Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 3831/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2110/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3831/
Ședința publică de la 27.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursuliu declarat de recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.383/21.01.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.25350/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, A, și intimații-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și GUVERNUL ROMÂNIEI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsă fiind intimații-reclamanți și intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentinta civila nr. 383/21.01.2008 pronunțata de Tribunalul București -Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 25350/3/LM/2007, a fost respinsa excepția inadmisibilității invocată de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca nefondată, au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive pentru Guvernul României, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării și pe cale de consecință, a fost respinsa acțiunea formulată împotriva acestor pârâți ca fiind îndreptată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă, a fost admisa acțiunea formulată de reclamanții, a, Și în contradictoriu cu pîrîții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lîngă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, au fost bligati pârâții la plata creșterilor salariale prevăzute de OG 10/2007 începând cu ianuarie 2007, sume actualizate cu indicele de inflație până la plata efectivă.
S-a arătat în motivarea cererii că prezenta cauza are ca obiect drepturi banesti decurgand din raporturile de munca stabilite intre reclamanti si MINISTERUL PUBLIC. Prin urmare, paratii Guvernul Romaniei si Ministerul Economiei si Finantelor nu pot justifica prezenta in cauza in calitate de parat, in conditiile inexistentei raporturilor de munca intre reclamanti si aceste institutii, astfel incat exceptia este fondata si a fost admisa. Constatand-se ca nu are calitate procesuala pasiva, nu se mai impune analizarea exceptiilor si motivelor de fond invocate de paratul Romaniei.
Totodata, a constatat ca este intemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratul Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. Este adevarat ca in temeiul art. 27 din OG nr. 137/2000 citarea acestei institutii este obligatorie, dar aceasta obligativitate exista numai in cadrul procedurii guvernate de acest act normativ. In speta, insa, reclamantii solicita nu despagubiri, ci acordarea unor drepturi banesti rezultate din raporturile de munca. Prin urmare, sunt pe deplin incidente dispoz. art. discriminarea este invocata ca argument. de acestea, a apreciaza ca nu are calitate procesuala in cauza Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
a apreciat ca este si exceptia inadmisibilitatii invocata de paratul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie pentru ca formularea actiunii nu este conditionata de respectarea anumitor cerinte, pentru a se pune problema admisibilitatii. Motivele invocate de parat in sustinerea exceptiei privesc chiar fondul cauzei.
Pe fond, a retinut ca actiunea reclamantilor este intemeiata. Astfel, prin OG nr. 10/2007 tuturor demnitarilor numiti sau alesi precum si functionarilor publici si salariatilor contractuali din sectorul bugetar le-a fost recunoscut dreptul la anumite majorari salariale, in mai multe etape, pentru acoperirea ratei inflatiei. Prin urmare, aceasta majorare reprezinta de fapt o indexare a salariilor cu rata inflatiei, ca urmare a devalorizarii monedei nationale.
Conf. Directivei nr. 2000/78/CE privind crearea cadrului general in favoarea tratamentului egal pentru ocuparea fortei de munca si conditiile de angajare, in vederea definirii si constatarii directe, tratamentul diferentiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate in situatii comparabile.
Potrivit art. 126 din Constitutia Romaniei, "Justitia se realizeaza prin Inalta C de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege ", iar prin aplicarea dispoz. OG nr. 10/2007 numai judecatorilor de la Inalta C de Casatie si Justitie si excluderea judecatorilor ce functioneaza la alte instante din sistemul judiciar, se creaza o situatie discriminatorie. Prin neacordarea acestor drepturi, reclamantii nu numai ca au fost discriminati de alte categorii profesionale, dar au suferit si un prejudiciu din cauza reducerii puterii de cumparare.
Argumentele paratului MINISTERUL PUBLIC nu pot fi retinute, intrucat aceste drepturi banesti au in fapt natura de indexari salariale.
In acelasi timp, reclamantii sunt indreptatiti sa le fie achitate aceste drepturi banesti actualizate cu indicele de inflatiei, calculat la data efectivei plati, deoarece prin neacordarea acestora au fost prejudiciati.
Pentru aceste considerente, instanta a admis actiunea, l-a obligat pe paratul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie la plata cresterilor salariale prevazute de OG nr. 10/2007, sume ce vor fi actuliazate cu indicele de inflatie pana la plata efectiva.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
În susținerea recursului s-a aratat ca hotărârea judecătorească a instanței de fond este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal excepția necompetenței materiale, reținând în mod greșit că "faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile unde reclamanții sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii".
Însă, având în vedere că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137 / 2000 - privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din acest act normativ, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Prin urmare, această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
În această situație, acțiunea reclamanților fiind o acțiune în pretenții se impune a fi timbrată la valoare.
In acest context, Tribunalul București trebuia să constate că nu este competent material să judece prezenta cauză și, pe cale de consecință, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5
Apreciaza că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și în continuare până la data încetării stării de discriminare a reclamanților a majorărilor salarale de 2%, 5% și 11% din salariul de bază, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților,deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie în cele din urmă validate printr-o lege de către Parlament. In consecință, capătul de cerere privind acordarea majorărilor salariate de 2%, 5% și 11% din salariul de bază și în continuare până la data încetării stării de discriminare a reclamanților este inadmisibil.
Apreciaza că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând majorări în cuantum de 2%, 5% și 11% din salariul de bază, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10 /31 ianuarie 2007 - privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea reclamanților fiind inadmisibilă.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal acordarea majorărilor solicitate, în temeiul Ordonanței Guvernului nr.10/31 ianuarie 2007, reținând în mod netemeinic și nelegal că neegalitatea salariilor magistraților și nemajorarea salariilor celorlalți magistrați care funcționează în cadrul altor instanțe, instituie un tratament discriminatoriu între aceleași categorii de magistrați, creând o inechitate prin favorizarea unor magistrați și defavorizarea altora.
Astfel, prin acordarea acestor majorări salariale reclamanților procurori, instanța de fond a adăugat la legea specială de salarizare a magistraților (Ordonanța Guvernului nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007) în considerarea faptului că aceștia au fost discriminați prin prevederile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, nr. 16/2007 - privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din salariate și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 și nr. 27/2007-privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi salarizați potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 160/2000, schimbând în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
Discriminarea invocată de instanța de fond în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
Or, în cazul de față lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă într-o normă privind acordarea majorărilor respective magistraților, în schimb există o diferențiere radicală între veniturile nete lunare ale reclamanților în calitatea lor de magistrați și veniturile nete lunare ale altor categorii de personal care beneficiază de aceste majorări salariale.
Așadar, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007 " In anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel:cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie
2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna
septembrie 2007".
În considerentele ordonanței s-a reținut că prin acordarea majorărilor salariale pentru anul 2007 se urmărește realizarea unei administrații performante care să contribuie eficient la realizarea obiectivelor din Programul de guvernare ( conform notei de fundamentare anexate).
Instanța de fond a acordat în mod nelegal creșterile salariale prevăzute în acest text de lege în condițiile în care reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadrați -potrivit anexei nr. II pct. 11, pct. 12 și pct. 13 din Legea nr. 154/1998 - Procurorul General al Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Prim Procurorului General și acestuia.
Susținerea instanței de fond, în sensul că neaplicarea acestor creșteri salariale și pentru salariile magistraților are caracter discriminatoriu, este, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 (modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr. 77/2003 și aprobată prin Legea nr. 27/2004) potrivit cărora: "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt ustificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt ecvate și necesare ".
Astfel, acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, așa cum aceasta este definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, deoarece nu reprezintă " o deosebire excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasa, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală,vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată ".
Mai mult decât atât, prevederile criticate au un scop legitim, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unor astfel de sporuri, sunt adecvate și necesare.
De altfel, aceste prevederi sunt reluate și în cuprinsul art. 154 alin. 3 din Codul Muncii, potrivit căruia ,La stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală ".
Însă, în cauză nu se pune problema discriminării pe vreunul din criteriile arătate, ci - asa după cum au susținut reclamanții și în mod greșit a reținut instanța de fond - este vorba de principiul egalității între cetățeni, materializat prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin urmare, nu poate fi apreciat ca discriminatoriu faptul că nu s-au
acordat măriri salariale magistraților și s-au acordat personalului contractual, în
condițiile în care nu poate constitui o discriminare nici situația în care această din
urmă categorie profesională nu este salarizată în baza coeficienților de multiplicare și
a valorii de referință sectorială utilizată pentru salarizarea magistraților.
În acest sens, aceste susțineri apar ca vădit nefondate în condițiile în care- pentru corpul magistraților - legiuitorul a prevăzut prin lege specială drepturile salariale și majorările periodice aplicabile acestora.
In speță, potrivit dispozițiilor Ordonanței de Guvern nr. 27/2006 - privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007, valoarea de referință sectorială este indexată periodic, iar prin stabilirea unei indemnizații majorate și a unui coeficient de multiplicare modificat s-a urmărit adaptarea sistemului de retribuire a judecătorilor și procurorilor la noua structură a carierei acestora și la noul sistem de administrare a justiției ( conform Notei de fundamentare anexate).Astfel, legiuitorul a elaborat acte normative speciale de salarizare distincte pentru toate categoriile de personal. Acceptarea soluției instanței de fond ar însemna echivalarea sistemelor de salarizare ale diferitelor categorii de personal și ar da posibilitatea personalului contractual să solicite sporurile și indexările salariale acordate de legiuitor magistraților.
Apreciaza că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, cu aplicarea dobânzii legale și actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 486 din 27 decembrie 2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând dobânda legală ori indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea dobânzii legale și a indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială ".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 " creditele bugetare aprobate la n capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciaza că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând dobânda legală și indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, apreciaza că aplicarea dobânzii legale și actualizarea conform indicelui de inflație apar ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-1 determina să-și execute obligația asumată.
Astfel, potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr.9/2000 - privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, " Părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești".
Or, în speță nu există nici o convenție între reclamanți și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care actul normativ nu își găsește aplicabilitatea în speță, capătul de cerere privind plata dobânzilor legale fiind inadmisibil.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume, cu aplicarea dobânzii legale și actualizate conform indicelui de inflație, fiind lipsită de cauză juridică.
In consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, cu aplicarea dobânzii legale și actualizate cu indicele de inflație, apreciaza că aceste obligații nu sunt întemeiate și nu se justifică.
Intimatii nu au formulat intampinare.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Curtea nu poate retine sustinerile recurentului cu privire la necompetenta materiala a instantei de fond, avand in vedere ca despagubirile solicitate se judeca de instanta de drept comun in materia litigiilor de muna, competenta in prima instanta apartinand Tribunalului/ De asemenea, litigiile de munca sunt scutite de plata taxei de timbru.
In ceea ce priveste fondul, din inscrisurile administrate in cauza, Curtea constata ca reclamanții îndeplinesc funcția de procurori in Parchetul de pe langa Inalta C de Csatie si Justitie-Directia Nationala Anticoruptie si au sesizat instanta cu pretentiile acestora reprezentand diferentele de salariu, calculate pe baza valorii de referinta sectoriala prevazuta de lege pentru functiile de demnitate publica si a coeficientilor de multiplicare prevazuti de lege, corectate prin adaos in raport cu evolutia preturilor de consum, in conditiile stabilite de lege, pentru determinarea si corectia valorii de referinta sectoriala prevazuta de lege pentru functiile de demnitate publica.
Reclamantii au invocat faptul ca valoarea de referinta sectoriala stabilita de legile speciale de salarizare ale magistratilor si personalului auxiliar este diferita de cea prevazuta de alte acte normative pentru functiile de demnitate publica si prin aceasta se incalca principiul echilibrului puterilor in stat si se creaza o discriminare intre acestea.
În ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de demnitari din cadrul puterii legislative si executive, Curtea reține următoarele:
Conform art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminare se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, valoarea de referinta sectoriala sau diferenta dintre diferitele vaolori de referinta sectoriala prevazute de legislatie pentru categorii diferite de functionari sau salariati nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care procurorii si personalul auxiliar de specialitate nu desfășoară activitățile si atributiile functiilor de demnitate publica nu pot pretinde în mod fundamentat că depun o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini oricum diferite față de cei care nu le au stabilite în fișa postului, nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să stabileasca valori de referinta sectoriala diferite, tocmai pentru ca atributiile si activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de magistrati sau de personalul auxiliar.
De asemenea, dispozițiile legale care stabilesc aceste valori sectoriale diferite nu contravin art.6 al.2 din Codul Muncii, invocat de intimatii-reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât față de specificul muncii diferit și de atribuțiile diferite cele două categorii de personal nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a intimatilor-reclamanți constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru alte categorii profesionale deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textele de lege considerate discriminatorii.
În plus, intimatii-reclamanți nu aratacriteriul sau criteriile prevazutede lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute în legislatia muncii.
Cu alte cuvinte, intimatii-reclamanți nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția acestora de a li se acorda o valoare de referinta sectoriala neprevăzuta de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Nu trebuie neglijat totodată, că prin Deciziile nr.818/2008, nr.819/2008 ale Curții Constituționale pronunțate la data de 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008, obligatorii pentru instanțe, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, urmând să admita recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, sa modifice in parte hotararea recurata si pe fond sa respinga pretențiile reclamanților ca neîntemeiate, urmand a mentine dispozitiile sentintei recurate referitoare la solutionarea exceptiiilor lipsei calitatii procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.383/21.01.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.25350/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, A, și intimații-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și GUVERNUL ROMÂNIEI.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge pretențiile reclamanților formulate in contradictoriu cu parații MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lîngă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, ca neîntemeiate.
Menține dispozițiile sentinței atacate referitoare la solutionarea exceptiilor lipsei calitatii procesuale pasive.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red /Tehnored:
2 EX./18.06.2009
Jud. fond: a
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
