Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 262/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 262
Ședința publică de la 03 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Viorica
Grefier:
La ordine fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 85 din 02 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimații, și -,având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27 mai 2009,susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi,ce face parte integrantă din prezenta decizie,când instanța,din lipsă de timp pentru deliberare și văzând dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru astăzi,când:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași la data de 19.10.2004 a chemat în judecată pârâții, -, - pentru a se dispune ieșirea din indiviziune asupra cotei de din "imobilul - construcție" retrocedat reclamantei și lui prin sentința civilă nr. 14.542/12.10.1998, bun situat în Municipiul I,-.
Reclamanta în cererea de chemare în judecată precizează că succesor al lui (decedată la 12.02.1998) este soțul (decedat la 14.02.1999), iar ai acestuia părțile în proces, în cotele stabilite prin certificatul de moștenitor nr. 94/1998 și nr. 12/04.03.1999. autorul a instituit legate în favoarea nepoților.
Prin întâmpinarea cu caracter de cerere reconvențională a solicitat completarea masei de împărțit cu suprafața de 4.500. aferentă construcției din I,-, bun ce la data dezbaterilor succesorale notariale nu avea clarificat regimul juridic. Precizează că suprafața aferentă construcției este alta decât aceea pentru care reclamanta are emis titlul de proprietate nr. 183.818/10.08.1995.
Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 7221 din 05.06.2006 admite în parte acțiunea și cererea reconvențională.
Constată că masa succesorală după defuncții și este compusă și din imobilul din I, șos. -, nr. 105 alcătuit din casă (demolată) cu valoarea 0 și teren de 4212 mp in valoare totală de -,60 Ron, cu dimensiunile și vecinătățile din suplimentul la raportul de expertiză topometrică - varianta a 2-a nr. 4843/782/6.03.2006 realizat de expertul ce face parte integrantă din prezenta hotărâre ( 104 și următoarele).
Constată că reclamanta are o cotă de din dreptul de proprietate asupra imobilului, pârâții reclamanți câte 1/6 din fiecare iar pârâtele câte 1/12 fiecare.
Dispune ieșirea părților din indiviziune.
Atribuie părților următoarele loturi:
- Lotul 1 delimitat de puncte 4,5,6,8,9,10,13,17,18,19,20,7 de 2106 mp pentru -;
- Lotul 2 delimitat de punctele 16,17, 18,19,20 de 659 mp precum și cota parte indiviză de 43 mp din calea de acces delimitată de 15,14,20,7 revine comoștenitorilor și -(in indiviziune).
- Lotul 3 - delimitat de punctele 13,14,16,17 de 654 mp precum și cota parte indiviză de 43 mp in calea de acces delimitată de 15,14,20,7 revine;
- Lotul 4 - delimitat de punctele de 12,10,13,14,15 de 659 mp precum și cota parte indiviză de 43 mp din calea de acces delimitată de 15,14,20,7 revine lui.
Calea comună de acces delimitată de punctele 15,14,20,7 in suprafață de 129 mp revine loturilor 2,3,4.
Atribuie părților materialele din construcția casei demolate conform loturilor de teren atribuite.
Constată că părțile nu-și datorează sulte.
Compensează cheltuielile de judecată intre reclamanta-pârâtă și pârâții-reclamanți.
Respinge cererile de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de prim grad a stabilit și cheltuielile datorate de părți Biroului de expertize cu titlu de onorariu pentru experți.
Pentru a pronunța hotărârea judecătoria a reținut că masa succesorală se compune din 4.212. situat în I,-, în valoare de 369.813,60 Ron și construcția cu valoare de circulație "0", urmare distrugerii într-un incendiu, iar materialele rămase, nu acoperă costurile demolării. Instanța a dispus ieșirea din indiviziune formând loturi și a constatat că nu sunt datorate sulte.
În apelul declarat reclamanta a formulat critici cu privire la compunerea masei de împărțit, susținând că suprafața de teren aferentă construcției este corespunzătoare acțiunilor de la "AGROINDUSTRIALA ", pe care le-a moștenit și obligarea la plata onorariului de expertiză.
În apelul declarat a formulat critici cu privire la greșita obligare la plata pentru diferența de onorariu expert ce este achitată și a erorilor în individualizarea loturilor atribuite.
Instanța de apel a încuviințat administrarea probei cu o nouă expertiză tehnică și înscrisuri.
Prin decizia civilă nr. 85 din 02.02.2009 Tribunalul Iași respinge apelurile și păstrează hotărârea dată de judecătorie.
Tribunalul a constatat că includerea suprafeței de 4212 mp, cât identifică expertiza, in masa partajabilă este justificată de efectele sentinței civile nr. 14542 din 12 10.1998, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 352 din 16.02.2000 a Curții de APEL IAȘI prin care s-a consolidat dreptul de proprietate recunoscut reclamantelor și asupra acestui teren. Caracterul petitoriu al acțiunii in revendicare evaluat cu precădere prin prisma principiului respectului autorității de lucru judecat și a stabilității raporturilor juridice face ca dreptul de proprietate să fie recunoscut in substanța sa in favoarea ambelor reclamante, orice reevaluări ulterioare făcute asupra titularului dreptului asupra acestui teren fiind de natură să încalce aceste principii. De aceea Tribunalul va da eficiență efectelor acestei hotărâri judecătorești împotriva titlului de proprietate nr. -/2004 prin care se dispune in sensul reconstituirii asupra aceluiași teren (așa cum stabilește expertul desemnat pentru efectuarea expertizei in fața instanței de apel. La dosar nu s-a depus nici o chitanță care să probeze plata onorariului de 400 lei stabilit de instanță deși s-a pus in vedere această obligație reclamantei.
In ceea ce privește motivul de apel privind nelegala obligare la plata onorariului de 400 lei (pentru expertiza in construcții și s-a reținut că este nefondat, apelul declarat de către reclamantă fiind respins.
Reține instanța de apel că nu a dovedit achitarea în totalitate a sumei cuvenite cu titlu de onorariu pentru expertul tehnic, obligarea la plata diferenței fiind legală.
În recursul declarat reclamanta - a încadrat motivele de recurs în art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Reținerea excepției autorității de lucru judecat și principiului stabilității juridice este greșită, se arată în motivele dezvoltate de recurs, nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 1201 Cod civil, sentința civilă nr. 14542/1998 a Judecătoriei Iașia avut ca obiect revendicare, iar valabilitatea titlului de proprietate a fost verificată prin sentința civilă nr. 4244/2008. Reconstituirea s-a făcut numai în beneficiul recurentei, motivat de faptul că în calitate de moștenitoare testamentară a lui, prin intermediul lui a preluat și cealaltă cotă indiviză de din acțiunile convertite în teren fizic. Intimații nu au formulat cereri de reconstituire conform Legii nr. 18/1991 sunt legatari particulari și culeg din moștenirea defunctei numai bunurile individualizate în testamente.
Se susține că instanța a ignorat normele de drept funciar în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate terenul fiind preluat fără titlu valabil de statul român, moștenitoarele sunt și mama recurentei, iar a preluat integral 2.149 acțiuni nominative, conform adeverinței nr. 1843/62 din 30 august 1994 și certificatului de moștenitor nr. 12/1999 fiind emis titlul de proprietate nr. 186.635 în favoarea sa cu privire la care acțiunea în nulitate este respinsă.
Recurenta aduce critici cu privire la aplicarea greșită a legii în identificarea terenului, aspect cu privire la care tribunalul nu s-a pronunțat, titlul de proprietate emis nu cuprinde dispoziții cu privire la parcela cu nr. 5949, expertul desemnat de instanța de fond a împărțit terenul altei persoane cu privire la formarea loturilor. În situația în care instanța nu primește critica privind compunerea masei, se solicită casarea cu reținere, administrarea probei cu expertiză pentru a se stabili loturi funcționale, în favoarea fiecăreia dintre părțile litigante.
Intimații au invocat nulitatea motivului de recurs în criticile privind mijloacele de probă administrate nu pot fi încadrate în art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă și pe fond, se susțin că recursul este neîntemeiat.
Curtea constată că expunerea și dezvoltarea motivelor de recurs, permite încadrarea în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța având obligația în partajul judiciar - impusă prin art. 673 ind. 5 Cod procedură civilă - de a stabili bunurile supuse împărțelii, atunci când părțile nu se învoiesc.
Sancțiunea nulității recursului se aplică potrivit art. 306 Cod procedură civilă dacă nu a fost motivat în termen. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Faptul că în expunerea motivelor de recurs probele administrate sunt analizate și se cere completarea probatoriului, fiind contestată compunerea masei succesorale, - motiv de nelegalitate -, nu operează sancțiunea nulității.
Recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Curtea constată că în cauză nu s-a contestat calitatea de moștenitori, cota ideală, dezbaterea succesorală notarială, finalizată prin emiterea certificatelor de moștenitor.
În masa succesorală a defunctei, decedată la 12.09.1998nu este inclusimobilul din I,-, compus din locuință și terenul aferent de 4.500. fostă proprietate a lui, fiind pe rol acțiunea în revendicare. La data decesului imobilul se afla în posesia Inspectoratului Școlar al județului I (grădiniță) acțiunea în revendicare fiind promovată de, în calitate de moștenitor, soră cu proprietara și de -, nepoată de soră prin reprezentarea mamei sale, la succesiunea lui.
În masa succesorală pentru sunt incluse alăturat altor bunuri:cota dedin 2.149 acțiuni nominative clasa B, conform adeverinței nr. 1843/62 din 30 august 1994 eliberată de "AGROINDUSTRIALA" șicota dedin terenul arabil extravilan în suprafață de 5.000. situat în Municipiul I, zona -, tarlaua 148, parcela nr. 5915/1 și 5929/1 identificat și prin vecinătăți, dobândită prin reconstituirea dreptului de proprietate.
Conform titlului eliberat de Comisia Județeană I pentru aplicarea Legii nr. 18/1991cu nr. 183.818/10 august 1995, în indiviziune sunt escu (mama reclamantei) și având ca unic succesor soțul supraviețuitor, decedat la 14.02.1999, a cărui succesiune este dezbătută la Biroul Notarului Public, finalizată prin certificatul de moștenitor nr. 12/04.03.1999 (fila 40-43 dosar apel) anterior finalizării acțiunii în revendicare prin hotărâre irevocabilă.
Reclamanta - primește înproprietate exclusivă, conform legatelor constituite de cota de din suprafața de 5.000. pentru care este emistitlul de proprietate nr. 183.818/1995, întregește cota de 1/1, necontestată, imobilcare nu face obiectul ieșirii din indiviziune.
În proprietate exclusivă primește reclamanta-recurentă cota de din 2.149 acțiuni la "AGROINDUSTRIALA " își întregește cota la 1/1.
Imobilul din-, construcție și terennu este inclus în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, conform certificatului de moștenitor nr. 12/1999.
Prin sentința civilă nr.14.542 din 12.10.1998, irevocabilă prin decizia civilă nr. 352 din 16 februarie 2000 Curții de APEL IAȘI, ulterior dezbaterilor succesorale a soților și, Inspectoratul Școlar al Județului I este obligat să lase reclamantelor (deși este decedată din19.09.1998- împrejurare necunoscută de instanțe) și lui-în deplină proprietate și liniștită posesiune imobilul compus dinconstrucțieșiteren clădit și neclădit în suprafață de 4.500., bun ce face obiectul ieșirii din indiviziune în prezenta cauză.
În dosarul nr. 19.472/1997 (sentința civilă nr. 14542/1998) al Judecătoriei Iași imobilul este identificat prin stradă, număr, suprafață, posesor și destinație - grădiniță -, preluat abuziv de stat, coproprietare în indiviziune în cotă egală fiind ca succesoare a lui - și -. Terenul și construcția în litigiu provin din suprafața de 12,5 ha cumpărată prin actul de vânzare-cumpărare nr. 1065/14.03.1936, preluate de stat, afectată Gostatului - și predate la20.04.1994prin protocolInspectoratului Școlar.
În consecință,imobilul compus din construcția și terenul în suprafață de 4.500. deținut de Inspectoratul Școlarnu intră sub incidența Legii fondului funciar, părțile fiind coproprietari în indiviziune.
Bunul fiindomisdin masa succesorală, aflat în patrimoniul defunctei, la data decesului, asupra căruia succesorul său, soțul supraviețuitor nu a dispus, este obiect al împărțelii judiciare, în totalitate respectiv construcția și terenul aferent.
În procedura instituită de Legea nr. 18/1990, recurentei i se emite la data de30.06.2004de Comisia Județeană I titlul de proprietatenr. 186.635în calitate de moștenitoare a lui pentru suprafața de9,5 hateren situat în Municipiul I, zona -, identificat prin elemente topometrice,conform fișei de punere în posesie, având în proprietate exclusivă în total 10 ha ( 43 dosar apel).
Imobilul din I,- la data emiterii titlului de proprietatenu se afla la dispoziția Comisieimunicipale I de fond funciar, pentru a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentul în litigiu și punerea în posesie a reclamantei.
În dosarul nr- Judecătoria Iașia soluționat procesul funciar între părți, ce are ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 186.635/30.06.2004, în ce privește tarlaua 148, parcela nr. 5928, acțiunerespinsăprin sentința civilă nr. 4244/04.04.2008, peexcepțialipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, soluție păstrată de Tribunalul Iași (decizia civilă nr. 2136/31.10.2008), hotărârea fiind irevocabilă.
Acțiunea în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate fiind soluționată pe excepție,nu areautoritate de lucru judecat în prezenta cauză întrucât nu a rezolvat în fond procesul între părți ci pe considerații procedurale. Hotărârile pronunțate au forța probantă a înscrisului autentic. Și, pentru considerentele expuse, nu exclud din masa succesorală suprafața de 4.500, a bunului omis din dezbaterea succesorală notarială a autorilor părților.
În puterea lucrului judecat intră de regulă dispozitivul hotărârii,partea care se pune în executare de bună voie sau pe calea executării silite. Considerentele hotărârii pot fi utilizate ca elemente de interpretare a pasajelor mai puțin clare ale dispozitivului, ceea ce nu este cazul în speță.
Din concluziile expertizei tehnice, probă administrată în apel rezultă că terenul situat în I,- având suprafața de 4.212. are indicative cadastrale T-148 - P-5928 - poziția 3 în titlul de proprietate nr. 186.635/2004 cu vecinii: N- -; E-; S-moștenitorii și; V- -. În mod greșit s-a înscris numărul de parcelă 5949, care se află la o distanță de 160 est de amplasamentul real al parcelei în litigiu având numărul 5928. Precizează expertul desemnat de instanță și expertul consultant că între terenul înscrisîn titlulde proprietate emisreclamantei și cel în litigiu există identitate perfectăde amplasament, suprafață și megieșii.
Curtea constată că la emiterea titlului de proprietate nr. 186.635/2004 comisia Județeană I pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 în stabilirea amplasamentului a inclus suprafața de 4.212. din fosta proprietatece nu se afla la dispoziția sa, la 30.04.2006.
Înscrierea greșită în titlu a suprafeței aferente imobilului în litigiu ce nu se află în proprietatea exclusivă a reclamantei, nu are ca efect încetarea stării de indiviziune în care se află părțile. Nu are relevanță în acțiunea de împărțeală judiciară pentru bunul omis din masa succesorală a soților și, menționarea în considerentele deciziei civile nr. 352/16.02.2000 (dosar nr. 196/2000 Curtea de APEL IAȘI ) a indicativului cadastral greșit "5949" fiind evident o eroare materială, imobilul fiind identificat prin alte elemente, stradă,număr, destinația construcției, posesor și data preluării de Inspectoratul Școlar, numărul real al parcelei fiind "5928".
Curtea reține că în patrimoniul succesoral au intrat drepturile patrimoniale existente la data deschiderii succesiunii lui, între care și acțiunea în revendicare, pornită și finalizată în anul 2000 prin predarea imobilului de Inspectoratul Școlar I, drepturi ce s-au transmis soțului supraviețuitor și respectiv părților din proces ca moștenitorii acestuia din urmă.
Izvorul coproprietății pentru părțile din proces îl constituie succesiunea, dreptul de proprietate dobândit de în anul 1936, transmis succesorilor pentru imobilul preluat abuziv de stat, care nu intră sub incidența Legii nr. 18/1991, a reconstituirii în condițiile art. 8 și art. 13 din lege, bunul fiind retrocedat prin acțiunea în revendicare.
În consecință, instanțele au aplicat corect dispozițiile legale în materia proprietății și partajului judiciar, stabilind că părțile sunt coproplrietare în cotele stabilite în dezbaterea notarială necontestate.
Considerentele deciziei atacate se impun a fi completate în sensul celor reținute de C și menținută decizia, prin respingerea recursului, soluția fiind legală.
Criticile privind compunerea loturilor, nu se impun a fi analizate, sunt formulate pentru prima dată în recurs, cale extraordinară de atac, în care modificarea sau casarea unei hotărâri se cere numai pentru motive de nelegalitate și se poate administra numai proba cu înscrisuri.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanța respinge recursul ca neîntemeiat.
Cererea de cheltuieli de judecată, formulată de intimați este dovedită, întemeiată potrivit art. 274 Cod procedură civilă și se admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de - împotriva deciziei civile nr. 85 /02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași,pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatelor - și - - cheltuieli de judecată în recurs 900 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 Iunie 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
--- - - - -
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
15.06.2009
2 ex.-
Președinte:Valeria Cormanencu StanciuJudecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Cristiana Angelescu, Viorica