Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 234/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 234/2009 -
Ședința publică din 10 februarie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- - - - JUDECĂTOR 3: Trif Doina
- - - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de pârâții și domiciliați în,-/C, județul B în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliați în,-/A, județul B și cu intimații pârâți, domiciliați în,-/A, județul B, - domiciliați în,-/B, județul B, domiciliați în,-, județul B, PRIMĂRIA ORAȘULUI cu sediul în, județul B, împotriva deciziei civile nr. 332 din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 812 din 10 iunie 2005 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr. 680/2004, având ca obiect: partaj judiciar.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 3 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea hotărârii la 10 februarie 2009.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 812 din 10 iunie 2005 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr. 680/2004, a fost admisă acțiunea reclamanților și împotriva pârâților, și Primăria Orașului; s- constatat autoritatea de lucru judecat în ce privește pct. 6 din completarea de acțiune a reclamanților; s-a admis cererea reconvențională a reclamanților reconvenționali și împotriva pârâților reconvenționali enumerați mai sus și și; s-a constatat că masa de împărțit se compune din imobilul cu nr. top. 933/8 din nr. 788, imobilul cu nr. top. 933/7 din nr. 773, din imobilul cu nr. top. 933/6 reclamanții sunt proprietari pe cota de 26/96 părți iar pârâții de rândul 1-2, reclamanți reconvenționali au un drept de folosință pentru cota de 96/96 părți iar din imobilul cu nr. top. 933/7 reclamanții au cota de 521/1004 părți și pârâții cota de 175/1004 părți; s-a dispus dezmembrarea imobilului cu nr. top. 933/7 și 933/6 în imobilele cu nr. top. 933/12 în suprafață de 16 mp.; 933/13 în suprafață de 512 mp.; 933/14 în suprafață de 175 mp.; 933/15 în suprafață de 301 mp.; 933/16 în suprafață de 82 mp.; 933/17 în suprafață de 14 mp. conform schiței de dezmembrare întocmită de expert inginer în a doua variantă din a doua lucrare de expertiză.
S-a dispus ieșirea din indiviziune și s-a atribuit reclamanților pârâți reconvenționali și nr. top. 933/13 în suprafață de 512 mp. iar pârâților reclamanți reconvenționali și nr. top. 9433/14 în suprafață de 175 mp. și nr. top. 933/16 în suprafață de 82 mp. în total 257 mp. și au fost obligați pârâții reclamanți reconvenționali la plata sultei de 156 EURO către reclamanții pârâți reconvenționali; s-a dispus întabularea drepturilor în cartea funciară și au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între părți nu sunt neînțelegeri cu privire la cotele de proprietate ce revin și a constatat că în masa de împărțit intră imobilele cu nr. top. 933/6 și 933/7.
În ceea ce privește modalitatea de atribuire și formare a loturilor, s-a reținut că urmează a se lua în considerare varianta a II-a din raportul de expertiză deoarece în acest mod suprafețele ce sunt acordate părților sunt cele mai apropiate de cotele lor de proprietate și în concordanță cu varianta părților exprimată prin concluziile scrise.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat apel reclamanții și, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul partajării imobilului conform variantei a II-a din răspunsul la obiecțiuni respectiv conform folosinței faptice a terenului.
Tribunalul Bihor, prin decizia civilă nr. 332 din 22 mai 2008 pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondat apelul și a păstrat în totalitate sentința instanței de fond.
În motivarea deciziei s-a reținut că potrivit art. 673/5 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va face împărțeala în natură, iar potrivit art. 673/9 Cod procedură civilă, la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama după caz, de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, faptul că unii dintre coproprietari au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul proprietarilor.
Analizând sentința atacată tribunalul a apreciat că instanța de fond a respectat criteriile legale de formare și atribuire a loturilor, reținând drept criteriu esențial respectarea cotelor de proprietate a acestora.
Or, acest criteriu este esențial, fiind admise derogări doar în cazul în care alte criterii dintre cele amintite mai sus s-ar impune cu prioritate în vederea pronunțării unui partaj echitabil.
Argumentele apelanților referitoare la existența unei fântâni nu au fost reținute de instanță, întrucât din concluziile raportului de contraexpertiză efectuat în cauză se reține că fântâna se află amplasată pe nr. topografic nr. 933/11 înscris în nr. 938, topografic ce nu face obiectul prezentei cauze. Mai mult, apelanții nu au dovedit susținerile potrivit cărora prin modalitatea de partajare li s-ar interzice accesul la această fântână.
În ceea ce privește existența fundației ridicată pe acest teren, acest criteriu nu poate fi reținut drept argument în favoarea partajului conform folosinței faptice, întrucât pe de-o parte nu a fost realizat cu acordul tuturor coproprietarilor, iar pe de altă parte prin sentința civilă nr. 1758/2002 a Judecătoriei Beiuș, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus ridicarea construcțiilor aflate pe parcela cu nr. top. 933/13 rezultată din dezmembrarea nr. top. 933/7.
Împotriva acestei decizii, în termen au declarat recurs pârâții recurenți și, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul sistării indiviziunii în varianta a II-a a schiței răspunsului la obiecțiuni al inginerului, confirmată în esență și de raportul de contraexpertiză, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată nu a ținut cont de faptul că recurenții au pe terenul din spatele casei lor, care solicită să le fie atribuit, mai multe construcții, respectiv o fundație, un șopron și o poartă metalică, fixată în stâlpi metalici cu fundație de beton, care permite accesul la acestea, toate construite cu bună credință.
B credință este evidențiată de faptul că în favoarea recurenților s-a emis decizie de către Consiliul Popular, prin care s-a constituit un drept de folosință pentru suprafața de 96 mp. teren, pe durata existenței construcțiilor, drept care a fost notat la 1 septembrie 1980.
Mai arată că sentința civilă nr. 1758/2002 a Judecătoriei Beiuș are cu totul alt obiect decât ridicarea construcțiilor, iar sentința civilă nr. 1644/1995 nu este opozabilă recurenților, aceștia nefiind parte în proces.
Prin răspunsul la recurs, intimații și au solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
. imobilelor în litigiu s-a făcut în natură, conform art. 673/5 alin. 2 Cod procedură civilă, iar formarea loturilor respectă criteriile prevăzute de art. 673/9 Cod procedură civilă, respectiv criteriul principal, acela al cotelor de proprietate.
Argumentele recurenților în sprijinul variantei a II-a din răspunsul la obiecțiuni al expertului (fila 125 dosar de fond) nu pot fi reținute de instanță: astfel, construcțiile la care fac referire recurenții au fost edificate fără acordul tuturor coproprietarilor; mai mult, prin sentința civilă nr. 1006 din 15 mai 1998 Judecătoriei Beiuș, irevocabilă (și nu sentința civilă nr. 1758/2002 a Judecătoriei Beiuș, cum eronat reține tribunalul), pârâții au fost obligați să ridice construcțiile edificate, iar prin adresa nr. 747 din 29 mai 1990 (fila 171 dosar de fond) a Primăriei, i se comunică reclamantului că pârâtul a fost atenționat pentru sistarea lucrărilor la anexele gospodărești, până la perfectarea formelor necesare obținerii autorizației de construcție.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel că urmează să-l respingă în temeiul art. 312 alin. 1, coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă să-i oblige pe recurenți la 200 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimaților, reprezentând cheltuieli de deplasare la două termene de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 332 din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
red.
în concept la 23.02.2009.
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./24.02.2009.
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Bocșe Elena, Trif Doina