul a apreciat că, în mod corect a stabilit prima instanță că, reclamanta și pârâta Primăria Municipiului B nu s-au aflat în indiviziune cu privire la imobilul în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 284 din 28 februarie 2008, Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a respins apelul ca nefondat, declarat de apelanta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 7210 din 28 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - pârâte Primăria Municipiului B prin Primarul General și SC SA.
Împotriva acestei decizii, la data de 30 aprilie 2008, declarat recurs reclamanta.
La termenul din 10 septembrie 2008 părțile au lipsit nejustificat, Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă dispunând astfel suspendarea judecării recursului, potrivit art. 242 pct. 1 Cod de procedură civilă.
Având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării cauzei, timp în care nici una din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului, la data de 20 octombrie 2009 Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea constatării perimării, acordându-se termen pentru astăzi, 25 noiembrie 20094.
Astfel fiind, Curtea urmează să constate perimat recursul, potrivit art. 248 - 254 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenta - reclamantă domiciliată în B,-,. 2, sector 2, împotriva deciziei civile nr. 284 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - pârâte Primăria Municipiului B cu sediul în B,-, sector 5 și SC SA cu sediul în B,-, Corp B, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
.
2ex./03.12.2009
-4.-;
Jud.2.-
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold