Obligație de a face. Decizia 231/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 231/2009 -
Ședința publică din 10 februarie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de reclamanta domiciliată în O,-,. 3, județul B și de pârâții și G domiciliați în O,-,. 1, județul B, în contradictoriu cu intimatele pârâte și domiciliate în O,-,. 2, județul B, împotriva deciziei civile nr. 246 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 4816 din 3 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: obligația de a face.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 3 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea hotărârii la 10 februarie 2009.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 4816 din 3 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, a fost admisă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, G, și; au fost obligați pârâții să permită accesul reclamantei cu autoturismul în curtea proprietate comună, prin desprinderea unei plăci de 6,10 metri din zidul despărțitor indicat în schița nr. 1 din expertiza în construcții; au fost obligați pârâții la dărâmarea anexei care blochează accesul la garajul reclamantei, în caz contrar fiind autorizată reclamanta la dărâmarea acesteia pe cheltuiala pârâților; au fost obligați pârâții reclamanți reconvenționali la plata de daune cominatorii de 200 RON pe zi de întârziere în cazul în care aceștia nu își îndeplinesc obligația de dărâmare a construcțiilor indicate; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții și a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtele și.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că părțile din prezenta cauză sunt proprietari asupra a trei apartamente situate pe str. - -, la numerele administrative 32 și 32/A, amplasate pe nr. top. 989/1, înscrise în col. nr. 24796 O, având suprafața de 633 mp. imobil care inițial era o locuință individuală la curte cu un singur proprietar, care ulterior a fost împărțită întâi în două apartamente, iar în prezent există 3 apartamente.
S-a mai reținut că sub apartamentul nr. 3, aparținând reclamantei pârâtă reconvențională, există un spațiu la subsol care ar putea fi folosit ca garaj de către aceasta, accesul fiind împiedicat de o anexă ridicată în mod abuziv de către pârâții reclamanți reconvenționali, și de un zid despărțitor construit de către pârâtele reclamante reconvenționale si, și că reclamanta pârâtă reconvențională a dobândit prin Ordinul nr. 455 din 20.08.2004, dreptul de proprietate asupra terenului aferent apartamentului.
Referitor la curtea comună a părților, instanța de fond a reținut, din analiza colilor de carte funciară și a raportului de expertiză, faptul că terenul este în stare de coproprietate forțată, stare care se menține independent de voința proprietarilor, astfel că nu poate înceta la cererea oricărui coproprietar, mai mult, din probele administrate, s-a reținut că pârâtele reclamante reconvenționale si au sistat în mod abuziv această stare de coproprietate prin construirea unui zid care a separat curtea comună în două, invocând faptul că zidul a fost ridicat de către foștii proprietari în urmă cu 30 de ani, susținere care nu justifică menținerea acestei situații abuzive pentru reclamanta pârâtă reconvențională, întrucât în cazul unei coproprietăți forțate, coproprietarii sunt presupuși că stăpânesc bunul împreună, motiv pentru care posesiunea lor având un caracter echivoc, nu este aptă a fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către un coproprietar și nici autorizația de construcție nr. 1/5.01.1984, care a fost emisă în favoarea lui doar pentru construirea unei porți pentru acces auto, nu autorizează ridicarea împrejmuirii din prefabricate care a separat apartamentul nr. II de apartamentele nr. I/A și III.
Cât privește menținerea anexei (bucătărie de vară), construită în mod abuziv, instanța de fond a reținut că această construcție a fost ridicată în mod ilegal, fără autorizație de construcție și că, chiar dacă din punct de vedere contravențional, ridicarea de către pârâții reclamanți reconvenționali a anexei, a garajului și a gardului interior este prescrisă potrivit Legii nr. 50/1991, aceasta nu justifică menținerea unor construcții ridicate ilegal în curtea aflată în coproprietatea forțată, care aduc atingere dreptului de proprietate al reclamantei pârâtă reconvențională, care nu are acces cu mașina în curte și care are un apartament iluminat insuficient datorită anexei ridicate în dreptul ferestrelor și care umbrește mai mult de 50 % din suprafața vitrata a geamului, conform raportului de expertiza tehnică în construcții întocmit de expert, diminuând deficitarul iluminat al locuinței și însorirea singurei fațade a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanta, pârâții și G și pârâtele și.
Prin decizia civilă nr. 246 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-au admis ca fondate apelurile introduse de apelanții, și G, a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că s-a admis acțiunea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali și G și în consecință s-a dispus sistarea stării de indiviziune existentă asupra imobilului cu nr. top. 989/1, înscris în col. nr. 24796 O, reprezentând în natură casă colectivă compusă din 3 apartamente și teren în suprafață de 633 mp. prin formarea și atribuirea loturilor în natură după cum urmează: Lotul nr. 1 format din parcela cu nr. top. 989/3, reprezentând în natură apartamentul nr. III și teren în suprafață de 121 mp. se atribuie în proprietatea reclamantei; Lotul nr. 2 format din parcela cu nr. top. 989/4, reprezentând în natură apartamentul nr. II și teren în suprafață de 371 mp. se atribuie în proprietate pârâtelor și; Lotul nr. 3, format din parcela cu nr. top. 989/5, reprezentând în natură apartamentul nr. I și teren în suprafață de 141 mp. se atribuie în proprietatea pârâților reclamanți reconvenționali și G; reclamanta a fost obligată să plătească în favoarea pârâților reclamanți reconvenționali și G suma de 3.515 lei cu titlu de sultă și în favoarea pârâtelor și suma de 2.220 lei cu titlu de sultă; s-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al părților cu titlu de sistare stare de indiviziune, în condițiile prezentei hotărâri și în conformitate cu varianta I din completarea la raportul de expertiză efectuată în cauză de expert; au fost înlăturate dispozițiile privind obligarea pârâților să permită accesul reclamantei cu autoturismul prin desprinderea unei plăci din zidul despărțitor și cel privind obligarea pârâților la plata de daune cominatorii de 200 RON pe zi întârziere și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut după cum urmează:
Conform situației din colectiv nr. 24.796 O, nr. top. 989/1, imobilul în litigiu a constituit inițial o casă colectivă cu teren aferent de 633 mp. Ulterior, în baza declarației de defalcare pe apartamente, înscrisă sub B 1, 2, 3, 4 în baza încheierii de carte funciară nr. 7471 din 5 octombrie 1979, imobilul casă colectivă a fost defalcat inițial în 2 apartamente, care au fost transcrise în colile individuale nr. 24.797 O nr. top. 989/1/A/I - apartamentul nr. I cu suprafața de teren de 250 mp. apartament care apoi a fost redefalcat în 2 apartamente, conform înscrierilor de sub B 4,. III și. I/A, care a rămas în această coală cu suprafața de 160 mp. iar. III a fost transcris în ind. 25.680 O, cu diferența de teren de 90 mp. Apartamentul nr. II a fost transcris din colectiv nr. 24.797 O în ind. nr. 24.798 O, cu suprafața de 383 mp. teren.
Din situația colilor de carte funciară depuse la dosarul instanței de fond, instanța de apel reține că reclamanta apelantă este proprietarul apartamentului nr. III, dreptul său de proprietate fiind înscris sub B 6, și deține cota de 90/633 mp. teren, apelantul și defuncta sunt proprietarii apartamentului nr. 1 și cota de 160/633 mp. teren, drept înscris sub B 5, 6, 7 din ind. nr. 24797 O, iar apelantele și sunt proprietarii apartamentului nr. 2 și a cotei de 383/633 mp. teren, conform înscrierilor de sub B 5, 7 din ind. nr. 24798 De asemenea, din aceste înscrisuri de carte funciară, instanța reține că părțile sunt coproprietare asupra curții comune în cotele descrise mai sus.
Nu se poate reține, conform susținerilor apelantelor și, că prin actul de defalcare pe apartamente a imobilului autentificat sub nr. 7459/1979 de notariatul de Stat Județean B (fila 211 dosar fond) s-a realizat o sistare a stării de indiviziune cu privire la întreg imobilul casă și teren, pentru că, așa cum rezultă din cuprinsul acestui act, s-a realizat la acea dată doar partajarea construcției în apartamentele nr. I și II. De asemenea, și prin actul de defalcare pe apartamente autentificat sub nr. 8188/1980 de Notariatul de Stat Județean B (fila 215 dosar fond), s-a realizat o redefalcare pe apartamente a apartamentului nr. I în apartamentul nr. I A și apartamentul nr. III, fără a fi sistată indiviziunea cu privire la curtea comună a imobilului.
Raportat la întreaga probațiune administrată în cauză, instanța de apel a apreciat că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond faptul că apelanții s-ar afla în stare de coproprietate forțată asupra curții comune, motiv pentru care a respins cererea din acțiunea reconvențională formulată de apelanții pârâți și G, de sistare a stării de indiviziune în care părțile se află asupra curții comune.
Coproprietatea forțată și perpetuă are ca obiect un bun sau anumite bunuri care, prin natura lor, pot și sunt folosite în mod permanent de doi sau mai mulți proprietari, neputând fi împărțite. Printre cazurile de coproprietate forțată menționate de literatura de specialitate se află și coproprietatea asupra părților comune din clădirile cu două sau mai multe apartamente având proprietari diferiți. Potrivit art. 14 din Decretul-Lege nr. 61/1990, în cazul în care într-o clădire, locuințele și spațiile cu altă destinație aparțin unor proprietari diferiți, aceștia au dreptul de proprietate comună asupra inclusiv a terenului aferent și asupra tuturor bunurilor accesorii care, prin natura lor, nu pot fi folosite decât în comun.
Raportat la toate aceste aspecte, instanța de apel reține că în prezenta speță nu-și găsește aplicabilitate coproprietatea forțată asupra curții comune, întrucât, așa cum rezultă din întreaga probațiune administrată în cauză, inclusiv expertiza topografică efectuată de expert, procesul verbal de cercetare la fața locului și declarațiile de martori, curtea comună a părților este partajabilă în natură, părțile neaflându-se în situația în care această curte, prin natura ei, nu poate fi folosită decât în comun, mai mult, faptul că această curte poate fi partajată în natură rezultă și din modul de folosință a acesteia, precum și din faptul că acest imobil are în prezent două porți de acces auto și a primit și două numere administrative, 32 și 32/
Instanța de apel, având în vedere dispozițiile art. 728 Cod Civil, faptul că terenul aferent celor trei apartamente, ce în fapt reprezintă curtea comună este partajabil în natură, a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului în litigiu prin formare de loturi conform variantei I din completarea la raportul de expertiză efectuat în cauză de expert, variantă care, în opinia instanței de apel, permite folosirea în mod nestingherit a loturilor formate prin crearea unei căi de acces separate pentru toți proprietarii. Însă, întrucât în această variantă, raportat la cota de proprietate a terenului aparținând apelanților, lotul acestora se diminuează cu suprafața de 19 mp. iar lotul apelantelor și se diminuează cu 12 mp. în timp ce lotul apelantei reclamante s-a mărit cu suprafețele de teren mai sus arătate, în temeiul art. 67310alin. 4 Cod procedură civilă a obligat pe reclamanta la plata unor sulte egalizatoare, conform calculului expertului din completarea la raportul de expertiză topografică - filele 253, 254 dosar fond, necontestat de către părți, cu întabularea drepturilor de proprietate ale părților cu titlu de sistare indiviziune în condițiile prezentei hotărâri și în conformitate cu varianta I din completarea la raportul de expertiză efectuat în cauză de expert.
Ca o consecință a sistării stării de indiviziune prin formarea loturilor mai sus arătate în favoarea fiecărei părți, instanța de apel a înlăturat din dispozitivul hotărârii apelate a obligației pârâților să permită accesul reclamantei cu autoturismul prin desprinderea unor plăci din zidul despărțitor și cel privind obligarea acestora la plata daunelor cominatorii de 200 lei pe zi întârziere, având în vedere că prin crearea loturilor în favoarea părților, inclusiv apelantei i s-a creat o cale de acces separată, astfel că cererile de mai sus au rămas fără obiect.
Cât privește critica apelanților și G, privind obligația stabilită în sarcina acestora de a proceda la dărâmarea anexei reprezentând bucătărie, instanța de apel o apreciază ca nefondată, în condițiile în care, așa cum rezultă din probațiunea administrată în cauză, această anexă a fost ridicată fără autorizație de construcție și fără acordul celorlalți coproprietari de la acea dată, aspect care se desprinde din declarația martorei, audiată la instanța de fond (fila 106), fostă coproprietară a apartamentului 3 și care a arătat că s-a opus ridicării terasei pe structură metalică de către fostul coproprietar, din cauza faptului că aceasta bloca pătrunderea, terasă pe care acesta nu a mai finalizat-o, fiind la acel moment doar o terasă neacoperită, pe care apelanții, potrivit recunoașterii acestora, au izolat-o cu cărămidă în interior și racordată apoi la utilități.
Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică în construcții efectuat de expert, rezultă că apartamentul apelantei este iluminat insuficient datorită anexei ridicate în dreptul ferestrelor acesteia și care umbrește mai mult de 50 % din suprafața vitrată a geamului. De altfel, și cu ocazia cercetării la fața locului din 22.02.2008, instanța a constatat existența acestei anexe bucătării folosite de apelanții și care se află situată în fața intrării în pivnița situată sub apartamentul nr. 3, al apelantei, inclusiv parțial și în fața geamurilor sufrageriei apartamentului apelantei de mai sus și care afectează iluminatul locuinței apelantei, ținând cont și de faptul că apartamentul nr. 3 are o singură fațadă de pătrundere a în locuință dispusă spre curte și în fața căreia parțial se află anexa apelanților.
Prin urmare, în lipsa autorizației de construire, a opunerii coproprietarei la ridicarea terasei pe structură metalică de către coproprietarul de la acea dată, ulterior zidită în interior de către apelanții și transformată în bucătărie de vară, fără obținerea, și de această dată, a autorizației de construire, și în condițiile în care această construcție afectează dreptul de proprietate al apelantei, tribunalul apreciază că această anexă a fost ridicată în mod nelegal de către autorul apelanților, ulterior finalizată de către aceștia din urmă, motiv pentru care în mod corect prima instanță a dispus obligarea pârâților la dărâmarea acestei anexe.
Referitor la apelul formulat de apelanta, cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de apel, având în vedere dubla calitate procesuală a părților în ceea ce privește capătul de cerere de sistare a indiviziune, cheltuielile avansate de părți (apelanții au achitat raportul de expertiză topo, iar apelanta raportul de expertiză în construcții, ambele la instanța de fond), faptul că toate părțile au suportat plata taxei de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, precum și faptul că pretențiile părților au fost încuviințate în parte, în temeiul art. 276 Cod procedură civilă, a dispus compensarea cheltuielilor de judecată în ambele instanțe.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamanta recurentă, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii reconvenționale având ca obiect sistarea indiviziunii, și admiterii capătului de cerere al acțiunii reclamantei vizând obligarea pârâților de a permite accesul acesteia cu autoturismul, precum și obligarea lor la daune cominatorii și cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de apel a admis cererea pârâților de sistare a indiviziunii, deși din simpla citire a cărții funciare colective și a colilor individuale, ne aflăm în prezența unei stări de coproprietate forțată asupra curții și intrării comune, ori ține de esența acestei forme de proprietate faptul că ea are caracter perpetuu și se menține independent de voința coproprietarilor.
Pe de altă parte, instanța de apel a acordat pârâtelor și "mai mult decât au cerut", în sensul că nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de apel, cele două pârâte, deși au achiesat la cererea de sistare a indiviziunii, nu au solicitat plata vreunei sulte pentru diferența de teren.
Recurs au declarat și pârâții recurenți și G, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat de aceștia, cu consecința înlăturării obligației de dărâmare a anexei reprezentând bucătăria recurenților, și cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în toate instanțele, precum și a intimatelor și la cheltuieli de judecată aferente sistării de indiviziune.
În motivarea recursului se arată că nu există nici un temei de drept și de fapt pentru menținerea dispoziției primei instanțe, de obligare a recurenților la dărâmarea anexei mai sus arătate.
Astfel, insuficienta iluminare a apartamentului reclamantei nu a fost invocată de aceasta ca motiv pentru dărâmarea anexei, ci pentru a se putea folosi pentru acces auto rampa de intrare în pivniță, situată în spatele anexei pârâților, ori din probele administrate rezultă faptul că reclamanta nu a avut și nu are garaj.
Referitor la edificarea anexei fără autorizație, precizează că aceasta era construită în momentul în care recurenții au cumpărat apartamentul de la și, mai mult, anexa a fost ridicată cu acordul antecesorului reclamantei.
Mai arată că se impune compensarea cheltuielilor de judecată ale părților în toate instanțele.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Imobilul în litigiu a constituit inițial o casă colectivă cu teren aferent în suprafață de 633 mp. înscris fiind în colectiv nr. 24796 O, nr. top. 989/1.
În anul 1979, imobilul a fost defalcat pe apartamente, în prezent situația acestuia prezentându-se astfel: apartamentul nr. 1 cu cota de 160/633 mp. teren, figurează în proprietatea recurentului și a defunctei; apartamentul nr. 2 cu cota de 383/633 mp. teren în proprietatea intimatelor și; apartamentul nr. 3 cu cota de 90/633 mp. teren, în proprietatea reclamantei recurente.
Prin actul de defalcare autentificat sub nr. 8188/1980 de Notariatul de Stat Județean B, s-a realizat doar o defalcare pe apartamente, fără însă a se sista indiviziunea cu privire la curtea comună.
Referitor la curtea comună, în mod greșit se susține de către recurenta că ne-am afla în prezența unei coproprietăți forțate, care are caracter perpetuu și care se menține independent de voința coproprietarilor.
Coproprietatea forțată, potrivit literaturii de specialitate - poartă asupra unor bunuri care prin natura sau destinația lor nu pot forma obiectul unui drept de proprietate aparținând exclusiv unei persoane, ci numai obiectul unei coproprietăți care nu poate înceta prin împărțeală.
Cu alte cuvinte, coproprietatea forțată privește acele bunuri care prin natura lor nu pot fi folosite numai în comun și care sunt accesorii necesare pentru exercitarea dreptului de proprietate exclusivă asupra unui bun sau universalități de bunuri.
Din probele administrate (expertiza topografică, declarații de martori, cercetarea la fața locului) nu rezultă caracterul de coproprietate forțată asupra curții comune apartamentelor ce fac obiectul litigiului, dimpotrivă, rezultând că ea este comod partajabilă în natură, fapt întărit și de modul de folosință anterior și actual al acesteia.
Referitor la obligația de plată a sultei, stabilită în sarcina recurentei ca urmare a sistării de indiviziune, această dispoziție a instanței nu poate fi considerată ca reprezentând un "plus petit", câtă vreme art. 673 Cod procedură civilă stabilește cu caracter imperativ că în situația în care loturile atribuite în natură nu sunt egale valoric, ele se întregesc printr-o sumă de bani.
În ceea ce privește cererea recurentei de obligare a pârâților să-i permită accesul cu autoturismul, prin desprinderea unei plăci din zidul despărțitor, aceasta este nefondată, din probele administrate rezultând că aceasta nu a avut și nu are amenajat nici un garaj, la subsolul apartamentului nr. 3 există doar o pivniță, la care aceasta are acces printr-o scară.
În fine, nefondată este și critica recurenților cu privire la obligația de a proceda la dărâmarea anexei reprezentând bucătărie: astfel, această anexă, indiferent când și de cine a fost edificată, a fost construită fără autorizație și fără acordul coproprietarilor, ea umbrind - potrivit expertizei efectuată în cauză (fila 208 dosar de fond) - mai mult de 50 % din suprafața vitrată a geamului, diminuând în acest fel iluminatul al locuinței reclamantei.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea apreciază ca nefondate recursurile declarate, pe care le va respinge potrivit art. 312 alin. 1, coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă o va obliga pe reclamanta la plata către intimatele și, a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de reclamanta și de pârâții și G, împotriva deciziei civile nr. 246 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părților intimate și, suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 23.02.2009.
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./24.02.2009.
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
