Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 267/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 267/2009
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 3: Ioan
Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții și - SRL B precum și pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 87/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect partaj judiciar.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din data de 21 mai, respectiv 28 mai 2009, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 4277/2004, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Prode, solicitând să se constate că imobilul înscris în CF 3744 Sibiu nr. top 387/1/I, 388/1/1/I, apartament nr. 1 compus la parter din apartament 1 și 4, iar la etaj din apartamentele 5,6,7, cu spațiile comune de la 1 și 2 din cartea funciară, se află în stare de coproprietate, să se constate că asupra acestui imobil reclamantul are o cotă de 140/180 iar pârâtul o cotă de 40/180, să se dispună sistarea stării de coproprietate prin atribuirea în întregime către reclamant cu obligația de a plăti pârâtului contravaloarea cotei sale.
Pârâtul nu s-a opus admiterii acțiunii și a formulat cerere reconvențională solicitând împărțirea în natură a imobilului arătând că acesta este comod partajabil în natură față de structura pe care o are și că, față de această situație, atribuirea în natură către reclamant, a întregului imobil, ar reprezenta o încălcare a dreptului său de proprietate.
Reclamantul a depus ulterior o completare de acțiune prin care a chemat în judecată și pe fosta proprietară a cotei dobândită de pârât, respectiv și a solicitat să se constate nulitatea întabulării cu privire la dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1, înscrierea nefiind conformă cu titlul ce a stat la baza întabulării, să se dispună rectificarea situației de carte funciară în sensul întabulării corecte a drepturilor lor, adică 5/6 reclamantul și 1/6 pârâta, să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare dintre cei doi pârâți pentru cauză ilicită, apoi să se constate că reclamantul deține o cotă de 5/6 din imobil, iar pârâta 1/6 și să se dispună sistarea coproprietății potrivit acestor cote.
Prin sentința civilă nr. 26/24.01.2005 Tribunalul Sibiua admis în parte acțiunea civilă a reclamantului și în întregime cererea reconvențională a pârâtului și a dispus sistarea stării de coproprietate asupra imobilului înscris în CF 37444 Sibiu, nr. top 387/1/I, 388/1/1/I, 389/1/1/I, prin formarea a două loturi, pe care le-a atribuit reclamantului și respectiv pârâtului. L-a obligat pe reclamantul la plata unei sulte în favoarea pârâtului și a respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că proprietarii inițiali asupra imobilului în litigiu ce a fost înscris în CF 6259 Sibiu au fost, în cotă de 5/12 părți, în cotă de 5/12 părți și Consiliul Local Sibiu în cotă de 1/6 părți. Moștenitorii lui sunt, - în cotă de câte 1/3 părți și - în cotă de 1/3. În urma dezbaterii celor două moșteniri avea o cotă de 125/180 părți, o cotă de 25/180 părți și Municipiul Sibiu o cotă de 30/180. Prin sentința civilă nr.4544/1995 partajul a fost efectuat conform dorinței părților și în funcție de cele stabilite prin expertiza tehnică, astfel încât au fost stabilite cotele de 140/180 pentru și 40/180 pentru. Pentru aceste considerente au fost respinse cererile pentru nulitatea și rectificarea întabulării. În ceea ce privește nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, câtă vreme nu a vândut decât cota sa parte din bunul aflat în indiviziune nu există nici un motiv de nulitate rezultând din faptul că ar fi vândut ceea ce nu -i aparținea. S-a reținut că nu s-a făcut nicio dovadă cu privire la cauza ilicită a contractului, nici cu privire la vreun eventual viciu de consimțământ și nici cu privire la declararea unui preț nereal cu ocazia autentificării contractului.
În ceea ce privește partajul imobilului s-a reținut că imobilul este comod partajabil în natură și s-a avut în vedere expertiza efectuată de experții., și.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea acesteia în ceea ce privește cotele de proprietate, urmând a se reține o cotă de 5/6 părți pentru el și o cotă de 1/6 părți pentru pârâți.
Prin decizia nr. 5398/2006 ÎCCJ Bas tabilit competența de soluționare a apelului împotriva sentinței civile nr. 26/2005 în favoarea Tribunalului Sibiu.
Pe parcursul procesului reclamantul a vândut o cotă parte de 50/180 părți din cota sa parte din imobilul în litigiu în favoarea - SRL. Aceasta din urmă a înregistrat la data de 19.01.2007, pe rolul Judecătoriei Sibiu dosarul cu nr. 541/2007 prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții și Prode, sistarea stării de indiviziune asupra aceluiași imobil înscris în CF 37444 Sibiu, prin formarea și atribuirea de loturi în natură. Pârâtul Prode a fost de acord cu acțiunea de sistare a stării de indiviziune însă a solicitat o altă modalitate de partajare a imobilului.
La termenul din data de 18.05.2007, părțile din dosarul nr- au invocat excepția de litispendență, arătând că în dosarul 541/2007 prin acțiune și cerere reconvențională s-a solicitat partajul aceluiași imobil. Întrucât cele două dosare au aceeași cauză și același obiect - partajul unui imobil, sunt aceleași părți ( - SRL, este parte doar în unul dintre cele două dosare ca urmare a cumpărării unei cote părți din cota reclamantului), iar dosarele se află pe rolul instanțelor de fond (și instanța de apel este instanță de fond), invocând în drept art. 163 cod pr. Civilă, Tribunalul a dispus transpunerea dosarului 541/2007 al Judecătoriei Sibiu, la ribunalul Sibiu și judecarea împreună a celor două cauze.
Prin decizia 87/12.03.2009 Tribunalul Sibiu a admis apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 26/2005 pe care a schimbat-o cu privire la modalitatea de partaj. De asemenea, a admis acțiunea civilă conexă formulată de reclamanta - SRL și cererea reconvențională formulată de pârâtul reconvențional Prode, în acțiunea conexă, dispunând partajul după cum urmează:
- apartamentul 1 compus din spațiu comercial etaj, format din trei camere, hol, două grupuri sanitare, bucătărie și încă o cameră separată, în valoare de 1.883.649 lei a fost atribuit reclamantului
- apartamentul 1 B compus din spațiu comercial la parter, format din trei camere și grup sanitar, în valoare de 1.218.312 lei a fost atribuit reclamantei - SRL
- apartamentul 1 compus din bar la subsol, cu trei saloane, hol, grup sanitar, scară de acces, o cameră separată la parter și apartamentul din curte compus din două camere, bucătărie, baie, pivniță, în valoare de 936.235 lei a fost atribuită reclamantului reconvențional Prode.
Părțile comune indivize ale acestor apartamente au fost stabilite: poarta și pasajul de acces în curte, WC în curte, pereții dintre apartamente și podul, branșamentele de utilități, terenul clădit și neclădit de 792 părți în cotă de 5/6 părți din 792 mp înscris în CF 6259 Sibiu, în cote de 40/180 părți Prode, 50/180 părți - 90/180 A fost stabilită obligația de plată a sultei și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la respingerea celorlalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a reținut în esență următoarele: într-adevăr, cotele deținute anterior judecării procesului de sistare a indiviziunii cu statul erau cele arătate de reclamantul, însă prin acțiunea de sistare a indiviziunii soluționată prin sentința civilă nr. 4549/1995 a Judecătoriei Sibiu reclamanții și au solicitat, la pct. 4 să se dispună partajul în cote de 140/180 și respectiv 40/180, înțelgând prin aceasta ca partea statului să le fie atribuită în cote egeale, nu proporțional cotelor de moștenire ale acestora. De asemenea, prin precizarea de acțiune reclamantul solicită să se constate nulitatea întabulării, la modul general, cu privire la întabularea cotelor de proprietate greșite, fără să atace o anume încheiere de întabulare, ori în CF s-au efectuat mai multe operațiuni, iar reclamantul nu a solicitat și anularea încheierii de întabulare nr. 2927/1995, prin care s-au întabulat cotele contestate. De asemenea, Tribunalul a constatat că acțiunea în rectificare este prescrisă față de disp. art. 37 din DL 115/1938, cotele contestate fiind întabulate în cartea funciară cu încheierea de întabulare nr. 2927/2.11.1995, iar pârâtul Prode a dobândit cota de 40/180 de la fiind întabulat cu încheierea de întabulare nr. 4966/7.05.1996. Pârâtul Prode și-a înscris dreptul de proprietate în mai 1996, iar acțiunea în rectificarea înscrierii s-a formulat prin precizarea de acțiune depusă la termenul din noiembrie 2004, cu mult peste expirarea termenului de 3 ani prevăzut de lege. În ceea ce privește sistarea stării de indiviziune instanța a apreciat că singura variantă de partaj care creează apartamente cu o folosință normală și care presupune lucrări de mai mică anvergură este varianta 3 și a dispus partajul conform acestei variante, stabilind și sultele pe care părțile și le datorează.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul și - SRL, care au solicitat modificarea acesteia și admiterea apelului așa cum a fost formulat în sensul de a se constata nulitatea încheierii de întabulare nr. 2927/2.11.1995 și rectificarea cărții funciare cu înscrierea cotelor reale de proprietate de 56 părți pentru reclamant și 1/6 părți pentru, nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între și pârâtul Prode și sistarea stării de indiviziune conform variantei IV a suplimentului raportului depus la data de 7.01.2008.
În expunerea de motive s-a arătat că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea disp. art. 34 pct. 1 și 36 din legea 115/1938 și art. 728 și 741 cod civil. . cotelor de proprietate în cartea funciară nu a fost făcută conform sentinței civile nr. 4549/1995 în dispozitivul acesteia neregăsindu-se cotele de proprietate înscrise în cartea funciară; mai mult prin această sentință instanța nu a admis pct. 4 din acțiune și nu a atribuit imobilul în întregime pe cotele de 140/180 și 40/180, ci a dezmembrat imobilul, atribuind statului un apartament în natură pentru cota sa de proprietate. Cu privire la aspectul procedural se arată că în mod greșit a fost considerat că acțiunea este prescrisă deoarece reclamantul și sunt dobânditori nemijlociți și nu terți dobânditori, iar față de această împrejurare acțiunea în rectificare este imprescriptibilă, în temeiul art. 36 din DL 115/1938. Mai mult, din disp. art. 36 rezultă că acțiunea este prescriptibilă față de terții dobânditori de bună credință, ori pârâtul Prode este dobânditor de rea credință întrucât el avea cunoștințe certe că deține numai o cotă de 30/180 părți și a acceptat să cumpere un drept de care a avut cunoștință că nu aparține transmițătorului. Cu privire la sistarea stării de indiviziune, modificându-se hotărârea cu privire la cotele de proprietate partajul nu poate fi dispus decât în unica variantă care respectă cotele de proprietate așa cum au fost solicitate și aceasta este varianta 4 din suplimentul la raportul de expertiză depus la data de 7.01.2008.
În drept au fost invocate art. 304 pct. 8 și 9 cod pr. Civilă.
Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și pârâtul Prode care a solicitat modificarea deciziei în sensul alegerii unei alte variante de partaj, respectiv varianta nr. 1 din suplimentul nr. 5, coroborat sub aspectul realizării valorii cu suplimentele nr. 7 și 9 la expertiza efectuată de cei 3 experți.
În expunerea de motive s-a arătat că prin varianta nr. 1 s-ar reveni la o situație anterioară a imobilului inițial cu două spații comerciale tip magazin, ceea ce se poate realiza cu ușurință prin împărțirea, neforțată, a spațiului de la parter, prin executarea a două lucrări constructive simple, constând în refacerea zidului ce despărțea inițial cele două magazine de mai sus, din rigips ori din zidărie BCA sau din cărămidă și în redeschiderea vechii uși de acces din stradă pentru spațiul comercial din dreapta, prin amenajarea acesteia în locul actualei vitrine, care nici nu are parapet, inclusiv cu grija evitării opturării căilor de aerisire a subsolului.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 9 cod pr. Civilă.
Părțile au depus la dosar întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului celeilalte părți.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma criticilor formulate Curtea constată că recursurile declarate sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul reclamantului:
Prin precizarea de acțiune depusă de reclamant la filele 166-169 dosar fond acesta a solicitat nulitatea întabulării la modul general cu privire la înscrierea în CF 37444 cotelor de proprietate pretins greșite, fără să se solicite și anularea încheierii de întabulare nr. 2927/1995 prin care s-au înscris cotele de proprietate, după cum nu au fost atacate nici operațiunile efectuate ulterior în CF, în baza unor încheieri de întabulări succesive. Reclamantul atacă cu nulitate încheierea de întabulare în discuție abia în apel, ceea ce este inadnisibil, în temeiul art. 294 alin. 1 cod pr. Civilă. De asemenea, reclamantul își modifică în apel acțiunea sub aspectul solicitării nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 656/1996, în locul constatării unei nulități totale a actului juridic în discuție, solicitată inițial prin petitul 3 al precizării de acțiune. În mod corect au constatat atât instanța de fond cât și cea de apel că întabularea acestor cote s-a făcut conform înțelegerii părților, or dorința părților a fost exprimată la pct. 4 din acțiune, în sensul atribuirii unor cote de 140/180 pătți pentru și 40/180 părți pentru. În aceste condiții în mod corect au stabilit instanțele că temeiul de fapt și de drept al dobândirii cotelor de proprietate este convenția părților, ce este recunoscută de lege ca un mijloc de dobândire ori de transmitere a proprietății, inclusiv imobiliare ( art. 644 și art. 942 cod civil). Pe de altă parte, este de reținut faptul că părțile au recunoscut și acceptat timp îndelungat cotele de proprietate înscrise în CF prin încheierea atacată, atâta timp cât reclamantul a înstrăinat în anul 1996 cota sa de 40/180 părți pe care a cumpărat-o din nou în anul 1998 fără a contesta niciodată această cotă decât prin precizarea de acțiune făcută în prezentul dosar și depusă în noiembrie 2004, cu precizarea că și după acest moment vinde o cotă de 50/180 părți către - SRL.
Pe de altă parte, în temeiul art. 34 din Legea 7/1996, rectificarea de carte funciară se poate dispune dacă s-a printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că:
1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greșit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Se poate constata că nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile prevăzute de acest articol, întabularea cotelor în cartea funciară fiind făcută în temeiul unei hotărâri judecătorești, care constituie un titlu care nu a fost atacat sau anulat. În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, critica reclamantului este nefondată întrucât instanța de apel a avut în vedere întabularea pârâtului Prode, întabulare efectuată în anul 1996, dreptul fiind dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 656/1996, deci prin act juridic cu titlu oneros și încheiat cu bună credință. Deși reclamantul invocă reaua credință a pârâtului recurent Prode acesta nu dovedește în nici un fele această susținere, or reaua credință trebuie dovedită, conform art. 1899 alin. 2 rap la art. 1898 cod civil. Pârâtul Prode s-a bazat pe cuprinsul cărții funciare atunci când a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu pârâta, or, aceasta avea întabulată cota de 40/180 părți în CF, ceea ce exclude reaua credință a acestuia. În aceeași ordine de idei, nu există nici un motiv de nulitate absolută a contractului încheiat între cei doi pârâți, a vândut doar cota sa de proprietate înscrisă în cartea funciară, așa încât nu pot fi reținute susținerile reclamantului că aceasta a vândut mai mult decât ar fi avut, sau că contractul a avut o cauză ilicită. Potrivit art. 966-968 cod civil, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice, însă condițiile de nevalabilitate a cauzei trebuie dovedite, întrucât legea prezumă atât existența cauzei cât și valabilitatea ei. Prin urmare, instanțele de fond au făcut o apreciere corectă respingând atât acțiunea în nulitatea încheierii 2927/1995, cât și acțiunea în nulitatea contractului încheiat în anul 1996 între cei doi pârâți, acțiunile fiind nefondate așa cum corect au apreciat și motivat aceste instanțe, aceasta indiferent că au reținut și excepția prescripției prev. de art. 37 din DL 115/1938, instanțele pronunțându-se atât pe fond cât și pe excepție.
Pentru motivele arătate mai sus, Curtea constată că instanțele de fond au făcut o corectă interpretare a disp. legale referitoare la rectificarea de cartea de funciară prev. de DL 115/1938, și de Legea 7/1996 precum și a celor care reglementează valabilitatea convențiilor prev. de art. 948 și urm. cod civil și în mod corect au fost respinse aceste capete de cerere din acțiunea reclamantului, motiv pentru care recursul declarat de reclamantul și de - este nefondat sub acest aspecte, nefiind incidente motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 8 și 9 cod pr. Civilă.
În ceea ce privește modalitatea de sistare a stării de indiviziune, critică care formează motiv de recurs atât al reclamantului și al - cât și al pârâtului Prode, Curtea constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac, calificată ca atare de lege, ce poate fi exercitată numai pentru motivele expres prevăzute de art. 304 cod pr. Civilă. Recurenții au criticat modalitatea de partaj încadrând acest motiv de recurs în disp. art. 304 pct. 9 cod pr. Civilă, însă această critică nu este un motiv de nelegalitate, ci unul de netemeinicie, referitor la modul în care instanțele de fond au apreciat probatoriul, în speță expertiza efectuată în cauză, și în funcție de care au dispus sistarea stării de indiviziune. Or, aceste critici nu permit încadrarea recursului în disp. art. 304 pct. 9, ci eventual în pct. 10-11, însă aceste puncte care se refereau la aprecierea probelor au fost abrogate prin OUG 138/2000, prin urmare criticile referitoare la modalitatea sistării de indiviziune nu mai pot fi discutate în recurs întrucât nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prev. de art. 304 cod pr. Civilă. Pentru motivele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 cod pr. Civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții și - SRL B, precum și de pârâtul Prode, împotriva deciziei civile nr. 87/12.03.2009 a Tribunalului Sibiu - Secția civilă, pronunțată în dosarul civil nr-.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții și - SRL B, precum și de pârâtul Prode, împotriva deciziei civile nr. 87/12.03.2009 a Tribunalului Sibiu - Secția civilă, pronunțată în dosarul civil nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1.06.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - - o,
-, semn. cnf. art. 261 cpc, cu opinie separată semn. cnf. art. 261 cpc,
Vicepreședintele în sensul admiterii Vicepreședintele
Curții de Apel recursurilor Curții de Apel
Grefier
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Potrivit art. 164 alin. 1 cod procedură civilă, părțile vor putea cere întrunirea mai multor pricini aflate înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, în care sunt aceleași părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură. Acest text de lege reglementează excepția de procedură numităconexitate,iar rațiunea acestei reglementări constă în evitarea posibilităților virtuale de pronunțare a unor hotărâri judecătorești contradictorii.
Pentru a fi în prezența conexității trebuie îndeplinite mai multe condiții: existența a două sau mai multor cauze pendinte la aceeași instanță sau la instanțe diferite, dar de același grad, în care să figureze cel puțin o parte comună.
Art. 163 cod procedură civilă reglementează o altă excepție de procedură:litispendența. Pentru a fi în prezența acestei excepții, este obligatorie identitatea de părți, obiect și cauză, ca acțiunile să se afle pe rolul unor instanțe deopotrivă competente, iar pricinile să se afle în fața instanțelorde fond(alin. 2 stipulează că excepția se va putea ridica în fața instanțelor de fond). Scopul acestei excepții este de a evita soluționarea repetată a unor litigii, și posibilitatea pronunțării unor hotărâri judecătorești contradictorii.
În această cauză, dosarul nr- înregistrat la udecătoria Sibiu, în care reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâții și Prode pentru sistarea indiviziunii asupra imobilului înscris în CF 37444 Sibiu, a fost "transpus" la dosar nr- aflat pe rolul Tribunalului Sibiu.
Dosarul nr- are ca reclamant pe și pârât Prode, obiectul fiind sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF 37444 Sibiu.
Se constată că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile referitoare la conexitate, pentru că părțile din cele două dosare nu sunt identice (în dosar nr- este reclamantă - SRL). Nici instanțele pe rolul cărora se aflau dosarele nu erau de același grad.
Nu sunt îndeplinite nici condițiile care le impune litispendența, pentru că dosarele nu erau pe rolul unor instanțe deopotrivă competente (dosar nr- era în faza de apel-competența revenind tribunalului, iar dosar nr- era pe rolul judecătoriei care are competența materială de a judeca în fond procese de sistare a indiviziunii ), nici părțile nu sunt identice (aspect care a fost deja expus), și unul dintre dosare era în apel - iar exigența textului de lege menționat impune ca dosarele să fie în fața instanțelor de fond.
Concluzionând, cele două dosare nu puteau fi judecate de tribunal, concomitent - unul în apel și unul în fond - întrucât nu erau incidente nici prevederile art. 163 și nici ale art. 164 cod procedură civilă. Procedând în acest fel, tribunalul a privat o parte de o cale de atac, iar pe de altă parte a judecat o cauză de sistare a indiviziunii ca instanță de fond, deși nu era competentă material. Această excepție, de competență materială, este una de ordine publică și instanța o poate invoca din oficiu, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct. 3 cod procedură civilă consider că trebuiau admise ambele recursuri, casată
(continuarea motivării opiniei separate a deciziei civile nr. 267/01.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil -)
decizia atacată și trimisă cauza pentru rejudecare de către instanța competentă, ținând seama de legătura care există între dosare, având același obiect.
Judecător
- -
.
Tehn. C/07.07.2009
. op. sep.
Tehn.
2 ex/30.07.2009
Jud. fond -.
Jud. apel - /
02 Iunie 2009
Președinte:Carla Maria CojocaruJudecători:Carla Maria Cojocaru, Anca Neamțiu, Ioan
