Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 268/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2050/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 268
Ședința publică de la 9 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursurilor formulate de recurenta reclamantă pârâtă, precum și de recurentul pârât - reclamant, împotriva deciziei civile nr.414 A din 24.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV A civilă în dosarul nr-. are ca obiect - partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la data de 26 ianuarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte din prezenta, când Curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 2 februarie 2009 și apoi la 9 februarie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3723/31.05.2007, Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis acțiunea principală de partaj formulată de reclamanta - pârâtă și în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, imobilul - construcție situat în B, nr.290 B, sector 6, în valoare de 30.160 Euro și bunurile mobile enumerate în dispozitivul acestei sentințe în valoare totală de 2.582 Euro.
Prin aceeași sentință, s-a dispus sistarea stării de devălmășie a părților, prin atribuirea către reclamanta - pârâtă a lotului nr.1 din imobilul - construcție, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică și a bunurilor mobile menționate în dispozitiv, în valoare totală de 1293,81 Euro și atribuirea către pârâtul - reclamant a lotului nr.2 din imobilul construcție și a unor bunuri mobile, menționate de asemenea în dispozitiv, în valoare de 1287,88 Euro.
Pentru egalizarea loturilor, instanța l-a obligat pe pârâtul - reclamant să plătească reclamantei - pârâte o sultă de 1477 Euro - în lei la cursul practicat de BNR în ziua plății.
Au fost respinse ca fiind neîntemeiate cererile formulate de pârâtul - reclamant privind obligarea reclamantei - pârâte la restituirea bijuteriilor personale, a sumelor de 500 RON și 9900 RON și constatarea calității de bunuri proprii a următoarelor bunuri: bibliotecă, combină muzicală, canapea cu colțar, covor persan 2 x 3, TV color, combină frigorifică, mașină de spălat, și scaun ergonomic.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că părțile au fost căsătorite în perioada 12.08.1995 - 06.02.2004, iar în timpul căsătoriei au achiziționat, cu contribuție comună, un imobil - construcție și o serie de bunuri mobile enumerate de părți în cereri și necontestate.
Cu privire la partajarea imobilului, instanța a reținut principiul împărțirii în natură și concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, apreciind că acest principiu nu poate fi paralizat de o "temere" a reclamantei - pârâte, în sensul că nu va avea raporturi de bună vecinătate cu fostul soț și nici de împrejurarea că aceasta are în întreținere un copil minor.
Cu privire la partajarea bunurilor mobile, instanța a format două loturi, aproximativ egale, ținând cont de opțiunile exprimate de părți la administrarea interogatoriului.
Referitor la cererile pârâtului - reclamant de obligare a reclamantei - pârâte la restituirea unor sume de bani reprezentând credite contractate de reclamanta - pârâtă și rambursate de pârâtul - reclamant și la restituirea bijuteriilor personale ale pârâtului - reclamant, instanța de fond a reținut că din probele administrate rezultă faptul că aceste împrumuturi au fost contractate de reclamanta - pârâtă, iar bijuteriile în cauză au fost valorificate tot de către aceasta, prin amanetarea lor, fără ca în prezent să mai fie posibilă recuperarea acestora. Sub aspectul scopului contractării creditelor și al amanetării bijuteriilor, instanța a reținut că acest scop nu a fost pe deplin dovedit (nu a fost dovedită susținerea reclamantei - pârâte că banii obținuți ar fi fost folosiți pentru procurarea pachetelor trimise pârâtului - reclamant în timpul privării acestuia de libertate, după cum nu a fost dovedită nici susținerea pârâtului - reclamant, în sensul că banii în cauză ar fi fost folosiți exclusiv în interesul reclamantei pârâte).
Instanța a reținut însă, că ceea ce s-a dovedit cu privire la aceste sume de bani este faptul că au fost cheltuite în timpul căsătoriei părților, într-o perioadă dificilă a relației maritale, în care soțul se afla în stare de arest preventiv. Nefăcându-se dovada contrară, instanța a dat eficiență prezumției că aceste bunuri au fost cheltuite în interesul ambelor părți, în încercarea lor de a depăși dificultățile cu care s-au confruntat.
Cererea pârâtului - reclamant privind constatarea caracterului de bunuri proprii al unora dintre bunurile dobândite în timpul căsătoriei, instanța reține că deși în cauză s-a făcut dovada că la momentul încheierii căsătoriei pârâtul - reclamant deținea o serie de bunuri, pe care le-a adus în locuința comună, apare ca neverosimilă susținerea acestuia potrivit căreia din prețul obținut prin înstrăinarea unor bunuri uzate de aproximativ 10 ani, ar fi achiziționat bunuri noi, de același tip, cu care ar fi utilat noua gospodărie. În ceea ce privește -ul și scaunul ergonomic, instanța a reținut că prin cererea precizatoare reclamanta - pârâtă a recunoscut că aceste bunuri nu sunt comune, fiind dobândite de pârâtul - reclamant după desfacerea căsătoriei.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel atât reclamanta - pârâtă cât și pârâtul - reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate de apelanta - reclamantă - pârâtă s-a susținut că varianta de partajare a imobilului propusă de expert și reținută de instanța de fond, nu este posibilă și nici comodă pentru părți.
Prin motivele de apel dezvoltate de pârâtul - reclamant, s-a susținut că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cererea sa având ca obiect atribuirea a din dreptul de concesiune asupra terenului aferent construcției și curții, cererile sale privind restituirea banilor, a bijuteriilor și constatarea caracterului de bunuri proprii pentru unele din bunurile incluse în masa partajabilă, au fost respinse fără să se țină seama de probatoriile administrate în cauză care dovedeau temeinicia acestei cereri, televizorul color a fost atribuit în mod greșit reclamantei - pârâte, ca și boilerul electric plus chiuveta cu picior de porțelan și cada, în condițiile în care Bac ăzut în lotul apelantului - pârât - reclamant.
Prin decizia civilă nr.414 A din 24.03.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă - pârâtă, a respins ca nefondat, apelul formulat de apelantul - pârât - reclamant, a schimbat în parte sentința instanței de fond în sensul înlăturării din masa bunurilor mobile comune a chiuvetei plus bateria din inox, a boilerului electric, a chiuvetei porțelan cu picior, a căzii de baie, a bateriei de inox plus dușul; a reținut o valoare a bunurilor mobile de 7136 lei, a obligat pe pârâtul - reclamant să plătească reclamantei - pârâte 455 lei cu titlu de sultă; a constatat calitatea de bunuri proprii a pârâtului - reclamant pentru: bibliotecă, combină muzicală, canapea cu colțar, covor persan 2 x 3, TV color, combină frigorifică, mașină de spălat, scaun ergonomic și a menținut ca fiind legale și temeinice celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță nu putea să partajeze terenul aferent construcției inclusă în masa partajabilă și curții, deoarece acesta se află în proprietatea statului, fiind dat în folosință pe durata existenței construcției. A reținut totodată, că apelantul - pârât - reclamant nu a formulat o astfel de cerere în fața instanței de fond, făcând solicitarea direct în apel.
Cu privire la contravaloarea bijuteriilor amanetate de către apelanta - reclamantă - pârâtă, tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a respins cererea pârâtului - reclamant, în condițiile în care din probele administrate a rezultat că suma obținută prin valorificarea acestora a fost cheltuită în timpul căsătoriei.
Referitor la creditul în sumă de 1.000 lei și pretențiile de 9.900 lei formulate de către pârâtul - reclamant, s-a reținut, de asemenea, că au fost respinse corect de instanța de fond, deoarece au fost cheltuite în interesul ambelor părți, iar apelantul - pârât - reclamant nu a dovedit de unde proveneau aceste sume de bani, dacă nu proveneau din drepturi salariale, astfel cum a susținut.
Au fost reținute de instanța de apel și depozițiile martorilor audiați în cauză, potrivit cărora, în perioada de detenție în stare de arest a pârâtului - reclamant, de aproximativ 1 an, s-au cheltuit mulți bani, având în vedere deplasările la penitenciar, pachetele, onorariile avocaților, cheltuielile de întreținere ale copilului și cele gospodărești.
Criticile apelantei - reclamante - pârâte privind nelegalitatea partajării construcției de către instanța de fond au fost respinse de către tribunal, avându-se în vedere dispozițiile art.6735(2) Cod procedură civilă și faptul că fiind vorba de o casă cu curte și nu de un apartament, se pot edifica intrări separate, fără cheltuieli prea mari, așa încât separarea loturilor este posibilă. Instanța a reținut în același sens și faptul că pe timpul soluționării procesului părțile s-au separat în fapt, fiecare având posesia locuinței, astfel cum au fost formate loturile prin raportul de expertiză.
Cu privire la bunurile mobile solicitate de pârâtul - reclamant ca fiind bunuri proprii, tribunalul a reținut că instanța de fond a greșit atunci când a respins această cerere, deoarece reclamanta - pârâtă nu a dovedit că ar fi contribuit la dobândirea lor.
A fost considerată ca fiind greșită și reținerea caracterului de bunuri comune a obiectelor sanitare incorporate în construcție, care sporesc confortul acesteia și a căror valoare a fost prinsă în evaluarea imobilului.
Și împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate de recurenta - reclamantă - pârâtă s-a susținut că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut în mod greșit posibilitatea partajării în natură a imobilului, în condițiile în care lotizarea propusă de expert și însușită de instanță nu respectă exigențele minime prevăzute în Legea nr.114/1996.
S-a susținut de recurentă că lotul care i-a fost atribuit nu are ferestre, și nici nu există posibilitatea construirii acestora, deoarece în partea din spate a casei se află un alt proprietar care nu-i permite o astfel de modificare a construcției. A susținut totodată, că pentru a avea acces în camerele care i-au fost atribuite ar trebui să spargă toți pereții și să construiască câte o ușă la fiecare cameră.
Pe de altă parte, recurenta a susținut că este imposibil să conviețuiască împreună cu copilul minor în acest imobil, chiar în loturi separate, datorită comportamentului violent și agresiv al pârâtului.
În consecință, recurenta a solicitat modificarea hotărârilor anterioare în sensul atribuirii întregului imobil, cu obligarea sa la plata sultei corespunzătoare către recurentul - pârât - reclamant.
În subsidiar, a solicitat schimbarea loturilor atribuite părților, având în vedere faptul că lotul atribuit recurentului - pârât - reclamant necesită mai puține modificări pentru a fi folosit ca unitate locativă distinctă.
Recurenta a mai susținut că instanța a greșit atunci când a stabilit obligația pârâtului - reclamant la plata unei sulte în valoare de 1477 Euro, în condițiile în care, pentru egalizarea loturilor, era necesară plata unei sulte de 2954 Euro.
Din punct de vedere procedural, recurenta a susținut că instanța de apel a greșit atunci când nu i-a audiat martorul propus, deși acesta era prezent.
În opinia acesteia, instanța de apel a greșit și atunci când, schimbând în parte hotărârea instanței de fond, în sensul înlăturării unor bunuri din masa bunurilor comune și reținerii acestora ca fiind bunuri proprii ale pârâtului - reclamant, nu precizează în final, că le-ar atribui în proprietate vreuneia dintre părți.
În final, a susținut că valoarea bunurilor care au fost înlăturate din masa partajabilă este de 1670 lei și nu 7136 lei, cum greșit a reținut tribunalul.
Prin motivele de recurs formulate de recurentul - pârât - reclamant s-a susținut nelegalitatea deciziei instanței de apel pentru faptul de a fi respins critica sa privind omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la teren, motivat de faptul că o astfel de cerere nu ar fi fost formulată în fața instanței de fond, reținere contrazisă de cererea reconvențională aflată în dosarul primei instanțe prin care la punctul 2 se solicita atribuirea dreptului de folosință aferent curții și construcției.
S-a mai susținut de recurent că este îndreptățit la atribuirea în exclusivitate a imobilului dobândit în timpul căsătoriei deoarece, în ultima perioadă construcția a necesitat reparații făcute numai de el, recurenta - reclamantă - pârâtă părăsind imobilul de aproximativ două luni.
Cu privire la amanetarea bijuteriilor personale, s-a susținut că în mod greșit tribunalul a reținut că ar fi existat și acordul său, deși din probatoriul administrat că pentru cheltuielile necesare familiei și gospodăriei, intimata a avut banii necesari proveniți din drepturile salariale realizate de către acesta. Din scrisorile apelantei reclamante depuse la dosarul de fond și răspunsul la interogatoriu, rezultă că aceste bijuterii au fost amanetate, dar reclamanta nu a dovedit în nici un fel acordul recurentului pentru această operațiune juridică.
În opinia recurentului, tribunalul a greșit și atunci când a reținut că în perioada în care a fost arestat, recurenta - reclamantă - pârâtă l-ar fi susținut cu pachete și ar fi suportat onorariul de avocat, deși la dosar nu existau probe în acest sens.
Recurentul a criticat decizia instanței de apel și cu privire la creanța în sumă de 9900 lei, susținând în continuare că aceasta provenea din alte drepturi decât cele salariale, a fost recunoscută de către apelanta - reclamantă și cheltuită în interesul său personal.
Recurentul a mai susținut că tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la creditul contractat de către apelanta - reclamantă pentru care s-a depus în dosarul de apel, fila 92, graficul de rambursare, precum și o notă justificativă din care rezultă cum a fost cheltuită acest credit, scrisă de apelantă și necontestată. Din acest credit, 500 lei au fost achitați de către recurent, situație de fapt recunoscută de către reclamanta - pârâtă.
stabilită de către tribunal este greșită, conform susținerii recurentului, iar pentru egalizarea loturilor, intimata - reclamantă ar fi trebuit să fie obligată la plata unei sulte în valoare de 1984 lei.
Analizând cu prioritatea impusă de lege, motivele de casare formulate de părți, care atrag și trimiterea cauzei la aceiași instanță, în vederea rejudecării, Curtea va reține că sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Prin primul motiv de recurs, recurentul pârât reclamant invocă nelegalitatea deciziei instanței de apel pentru faptul de a fi respins cererea sa privind atribuirea dreptului de folosință asupra terenului, cu motivarea că aceasta ar fi fost formulată direct în apel, în condițiile în care o astfel de cerere fusese formulată și la instanța de fond, la punctul 2 din cererea reconvențională.
Verificând susținerile recurentului pârât reclamant, Curtea constată că acestea se confirmă, la filele 17-19 din dosarul instanței de fond se află întâmpinarea și cererea reconvențională formulată în termen legal de către, iar la pct. 2 din reconvențională se solicita expres atribuirea către pârâtul reclamant a din dreptul de concesiune asupra terenului aferent construcției, dobândită de părți în timpul căsătoriei.
Prin motivul 1 de apel, apelantul pârât reclamant a invocat omisiunea instanței de fond de a-i analiza această cerere.
Analizând această critică, instanța de apel o respinge ca nefondată, reținând în considerentele deciziei pronunțate, pe de o parte faptul că o astfel de cerere nu ar fi fost formulată la instanța de fond, iar pe de altă parte, faptul că, potrivit probelor administrate în cauză, terenul se află în proprietatea statului, părțile având asupra acestuia doar un drept de folosință pe toată durata construcției. În această situație s-a apreciat că instanța nu poate partaja în favoarea părților un teren asupra cărora acestea nu au un drept de coproprietate.
Decizia instanței de apel, astfel cum a fost motivată de către aceasta, este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de articolul 105 alin.2 Cod Procedură Civilă.
Astfel, la filele 17-19 din dosarul instanței de fond, se afla cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant prin care se solicita expres instanței atribuirea către acesta a din dreptul de concesiune asupra terenului și nu partajarea dreptului de proprietate asupra terenului.
de către instanța de apel a acestei cereri, ca și calificarea ei greșită ca fiind o cerere de partajare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției și nu de partajare a folosinței atrage nelegalitatea deciziei recurate, conform articolului 304 pct.5 Cod Procedură Civilă, iar vătămarea produsă în acest mod pârâtului reclamant nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiași instanță.
Soluția de casare cu trimitere este impusă și de necesitatea suplimentării raportului de expertiză efectuat în cauză,în sensul enumerării exprese a lucrărilor necesare transformării loturilor atribuite părților din construcția supusă partajului în unități locative distincte, care să întrunească exigențele minime prevăzute de lege în acest sens.
Prin decizia instanței de apel s-a menținut ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond, prin care se partajase în natură construcția dobândită de părți în timpul căsătoriei, reținându-se căeste vorba de o casă la curte și nu de un apartament că se pot edifica intrări separate, fără cheltuieli prea mari.
Prin motivele de apel formulate de apelanta reclamantă pârâtă se susținea însă, că varianta de partajare dispusă de instanța de fond nu este posibilă atât din punct de vedere al dispozițiilor legii locuințelor, cât și pentru motivele prevăzute expres la pct.1 lit.a-f din aceste motive. Se susținea în acest sens că prin partajare în natură, una dintre părți este lipsită de baie, iar alta de bucătărie, nici una dintre camerele atribuite apelantei reclamante pârâte nu are fereastră, iar efectuarea ulterioară a acestora ca și a celorlalte lucrări necesare, presupune obținerea autorizației de construire prevăzută de Legea nr.50/1991, care trebuie să țină seama atât de neafectarea structurii de rezistență a imobilului, cât și de respectarea servituții de vedere a vecinului spre al cărui imobil se vor îndrepta ferestrele ce urmează a fi construite.
Respingând această critică a apelantei reclamante pârâte, instanța de apel nu analizează nici unul dintre aspectele invocate de parte, limitându-se doar la reținerea faptului că pot fi efectuate,cu cheltuieli minime, intrări separate în cele două imobile astfel formate, deși o astfel de critică nu se formulase.
O astfel de motivare, nu numai că nu întrunește exigențele articolului 261 Cod Procedură Civilă, dar face imposibil și controlul legalității deciziei pronunțate în astfel de condiții.
Pe de altă parte, pentru verificarea temeiniciei susținerilor apelantei reclamante pârâte, reluate și în recurs, necontestate de apelantul pârât reclamant, decât în mică parte (cu privire la servitutea de vedere), Curtea apreciază ca fiind necesară o suplimentare a expertizei efectuată în cauză, probă ce nu poate fi administrată în recurs, conform dispozițiilor articolului 305 Cod Procedură Civilă.
Se apreciază în acest sens că un expert de specialitate este singurul în măsură să verifice susținerile reclamantei pârâte,să menționeze expres care sunt lucrările necesare pentru transformarea celor două loturi atribuite părților în unități locative proprii, în ce măsură sunt posibile având în vedere dispozițiile legale în vigoare care reglementează construcțiile și costul acestora.
Reținând că atât eroarea în care s-a aflat instanța de apel cu privire la cererea pârâtului reclamant privind atribuirea a din dreptul de concesiune asupra terenului aferent construcției, cât și necesitatea efectuării în cauză a unei expertize de specialitate cu privire la lucrările necesare transformării celor două loturi din construcție atribuite părților, în unități locative distincte, impun casarea deciziei instanței de apel cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiași instanță, Curtea va dispune în baza articolului 304 pct.5 și 312 pct.3 Cod Procedură Civilă admiterea recursurilor, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiași instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va avea în vedere și celelalte critici dezvoltate de părți prin motivele de recurs, prin care se tinde la modificarea deciziei recurate, a căror analiză de către instanța de recurs ar fi de prisos, în raport de motivele de casare reținute anterior, care impun o rejudecare a apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de recurenții și împotriva deciziei civile nr.414 A pronunțată la data de 24.03.2008 de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul civil nr-.
Casează decizia recurată și trimite cauza la aceiași instanță în vederea rejudecării apelurilor formulate de părți.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 09.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact./ib
Ex.2/26.02.2009
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud. sector 6. - VB.
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Rodica Susanu, Daniela Adriana
