Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 294/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA - APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.294
Ședința publică din data de: 28.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă - LEASING împotriva deciziei civile nr. 1222A/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți - SRL, intimații intervenienți în nume propriu și și intimata intervenientă în numele altei persoane - LINE GRUP SRL.
La apelul nominal, făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă - LEASING A prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/10.12.2008 aflată la fila 8 din dosar și intimații reclamanți - SRL și, reprezentați de avocat din cadrul și Asociații, cu împuternicire avocațială nr. -/05.02.2009, aflată la fila nr. 28 din dosar, lipsind intimații intervenienți în nume propriu și și intimata intervenientă în numele altei persoane - LINE GRUP SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 17.04.2009 recurenta pârâtă - LEASING Aad epus răspuns la întâmpinare care a fost comunicat intimaților și - SRL.
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurenta pârâtă - LEASING solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul art. 312 alin 2 raportat la art.304 pct 9 Cod procedură civilă modificarea în tot a deciziei civile nr.1222A/10.10.2008 a Tribunalului București Secția a III a Civilă și a sentinței civile nr.1441/24.03.2008 pronunțată de Judecătoria Buftea și pe fond să constatați că recurenta pârâtă - LEASING A are un drept de proprietate indiviză de 1/6 din terenul de 890. situat în com.-, județ Totodată solicită a se dispune partajarea în natură a imobilului în raport de dreptul de proprietate astfel stabilit, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților reclamanți - SRL și solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei civile recurate pronunțată de Tribunalul București. Totodată solicită a se avea în vedere că dispozițiile art. 304/9 Cod procedură civilă nu este incident în speță, contractul încheiat este un contract de vânzare cumpărare și nu un contract de schimb și nu se poate susține că acest contract a fost încheiat de persoane care nu au cunoștințe juridice. Depune la dosar concluzii scrise și solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă - LEASING împotriva deciziei civile nr. 1222A/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți - SRL, intimații intervenienți în nume propriu și și intimata intervenientă în numele altei persoane - LINE GRUP SRL.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5631/94/03.09.2007 la Judecătoria Buftea, sector I, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâții, - Leasing SRL și - Leasing SA, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la terenul în suprafață de 210. situat în com.,-, I; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1041/16.05.1996, reclamanta a dobândit o cotă de din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1730. situat la adresa menționată. Prin același contract, câte o cotă de din dreptul de proprietate asupra respectivului teren a fost dobândită de către pârâtul și respectiv - de Corporate SRL.
Cota care revenea acesteia din urmă a făcut ulterior obiectul mai multor vânzări succesive.
Din întreaga suprafață de 1730. drumul de acces aută ocupă 680. în timp ce 840. reprezintă proprietatea reclamantei și a lui (în cote de ), ca urmare a vânzării către aceștia consimțită de către - - Corporate SRL. Restul de 210. sunt deținuți în indiviziune de părțile din proces.
La data de 19.10.2007, au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții și, solicitând respingerea cererii principale; admiterea cererii de intervenție, ieșirea din indiviziune asupra suprafeței de 210. în considerarea unor cote de 1/3 pentru fiecare coindivizar, atribuirea către aceștia a câte unei suprafețe de 70.p sau, în subsidiar, atribuirea întregului teren către reclamanți, cu obligarea lor la plata sultelor corespunzătoare.
A fost formulată cerere de intervenție în interesul pârâtei - Leasing SA, la data de 19.10.2007, de către - Line Grup SRL, prin acesta solicitându-se respingerea cererii principale și admiterea cererii de intervenție principală.
Pârâta - Leasing SA a depus, la data de 05.11.2007, cerere de achiesare la cererea de intervenție principală.
Prin cererea înregistrată sub numărul 7064/94/01.11.2007, reclamanții, și - Leasing SA au solicitat, în contradictoriu cu pârâții - SRL și, ca prin hotârârea care se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 210. situat în com,-, în principal prin atribuirea de loturi egale, iar în subsidiar prin atribuirea întregii suprafețe către pârâți și obligarea acestora la plata de sulte către reclamanți.
În motivare s-a arătat în esență că societatea reclamantă a dobândit cota de 1/3 din imobil în baza contractelor autentificate sub numărul 237/24.01.2007 și respectiv 3215/28.01.2006, aceasta fiind cota ce a aparținut anterior - - Corporate SRL.
Anterior vânzării cotei menționate de către - - Corporate SRL, aceasta din urmă încheiase cu pârâții contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 3285/1997, contract în urma căruia, potrivit voinței părților, suprafața de 890. urma a fi deținută în cote egale de 1/3 de cei trei coindivizari.
La termenul de judecată din data de 14.01.2008, instanța fondului a dispus conexarea dosarului nr. 7064/)4/2007 la dosarul cu nr-.
Prin sentința civilă nr.1441/24.03.2008, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - LEASING SRL, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamanții - SRL și în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă cererea principală formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta - LEASING SA, a fost admisă în parte cererea conexă formulată de reclamanții - LEASING SA și și în contradictoriu cu pârâții - SRL și.
A fost admisă în parte și cererea de intervenție principală formulată de și, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de - LINE GRUP SRL, s-a dispus sistarea stării de coproprietate prin formarea și atribuirea de loturi, conform variantei 1 din raportul de expertiză tehnică (supliment la refacere), întocmit de expert, care face parte din această hotărâre.
A fost obligat reclamantul la plata sumei de 1041 lei cu titlu de sultă, din care 694 lei către reclamanta - SRL și 347 lei către pârâta - LEASING SA (în cotă de ) și intervenienții și (în cote de ).
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în raport de contractele de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3215/28.12.2006 și nr. 237/24.01.2007, în care apare în calitate de cumpărător doar pârâta - LEASING SA, iar pârâta - LEASING SRL nu figurează ca parte în nici unul dintre contractele amintite, astfel că nu are calitatea de coproprietar asupra terenului în litigiu.
În raport de contractele depuse de către părți în dosar, și încheiate succesiv cu numerele 1041/16.05.1996, 3285/15.08.1997, 667/24.03.1999, 3215/28.12.2006, 237/24.01.2007 și 1448/7.09.2007, instanța a constatat că asupra terenului de 210. cu privire la care s-a solicitat ieșirea din indiviziune prin acțiunile formulate au calitate de coproprietari reclamanta - SRL, cu o cotă de din teren, reclamantul cu o cotă de, iar - LEASING SA și intervenienții și, împreună cu o cotă de .
Astfel, instanța a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare 1041/16.05.1996, din terenul de 1730. situat în, tarlaua 57, parcela 716, reclamanta - SRL a dobândit cota de, reclamantul cota de, iar - - TE SRL, cota de .
Ulterior, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3285/15.08.1997, - - TE SRL a vândut reclamanților cota de ~ din terenul de 840. (ce face parte din terenul de 1730.) părțile stipulând că sunt de acord ca suprafața de 890. ce cuprinde drumul de acces, rămânând din suprafața inițială comună de 1730. să fie deținută în mod egal în părți de câte 1/3 din cei 890. de - - TE SRL, și - SRL.
În legătură cu această clauză, instanța a avut în vedere textul special și derogatoriu al art. 1312 alin. 2.civ. care prevede în mod expres că orice clauză obscură sau îndoioasă se interpretează în contra vânzătorului.
- asemenea, analizând în mod sistematic contractul de vânzare cumpărare nr. 3285/15.08.1997, instanța a constatat că actul respectiv a avut ca obiect doar vânzarea de către - - TE SRL, către reclamanți a cotei de din terenul de 840. iar nu și vânzarea de către reclamanți a vreunei părți din cotele lor către - - TE SRL; părțile contractante au fost clar stabilite în cuprinsul contractului. elementele esențiale ale unei a doua vânzări, iar transmiterea dreptului de proprietate trebuie să se facă în schimbul unui preț, iar nu a unei alte prestații, pentru a fi vorba despre un contract de vânzare cumpărare.
Prin urmare, înțelegerea părților de deținere a suprafeței rămase în cote de 1/3 fiecare nu echivalează cu un transfer al dreptului de proprietate asupra vreunei părți din cotele reclamanților, ci este doar o înțelegere cu privire la modalitatea de exercitare a posesiei comune (asemănător partaj ului convențional de folosință), astfel încât cotele din dreptul de proprietate asupra terenului de 840. au rămas cele indicate mai sus.
Instanța de fond a apreciat că în cauză nu se poate reține interpretarea dată de către pârâtă și intervenienți, în sensul că obiectul contractului este alcătuit din două părți (- - TE SRL a fost de acord să vândă reclamanților cota de din suprafața de 840. iar în schimbul menționatei cote, părțile au convenit expres ca restul de 890. să fie deținută în cotă de 1/3, la care se adaugă și suma de 8.400.000 ROL), întrucât, pe de o parte, aceasta este o interpretare subiectivă, care nu are un suport real în clauzele contractuale, din moment ce semnatarii au stabilit în mod clar și neechivoc părțile și obiectul contractului, iar, pe de altă parte, astfel cum s-a arătat, potrivit art. 1294.civ. pentru a fi vorba despre un contract de vânzare - cumpărare, este esențial ca transmiterea dreptului de proprietate să se facă în schimbul unui preț, iar nu a unei alte prestații.
S-a mai apreciat că deși ulterior - - TE SRL a înstrăinat cota de 1/3, în loc de cât deținea din dreptul de proprietate asupra terenului de 890. această împrejurare nu are nici o relevanță asupra cauzei de față, părțile prejudiciate putând folosi căile și mijloacele legale pentru acoperirea prejudiciului suferit.
În ceea ce privește sistarea stării de coproprietate, instanța a avut în vedere "suplimentul la refacerea raportului de expertiză", efectuat în cauză de către expert (filele 155 - 162 din dosarul de fond), întrucât, deși la dosar există practic trei rapoarte de expertiză efectuate de către același expert, acesta a fost singurul întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente și care cuprinde propuneri de lotizare în funcție de cotele ce au fost reținute mai sus.
La formularea și atribuirea loturilor instanța de fond a avut în vedere și criteriile prevăzute de art. 6739.pr.civ. și anume, împrejurarea că reclamanta - SRL nu a fost de acord cu atribuirea în favoarea sa a întregului teren, mărimea cotelor părți, faptul că - SRL a edificat o construcție parțial pe terenul aflat în coproprietate, iar pentru egalizarea loturilor instanța a stabilit și sulta legală în sarcina reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta - LEASING SA, și intervenienții - LINE GRUP SRL, și.
În motivarea apelului, s-a invocat ca prim motiv, greșita interpretare dată de către instanță clauzelor contractuale, în ceea ce privește calitatea de coproprietari și cotelor ce se cuvin părților.
S-a susținut că, din cuprinsul convenției intitulate contract de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 3285/15.08.1997, se poate observa că voința semnatarilor acesteia a fost în mod expres în sensul de a se realiza o coproprietate, obiectul contractului fiind alcătuit, în realitate, din două părți distincte, respectiv: - - TE SRL este de acord să transfere intimaților - reclamanți, din suprafața de teren comună inițială de 1730. dreptul său de proprietate asupra cotei părți de 1/4 din suprafața de 840.; în schimbul anterior menționatei cote, părțile convin expres ca restul de 890. rămasă din suprafața comună de 1730. de teren, să fie deținut în cote părți egale de 1/3 de către părțile contractante, la care se adaugă și suma de 8.400.000 lei. În mod eronat instanța de fond a reținut că aceștia ar fi susținut existența unui contract de vânzare - cumpărare, în care prețul este plătit parțial contra unui preț și parțial printr-o altă prestație, când în realitate au învederat faptul că părțile în cauză se află în prezența unui contract de schimb.
Față de disp. art. 977.civ. apelanți au apreciat că în cauză are relevanță intenția comună a părților contractante, denumirea actului nefiind în măsură să determine natura acestuia, astfel că transferul dreptului de proprietate de la se - TE SRL către intimații - reclamanți a operat:
1. prin schimbul realizat între cele două proprietăți: cota de din suprafața de 840. deținută de sus indicata societate și cota de 1/12 din suprafața de 890. deținută, anterior schimbului de către intimații-reclamanți,
2. prin achitarea diferenței de valoare dintre cele două proprietăți către - - TE SRL, în cuantumul precizat în convenția părților sub denumirea de prețul vânzării (în realitate sulta datorată de copermutantul a cărui bun are o valoare mai mică).
Cu privire la modul de interpretare a noțiunii de "deținere", apelanții au susținut că nu se poate reține în speță situația unui partaj de folosință, cum greșit a apreciat instanța de fond, întrucât în cauza de față părțile nu au partajat bunul în suprafețe distincte ce urmau a fi deținute în mod individual de către fiecare dintre ele, ci au stabilit că fiecare are în proprietate o cotă de 1/3 din suprafața de 890.
Aceeași interpretare a fost dată și de către judecătorul delegat - la momentul intabulării actelor de proprietate în cartea funciară a Judecătoriei Buftea - care a realizat analiza pieselor dosarului de intabulare potrivit prevederilor art. 50 din Legea 7/1996, aplicabile la momentul intabulării imobilului, menționând că imobilul este deținut de succesorii în drepturi ai - - TE SRL, în cotă de 1/3.
Intimații - reclamanți nu au înțeles nici până la momentul de față să solicite rectificarea cărții funciare, împrejurare ce se explică prin voința reală a părților, exprimată la nivelul anul 1997, în sensul indicat de către apelanți, interpretare care s-a reflectat și în șirul de acte subsecvente, translative de proprietate, perfectate în legătură cu imobilul.
Au mai invocat apelanții greșita partajare a imobilului în sensul că nu s-a realizat în beneficiul tuturor proprietarilor, întreaga atitudine a intimaților - reclamanți fiind grevată de rea credință, rațiunea situației de față fiind reprezentată de edificarea abuzivă pe terenul proprietate comună, fără acordul celorlalți coproprietari a construcției proprietatea - SRL. Astfel, în raport de poziționarea imobilului și de forma geometrică a acestuia, apelanții au apreciat că singura posibilitate practică de partajare este aceea care rezultă din varianta III din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinare în prezenta cauză.
Prin decizia civilă nr. 1222A/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă, a fost respins apelul astfel formulat, ca nefondat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Întreaga situație conflictuală între părți rezultă din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3285/15.08.1997 și din modul de interpretare a clauzelor cuprinse de acest contract.
S-a susținut că această convenție deși intitulată contract de vânzare-cumpărare reprezintă, în raport de voința părților și de efectele pe care le-a produs un contract de schimb.
Primul contract încheiat de una dintre părțile din prezenta cauză este cel autentificat sub nr. 1041 din 16 mai 1996, prin care reclamantul a dobândit o cotă de 1/4 din terenul de 1730. situat în com., jud. I, în comun cu reclamanta - SRL (a cărei cotă era de ) și - - Corporate SRL (a cărei cotă era de ), vecinătățile și dimensiunile terenului fiind menționate în acest contract de vânzare cumpărare.
Ulterior încheierii acestui contract, s-a încheiat convenția contestată de către apelanți - sub aspectul efectelor și întinderii dreptului de proprietate transmis prin aceasta - care conține, în aprecierea instanței de apel, termeni foarte clari, fără a necesita o interpretare suplimentară în sensul invocat de către apelanți.
Astfel, părțile contractului sunt foarte clar indicate, respectiv în calitate de vânzător, - - TE SRL, pe de o parte, iar în calitate de cumpărători, reclamanții și - SRL, pe de altă parte.
Obiectul acestui contract este constituit din operațiunea de vânzare cumpărare, - - TE SRL vânzând cumpărătorilor și - SRL, din terenul situat în intravilanul comunei, județul I, tarlaua 57, parcela 716, cota acesteia de din suprafața de 840. care reprezintă o parte din suprafața totală comună de 1730.
Ca urmare a acestei vânzări și cumpărări de teren, suprafața menționată de 840. urma a fi deținută în proporție de 50% de către fiecare dintre reclamanții - SRL și.
Tot ca urmare a acestei operațiuni a rămas o suprafață de 890. din suprafața inițială comună de 1730. suprafață ce cuprindea drumul de acces, asupra căreia cele trei părți contractante s-au înțeles să fie deținută în mod egal, în părți de câte 1/3 (- - TE SRL, și - SRL).
În raport de această ultimă înțelegere a celor trei părți contractante, apelanții au susținut că între părți nu s-ar fi încheiat un contract de vânzare cumpărare, ci un contract de schimb, transferul dreptului de proprietate de la autorul lor, - - TE SRL către intimatii reclamanți operând prinschimbulrealizat între cele două proprietăți ale părților convenției, respectiv cota de din suprafața de 840 deținută de "vânzător", la schimb cu cota de 1/12 din suprafața de 890 deținută de "cumpărători", iar suma întitulată în contract "prețul vânzării" ( 8.400.000 ROL ), reprezentând, în realitate, sulta datorată de copermutantul al cărui bun are o valoare mai mică, în speță, reclamanții cumpărători.
Instanța de apel a apreciat această susținere ca nefiind susținută de o dispoziție legală care reglementează contractul de vânzare cumpărare, respectiv contractul de schimb, în orice modalitate de aplicare și interpretare, și nici de alte dispoziții legale care reglementează interpretarea clauzelor unui contract.
Potrivit art. 1405.civ. schimbul este un contract translativ de proprietate prin care părțile - numite copermutanți - își dau un lucru pentru altul.
Rezultă că schimbul, ca și vânzarea, este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ și consensual (art. 1406.civ. ).
nu poate fi o sumă de bani sau creanță bănească, într-un astfel de caz contractul fiind unul de vânzare - cumpărare.
Din punct de vedere juridic, schimbul nu poate fi analizat ca o varietate de vânzare și nici ca o dublă vânzare însoțită de compensarea prețurilor, deoarece înstrăinarea se face nu pentru preț, ci pentru un alt lucru.
Atunci când valoarea bunurilor schimbate nu este egală, echivalența se restabilește prin plata unei sume de bani, numită sultă,
În nici un caz, însă, sulta nu poate întrece valoarea bunului schimbat, căci în acest caz, operațiunea nu ar mai fi schimb, ci o vânzare cu dare în plată accesorie plății prețului.
Or, în raport de cele reținute mai sus, s-a constatat că actul autentificat sub nr. 3285/15.08.1997 este un veritabil contract de vânzare cumpărare și nu un contract de schimb, cum au susținut apelanții. Vânzătorul - - TE SRL a înstrăinat cota sa de din terenul de 840. ce reprezintă o cotă parte din suprafața totală comună de 1730. către reclamanții cumpărători, aceștia obligându-se să achite vânzătorului prețul vânzării (și nu o sultă pentru echivalență) în cuantum de 8.400.000 lei (ROL).
Referitor la efectele aceste convenții și la întinderea dreptului de proprietate asupra restului de teren (în suprafață de 890.) a reținut instanța că părțile nu au încheiat vreo înțelegere în sensul transferului, la schimb, a dreptului de proprietate în cotă de 1/12 către - - TE SRL (autorul apelanților).
În urma tranzacționării doar asupra cotei de din 840. coproprietatea între cei trei copărtași rezultați din contractul de vânzare - cumpărare cu nr. 1041/16.05.1996, asupra restului de teren de 890. a avut aceiași întindere, respectiv - - TE SRL, reclamanta - SRL și reclamantul.
În niciun caz înțelegerea părților ca suprafață rămasă de 890. să fie deținută în mod egal, în părți de câte 1/3, nu poate fi calificată drept un transfer al dreptului de proprietate, care ar fi dus la majorarea cotelor aparținând - - TE SRL și reclamantului și la micșorarea cotei reclamantei - SRL, întrucât din conținutul contractului nu rezultă acest lucru, cu atât mai mult cu cât vânzarea cumpărarea a operat doar între - - TE SRL și reclamanți, nu și între reclamanta - SRL care avea cea mai mare cotă și reclamantul, care avea doar o cotă de, și nu sau 1/3.
Acordul deținerii în cote de 1/3, în mod egal, a suprafeței rămase de 890. reprezintă, doar modalitatea în care cei trei coproprietari au înțeles să exercite posesia asupra bunului deținut în indiviziune, câtă vreme posesia unui bun care face obiectul proprietății comune pe cote părți poate fi exercitată de toți coproprietarii, sau de unul din ei.
Apelanții au susținut că noțiunea de "deținere" are un înțeles amplu și este relaționată în principal cu dreptul de proprietate, având un cu totul alt sens decât cel de posesie.
Însă, în materie civilă deținerea este stăpânirea materială asupra unui lucru fără ca persoana care o exercită (detentorul) să se pretindă posesorul lui. Ea are loc în baza unui raport juridic (închiriere, depozit, gaj), care obligă la restituirea bunurilor respective.
Prin urmare, dacă noțiunea de "deținere" nu se confundă cu noțiunea de "posesie" - care este doar o stare de fapt - cu atât mai mult, în prezenta cauză, înțelegerea părților contractante, de a deține terenul în mod egal, în părți de câte 1/3, nu poate fi calificată drept un transfer al dreptului de proprietate prin schimb, asupra cotei de 1/12, de la ambii reclamanți, așa cum au susținut apelanții. - altfel reclamantul nici nu putea oferi la schimb această cotă, întrucât el avea doar o cotă de 1/4, iar acordul are în vedere o deținere egală în cote de câte 1/3; doar reclamanta - SRL avea o cotă de 1/2, dar apelanții au invocat schimbul între - - TE SRL, pe de o parte, și între ambii intimați reclamanți, pe de altă parte, raport juridic ce presupunea ca ambii copermutanți (reclamanții) să transmită bunul și nu doar reclamanta - SRL.
Rezultă în mod evident că între părți a existat doar o înțelegere de vânzare - cumpărare, cu plata prețului vânzării, iar acordul privind deținerea restului de teren în cote de câte 1/3 reprezintă doar modalitatea de exercitare a posesiei, care permite fiecăruia copărtaș stăpânirea materială a bunului simultan cu ceilalți copărtași. Dat fiind că suprafața de 890. cuprindea drumul de acces, tribunalul a apreciat că acordul deținerii terenului în mod egal a vizat folosința drumului de acces și pentru evitarea oricăror neînțelegeri între părțile contractante, au fost stabilite cotele de câte 1/3, deși cotele lor erau de pentru doi dintre copărtași și pentru cel de-al treilea.
Nu se poate reține în speță situația unui partaj convențional de folosință, cum a apreciat instanța de fond, dar acest aspect este lipsit de relevanță în raport de modul în care tribunalul a calificat înțelegerea celor trei coproprietari.
Instanța de apel a apreciat ca lipsite de relevanță și mențiunile ulterioare din cartea funciară și din actele sub secvențe celui analizat, părțile interesate, prejudiciate având la dispoziție căi și mijloace legale pentru rectificarea mențiunilor sau pentru acoperirea prejudiciului suferit, cum corect a reținut și instanța de fond.
Referitor la motivul de apel prin care se critica modalitatea de partajare, tribunalul a constatat că instanța de fond a avut în vedere varianta raportului de expertiză efectuat în cauză care a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale incidente și care a cuprins propuneri de lotizare în funcție de cotele ce au fost reținute atât prin hotărâre a apelată cât și prin prezenta decizie, apelanții solicitând varianta III a raportului de expertiză care cuprinde propuneri de lotizare conform criticilor arătate prin cererea de apel asupra calificării convenției autentificate sub nr. 3285/15.08.1997 și asupra întinderii dreptului de coproprietate, critici respinse de tribunal, conform celor reținute mai sus.
În baza art. 274.pr.civ. au fost obligați apelanții către intimații - reclamanți la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta - Leasing SA.
În motivarea recursului se susține în esență că:
Atât hotărârea primei instanțe cât și cea a instanței de apel sunt greșite, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. proc. civ.
Greșita interpretare dată de către instanțele de judecată clauzelor contractuale în ceeaceprivește calitatea de coproprietari și cotelecese cuvin părților.
Este evident că, în interpretarea naturii și clauzelor contractuale ale înscrisului autentic nr. 3285/15.08.1997, trebuie avut în vedere caracterul complex al acestui înscris dar și voința reala a părților, sens în care recurenta face trimitere la conținutul prevederilor art. 977 și 982.civ.
Obiectul contractului 3285/15.08.1997 este alcătuit în realitate din două părți, respectiv: - TE a vândut către si, din suprafața totala de 1730. cota pe care o deținea, respectiv de din suprafața de 840. iar e p. de altă parte,în schimbul cotei de astfel înstrăinate, părțile au convenit în mod expres ca restul suprafeței de 890. din suprafața totală de 1730. să fie deținut în cote egale de 1/3 de către - TE, si, suma de 8.400.000 având caracterul unei sulte.
Susține recurenta că este evident faptul că intenția părților a fost aceea de a se tranșa cu privire la întinderea dreptului de proprietate, o eventuala înțelegere a părților privind partajarea folosinței fiind lipsita de sens și eficiența. Interpretarea coroborata a prevederilor actului juridic duce la concluzia că intenția părților a fost în mod evident, aceea de a deține fiecare în cote egale suprafața de 890.
Aspectele reținute de instanțele de judecată, potrivit cărora denumirea părților determina natura contractului, nu au caracterul unor împrejurări determinante în stabilirea caracterului actului juridic.
în stabilirea voinței reale a părților este modul de interpretare a noțiunii de" deținere".
În terminologia juridica aceasta noțiune are un înțeles amplu, fiind relaționată în principal cu dreptul de proprietate.
- asemenea, în literatura de specialitate, termenul de"deținere"are un cu totul alt înțeles decât acela de"posesie".
Nu se poate reține, în cauza de față, că intenția părților a fost aceea de a realiza o partajare a folosinței.
În cauză, părțile nu au partajat bunul în suprafețe distincte ce urmau să fie deținute în afara oricărei indiviziuni de către fiecare dintre ele, ci au stabilit o cotă de proprietate de cate 1/3 fiecare.
Aceste susțineri sunt întărite de chiar mențiunile efectuate în cartea funciară nr. 78733 în care se înserează expres ca imobilul (respectiv cota de 1/3 din suprafața de 890.) este deținut de succesorii în drepturi ai - TE în cota de 1/3, fiecare dintre succesori având câte o cota de 1/6.
Mai arată recurenta că interpretarea naturii și caracterului contractului autentic nr. 3285/15.08.1997 în sensul celor invocate a fost făcută ca atare și de judecătorul delegat la biroul de carte funciară.
Astfel, prin contractul autentic nr. 667/24.03.1999 s-a notat transferul de către - TE către Romanita si Reese a cotei indiviza de 1/3 din suprafața de 890. iar ulterior, prin contractul autentic nr. 237/24.01.2007, s-a notat transferul cotei de 1/3 din terenul de 890.
Susține recurenta că atât din analiza clauzelor contractuale, cât și din derularea ulterioara a transferurilor dreptului de proprietate, rezulta fără niciun dubiu caracterul complex al contractului autentic nr. 3285/15.08.1997, care nu are caracterul unui act de vânzare cumpărare ci operează într-un spectru mai larg al transmiterii dreptului de proprietate, fiind vorba de un veritabil contract de schimb, în care părțile au înțeles să-și definească întinderea dreptului de proprietate pe cote părți indivize.
Se mai arată că, având în vedere greșită calificare a naturii actului juridic reprezentat de contractul autentic nr. 3285/15.08.1997, nici partajarea în natura ce a format obiectul judecății nu s-a realizat în raport de cotele indivize de proprietate ale fiecărei părți.
Recurs legal timbrat.
Intimații și - SRL au formulat întâmpinare, pe această cale susținându-se în esență că instanța de apel a procedat la o corectă interpretare a clauzelor contractului autentificat sub nr. 3285/1997. Nu se poate reține că menționatul contract cuprinde două părți, în sensul celor susținute de către recurentă pentru că într-o ase, situație s-ar ajunge la o creație juridică originală, necunoscută de dreptul românesc, în care suma plătită este simultan sultă și preț.
Din cuprinsul clauzelor contractuale nu rezultă că părțile ar fi intenționat să încheie un contract de schimb. În măsura în care intenția comună a părților ar fi fost aceea de a încheia un astfel de contract, puteau prezenta notarului instrumentator această intenție.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304.pr.civ. Curtea reține caracterul nefondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Recurenta susține -în contextul motivului de recurs fundamentat pe dispozioțiile art. 304 pct. 9.pr.civ. - că instanța de apel a dat o greșită interpretare clauzelor contractuale din conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3285/1997, iar în dezvoltarea acestei critici evocă prevederile art. 977 și 982 ca fiind greșit aplicate în cadrul interpretării astfel făcute.
Potrivit art. 977 civ. "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar potrivit art. 982.civ. "toate clauzele dintr-un contract se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg".
Observând considerentele deciziei recurate, Curtea constată că instanța de apel a respectat întocmai regulile de interpretare stabilite prin normele enunțate, expunând argumentele pentru care a apreciat că din ansamblul clauzelor contractului nu se poate deduce că intenția comună a tuturor părților ar fi fost aceea a perfectării unui contract de schimb.
Dincolo de titulatura dată respectivei convenții, și clauzele/termenii neechivoci (cum sunt "a intervenit prezentulcontract de vânzare-cumpărareîn condițiile următoare"; "subscrisa - - SRLvindemcumpărătorilor"; "subscrisavânzătoare, am dobândit"; "intrarea în stăpânirea de fapt și de drept acumpărătorilorasupra terenurilor are loc azi, data autentificării prezentului contract"; "prețul vânzăriieste de pe caresubscrisa vânzătoaredeclară, prin reprezentant, că l-am primit de la cumpărători") din actul constatator al convenției real încheiate converg în mod neechivoc către concluzia că natura juridică a convenției intervenite între părți este aceea de contract de vânzare-cumpărare.
Mai mult, Curtea reține că această concluzie se impune și din perspectiva unei reguli de interpretare (a convențiilor) stabilită prin art. 983.civ. conform căruia "când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă".
Aplicând această regulă ansamblului clauzelor din convenția menționată, reținând că singura clauză ce are un caracter echivoc este cea în care se face vorbire de deținerea în cote egale de 1/3 a restului de terenul ce cuprinde și drumul de acces, și observând că numai coindivizara - SRL era titulară a unei cote părți ce ar fi permis o transmisiune de natură a conduce la majorarea cotelor celorlalți coindivizari la 1/3, Curtea apreciază că nu se poate interpreta convenția în defavoarea societății reclamante-intimate spre a se reține că aceasta s-ar fi obligat să transmită vreo cotă parte din dreptul său de (co)proprietate asupra terenului rămas în indiviziune (de 890.).
Argumentele recurentei referitoare la divizarea convenției constatate prin actul autentificat sub numărul 3285/1997 în două contracte, respectiv o vânzare cumpărare intervenită între vânzătoarea - - Corporate SRL și cumpărătorii și - SRL și un schimb în urma căruia cota-parte a - - Corporate SRL (ca și a coindivizarului ) asupra restului de 890. s-ar fi majorat de la la 1/3 prin plata numai de către - - Corporate SRL a unei sulte de 8.400.000 lei nu pot fi primite pentru că în logica în care se susține o atare divizare ar lipsi prețul, care este un element esențial al contractului de vânzare-cumpărare, deși termenii neechivoci ai convenției atestă o consimțământul părților de încheia o vânzare-cumpărare.
Noțiunea de "deținere" utilizată de părți în aceeași convenție nu este de natură, prin ea însăși - în contextul în care s-a reținut că din interpretarea în ansamblu a convenției nu se poate deduce intenția lor de a încheia un contract de schimb - de a conduce la atribuirea unor valențe translative de proprietate respectivului act. Astfel cum rezultă din regulile de interpretare evocate chiar de către recurentă, interpretarea contractului se face în raport de integralitatea clauzelor pe care acesta le conține, iar nu după sensul literal al unora sau altora dintre termenii utilizați.
Pe de altă parte, față de exigențele art. 304 partea introductivă din pr.civ. nu s-ar putea reține neconformitatea față de dispozițiile legale a hotărârii recurate prin raportare la definiții pretins a fi fost date de literatura juridică noțiunii menționate.
Susținerile recurentei în sensul că s-ar fi calificat în mod eronat clauza în litigiu ca fiind un partaj de folosință sunt lipsite de fundament în condițiile în care, prin hotărârea recurată, s-a înlăturat calificarea astfel făcută de instanța fondului.
Este nefondată și susținerea recurentei în sensul că interpretarea naturii și caracterului contractului autentificat sub numărul 3285/1997 ar fi fost făcută de judecătorul delegat la biroul de carte funciară în condițiile în care acest act juridic nu a parcurs procedura de intabulare, singura în care judecătorul delegat ar fi fost în măsură să exprime un punct de vedere cu privire la efectele respectivului act (iar aceasta într-o procedură necontencioasă).
consimțite ulterior de către - - Corporate SRL cu privire la o cotă de proprietate mai mare decât cea care rezultă din contractul primar (autentificat sub nr. 1041/1996) și din convenția anterior analizată nu sunt unele apte să permită determinarea obligațiilor pe care reclamanții-coindivizari și le-au asumat prin convențiile la care au participat, potrivit exigențelor art. 973.civ. respectivele transferuri neproducând vreun efect în ceea ce îi privește.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că nu se poate reține o greșită interpretare a naturii actului juridic (negotium) constatat prin contractul autentificat sub numărul 3285/1997 (instrumentum) și, în consecință, nu poate fi reținută o greșeală a instanțelor de fond în privința stabilirii cotelor-părți în raport de care s-a procedat la sistarea stării de indiviziune.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de către recurentă deciziei instanței de apel, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1.pr.civ. respingerea recursului astfel susținut.
În temeiul art. 274.pr.civ. va obliga recurenta la plata către intimata - SRL a sumei de 2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta pârâtă - LEASING împotriva deciziei civile nr. 1222A/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți - SRL, intimații intervenienți în nume propriu și și intimata intervenientă în numele altei persoane - LINE GRUP SRL.
Obligă recurenta la plata către intimata - SRL a sumei de 2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
.red. 2 ex/03.07.2009
Tribunalul București - Secția a III a Civilă
I
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Carmen
