Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 222/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 222
Ședința publică de la 17 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul, domiciliat în O,-,. 4, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 543 din 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, domiciliați în C,-, jud. D, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât, reprezentat de avocat, intimatul reclamant G, personal și asistat de avocat și intimații reclamanți, reprezentați de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 9,5 lei și timbru judiciar de 1,5 lei, aferente recursului formulat în cauză, după care;
Avocat, pentru recurentul pârât, a depus la dosar chitanța nr. --20-0114/20.01.2010 prin care a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul pârât, a depus concluzii scrise, în raport de care a solicitat, în principal, admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul O l t, pentru a se pronunța asupra celor trei excepții invocate, respectiv lipsa calității procesuale pasive a recurentului, lipsa de obiect a cauzei și lipsa de interes a reclamanților; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei civile atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamanți. A precizat că părțile dețin titluri distincte de proprietate și nu se află în indiviziune, având proprietăți determinate și distincte, ce poartă numere de casă diferite, respectiv recurentul este titularul dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 816, iar intimații dețin în indiviziune o suprafață de 1758 Apreciază că instanța de apel a nesocotit dreptul de proprietate al recurentului, creând artificial și fără corespondent în probe un conflict între părți ce nu poate fi oprimat decât ca urmare a casării hotărârii atacate; cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimații reclamanți, G, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile recurate ca fiind legală și temeinică. A precizat că excepțiile despre care face vorbire apărătorul de recurentului pârât au fost invocate în fața instanței de fond și au fost analizate la acel moment, nemaifiind reluate de către instanța de apel. A precizat că la data constituirii dreptului de proprietate atât al reclamanților, cât și al pârâtului, prin decizia nr. 15/1992, terenurile atribuite erau situate la aceeași adresă din-. Din delimitarea terenului rezultă cu certitudine că ambele corpuri de clădire se află pe aceeași suprafață de teren; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr-, reclamanții G, și, în contradictoriu cu pârâtul, au solicitat ieșirea din indiviziune pentru suprafața de 1758 mp pentru reclamanți și 816 mp pentru pârât, suprafețe de teren pe care le au în folosință de la data cumpărării imobilelor lor.
În fapt, au arătat că au achiziționat în anul 1979, împreună cu autorii lor, și, imobilul situat pe terenul de 1758 mp, teren ce a trecut în proprietatea statului conform Legii nr. 58/1974, în aceeași situație aflându-se și pârâtul care a cumpărat în anul 1980 imobilul învecinat situat pe terenul în suprafață de 816 mp. și că, în urma măsurătorilor efectuate pentru întocmirea lucrărilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, a reieșit că reclamanții folosesc suprafața de 1734 mp, iar pârâtul o suprafață de 820 mp și că înțeleg să acorde servitute de trecere pârâtului pe terenul lor.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A fost invocată excepția lipsei de obiect a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanții au depus o precizare prin care au arătat că nu există o deparcelare a suprafeței respective, chiar dacă imobilele au numere diferite, iar suprafața totală de 2754 mp, este în indiviziunea părților.
Reclamanții au depus o altă precizare prin care au indicat o posibilă variantă de tranzacție.
Pârâtul a depus o altă întâmpinare, prin care a invocat expres excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect a acțiunii.
Prin sentința civilă nr.12153 din 9 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții G, și, în contradictoriu cu pârâtul, ca formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și obligați la plata către pârât a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții și G, împreună cu părinții și respectiv socrii lor, și, au cumpărat imobilul situat în C,-, de la numiții și, iar terenul aferent de 1758 mp a trecut în proprietatea statului conform Legii nr.58/1974.
a decedat, fiind moștenit de soția supraviețuitoare, copiii renunțând expres la moștenirea sa.
a vândut nepoților săi - reclamanții și, cota sa de proprietate din acest imobil (copie contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1683/1997 - la fila 10-11 din dosar).
Prin decizia nr.15(81) /1992, reclamanților le-a fost atribuit în proprietate privată terenul aferent locuinței în suprafață de 1758 mp. în baza Legii nr.18/1991.
Pârâtul a cumpărat imobilul situat în C,- de la numiții și, iar terenul aferent de 816. mp a trecut în proprietatea statului conform Legii nr.58/1974.
Prin decizia nr.15/1992, pârâtului i-a fost atribuit în proprietate privată terenul aferent locuinței în suprafață de 816 mp, în baza Legii nr.18/1991, pârâtul nefiind în indiviziune cu reclamanții.
Astfel, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea ca formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții G, și, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit a fost soluționată cauza în temeiul excepției lipsei calității procesuale, câtă vreme cu actele de proprietate au făcut dovada susținerilor din cererea dedusă judecății.
Au invocat, de asemenea, nemotivarea soluției de către instanța de fond, schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al obiectului cererii și în concluzie necercetarea fondului cauzei.
În recursul declarat de către pârâtul s-a criticat sentința sub aspectul reducerii cuantumului onorariului de avocat plătit.
Prin decizia civilă nr.187 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a respins recursul formulat de reclamanții, G, s-a admis recursul formulat de pârâtul și s-a modificat în parte sentința civilă atacată, în sensul că au fost obligați reclamanții să plătească pârâtului suma totală de 1000 lei cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță.
Au fost obligați recurenții reclamanți la plata către pârâtul recurent a sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată critica privind nemotivarea hotărârii în raport de dispozițiile art. 261 alin.4 Cod pr. civilă, cu motivarea că instanța a expus motivele de fapt și de drept care au condus la soluția litigiului, motivarea fiind pertinentă, completă, întemeiată și accesibilă.
În privința obiectului cererii de chemare în judecată, s-a pornit de la noțiunea coproprietății, apreciindu-se că prima instanță a făcut o analiză completă a mijloacelor de probă administrate de părți, precum și a excepției calității procesuale pasive, situație în care recursul reclamanților a fost respins ca nefondat.
Recursul pârâtului, ce a vizat doar cheltuielile de judecată, a fost respins, cu motivarea că față de cuantumul onorariului dovedit, nu poate fi vorba de o disproporționalitate între onorariu și complexitatea susținerilor.
Împotriva deciziei a fost formulată inițial contestație în anulare de către, G, precizată ulterior ca recurs.
În motivare s-a susținut că tribunalul în mod greșit a stabilit ca fiind recurs calea de atac formulată împotriva sentinței civile nr.12153/9.09.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-; decizia nr.32/2008 a ICCJ pronunțată în cazul recursului în interesul legii, cu privire la dispozițiile art. 282 alin. 1 Cod pr. civilă potrivit căreia, în cauzele al căror obiect are o valoare de peste 100 mii lei, calea de atac împotriva sentinței pronunțate de judecătorie este apelul, motiv pentru care în speță, calea de atac trebuia calificată ca apel; în mod greșit s-a consemnat în practicaua hotărârii atacate că s-a achiesat la concluzia că recursul este calea de atac ce trebuia formulată, din moment ce din actele ce au fost depuse la dosarul cauzei, precum și din susținerea orală a concluziilor, reiese fără echivoc, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 282 alin. 1 Cod pr. civilă; evaluarea bunului aparține exclusiv reclamantului, iar în acest sens la dosar există acte din care rezultă că valoarea imobilului depășește suma de 100 mii lei; că, atât prima instanță, cât și tribunalul au interpretat și aplicat greșit legea în ceea ce privește evaluarea obiectului litigiului.
În cauză, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât este exercitat împotriva unei decizii irevocabile.
Prin decizia civilă nr.641 din 13 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, a fost admis recursul declarat de reclamanți, casată decizia și trimisă cauza pentru judecarea apelului la Tribunalul Dolj.
Instanța de recurs a reținut că litigiul are un obiect evaluabil în bani - ieșire din indiviziune asupra unor terenuri situate în C - care, după prețuirea reclamanților depășesc suma de 100.000 lei, iar calea de atac ce se poate exercita împotriva sentinței este apelul și nu recursul, așa cum greșit a statuat Tribunalul, situație în care decizia este nelegală, fiind aplicabile disp. art.304 pct.1 Cod pr. civ.
După rejudecare, Tribunalul Dolja pronunțat decizia civilă nr. 543 din 30.09.2009, prin care a admis apelurile declarate de reclamanții, G, și de pârâtul, împotriva sentinței civile nr. 12153 din 09.09.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a desființat sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță a reținut, în esență, lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, motivată de împrejurarea că nu există o stare de indiviziune care să fie sistată și că pârâtul nu ar fi titularul unui drept indiviz de proprietate asupra suprafețelor de teren în litigiu.
În calea de atac devolutivă a apelului se impunea o reconsiderare a probatoriului administrat în cauză, pentru a se asigura o corectă încadrare în drept a stării de fapt deduse judecății.
Prin sentința apelată s-a reținut, practic, existența unor drepturi de proprietate exclusive asupra terenului de 1758 mp, aparținând reclamanților și asupra terenului de 816 mp ce aparține pârâtului, drepturi dobândite prin decizia nr.15/1992, emisă în baza Legii 18/1991, prin care li s-au atribuit părților în proprietate aceste terenuri, ca terenuri aferente locuințelor ce le au în proprietate.
Astfel, ambele suprafețe de teren, atât cea de 1758 mp, cât și cea de 816 mp au fost dobândite de la aceiași vânzători, și, prin două acte autentice succesive, primul încheiat la 5 aprilie 1979, iar cel de-al doilea la 25 decembrie 1980.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2141/05.04.1979, vânzătorii și le-au transmis cumpărătorilor, și G dreptul de proprietate asupra unei construcții cu demisol și parter, situată, în C,-, cu mențiunea că terenul aferent construcției în suprafață de 1758 mp, în indiviziune cu restul terenului, trece în proprietatea statului în baza art.30 alin.2 din Legea 58/1974.
În autorizația pentru înstrăinare de construcții nr.47/3 martie 1979, ce a stat la baza încheierii acestui act juridic, eliberată la cererea vânzătorilor și, este menționat un teren de 2574 mp. aflat în proprietatea acestora, cu următoarele vecinătăți: Nord- 24,75. str.-, Sud - 32,50. - 106., Vest - 102.; se mai menționează că suprafața desfășurată a construcțiilor este de 488 mp. din care se înstrăinează 333 mp. de construcție, căreia îi revine un teren aferent de 1758 mp ce trece în proprietatea statului, conform art.30 din Legea 58/1974, în indiviziune cu restul terenului.
Situația juridică a întregii suprafețe de teren de 2574 mp, creată în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.2141/1979, este neechivocă atât din punct de vedere al terminologiei folosite, cât și din punctul de vedere al formării acordului de voință al părților contractante. Ca terminologie juridică, s-a arătat în act că terenul de 1758 mp, trecut în proprietatea statului, se găsește în indiviziune cu "restul terenului", reieșind în mod clar că este vorba de terenul rămas în proprietatea vânzătorilor, iar în ceea ce privește acordul de voință, acesta a avut ca obiect material suprafața menționată în autorizația de înstrăinare, care este o suprafață indiviză, și nu o suprafață exclusivă.
În ceea ce-i privește pe dobânditorii construcției, aceștia au devenit titularii unui drept de superficie, având în conținutul său juridic dreptul de proprietate asupra casei și dreptul de folosință asupra suprafeței indivize de teren, neexistând nici un impediment juridic la nașterea unei superficii indivize.
din actul încheiat în 1980 și succesorilor în drepturi ai acestora nu le poate fi opusă o altă situație juridică a terenului decât cea care reprezintă efectul actului respectiv, întrucât un drept indiviz raportat la un întreg nu poate coexista din punct de vedere juridic cu un drept exclusiv asupra unei porțiuni din acel întreg, ci tot cu un drept indiviz, unul și același bun neputând avea o dublă situație juridică.
Chiar și în ipoteza în care părțile ar fi stăpânit, ulterior încheierii actelor de vânzare-cumpărare, două gospodării distincte, cu terenuri aferente construcțiilor delimitate fizic, aceasta este o împrejurare de fapt și nu o stare de drept, având doar semnificația juridică a unui partaj de folosință între superficiarii având drepturi de folosință indivize, deoarece nu a operat nici un mod legal de sistare a indiviziunii.
În consecință, părțile sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra unor suprafețe indivize de teren de 1758 mp și, respectiv, de 816 mp, iar reclamanții își justifică legitimarea procesuală în promovarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 728 Cod Civil.
Cum prima instanță a soluționat în mod greșit cauza cu aplicarea art. 137 alin1 Cod pr. civ. Tribunalul va da eficiență dispozițiilor art.297 alin.1, teza Cod pr. civ. urmând a admite apelurile și desființa sentința apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Apelul declarat de pârât, care vizează aplicarea art. 274 alin.3 Cod pr. civ. de prima instanță, se impune fi admis, deoarece criticile respective nu pot fi examinate în actuala etapă procesului, ele urmând a fi avute în vedere în rejudecare.
În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate deoarece în mod greșit s-a considerat că există o stare de indiviziune între terenurile părților care au proprietăți determinate și distincte, situație în care pârâtul recurent nu are calitate procesuală pasivă într-o acțiune de ieșire din indiviziune, iar pe de altă parte, acțiunea reclamanților este lipsită de interes legitim, personal, născut și actual.
Criticile formulate nu sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Din actele de vânzare cumpărare încheiate între vânzătoarea și reclamanți, la data de 5.04.1979, pe de o parte, și cu pârâtul, la data de 25.12.1980, pe de altă parte, rezultă că aceasta a vândut cumpărătorilor, prin acte succesive, întreaga sa proprietate, situată în C,-.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2141 din 05.04.1979, de fostul notariat de Stat Județean C, a vândut cumpărătorilor, reclamanți în cauză, construcția și suprafața de 1758mp în indiviziune cu restul terenului, situat la adresa arătată mai sus, la momentul respectiv terenul trecând în proprietatea statului, conform art. 30 alin.2 din Lg. 58/1974.
Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 10359/25.12.1980, încheiat de același notariat, vânzătoarea a vândut cumpărătorului, respectiv pârâtul recurent, restul proprietății sale, situată la aceeași adresă, compusă dintr-o casă cu 2 camere și terenul rămas ca urmare a primei vânzări, în suprafață de 816 mp și acest teren trecând în proprietatea statului, conform art. 30 alin.2 din Lg. 58/1954.
După intrarea în vigoare a Lg. 18/1991, prin decizii ale Comisiei de Lege 18/1991 de pe lângă Prefectura D, li s-a constituit cumpărătorilor dreptul de proprietate pentru suprafețele de teren ce au făcut obiectul vânzării anterior acestei legi.
Așa cum rezultă din cele expuse, terenurile vândute celor două categorii de cumpărători provin de la același autor vânzător, formând un întreg, dar dreptul de proprietate s-a fracționat în cote părți aritmetice, distincte între cumpărători.
Prin urmare, dreptul de proprietate asupra terenului constituie pentru cumpărători un drept de proprietate comună pe cote părți, care se distinge tocmai prin aceea că obiectul a intrat în proprietatea lor nefracționat în materialitatea sa, numai dreptul de proprietate însuși fiind cel fracționat. Și proprietatea comună pe cote părți poate înceta prin partaj sau ieșire din indiviziune, ocazie în care însă se va ține cont de dreptul de proprietate concret al fiecăruia dintre coproprietari.
Deci, chiar dacă respectiva proprietate nu este o proprietate în indiviziune în cadrul căreia fiecare coindivizar are o cotă parte abstractă din drept și nu o porțiune exclusivă determinată materialmente din lucrul respectiv, încetarea stării creată prin actele de vânzare-cumpărare nu se poate realiza decât tot prin partajarea bunului, așa cum s-a precizat mai sus.
Raportat la cele expuse mai sus, se constată că reclamanții justifică un interes judiciar, legitim, personal, născut și actual în promovarea acțiunii deoarece urmăresc materializarea dreptului de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare.
Atât timp cât pârâtul-recurent a cumpărat terenul rămas după efectuarea primei vânzări, în cadrul unei acțiuni de partaj a proprietății pe cote părți, acesta are calitate procesuală pasivă și față de el urmând să se stabilească dreptul de proprietate în materialitatea sa. De altfel, în cadrul unui proces de partaj sau ieșire din indiviziune, părțile au dublă calitate procesuală, atât activă cât și pasivă, fiecare justificând același interes judiciar.
Urmează ca, aplicând art. 312 alin.1 Cod pr. civ. să se respingă ca nefondat recursul, iar în baza art. 274 Cod pr. civ. recurentul-pârât va fi obligat la 1000 lei cheltuieli de judecată, către intimații reclamanți, G,.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul, domiciliat în O,-,. 4, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 543 din 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, domiciliați în C,-, jud.
Obligă recurentul-pârât la 1000 lei cheltuieli de judecată, către intimații reclamanți, G,.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
-
Grefier,
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./26.02.2010
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
