Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1658/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 26.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul - pârât și de recurenta - intervenientă SC"" SRL, împotriva deciziei civile nr.505 A din data de 16.04.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă -.
Obiectul cauzei - partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - pârât prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/14.07.2009, emise de Baroul București - Cabinet Individual (fila 13), intimata - reclamantă - prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, emise de Baroul București - " și Asociații" (fila 20), lipsind recurenta - intervenientă SC "" SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul - pârât prin avocat, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4326 lei, conform chitanței seria - nr.- (78) din data de 21.10.2009, eliberate de sectorul 1 și timbru judiciar de 5 lei.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurentul - pârât prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte, a deciziei recurate, cu înlăturarea din masa partajabilă, a dividentelor solicitate, de partea adversă, aferente perioadei 2003 - 2006, întrucât în mod eronat, au fost incluse în masa partajabilă de către instanța de apel și cu obligarea pârâtului la plata sultei în valoare de 37537, 51 lei, cu cheltuieli de judecată, depunând chitanța nr. 163/14.07.2009, reprezentând onorariu avocat.
Obiectul litigiului este reprezentat de contravaloarea părților sociale de la SC "". Din cele trei expertize întocmite în speță, rezultă că dividentele nu au fost încasate nici în perioada de după desfacerea căsătoriei, sens în care solicită a se constata că dividentele solicitate după desfacerea căsătoriei, nu pot fi calificate ca bun comun.
În opinia sa, au fost încălcate prevederile dispozițiilor art.30 din Codul Familiei
Intimata - reclamantă - prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Arată că motivele invocate vizează problema dividentelor și sunt reluate criticile formulate în apel.
Consideră că sub un prim aspect, ar fi trebuit să se rețină natura juridică a dividentelor, în sensul că soții, în timpul căsătoriei, au dobândit părți sociale din capitalul social al SC "" SRL, acestea producând efecte juridice până la rămânerea definitivă și irevocabilă a acțiunii de partaj. Mai mult, nu a fost contestată natura de bun comun a dividentelor, invocând dispozițiile art. 67 din Legea nr.31/1990.
În speță, sunt aplicabile dispozițiile art.36 alin.1 din Codul Familiei și art.6735din Codul d e procedură civilă. Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art.260 alin.1 din Codul d e procedură civilă,
DISPUNE
Amână pronunțarea la 02.11.2009.
Pronunțată în ședința publică azi, 26.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Dosar nr- (1658/2009)
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 02.11.2009
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la 09.11.2009.
Pronunțată în ședința publică azi, 02.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Dosar nr- (1658/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1518
Ședința publică de la 09.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de recurentul - pârât și de recurenta - intervenientă SC"" SRL, împotriva deciziei civile nr.505 A din data de 16.04.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă -.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 26.10.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea consecutiv la data de 02.11.2009 și apoi la 09.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză;
Examinând actele și lucrările cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial sub numărul 8704/2003, pe rolul Judecătoriei Sector 6 B, la data de 23.04.2003, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate la data de 11.11.1995, prin acordul părților, revenirea soției la numele avut anterior căsătoriei și partajarea în cote de 50% fiecare, a bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei.
Prin sentința civilă nr. 5850 din 2.09.2003, instanța a admis acțiunea formulată sub aspectul desfacerii căsătoriei și a dispus disjungerea capătului de cerere referitor la partajul bunurilor comune, formându-se dosarul nr. 8704/2003, dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3541/25.05.2004, prin care s-a admis acțiunea, s-a constatat că părțile au dobândit în cote de 50%, o serie de bunuri mobile în valoare de 63 milioane lei vechi, un apartament situat în B,-, - 48,. 8,.54, sector 6, contravaloarea părților sociale și a drepturilor corespunzătoare cotei de 33,3% din patrimoniul "", deținute de către pârâtul în cadrul acestei societăți, cu ieșirea părților din indiviziune, cu atribuirea către reclamantă, a bunurilor mobile și a apartamentului și a părților sociale către pârât, acesta din urmă fiind obligat la plata sumei de 2.786.080.001 lei vechi către reclamantă.
Apelul formulat de către pârâtul împotriva acestei sentințe, înregistrat inițial pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI sub numărul 2590/2004, a fost soluționat ca urmare a declinării competenței la 3.12.2004 în favoarea Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, prin decizia nr. 327 din 27.05.2005, în sensul admiterii apelului, anulării sentinței civile apelate și admiterii excepției de necompetență materială a Judecătoriei sectorului 6 B în soluționarea fondului.
La data de 17.03.2005, a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie în interesul pârâtului, cerere pusă in discuție și admisă în principiu la data de 27.05.2005.
În fond, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a civilă sub numărul 2935/2005, dosar în care prin încheierea de ședință din 25.10.2005, având în vedere prevederile art. II alin 1 și 4 din Legea nr. 219/2004, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului spre competentă soluționare, Judecătoriei sector 6
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 sub nr.12485/2005, la data de 09.12.2005, (nr. unic -), instanța de fond fiind învestită cu rejudecarea cauzei.
La termenul din 30.03.2006, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare (fila 158), prin care a solicitat introducerea în masa bunurilor comune, și a dividendelor acordate de, pârâtului, pentru perioada 2003-2006, cerere pusă în discuția părților la același termen de judecată, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință de la fila 64, ocazie cu care pârâtul și-a precizat poziția, arătând că aceste dividende nu sunt bunuri comune, deoarece s-au produs după divorțul părților.
Prin sentința civilă nr. 4642/05.07.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul nr- (nr. vechi 12485/2005), s-a admis în parte cererea principală precizată și completată, formulată de reclamanta -, împotriva pârâtului. S-a admis de asemenea, în parte, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientă SC SRL, în interesul pârâtului.
S-a constatat că masa partajabilă se compune din următoarele bunuri: apartamentul nr.54, situat în B,-, -, sect.6, compus din două camere și dependințe, cu o valoare de circulație de 163.781,18 lei, bunuri mobile: un set mobilă compus din 2 canapele și 1 banchetă de 3 persoane culoare cognac, din piele - 5 milioane lei rol, un calculator compus din monitor, hard și boxe -10 milioane lei rol, o bibliotecă compusă din 5 corpuri și bar cu scaun din piele - 10 milioane lei rol, un cuier hol - 2 milioane lei rol, una mobilă dormitor compusă din șifonier, pat și servantă-15 milioane lei rol, una mochetă culoare albastră de cca. 40 ml - 10 milioane lei rol, jaluzele verticale 5ml pentru 2 camere - 5 milioane lei rol, un aragaz cu 4 ochiuri "" - 1 milioane lei rol, un frigider "ARCTIC" mare - 1 milioane lei rol, una mobilă bucătărie compusă din masă, 4 scaune, o mască, două dulapuri și două corpuri suspendate - 2 milioane lei rol, un TV "DAEWOO", diagonala 57cm -3 milioane lei rol și un TV "PANASONIC, diagonala 37 cm - 4 milioane lei rol, părțile sociale depuse ca aport la constituirea ce reprezintă o cotă de 33,33% din capitalul social - în valoare de 1.820.707 lei ron, precum și dividendele cuvenite asociatului pe perioada 2003-2006, în valoare de 546.417,08 lei ron.
S-a constatat că părțile au dobândit bunurile ce compun masa partajabilă în valoare totală de 2.537.705,1 lei cu contribuție egală de 50% fiecare.
S-a dispus sistarea stării de codevălmășie, prin atribuirea către reclamantă a bunului imobil și a bunurilor mobile în valoarea de circulație de 170.581,18 lei. A atribuit pârâtului, părțile sociale deținute la SC. SRL, în valoare de - lei, obligând pe același pârât la plata unei sulte de 1.098.271,3 lei către reclamantă, în termen de 9 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 11.11.1995, căsătoria fiind desfăcută prin divorț conform sentinței civile nr.5850/02.09.2003, definitivă si irevocabilă.
În privința bunului imobil din masa partajabilă, instanța a reținut că prin sentința civila nr.7889/27.10.2003, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat intervenită la data de 30.12.1996 între numitul în calitate de vânzător si cei doi soți, în calitate de cumpărători, vânzarea apartamentului nr.54, situat în B,-, - 48, Sector 6.
S-a stabilit natura de bunuri comune, a bunurilor mobile enumerate de reclamantă în cerere, bunuri pe care paratul le-a recunoscut la interogatoriu ca fiind bunuri comune, dobândite de soți prin contribuție egală, fiind de acord totodată cu valoarea precizată de reclamantă, atât în cererea inițială, cât și în cadrul interogatoriului, precum și cu atribuirea acestora către reclamantă.
În privința părților sociale deținute de pârât la SC SRL, instanța a reținut că în baza actului constitutiv al intervenientei, rezultă că societatea a fost înființată la data de 21.10.1998, cu un capital social de 2.000.000 lei Rol, aparținând asociatului unic și începând cu data de 17.06.1999, conform contractului de societate, au fost cooptați doi noi asociați: și, care au participat la majorarea capitalului social cu câte 2.000.000 lei Rol fiecare, deținând astfel fiecare asociat câte 20 părți sociale reprezentând 33,33 % din capitalul social (6.000.000 lei Rol). Prin actul Adițional din 30.10.2003, în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociației din data de 15.09.2003, s-a majorat capitalul social de la 6.000.000 lei Rol la 4.008.000.000 lei Rol, asociații deținând astfel câte 13.360 părți sociale, fiecare in valoare de 100.000 lei Rol - o parte sociala, reprezentând tot 33,33% din capitalul social.
Aceasta majorare de capital a avut la bază, contractul de împrumut încheiat de cei trei asociați cu la data de 04.01.2003, prin care aceștia s-au angajat să acorde societății, un împrumut în lei, în limita sumei de 9.000.000.000 lei Rol, sumă ce urmează să fie pusă la dispoziția societății în tranșe de împrumut, în funcție de necesitățile acesteia în cursul anului 2003, cu obligarea de a restitui suma împrumutată. Conform Hotărârii Adunării Generale a Asociației nr.2/15.09.2003, până la această dată, asociații împrumutaseră societății suma de 4.887.514.514 lei Rol, având fiecare un drept de creanța de 1.629.171.504,60 lei Rol, din care la majorarea capitalului social, s-au folosit câte 1.334.000.000 lei Rol, asociații dobândind astfel 13.360 părți sociale. Restul sumei a fost reținută de societate cu titlu de împrumut, precum și dividendele ce i se cuveneau pârâtului, pentru perioada 2003-2005, acestea nemaifiind ridicate de către pârât, ci rămase în patrimoniul societății în temeiul contractului de împrumut din 04.01.2003, pârâtul onorându-și astfel obligația sa asumată prin contract, urmând ca societatea să restituie asociaților, sumele împrumutate, cu respectarea clauzelor contractuale.
Prin urmare, instanța a reținut că, atât capitalul social inițial constituit în anul 1998, cât și cel majorat în septembrie 2003, s-au format ca urmare a aportului adus inclusiv de asociatul, aport ce se compune din sume de bani-bunuri comune ale foștilor soți (fiind aduse pentru constituirea societății în timpul căsătoriei) și prin urmare, părțile sociale deținute de pârât la SC SRL, în cotă de 33,33%, sunt bunuri comune, deținute de cele 2 părți, în cote egale - aspecte necontestate de acestea.
Instanța de fond a reținut că divergența de opinii dintre părți, este aceea legată de modalitatea de calcul al părților sociale, fiind în acest sens, administrate probele cu expertize de specialitate în mai multe variante.
Astfel, instanța a reținut că părțile sociale reprezintă fracțiuni ale capitalului social, dobândite de asociați în schimbul aportului social.
Prin urmare, capitalul social este expresia valorică a tuturor aporturilor asociaților care participă la constituirea societății, fără o existență reală, doar cu o semnificație contabilă, în funcție de care se calculează dividendele ce se cuvin asociaților, în funcție de care se împarte activul social în caz de lichidare, în limita căruia sunt urmărite bunurile din patrimoniul societății, de către creditorii acesteia. Prin urmare, ceea ce este supus urmăririi de către creditorii societății, respectiv împărțirii între asociați în caz de lichidare, când se urmărește rambursarea valorii aporturilor asociaților în limita activului net, este patrimoniul societății cu cele 2 componente ale sale, activul social și pasivul social și care este format din toate drepturile și obligațiile, precum și din toate bunurile societății, bunuri ce sunt valorificate la valoarea lor reală (în urma vânzării la licitație publică), atunci când este cazul, și nu la valoarea contabilă, scriptică din actele societății. Aceeași soluție este dată de Legea 31/1990 și în cazul excluderii unor asociați, care au dreptul la contravaloarea părții lor din capitalul social și care nu constă în dreptul de a culege o parte proporțională din patrimoniul social (toate bunurile aduse ca aport sau dobândite în cursul activității societății, făcând parte din patrimoniul societății, asociații nemaiputând pretinde un drept în acest sens), ci constă în dreptul de a primi o sumă de bani care să reprezinte însă, valoarea proporțională din patrimoniul social.
Instanța de fond a notat faptul că în cauză, nu se regăsesc nici una din situațiile enumerate mai sus, dar a apreciat că se impune a se aplica același raționament, întrucât prin partajarea bunurilor care aparțin celor doi soți în codevălmășie și prin atribuirea părților sociale către pârât, așa cum au solicitat ambele părți, acestea încetează de a mai avea calitatea de bunuri comune, rămânând doar în patrimoniul pârâtului, care va continua pe viitor să beneficieze de toate drepturile ce decurg din deținerea acestor părți sociale, inclusiv dreptul de a culege dividendele și de a primi în caz de lichidare, partea valorică din activul net, calculată proporțional cu procentul deținut din capitalul social.
Reclamanta, în momentul partajului are dreptul la J din valoarea acestor părți sociale deținute de pârât la SC SRL, părți sociale care trebuie evaluate prin raportare la aceleași criterii de care ar beneficia și soțul său în cazul în care s-ar pune problema lichidării societății sau a retragerii, excluderii, o soluție contrară conducând la prejudicierea acesteia, cu atât mai mult cu cât reclamanta a contribuit în mod direct la mărirea patrimoniului în sensul că prin achiziționarea unor bunuri de valoare mare (terenuri, construcții), s-a alocat un fond mai mare reinvestirii profitului, în detrimentul beneficiilor ce urmau a fi culese de asociați sub forma dividendelor, dividende la care avea dreptul și reclamanta (1/2 din ce i se cuvenea pârâtului) și care astfel s-au micșorat.
Instanța a mai reținut că în mod greșit, s-a acreditat ideea de către pârât și intervenienta accesorie, în sensul că prin raportarea părților sociale la patrimoniul societății, s-ar supune partajului aceasta din urmă, ceea ce nu este posibil pentru că patrimoniul aparține societății și nu foștilor soți, întrucât nu rezultă din nici o probă de la dosar, din modalitatea în care au fost stabilite obiectivele experților, că s-ar urmări împărțirea acestui patrimoniu.
Partajul dintre cei doi soți are ca obiect, printre altele, partajarea contravalorii părților sociale (activ net la valoarea reală), partaj care nu echivalează cu partajarea patrimoniului societății comerciale și care este distinctă de problema stabilirii valorii de impunere a terenului și a clădirilor aparținând SC SRL.
În ceea ce privește modalitatea de evaluare a acestor părți sociale, prima instanță a luat în calcul a doua variantă a raportului de expertiză contabilă prin care s-a răspuns la obiectivul de a se stabili contravaloarea părților sociale deținute de pârât la SC SRL, la activul brut, avându-se în vedere valoarea de circulație a terenului și a construcțiilor aflate în patrimoniul firmei la momentul partajului, conform actelor de la dosar. Mai precis, instanța a avut în vedere raportul de expertiză prezentat de expertul consilier al reclamantei -, întrucât valorile indicate se apropie în foarte mare măsură de cele ale expertului desemnat de instanță -, elaborându-se însă un calcul mult mai detaliat și mai amănunțit, de natură a lămuri în mai mare măsură instanța. În plus, expertul consilier, la finalul expertizei legate de obiectivul nr.2, în tabelul de la fila 469 indicat atât activul brut (calculat în funcție de valoarea de circulație a terenului și clădirilor), cât și activul net prin scăderea pasivului, fiind luat în calcul în mod corect - subliniază instanța - activul net, în funcție de care să se poată stabili valoarea părților sociale deținute de pârât la SC SRL, calcule ce nu rezultă cu atâta transparență din raportul de expertiză întocmit de, unde din valoarea activului brut în cele patru variante (fila 460) se calculează cotele ce-i revin pârâtului, prin operațiunea matematică de împărțirea a acestuia la 3, fără a se mai avea în vedere și pasivul social care trebuia în prealabil, scăzut din activul brut.
Instanța de fond nu a primit raportul de expertiză al expertului parte, deoarece aceasta a avut în vedere la stabilirea activului net, balanța de verificare contabilă din 31.12.2003, apreciind că după această dată, a intervenit divorțul părților, însă patrimoniul societății este independent de cel al soților - afirmație susținută chiar de către pârât și intervenientă, astfel încât modificările intervenite în activul net al trebuiau avute în vedere, acestea neavând nici o legătură cu bunurile comune ale soților.
Fiind stabilit raportul de expertiză contabilă care a fost omologat de instanță (filele 465-470), instanța a apreciat asupra raportului de expertiză tehnică construcții, considerând că trebuie avut în vedere, raportul în varianta 2, deoarece acesta a răspuns cel mai bine cerințelor instanței, dând dovadă și de mai mare imparțialitate, spre deosebire de ceilalți 2 experți care au încercat să crească și respectiv să scadă valorile, în sensul urmărit de părți. Totodată, expertul a răspuns punctual și argumentat la toate obiecțiunile părților (filele 309-317) și nu a ținut cont de bunurile înstrăinate de către societate și care nu se mai aflau în patrimoniul societății la data efectuării raportului. Instanța a luat în calcul raportul de expertiză, astfel cum a fost efectuat, cu utilizarea pentru actualizare a cursului valutar din ziua de 18.05.2006 (ziua redactării raportului), întrucât motivația expertului propus de reclamantă în sensul că prin alegerea acestei date - 18.05.2006 în loc de 16.05.2006 (când s-au făcut cercetările pe teren) ar fi fost avantajat pârâtul, selectându-se cotația cu nivelul cel mai scăzut - își pierde din forță, având în vedere nivelul inflației în timp. Astfel, în prezent (iunie 2007) cursul leu/euro ar fi mult mai dezavantajos reclamantei față de momentul ales de expertul-parte - 30.06.2006 (când un euro valora 3,5686 RON), deși valorile stabilite prin expertiză trebuie să fie cât mai aproape de cele existente la momentul pronunțării hotărârii.
Numai în situația în care ar fi fost supuse partajului, chiar terenul și construcția (dacă ar fi fost bunuri comune ale soților), s-ar fi avut în vedere imobilele de la momentul divorțului, altfel susținerea reclamantei însoțită și de raportul de expertiză întocmit de expertul consilier și care reflectă punctul său de vedere, nu poate fi avută în vedere, actul de dezmembrare și de înstrăinare a unei părți din imobil, fiind perfect valabil până la anularea sa în instanță (cu condiția ca susținerile reclamantei să fie întemeiate).
Instanța nu a reținut nici raportul de expertiză întocmit de expertul pârâtului, întrucât acesta a fost combătut cu succes de către expertul desemnat de instanță, prin răspunsurile la obiecțiuni, formulate într-o manieră pertinentă și concludentă. De asemenea, instanța a constatat că expertul-parte a avut în vedere doar 1/3 din imobilele supuse expertizei (corespunzător aportului de capital social).
În ceea ce privește dividendele solicitate de reclamantă pentru perioada 2003-2006, instanța a reținut că acestea sunt fructe din bunuri comune și prin urmare, în temeiul art.483 Cod civil, devin și ele bunuri comune, chiar și atunci când sunt culese după desfacerea căsătoriei, deoarece titlul de valoare în temeiul căruia sunt culese aceste bunuri (dividende) nu încetează a fi bun comun decât în momentul efectuării partajului, proprietatea comună a foștilor soți (dobândită în timpul căsătoriei) continuând să-și păstreze caracterul devălmaș și după desfacerea căsătoriei prin divorț, până la data împărțirii. Prin urmare, toate bunurile dobândite până la data divorțului, ca și fructele ce derivă din acestea continuă să fie bunuri comune (până la partaj), mai puțin, bineînțeles, bunurile dobândite după desfacerea căsătoriei (, "Tratat de dreptul familiei" - Editura, 1998, pg.265-266). În ceea ce privește calitatea de fructe civile culese în temeiul titlului de valoare (părțile sociale), aceasta este de necontestat, fiind de altfel recunoscută până la un anumit moment al procesului, de ambele părți și venind în completarea dispozițiilor art.483, 522, 523 Cod civil, fără să existe elemente de contradicție între textele de lege care reglementează situația bunurilor frugifere și regimul juridic al acestor dividende, recunoaștere care de altfel, este dată și de doctrină în acest sens (, "Tratat de dreptul familiei", Editura, 1998, pg.187).
Apărarea pârâtului și a intervenientei în sensul că dividendele nu pot fi fructe, întrucât au un caracter incert atât sub aspectul existenței lor, cât și sub aspectul întinderii, nu poate fi primită întrucât contravine în mod flagrant dispozițiilor legale, ducând la demontarea acestora (art.522 cod civil prin care este dată definiția fructelor naturale - "acelea ce pământul produce de la sine; producția și prăsila" (și acestea au un caracter incert atât sub aspectul existenței, cât și al întinderii - dar acest caracter nu anulează calitatea lor de fructe naturale), la fel ca și dobânzile sumelor exigibile - care, deși sunt variabile sub aspectul întinderii, își păstrează calitatea de fructe civile dată de art. 523 Cod civil).
În ceea ce privește evaluarea acestor dividende, solicitate de reclamantă pe perioada 2003 - 2006, s-a avut în vedere că în raportul de expertiză contabilă întocmit de, cât și în raportul de expertiză efectuat de expertul reclamantei, s-au găsit valori identice. Deși expertul reclamantei nu a avut la dispoziție bilanțul întocmit pentru exercițiul financiar 2006, pentru a putea verifica profitul net total, acesta a putut deduce din fișa contului 457, dividendele pe anul 2006 (pârâtului revenindu-i 190.586 lei), sumă ce a fost identificată și de expertul desemnat de instanță. De altfel, chiar intervenienta, prin adresa nr.227/20.06.2007, comunică situația dividendelor pentru perioada 2003 - 2006, ceea ce presupune că s-au adoptat hotărâri în legătură cu acestea în cadrul societății, inclusiv cu privire la anul 2006.
În ceea ce privește aspectul sesizat de cele două părți, în sensul că dividendele nu au fost ridicate de pârât, fiind reținute de societate în contul obligației asumate de acesta prin contract de împrumut, instanța a constatat că dreptul reclamantei la obținerea a Jd in contravaloarea acestor dividende, subzistă și în aceste condiții, atât timp cât SC SRL a stabilit dividendele cuvenite asociaților, independent de modalitatea în care pârâtul a înțeles să-și valorifice acest drept de creanță.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel apelantul pârât și apelanta intervenientă SC SRL, solicitând instanței ca prin admiterea apelului, să schimbe în parte sentința civilă apelată cu privire la bunurile care intră în masa partajabilă, modul de evaluare al acestora, evaluarea corectă a părților sociale și înlăturarea din masa partajabilă a dividendelor obținute după desfacerea căsătoriei și neridicate de pârâtul asociat, criticând sentința și sub aspectul termenului stabilit pentru achitarea sultei de către pârât reclamantei.
Tribunalul a sistematizat argumentele celor doi apelanți, în funcție de aceste motive de apel:
Principala critică comună a celor doi apelanți, se referă la modalitatea de evaluare a părților sociale care ar dovedi o serie de confuzii grave făcute de instanța de fond între noțiunea de capital social si patrimoniul societății comerciale și cu noțiunea de activ net al societății comerciale. Se critică faptul că la fond, s-au aplicat instituții din Legea 31/1990, republicată, privind lichidarea, dizolvarea, vânzarea la licitație publică a patrimoniului societății comerciale care nu aveau legătură cu partajul bunurilor comune ale soților, cu stabilirea in mod incorect a valorii părților sociale prin alegerea unei expertize tehnice contabile cu baze și concluzii greșite, preferând in mod părtinitor, neobiectiv și incorect o expertiza contabilă efectuata de expertul parte al reclamatei, în locul expertizei oficiale întocmite de expertul desemnat de instanță.
Cea de a doua critică adusă sentinței de fond, se referă la stabilirea regimului juridic al dividendelor, cât și sub aspectul evaluării acestora și a includerii lor în masa partajabilă, arătându-se că, în raport de regimul matrimonial al soților, nu constituie un bun comun decât în măsura în care soțul asociat le-a încasat și ridicat efectiv de la societate, numai după această operațiune, celălalt soț le poate revendica. S-a invocat și nelegalitatea cererii modificatoare a acțiunii prin care s-a solicitat includerea în masa de partajat, a bunurilor comune pe perioada 2003-2006, întrucât acestea reprezintă bunuri care s-au obținut după desfacerea definitivă a căsătoriei, prin divorț.
În privința stabilirii termenului de 9 luni de la rămânerea definitivă a sentinței pentru achitarea sultei, s-a apreciat că această măsură reprezintă o încălcare a dispozițiilor privind partajul judiciar, deoarece numai prevederile art. 6755din Codul d e procedură civilă reglementează regimul juridic al sultei, dar fiind un drept de creanța, poate fi revendicată în termenul general de prescripție de 3 ani.
În apel, au fost administrate următoarele probe, astfel cum au fost ele încuviințate prin încheierea de ședință din 24.04.2008: înscrisuri, proba cu expertiză contabilă având ca obiect evaluarea prețului de piață al părților sociale deținute de către apelantul pârât la SC SRL în raport de activul net al societății și balanța de verificare de la 31.12.2003, actualizate cu indicele de inflație pentru perioada 2003-2007, raport de expertiză contabilă nr. 9282 din 31.10.2008 (filele 144 - 178).
Prin decizia civilă nr. 505A/16.04.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelurile formulate de către apelantul pârât și apelanta intervenientă, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a constatat că valoarea părților sociale este de 245.256,20 lei și că valoarea totală a masei partajabile este de 1.126.035,44 lei; a constată că în lotul atribuit pârâtului, valoarea părților sociale este de 245.256,20 lei.
Pentru egalizarea loturilor, a obligat pârâtul la plata către reclamantă, a sultei de 228.655,37 lei.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate și a obligat intimata, la plata sumei de 1500 lei către apelanta și a sumei de 4810 lei, către apelantul pârât, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat următoarele:
În privința modalității de evaluare a contravalorii părților sociale deținute de către pârât la SRL:
În prealabil, tribunalul a răspuns criticilor apelanților cu privire la nelegalitatea modificării cererii de chemare în judecată de către reclamantă, la data de 30.03.2006 (fila 158 dosar fond), cerere prin care s-a solicitat includerea în masa partajabilă și a acestor dividende încasate de către pârât.
În fapt, prin cererea depusă de către reclamantă la 30.03.2006, s-a solicitat includerea în masa partajabilă, a unor bunuri pretins comune, cerere care este admisibilă având în vedere prevederile art. 6737Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât în cauză, nu se pronunțase o încheiere în baza art. 6736Cod procedură civilă.
Tot cu titlu preliminar, tribunalul nu a reținut criticile apelanților cu privire la pretinsele confuzii făcute de instanța de fond cu privire la distincția dintre patrimoniul societății comerciale, capital social sau activ net, sentința apelată indicând cu exactitate definiția fiecăreia dintre aceste noțiuni.
Principalul aspect în discuție vizează modalitatea de evaluare a părților sociale deținute de către apelant, în măsura în care nu există un act normativ sau vreo altă prevedere legală care să reglementeze criteriile ce au fost avute în vedere pentru evaluarea acestor părți sociale.
Instanța de fond a procedat astfel la o interpretare juridică prin utilizarea metodei analogiei cu acele ipoteze în care asociații ar fi în ipoteza valorificării drepturilor patrimoniale împotriva societății comerciale (lichidarea societății, excludere sau retragere).
În acest scop, s-au stabilit inițial două obiective care urmau să fie avute în vedere de către experții contabili - 1. evaluarea părților sociale pe baza activului net înregistrat în evidențele contabile, cu precizarea ca valoarea bunurilor din contabilitate să fie reactualizată cu rata inflației, 2. stabilirea contravalorii părților sociale prin raportare la activul brut, cu luarea în considerare a valorii de circulație a terenului și construcțiilor de la adresa-, aflate în patrimoniul firmei, după evaluarea acestora prin expertiză imobiliară.
În final, prima instanță a luat în considerare criteriul evaluării contravalorii părților sociale prin raportare la activul brut, argumentând pe larg de ce validează un raport de expertiză în detrimentul altuia.
Tribunalul a constatat că în lipsa unui act normativ care să stabilească o modalitate de evaluare a părților sociale, trebuie avute în vedere metodele indicate de către doctrină, urmând ca alegerea metodei celei mai adecvate cauzei să se facă prin raportare la circumstanțele specifice speței.
Doctrina propune mai multe tipuri de evaluare a părților sociale: 1. evaluarea nominală care rezultă din împărțirea capitalului social per număr de părți sociale; 2. evaluarea la valoarea de piață care se stabilește prin raportul de cerere și ofertă în cadrul unor piețe reglementate bursier; 3. evaluarea la valoarea de randament care reprezintă profitul net pe o acțiune care se poate capitaliza pe parcursul unui exercițiu financiar; 4. evaluarea la valoarea matematică contabilă care se stabilește pe baza posturilor din bilanțul societății și ia în considerare activul net contabil împărțit la numărul de părți sociale. Tribunalul a constatat, de asemenea, că legislația contabilă (Ordinul MFP nr.1376/2004) face referire la faptul că evaluarea părților sociale se face prin raportarea activului net contabil la numărul de părți sociale.
Instanța de fond a apreciat că evaluarea la activul net ce rezultă din evidențele contabile, nu ar reflecta valoarea reală a acestor părți sociale, dispunând raportarea valorică la activul brut, cu includerea valorii de circulație a imobilului teren și construcție situat în-.
Trebuie notat însă, că atât din punct de vedere contabil, cât și juridic, nu există noțiunea de "activ brut", ceea ce face ca alegerea instanței de fond de a evalua părțile sociale prin raportare la acest "activ", să fie criticabilă. Este de asemenea, criticabilă alegerea instanței de a dispune o evaluare la prețul de piață doar a unora dintre elementele aflate în patrimoniul societății, știut fiind că în cadrul acestui patrimoniu, există atât o latură activă, cât și una pasivă, constând din obligațiile societății.
Tribunalul a apreciat în schimb că se impunea evaluarea părților sociale prin raportare la prețul de piață al părților sociale deținute de către apelantul pârât la SC SRL, în raport de activul net al societății și balanța de verificare de la 31.12.2003 (anul în care a fost desfăcută căsătoria părților), urmând ca valorile să fie actualizate cu indicele de inflație pentru perioada 2003-2007, pentru a preveni ca partea să suporte eventuala devalorizare suferită în această perioadă. Această alegere a instanței de apel are în vedere tocmai metodele de evaluare indicate mai sus (evaluarea la valoarea matematică contabilă), cu reactualizarea sumei cu indicele de inflație, după data desfacerii căsătoriei părților.
În ceea ce privește cea de a doua critică, natura juridică a dividendelor, tribunalul a constatat că instanța de fond a stabilit că acestea au natura juridică a unor fructe civile din bunuri comune, constatând astfel că acestea sunt bunuri comune.
Tribunalul a constatat că dividendele nu pot fi comparate sub aspectul naturii juridice, cu fructele civile, având în vedere că dreptul la dividend este un drept subiectiv de creanță, personal, accesoriu dreptului de proprietate asupra părților sociale și afectat unei duble condiții suspensive: înregistrarea unui profit de către societate și aprobarea de către AGA a unei hotărâri prin care să se distribuie dividendele.
Așadar, dividendele au o natură juridicăsui generis,iar caracterul de bun comun sau propriu al acestui drept de creanță împotriva societății depinde după cum creanța a fost încasată de către asociat sau nu.
Dacă dividendele au fost încasate de către asociat pe durata cât aceasta este căsătorit, suma de bani încasată cu acest titlu, este comună. În schimb, dacă dividendele nu au fost încasate de către asociat, dreptul la dividende rămâne un drept social, propriu asociatului împotriva societății comerciale.
Așadar, deși concluzia instanței de fond este una corectă cu privire la includerea în masa partajabilă a dividendelor încasate de către apelantul pârât, tribunalul a reținut că natura de bun comun a acestor sume din dividende este dată de faptul că asociatul a încasat aceste sume de bani, contrar celor afirmate prin motivele de apel, având în vedere următoarele aspecte:
Dreptul la plata dividendelor s-a născut după îndeplinirea cumulativă a celor două condiții relative la înregistrarea unui profit și adoptarea unei hotărâri AGA prin care să se fixeze dividendele.
Conform tuturor experților care au efectuat expertize în prezenta cauză, aceste două condiții au fost îndeplinite în prezenta cauză, divergențele de opinii intervenind asupra modalității în care apelantul pârât a ales să valorifice sumele pe care le-a încasat cu acest titlu, precum și asupra semnificației împrumutului acordat societății de către cei trei asociați.
Tribunalul a arătat că dividendele pot fi plătite asociatului astfel: în numerar, prin alocarea de noi acțiuni sau în natură (astfel cum indică art. 7 alin. 1 pct. 12 din Codul fiscal).
Toate aceste operațiuni de plată a dividendelor, indiferent de modalitatea de alocare mai sus precizată, se evidențiază în contabilitatea societății plătitoare de dividende, în contul 457 " de plată".
Faptul că anterior încasării efective a acestor drepturi, cei trei asociați au încheiat un contract de împrumut la data de 4.01.2003 prin care toți cei trei asociați au împrumutat societatea comercială cu suma de 9 miliarde lei vechi (fila 387 dosar fond), ca o formă de creditare a societății, astfel cum s-a și menționat în actul adițional din 30.10.2003 (fila 396 dosar fond) nu schimbă sub nici un aspect aprecierea că apelantul pârât a "încasat" dividendele, astfel cum se reflectă în contabilitatea societății aceste operațiuni.
În concluzie, constatările instanței de fond în baza raportului de expertiză contabilă întocmit de către expertul, sunt întemeiate, în masa partajabilă fiind incluse în mod corect și dividendele încasate de către pârât pe perioada 2003-2006 în valoare de 546.427,08 lei.
În ceea ce privește cea de a treia critică, greșita stabilire a unui termen de 9 luni pentru achitarea sultei, tribunalul a constatat că aceasta nu este fondată, având în vedere prevederile art. 67310alin. 4 Cod procedură civilă, care dispune că instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, va putea să atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.
Așadar, soluția instanței de fond de stabilire a unui termen de 9 luni pentru achitarea sultei, este legală și temeinică.
În concluzie, tribunalul, având în vedere constatarea că prima critică formulată de apelanți, relativă la modalitatea de evaluare a părților sociale cuvenite pârâtului este întemeiată, a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată astfel:
Din raportul de expertiză administrat în apel nr. 9282 din 31.10.2008 (filele 144 - 178 dosar apel), rezultă că valoarea activului net contabil rezultat din activul total, minus datoriile, este de 540.014,18 ron.
Conform aceluiași raport de expertiză, a rezultat că valoarea părților sociale deținute de către apelantul pârât este de 180.004,55 Ron.
În urma actualizării acestor valori cu rata inflației pe perioada 2003 - 2007, s-a indicat valoarea de 245.256,20 RON.
Tribunalul a înlocuit în cadrul masei partajabile această valoare, constatând prin urmare că valoarea întregii mase partajabile (compusă din bunul imobil - apartamentul nr.54, situat în B,-, bI.TD 48, sect.6, valoare de circulație de 163.781,18 lei, bunuri mobile în cuantum de 170.581,18 lei, dividende în valoare de 546 417,08 lei), la care se va adăuga valoarea părților sociale, este în final de 1.1260.035,44 RON.
Valoarea loturilor a căror componență a fost stabilită la fond și este necontestată în apel, va fi de 563.017,72 fiecare, având în vedere cota egală de contribuție a celor doi soți.
Având în vedere că în apel nu a fost contestată componența loturilor atribuite la prima instanță celor două părți, tribunalul va înlocui valoric în lotul apelantului pârât (căruia la fond i-au fost atribuite în lotul său, dividendele și contravaloarea părților sociale), valorile rezultate din expertiza efectuată în apel, rezultând astfel că lotul atribuit lui este în valoare totală de 791.673,28 lei (valoarea părților sociale de 245 256,20 Ron adăugată la valoarea dividendelor de 546.417,08 lei).
Având în vedere faptul că lotul atribuit intimatei reclamante (bunul imobil și bunurile mobile) are o valoare de 334.362,35 lei, pentru egalizarea valorică a celor două loturi, tribunalul a obligat pârâtul să plătească reclamantei sultă în valoare de 228.655,37 lei, menținând, pentru considerentele de mai sus arătate, termenul de plată al sultei de 9 luni, în baza art. 67310alin 4. Cod procedură civilă, precum și celelalte mențiuni ale sentinței apelate.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, au declarat recurs, pârâtul și intrervenienta, criticând-o sub aspectul nelegalității, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Recurenții au arătat în prealabil, că tribunalul a stabilit în mod corect, contravaloarea părților sociale deținute de recurent, la societate.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, l-au apreciat incident, ca urmare a faptului că, deși realizează o corectă dezbatere doctrinară asupra naturii juridice a dividendelor, cu toate acestea, tribunalul nu aplică aceste considerente, aspecte juridice, la situația de fapt concretă, dedusă judecății.
Astfel, deși această problemă a includerii sau nu în masa partajabilă, a dividendelor obținute după desfacerea definitivă a căsătoriei, în perioada 2003-2006, reprezenta un aspect esențial al dosarului de față, tribunalul, fără să îl analizeze, apreciază cu superficialitate, că judecătoria a procedat în mod corect, atunci când le-a inclus, deși însuși a arătat că doar dividendele obținute pe perioada căsătoriei reprezintă bunuri comune.
Tribunalul a omis să motiveze și dacă dreptul personal de creanță al asociatului în raport cu societatea comercială, reprezintă sau nu un bun comun și după desfacerea definitivă și irevocabilă a căsătoriei, situație existentă în cazul pendinte.
.-și motivarea primei instanțe referitoare la includerea acestor dividende, tribunalul se contrazice față de unele dintre propriile sale mențiuni din decizia recurată, folosind așadar, o motivare străină și contradictorie acestui dosar.
Recurenții au arătat că dividendele care reprezintă un drept de creanță individual și personal al asociatului, constituie bun comun doar în situația excepțională a încasării lor în perioada căsătoriei. După desfacerea acesteia, ele nu mai reprezintă un astfel de bun comun.
În prezenta cauză, aceste dividende nu pot reprezenta un bun comun, nedând vreun drept de creanță intimatei, neputând fi revendicate, atât timp cât nu au legătură cu aportul inițial, derizoriu, la capitalul social, al intimatei, ele găsindu-și izvorul în activitatea economică, comercială, de producție ori de prestări servicii, după caz, precum și în managementul competent, temeinic și eficient, al celor trei asociați, astfel încât ele reprezintă un drept propriu la beneficiu, doar al asociatului recurent, fiind un drept doar al asociaților societății.
Deși apreciază că dreptul la dividende este afectat și de cele două condiții evocate: obținerea de profit și aprobarea AGA de distribuire a dividendelor, Tribunalul omite elementul cel mai important, acela că dividendele obținute și pretins încasate (pentru că în realitate, nu a încasat nici o sumă de bani) după desfacerea căsătoriei, nu pot fi considerate bunuri comune, potrivit prevederilor Legii 31/1990 și doctrinei comerciale.
Așadar, cele trei condiții reținute de tribunal: obținerea de profit, aprobarea AGA de distribuire a dividendelor, precum și încasarea lor de către recurentul asociat, nu sunt suficiente, fiind nevoie ca încasarea dividendelor să se realizeze în perioada căsătoriei, încasarea lor în afara acestei perioade determinând calificarea ca și drept de creanță personal al asociatului.
II. Instanța de apel greșește în continuare, când procedează la propria motivare pentru a argumenta că dividendele solicitate după desfacerea căsătoriei reprezintă bunuri comune, susținând în motivarea deciziei recurate, că asociatul recurent a încasat efectiv dividendele solicitate după desfacerea căsătoriei, aducând motive străine și contradictorii care nu se regăsesc în probele dosarului, făcând în același timp, o analiză și o argumentație inutilă în raport de propria concluzie de la pagina 11, în sensul că numai dividendele încasate în perioada căsătoriei, reprezintă bunuri comune.
Deși această contradicție esențială rezultă din motivarea deciziei civile recurate, instanța de apel a considerat necesar să atribuie dividendele încasate după desfacerea căsătoriei, caracterul de bun comun, argumentând eronat și greșit, îndeplinirea celor trei condiții și în special, a faptului că asociatul recurent a încasat dividendele situate după desfacerea căsătoriei, susținând greșit că acest aspect reiese din expertizele contabile efectuate în cauză, cu privire la contabilitatea societății și din contul 457, precum și din contractul de împrumut prin care cei trei asociați au creditat societatea cu o anumită sumă de bani.
În mod greșit se reține de către tribunal, faptul că din expertizele evidențiate, rezultă că dividendele din perioada 2003-2006, în valoare de -,08 lei, au fost încasate, atât timp cât din ambele expertize realizate de expertul și în special din cea de-a doua expertiză, rezultă că dividendele pe anii 2003-2005 nu au fost încasate, iar în ceea ce le privește pe cele din 2006, rezultă că acestea nici nu au fost repartizate de AGA și în concluzie, nici nu au fost încasate. Au solicitat ca instanța de recurs să analizeze această probă nominalizată, pentru a constata veridicitatea susținerii. În același sens, s-au invocat și opiniile proprii la raportul de expertiză, a doamnei expert și a doamnei, din care rezultă același aspect învederat. Nici cel de-al doilea raport de expertiză nu evidențiază încasarea dividendelor, fapt care nu rezultă de asemenea, nici din adresele emise de SC
Așadar, motivările tribunalului referitoare la acest aspect, al încasării dividendelor, sunt incorecte, greșite, contradictorii, nefiind corectă nici suma totală privind cuantumul dividendelor încasate în această perioadă și incluse în masa de bunuri comune, așa cum au precizat mai sus.
Situația încasării efective a dividendelor nu rezultă din contabilitatea societății și nici din contul 457, întrucât nici un document contabil nu atestă ridicarea și încasarea efectivă a dividendelor în această perioadă de către asociatul recurent.
Nu mai puțin, nu are nici o legătură contractul de creditare al societății, de către asociați, cu încasarea efectivă a dividendelor, aceste operațiuni fiind distincte și evidențiate distinct.
Referitor la cel de-al nouălea motiv de recurs, decizia recurată este lipsită de temei legal și este dată în același timp, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, în mod greșit și cu încălcarea prevederilor art. 30 Codul Familiei, a doctrinei judiciare și a practicii judecătorești, au fost incluse în masa partajabilă și respectivele dividende, considerându-le bunuri comune, atât timp cât bunuri comune nu pot fi decât cele dobândite până la desfacerea definitivă și irevocabilă a căsătoriei.
Nu s-a ținut cont de regimul juridic al comunității de bunuri și nici de prevederile Legii 31/1990. În operațiunea de calificare a dividendelor, tribunalul trebuia să se raporteze nu numai la criteriul încasării lor, dar și la prevederile art. 30 din Codul Familiei. Din acest punct de vedere, s-a interpretat eronat regimul juridic al comunității de bunuri, acesta încetând o dată cu desfacerea definitivă a căsătoriei. Analiza celor trei condiții se face în mod diferit, după cum asociatul este căsătorit sau nu, regimul juridic al dividendelor fiind diferit în funcție de cele două perioade. S-au încălcat și prevederile Legii 31/1990 pentru că s-a realizat o analiză eronată a corelației dintre regimul matrimonial al bunurilor comune și regimul juridic al dividendelor. S-au interpretat exagerat și nelegal, condițiile respective, peste granița comunității de bunuri.
le, ca și categorie comercială aparte, nu pot fi considerate bunuri comune, decât în situația când au fost încasate pe perioada căsătoriei și sunt destinate nevoilor căsniciei. Ele nu reprezintă aport la capitalul social, fiind un drept la beneficii doar al asociatului.
Tribunalul a pronunțat o hotărâre confuză, incorectă, fără temei juridic și fără corespondent în prevederile art. 30 din Codul Familiei sau ale Legii 31/1990, interpretând greșit dispozițiile și principiile de drept stabilite în această materie.
Tribunalul a pronunțat o soluție cu încălcarea prevederilor legii și cu încălcarea principiilor de drept în materie, concluzionând în mod greșit că dividendele solicitate după desfacerea căsătoriei, în mod irevocabil, constituie bun comun.
Au solicitat în consecință, admiterea recursului, modificarea în parte, a deciziei recurate, în sensul înlăturării din masa partajabilă, de bunuri comune, a dividendelor solicitate pentru perioada 2003-2006, în valoare greșit stabilită de -,08 lei, nelegal incluse în masa comunității de bunuri; partajul bunurilor comune, în sensul atribuirii către recurentul fost soț, a părților sociale, iar către intimată, a bunului imobil și a celor mobile, cu obligarea recurentului, la plata unei sulte de 37.537,51 lei, menținându-se celelalte dispoziții, urmând a fi modificată în același sens, și sentința pronunțată în cauză.
Și-au întemeiat în drept, recursul, pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Au timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimata a depus întâmpinare, potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că hotărârea a fost în mod legal și temeinic pronunțată și având în vedere că dividendele reprezintă bunuri comune, derivate din calitatea de deținători de părți sociale, reprezentând 33% din capitalul social al societății.
Și-a întemeiat întâmpinarea, pe prevederile art. 115 Cod de procedură civilă.
În cauză, s-a administrat de către intimată, proba cu înscrisuri anexate întâmpinării, conform art. 305 Cod de procedură civilă: adresa 227/20.06.2007, contractul de împrumut din 4.01.2003, act adițional din 16.06.2003, Hotărârea AGA a SC nr. 2/15.09.2003, actul adițional la actul constitutiv al societății, încheierea nr. 32625/5.11.2003, extrasul de registru din 5.11.2003, precizare expert, balanța de verificare pe anul 2006.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului, este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze, este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Așadar, Curtea constată că recursul este o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului (adică judecătoria și tribunalul, în speță). Această apreciere rezultă așa cum aminteam, din enunțarea acestui caracter, în mod expres, prin art. 304 alin. 1 Cod de procedură civilă, din enumerarea limitativă și expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform art. 304 pct. 1 - 9 Cod de procedură civilă, precum și din abrogarea în mod expres, a vechilor motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă (când instanța nu s-a pronunțat asupra unei probe administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii) și pct. 11 Cod de procedură civilă (când soluția dată este rezultatul unei grave erori de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor), prin Legea nr. 219/2005 și OUG nr. 138/2000, aceste ultime două foste motive repunând în discuție temeinicia hotărârii și nu legalitatea sa, deci reaprecierea situației de fapt, prin intermediul reaprecierii probelor administrate. Așadar, instanța de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ținută de situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanța de apel.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil, încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel, într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege, în speță cele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
2. Potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: " Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Curtea constată faptul că în cauză au fost corect aplicate și interpretate de către tribunal, dispozițiile legale incidente la care recurenta a realizat trimitere: art. 30 din Codul Familiei sau ale Legii 31/1990 (pe care recurenții de altfel, nu le-au individualizat).
Recurenții nu au indicat nici care anume principii de drept incidente în materie nu ar fi fost respectate de tribunal, rezumându-se la o apreciere generală, în acest sens. Simpla nemulțumire generală, a părții, de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul, așa cum aminteam, în cadrul acestui motiv prevăzut de lege, pe indicarea exactă a dispozițiilor legale sau a principiilor de drept pe care le consideră încălcate.
Chiar dacă, suplinind carențele învederate, Curtea se va raporta la dispozițiile legaleincidenteale Legii 31/1990 (precum ar fi art. 66, 67) și la principiile de drept specifice dreptului familiei (exempli gratia, principiul comunității de bunuri) și cele ale societăților comerciale, principii care în parte, își găsesc consacrarea expresă în prevederile legale ale legii (exempli gratia, principiul distribuirii între asociați, a dividendelor proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel), va constata potrivit considerentelor următoare, că criticile sub acest aspect sunt nefondate.
Art. 30 din Codul Familiei prevede:"Bunurile dobîndite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sînt, de la data dobîndirii lor, bunuri comune ale soților. Orice convenție contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită".
Potrivit art. 66 al Legii 31/1990 privind societățile comerciale: "(1) Pe durata societății, creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare.
(2) Creditorii prevăzuți la alin. (1) pot totuși popri, în timpul duratei societății, părțile ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare sau pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor".
Art. 67 din același act normativ statuează: " (1) Cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend.
(2) le se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a asociaților sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea comercială va plăti daune-interese pentru perioada de întârziere, la nivelul dobânzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor care a aprobat situația financiară aferentă exercițiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare.
(3) Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii.
(4) le plătite contrar dispozițiilor alin. (2) și (3) se restituie, dacă societatea dovedește că asociații au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurările existente, trebuiau să o cunoască.
(5) Dreptul la acțiunea de restituire a dividendelor, plătite contrar prevederilor alin. (2) și (3), se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor.
(6) le care se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, în afară de cazul în care părțile au convenit altfel".
Problema de drept care constituie obiectul central al prezentului recurs este dată de natura juridică a dividendelor aferente profitului societății recurente, din intervalul 2003-2006.
Curtea constată că dividendul reprezintă potrivit chiar definiției legale din cuprinsul art. 67 evocat, cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat. Potrivit doctrinei judiciare, el poate consta într-un câștig material, în servicii sau bunuri procurate de societate în condiții mai avantajoase, în evitarea unor cheltuieli sau în realizarea unor economii.
Sub aspectul societății, legea privind societățile comerciale consacră libertatea asociaților de a decide criteriul de împărțire între asociați, a beneficiilor, în cazul nestipulării, intervenind criteriul evocat de art. 67 al. 2 din lege, acela al distribuirii între asociați, a dividendelor, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat.
În speță, prin contractul de societate, s-a prevăzut participarea asociaților la beneficii, proporțional cu participarea la capitalul social (contract de societate - fila 398 dosar fond de rejudecare).
Din momentul stabilirii de către adunarea asociaților, a dividendului cuvenit asociaților, dreptul la beneficii încetează să mai fie un drept social; el devine un drept de creanță individual, al asociatului față de societate, cu toate consecințele care decurg din acest fapt (a se vedea în același sens,, - "Drept Comercial Român", a III- a, B, Editura, 2001, pag. 162).
Așadar, dreptul la beneficii, ca și drept de creanță, reprezintă un drept individual, personal, în raporturile create între asociat, în cazul nostru, recurentul-pârât și societate - recurenta intervenientă. Este și firesc, pentru că scopul societății este acela de a realiza beneficii din activitatea comercială desfășurată și de a le împărți între asociați și nu între aceștia și terți sau între terți. Acesta este scopul fundamental al societății comerciale și elementul de distincție față de alte tipuri de asociație.În cadrul acestor raporturi de societate,dreptul la beneficii, ca și drept de creanță, își păstrează caracterul individual și personal, indiferent de data realizării beneficiilor: în timpul sau ulterior căsătoriei.
Recurenții confundă însă, regimul juridic al dividendelor, raportat la societatea comercială, cu regimul juridic al acestora prin raportare la relațiile decurgând din căsătorie, cu ansamblul consecințelor sale patrimoniale.
Prin prisma acestui ultim regim juridic enunțat, Curtea constată că izvorul dreptului la dividende, îl reprezintă calitatea de asociat, prin intermediul participării la capitalul social vărsat, adică al aportului efectuat și care a intrat în patrimoniul societății. Or, sub acest aspect, în cadrul situației de fapt stabilite în mod definitiv, de către instanțele de fond, situație de fapt de care prezenta instanță de recurs este ținută, s-a reținut că atât capitalul social constituit inițial, cât și cel majorat în septembrie 2003, s-au format ca urmare a aportului adus inclusiv de către asociatul,aport care se compune din sume de bani - bunuri comune ale foștilor soți. În temeiul acestui considerent, atât prima instanță de judecată, cât și tribunalul au reținut caracterul de bunuri comune, al părților sociale, părțile sociale fiind de altfel, atribuite recurentului asociat. Nici în prezenta cale de atac și nici în apel, recurenții nu au criticat caracterul de bunuri comune, al părților sociale inițiale sau al celor dobândite în urma majorării de capital, însușindu-și așadar, aprecierea primei instanțe de judecată, sub acest aspect care reprezintă un element al situației de fapt confirmate în mod definitiv, de către tribunal care a plecat în analiza sa, de la dispoziția premisă, primei instanțe, de includere în masa partajabilă, a părților sociale ca urmare a aportului constituit din sume de bani - bunuri comune ale părților. Ca urmare a neapelării acestei dispoziții, ea împreună cu considerentele care au fundamentat-o, au intrat în puterea de lucru judecat.
Curții nu îi revine decât sarcina de a verifica legalitatea soluției, plecând însă, de la această premisă menționată - element al situației de fapt care nu a fost schimbată prin administrarea unor probe noi în recurs, în sensul prevederilor art. 305 din Codul d e procedură civilă, înscrisurile depuse de către intimată o dată cu întâmpinarea, neavând caracter de noutate, ele administrându-se deja, în fazele anterioare ale judecății, mai puțin balanța de verificare sintetică de la 1.02.2007 la 28.02.2007, a cărei teză probatorie nu este de asemenea, una nouă, pentru că ea a fost avută în vedere și anterior, sub aspectul mențiunii existente cu privire la contul 457 - de plată ( a se avea în vedere fișa de cont 457 - filele 404, 405 dosar fond de rejudecare, raportul de expertiză al expertului - fila 470 dosar fond de rejudecare și procesul-verbal din 6.04.2007 - fila 484 dosar fond de rejudecare).
Izvoruldreptului la dividendenu îl constituie activitatea economică, comercială, de producție ori de prestări servicii, după caz sau managementul competent, temeinic și eficient, al celor trei asociați, așa cum invocă recurenții. realizează o confuzie între izvorul dreptului la dividende și factorii care circumstanțiază existența sau cuantumul dividendelor propriu-zise. O dată ce societatea a înregistrat profit, fiecare asociat are dreptul la cota sa parte din acesta, în raporturile sale cu societatea, în virtutea calității sale de asociat și potrivit modului de împărțire stabilit prin contractul de societate, indiferent dacă a și participat efectiv, la realizarea efectivă a obiectului de activitate al societății sau dacă a și manageriat societatea.
Reluând, cum izvorul dividendelor (părțile sociale) este reprezentat de un bun comun al foștilor soți, atunci și dividendele obținute vor avea același caracter,între aceștia, ca urmare a aplicării în cauză a regulii de drept accesorium sequitur principale, ele reprezentând fructe civile ale bunului comun, astfel cum este el privit în raporturile dintre cei doi soți. În același sens, s-a ilustrat și în doctrina de drept comercial:"Se înțelege că, întrucât bunul care constituie obiectul aportului, este un bun comun, dividendele primite din partea societății vor fi tot bunuri comune" (, - "Drept Comercial Român", a III- a, B, Editura, 2001, pag. 170),dar și în cea de dreptul familiei: " dividendele - urmează regimul juridic al fructelor civile produse de bunurile comune"(, - "Tratat de dreptul familiei", a V-a, Editura, 2000, pag. 169).
Este legală aprecierea tribunalului, în sensul că dividendele au o natură juridicăsui generis, însă acest caracter distinct se raportează la existența a două unghiuri de observație și analiză: cel al societății (față de care ele apar ca fiind ale asociatului) și cel al soților (sau al coproprietarilor în general, ai obiectului aportului la capitalul social), față de care ele vor fi bunuri comune.
Concluzia nu este înfrântă de dispozițiile legale incidente ale Legii 31/1990 și nici de principiile specifice societăților comerciale, deoarece toate acestea privesc exclusiv, raporturile dintre societate și soțul sau fostul soț asociat, nepreocupându-se însă, de raporturile patrimoniale dintre soți sau foștii soți, până la momentul partajului.
Curtea constată că recurenții își întemeiază în mod principal, motivele lor de recurs, pe apărarea că dividendele au fost obținute după desfacerea căsătoriei dintre soți. Acest argument, pe care recurenții îl subsumează dispozițiilor art. 30 din Codul Familiei, nu este decisiv cauzei, deoarece constatarea calității de bun comun, a dividendelor, nu s-a realizat în temeiul acestei prevederi legale, ci în temeiul art. 521 și urm. Cod Civil, prin raportare la caracterul dividendelor, de fructe, așa cum am evocat în paragrafele anterioare. Din acest punct de vedere, devine nerelevantă data realizării dividendelor în raport cu data desfacerii căsătoriei.
Aserțiunea realizată nu este de natură să înfrângă nici principiul comunității de bunuri, specific perioadei căsătoriei, deoarece regimul matrimonial al comunității de bunuri încetează într-adevăr, o dată cu desfacerea căsătoriei, regulile care îl cârmuiesc nemaigăsindu-și aplicarea după acest moment, însă în schimb, așa cum în mod argumentat și judicios, s-a arătat în doctrina judiciară:"în ceea ce privește proprietatea comună, aceasta continuă a-și păstra caracterul devălmaș și după desfacerea căsătoriei prin divorț, până la data împărțirii lor, neprefăcându-se de drept în proprietate pe cote-părți, în indiviziunea de drept comun"(, - "Tratat de dreptul familiei", a V-a, Editura, 2000, pag. 242).
Or, având în vedere supraviețuirea proprietății comune în devălmășie, căsătoriei, este evident că același caracter îl vor avea și fructele acestei proprietăți comune în devălmășie, percepute ulterior desfacerii căsătoriei.
Combaterea caracterului dividendelor, de fructe, în baza criticilor formulate prin motivele de apel, întemeiate pe faptul că nu s-ar obține din exploatarea sau folosirea bunurilor, având un caracter incert, determinat de posibilitatea neînregistrării vreunui profit de către societate sau de inexistența obligației de repartizare în dividende, a profitului, nu reprezintă o critică fondată. Din acest punct de vedere, Curtea își însușește pe deplin, aprecierile primei instanțe de judecată, referitoare la regăsirea caracterului incert și în privința unor alte categorii de fructe (precum cele naturale), fapt care determină înlăturarea caracterului dirimant al acestui argument folosit în sprijinul tezei că dividendele nu ar fi din punct de vedere juridic, fructe. Nu mai puțin, Curtea constată că, așa cum am mai menționat, scopul însuși al asocierii într-o societate comercială, al dobândirii calității de asociat, deci al dobândirii de părți sociale, este acela de a realiza beneficii din activitatea comercială desfășurată și de a le împărți între asociați. Așadar, din punct de vedere comercial, exploatarea acestor fracțiuni ale capitalului social, determină obținerea de dividende, astfel încât și acest argument al recurenților-apelanți devine nefondat.
Deși tribunalul a considerat că argumentele primei instanțe referitoare la caracterul de bun comun al dividendelor, ca urmare a unui alt caracter, cel frugifer, este eronat, cu toate acestea, raționamentul său se grefează pe exact același argument, deși expres negat, dedus însă, din două aspecte: caracterul de bun comun al părților sociale și încasarea efectivă de către asociat, a dividendelor, pe lângă îndeplinirea și a celor două condiții de existență a unui profit și decizia adunării generale a asociaților de distribuire.
Chiar dacă am aprecia că tribunalul nu a avut în vedere acest caracter frugifer, atunci când a stabilit calitatea de bun comun a dividendelor, ca urmare a negației exprese a caracterului de fruct, al dividendelor, deși rezultatul raționamentului instanței de apel nu poate fi atins în lipsa acestei premise a silogismului său, Curtea constată atunci, că aserțiunea tribunalului este una eronată, prin prisma considerentelor anterioare. Ca urmare, prezentele considerente ale hotărârii instanței de recurs, vor înlocui sub acest aspect, argumentele reținute de către tribunal, neimpunându-se admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, deoarece tribunalul a constatat totuși, caracterul de bun comun al dividendelor obținute după desfacerea căsătoriei părților, constatarea, ca și rezultat final al dezlegării problemei de drept pe care și Curtea are aoa naliza, fiind una corectă.
Prin prisma acestor considerente, Curtea constată că în cauză, în mod corect s-a stabilit de către instanțe, caracterul de bun comun al dividendelor, principiile de drept și dispozițiile legale aplicabile, astfel cum au fost expuse și apreciate incidente de către prezenta instanță de recurs, fiind corect aplicate și interpretate. Așadar, toate criticile invocate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, regăsite atât în paragrafele recurenților destinate acestui motiv concret, dar și în paragrafele destinate celui de-al șaptelea motiv de recurs, sunt nefondate.
3. Potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
După cum s-a arătat deja, fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 cpt. 5 Cod de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
În considerarea art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanței care să susțină soluția din dispozitiv, echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, dar și motivarea superficială are aceeași semnificație, atrăgând deopotrivă, incidența art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Se apreciază totodată, sub aspectul condițiilor procedurale privind motivarea hotărârii, că acestea sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice. Este important așadar, de reținut, faptul că judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu pe aceea de a răspunde separat, diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere.
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (Cererea nr. 57.808/00), a statuat următoarele: "Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop, garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].-
34. Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60).
Aplicând toate aceste considerații cu caracter teoretic, la speța pendinte, Curtea constată că în cauză, tribunalul și-a motivat hotărârea pronunțată, decizia cuprinzând argumentele de drept și de fapt care au fundamentat-o, ele fiind expuse într-o formă coerentă și inteligibilă. Astfel, tribunalul a arătat de ce a apreciat dividendele, ca fiind bunuri comune, procedând chiar la o cenzurare a argumentelor sub acest aspect, ale primei instanțe de judecată. Chiar dacă, pentru considerentele expuse cu privire la cel de-al nouălea motiv de recurs, prezenta instanță de recurs nu și-a însușit toate argumentele instanței de apel, Curtea nu poate nega împrejurarea că tribunalul și-a prezentat raționamentul în baza căruia a ajuns la concluzia contestată de recurenți, prin prezentele motive de recurs.
Recurenții apreciază că motivarea tribunalului nu răspunde argumentului referitor la obținerea dividendelor, ulterior desfacerii căsătoriei. Curtea constată sub acest aspect, împrejurarea că, așa cum am arătat, instanțele nu sunt obligate să răspundă în mod explicit, fiecărui argument în parte. Or, în cauză, tribunalul a expus argumentele pentru care a apreciat că și aceste dividende realizate în perioada 2003-2006, deci ulterior desfacerii căsătoriei, reprezintă bunuri comune, referindu-se la condițiile a căror îndeplinire a atras în opinia sa, această calificare. Împrejurarea că tribunalul nu a prevăzut în mod expres în decizia recurată, că generic, pot fi bunuri comune și bunuri rezultate ulterior desfacerii căsătoriei soților, nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevederilor art. 261 din Codul d e procedură civilă, atât timp cât tribunalul s-a focalizat pe bunurile în speță - dividendele din perioada menționată, pe care le-a apreciat ca fiind bunuri comune, în baza considerentelor expuse. Așadar, răspunsul la problema apreciată de către recurenți, a fi importantă - împrejurarea dacă dividende obținute ulterior desfacerii căsătoriei, pot constitui bunuri comune, rezultă clar, explicit, pozitiv, din decizia recurată, prin chiar particularizarea datelor problemei generale de drept, la situația dividendelor în cauză și soluționarea sa concretă, în sensul unui rezultat afirmativ.
Așadar, tribunalul a aplicat considerentele de ordin doctrinar reținute, la situația de fapt concretă, dedusă judecății, contrar criticii recurenților. De altfel, înșiși recurenții recunosc în partea de început a punctului II al motivelor dumnealor de recurs, faptul că tribunalul a înțeles să folosească propria motivare pentru a reliefa caracterul de bun comun, al dividendelor realizate în respectiva perioadă.
Nu mai puțin, Curtea constată ca fiind nefondată și critica referitoare la existența unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Astfel, instanța de recurs observă că în decizia sa, tribunalul nu a precizat, așa cum în mod neîntemeiat invocă recurenții, faptul cădoardividendele obținute în timpul căsătoriei, reprezintă bunuri comune, ci a arătat enunțiativ și nu exclusiv, că"Dacă dividendele au fost încasate de către asociat pe durata cât aceasta este căsătorit, suma de bani încasată cu acest titlu, este comună"(pagina 11 deciziei recurate). Constatarea instanței este confirmată și de aprecierea finală a tribunalului, în sensul includerii în masa partajabilă a bunurilor comune, și a dividendelor obținute ulterior căsătoriei. Argumentul recurenților în acest sens nu poate fi reținut nici prin raportare la cea de-a doua frază a paragrafului în discuție, din pagina 11 deciziei recurate, deoarece această a doua frază privește dreptul la dividende în raportul dintre asociat și societate, fără a viza și raporturile dintre soți sau foștii soți.
Critica recurenților în sensul că tribunalul a omis a avea în vedere că aceste dividende au fost realizate după desfacerea căsătoriei, raportându-se la alte trei condiții a căror îndeplinire a constatat-o, deși în opinia recurenților, ea era insuficientă, nu echivalează cu o critică de nemotivare a hotărârii sau de motivare insuficientă, contradictorie sau străină de natura pricinii, ci reprezintă o critică adusă modului concret de rezolvare a problemei substanțiale de drept soluționate de tribunal, critică al cărei răspuns se regăsește în considerentele prezentei decizii, în partea referitoare la cel de-al nouălea motiv de recurs.
Este nefondată, de asemenea, și critica referitoare la omisiunea tribunalului dea arăta caracterul dreptului personal de creanță al asociatului în raport cu societatea comercială, după desfacerea definitivă și irevocabilă a căsătoriei, deoarece tribunalul a arătat în considerentele hotărârii sale, că:"dacă dividendele nu au fost încasate de către asociat, dreptul la dividende rămâne un drept social, propriu asociatului împotriva societății comerciale"( pagina 11 deciziei recurate ), fără a realiza nici o distincție sub aspectul datei obținerii lor: în timpul sau ulterior căsătoriei, fapt care denotă aprecierea tribunalului, de conferire a acestui caracter, indiferent de data realizării lor.
Nici critica referitoare la folosirea unor motive străine și contradictorii care nu se regăsesc în probele dosarului, sub aspectul invocatei rețineri greșite a împrejurării încasării dividendelor, nu reprezintă o critică privind motivarea insuficientă, contradictorie sau străină de natura pricinii, ci reprezintă o critică adusă modului concret de apreciere a probelor administrate cauzei și implicit, de stabilire a situației de fapt. Or, așa cum am precizat în punctul 1 al prezentelor considerente, instanța de recurs își exercită controlul său strict de legalitate, grefându-se pe situația de fapt, astfel cum a fost ea în mod definitiv, stabilită de tribunal. Critica devine așadar, nefondată.
În ceea ce privește restul criticilor arondate punctului doi din motivele de recurs formulate, Curtea constată că ele vizează invocata greșită stabilire de către instanța de tribunal, a îndeplinirii condițiilor pe care le-a apreciat necesare și în mod special, a celei referitoare la încasarea dividendelor. Recurenții au dezbătut în continuare probele administrate în fața celor două instanțe devolutive, arătând concludența și utilitatea unora, precum și caracterul inutil al altora, solicitând chiar o reevaluare a unora dintre probe, de către instanța de recurs, toate acestea pentru a se concluziona că nu au fost îndeplinite condițiile evocate de tribunal, în special aceea a încasării dividendelor și că s-a stabilit eronat contravaloarea acestora, fără a se indica minimal, de ce suma reținută nu este corectă și care ar fi cuantumul corect.
Or, în legătură cu toate aceste critici, Curtea constată că tribunalul în cadrul situației de fapt stabilite în mod definitiv, a statuat că în perioada 2003-2006, s-a realizat profit de către societate, că acesta a fost distribuit în baza hotărârii adunării generale a asociaților și că recurentul asociat a încasat dividendele cuvenite, fiind stabilit în baza probelor administrate, inclusiv a expertizelor contabile, și cuantumul acestora.
Curții nu îi revine decât sarcina de a verifica legalitatea soluției, plecând însă, de la aceste premise menționate - elemente ale situației de fapt. Reaprecierea probelor în recurs - așa cum recurenții solicită prin criticile evocate din motivele de recurs formulate, pentru a determina concluzia nerealizării acestor condiții - elemente de fapt, nu echivalează cu generarea unui control doar de legalitate al deciziei pronunțate, ci echivalează cu stabilirea unei noi situații de fapt, la care se vor aplica prevederile legale. Cum tribunalul a reținut definitiv, realizarea acestor fapte juridice lato sensu, Curtea nu poate în lipsa unor probe nou administrate în recurs, potrivit art. 305 din Codul d e procedură civilă, nemaireluând și în acest paragraf, analiza probelor din recursul prezent, apreciate ca nefiind noi, să modifice această situație de fapt, în sensul dorit de recurenți, fără a depăși limitele controlului său jurisdicțional. Așa cum am arătat anterior, vechile motive de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 10 și 11 din Codul d e procedură civilă, care permiteau reevaluarea temeiniciei hotărârii, prin prisma probelor administrate, au fost abrogate. În consecință, toate criticile formulate sub aceste aspecte, sunt nefondate.
În concluzie, Curtea apreciază că hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină și nu include motive contradictorii ori străine de natura pricinii, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, nefiind fondat.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât și de către recurenta-intrervenientă, împotriva deciziei civile nr.505A/16.04.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /03.12.2009
Tehnodact. / 2 ex./9.12.2009
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 6. - Civ. -
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
