Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 209/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 209 din 5 martie 2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 5 martie 2008
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu JUDECĂTOR 3: Camelia Drăghin
- - - - judecător
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de reclamantele -, și, prin procurator împotriva deciziei civile nr. 86 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat pentru recurentele-reclamante, procuratorul acestora, intimatul-pârât și intimata-pârâtă, lipsă fiind ceilalți intimați-pârâți.
Procedura a fost legal îndeplinită, fiind acoperită prin prezența procuratorului recurentei-reclamante -.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că la dosarul cauzei s-a depus prin compartimentul arhivă întâmpinare la care sunt anexate o serie de acte din partea intimatului-pârât.
Se comunică de către instanță recurentelor-reclamante prin procurator întâmpinarea și actele anexate întâmpinării pentru a lua cunoștință.
Procuratorul recurentelor-reclamante, la solicitarea instanței se legitimează cu seria - nr.- eliberat la data de 12.02.2008 de Poliția municipiului B și precizează că nu are alte cereri de formulat. Arată că nu știe nimic despre dosarul care a fost repus pe rol, dacă a primit sau nu termen, nu a fost citat.
Intimații-reclamanți prezenți în instanță, având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor, punând în discuția părților admisibilitatea sau nu a recursului promovat.
Procuratorul recurentelor-reclamante, cu privire la admisibilitatea cererii de recurs, arată că lasă la apreciere.
Intimatul-pârât solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
Intimata-pârâtă solicită respingerea recursului.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursului civil de față:
Prin decizia civilă nr.86 din 21.01.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respins ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți, - împotriva încheierii de suspendare din 08.12.2006 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.-.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin încheierea din 08.12.2006 Judecătoria Bacău a suspendat în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă judecata până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr.18695/2006 aflat pe rolul Judecătoriei Bacău.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs recurenții-reclamanți, - solicitând reluarea judecății.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la data pronunțării încheierii de suspendare, Tribunalul a apreciat recursul ca nefondat, pentru considerentele următoare:
Obiectul prezentului dosar este partaj succesoral, bunurile supuse partajării fiind suprafețele de teren cuprinse în titlul de proprietate nr.35318 eliberat la 25.11.1994 și titlul de proprietate nr.26386 eliberat la 07.08.1997(filele 17, 18 și 29 dosar fond).
La data de 08.12.2006 pârâta a depus certificat de grefă din care rezultă că pe rolul Judecătoriei Bacăus -a înregistrat sub nr.18695/2006 acțiunea civilă ce are ca obiect modificare titlu de proprietate nr.35318/25.11.1994.
Potrivit art.244 pct.1 Cod procedură civilă, instanța poate suspenda judecata când dezbaterea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Suspendarea astfel dispusă va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
În speță, stabilirea masei succesorale necesară pentru soluționarea partajului depinde de soluția ce urmează a se pronunța în dosarul nr.18695/2006, suspendarea preîntâmpinând pronunțarea unei hotărâri greșite în cazul în care acțiunea de modificarea titlului de proprietate ar fi admisă.
Cum soluția pronunțată în dosarul 18695/2006 a devenit irevocabilă prin respingerea recursului la data de 12.11.2007, în mod corect s-a dispus suspendarea cauzei la 08.12.2006.
Părțile au însă posibilitatea la această dată, având în vedere rămânerea irevocabilă a cauzei sus menționate să solicite instanței de fond repunerea pe rol a dosarului 1239/2003.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a respins recursul ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs apelanții.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art.299 Cod procedură civilă în hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.
În speță, hotărârea pronunțată în materia fondului funciar este supusă recursului, iar tribunalul a soluționat această cale de atac conform art.282 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii, părțile au declarat un nou recurs, cerere inadmisibilă în raport de prevederile menționate și cele art. 2 și 3 Cod procedură civilă, în care sunt enumerate cauzele care se judecă în recurs de tribunal și de curțile de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge recursul promovat de reclamantele -, și prin procurator împotriva deciziei nr. 86 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 5 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - -
- -
Red.sent.-
Red.//
Red.- /17.03.2008.
Tehn.- 2 ex.
17.03.2008/18.03.2008.
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu, Camelia Drăghin