Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 299/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(2469/2008)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 299

Ședința publică din 12.02.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma

JUDECĂTOR 2: Corina Gabriela Buruiană

Judecător - - -

Grefier -

- XX -

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurentul reclamant și de recurenta pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 935 din 11.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.

Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru partaj bunuri comune.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amâna pronunțarea la data de 12 februarie 2009 și a decis următoarele:

CURTEA

Asupra recursurilor de față, deliberând reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 935 din 11 iunie 2008 Tribunalul București - Secția a Va Civilă, a respins ca nefondate, apelurile promovate de apelantul - reclamant și de către apelanta - pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 4967 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr-.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 4967 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, a fost admisă acțiunea principală formulată de reclamantul împotriva pârâtei și s-a admis în parte și cererea reconvențională, s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală un apartament din două camere și dependințe în valoare de 100.000 euro. În urma sistării stări de codevălmășie a părților apartamentul a fost atribuit în lotul pârâtei, iar aceasta a fost obligată la o sultă de 50.000 euro către reclamant. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind la partajarea chiriei din cererea reconvențională.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat partajarea imobilului dobândit de soți cu contribuții egale și cu privire la apartament, nu a solicitat partajarea acestuia după alte cote de contribuție.

Referitor la valoarea apartamentului, prima instanță a apreciat ca fiind echitabilă suma de 100.000 euro ca preț al apartamentului, valoare apreciată și de pârâtă ca fiind reală. Prim instanță a apreciat că se impune atribuirea apartamentului către pârâtă la valoarea de 100.000 euro decât să se ia în calcul suma de 80.000 euro declarată de către reclamant.

Referitor la chiria apartamentului instanța de fond a constatat că pârâta - reclamantă nu făcut dovada temeiniciei cererii sale și nici a perioadei de timp în care a fost închiriat apartamentul nici cuantumul chiriei și nici dacă această chirie a fost sau nu încasată.

Analizând sentința apelată în raport de motivele de apel invocate de apelanta, în temeiul art. 295 și 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins apelul ca nefondat constatând că în mod corect prim instanță a respins capătul de cerere privitor la partajarea chiriei întrucât așa cum rezultă din contractul de închiriere aflat al dosar, contractul de închiriere a fost în vigoare până în anul 2005 (fila 25 din dosarul de apel) în această perioadă părțile erau căsătorite, hotărârea de divorț rămânând definitivă în anul 2006 și nu s-a făcut dovada că nu ar fi beneficiat și apelanta de această chirie, aceasta recunoscând la interogatoriu, la instanța de fond (fila 68 din dosarul de apel) că soțul său a suportat exclusiv cheltuielile de întreținere al apartamentului încă de la achiziționarea lui și a mai arătat faptul că nu știe dacă au existat debite lăsate de chiriași pe care a trebuit să le plătească soțul său.

Apelantul critică sentința instanței de fond arătând că nu s-a ținut cont de solicitările părților cuprinse în cererea precizatoare și nu s-a avut în vedere voința reală a părților exprimate în fața instanței când s-a solicitat să se consfințească înțelegerea amiabilă cu privire la întreținerea bunurilor comune și apelantul susține i-a oferit autoturismul proprietate personală marca Volvo în valoarea de 15.000 euro în contul a ceea ce a considerat că i se cuvine soției din valoarea apartamentului, plătindu-și ulterior încă 50.000 euro.

Apelantul a susținut că nu au fost apreciate corect probele dosarului, susținând că singura a dobândit apartamentul și în mod greșit instanța a reținut că ar fi fost investită cu partajarea bunului în cote egale.

Cu privire la valoarea apelantul a susținut că apartamentul are valoarea de 85.000 euro stabilită conform expertizei și pârâta a făcut obiecțiuni apreciind că valoarea ar fi de 100.000 euro.

Este criticată sentința și cu privire la atribuirea imobilului către pârâtă, apelantul apreciind că apartamentul este bunul său propriu și pârâta a primit un autoturism care nu era proprietate comună a soților și cu toate acestea prima instanță a constatat contribuția egală la dobândirea apartamentului.

În ședința publică de la 27 februarie 2008 tribunalul a încuviințat proba cu expertiză contabilă pentru cuantumul chiriei, apelantul - reclamant opunându-se acestei probe și nu s-au mai solicitat alte probe de către părți.

Analizând sentința apelată precum și motivele de apel, formulate de apelantul, în temeiul art. 295 și 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins apelul formulat de acesta pentru următoarele considerente:

În mod corect a reținut prima instanță că reclamantul a investit instanța de fond cu o cerere prin care solicita partajarea în cote egale de a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei și arătând că în timpul căsătoriei a dobândit împreună cu soția apartamentul situat în B,-,. A,. 17, sector 4, "contribuția noastră fiind egală". Apelantul propune stingerea litigiului prin încheierea unei tranzacții.

În precizarea formulată de către și aflată la fila 10 din dosarul de fond, se solicită introducerea în masa partajabilă și a autoturismului marca Volvo, potrivit înțelegerii părților dar, prin cererea aflată la fila 32 din dosarul de fond reclamantul renunță la cererea completatoare și arată că din eroare autoturismul Volvo a fost considerat bun comun și apreciază că acest autoturism reprezintă prin valoarea lui o parte a sultei achitată pârâtei în situația în care apartamentul s-ar atribui în lotul său.

Despre această renunțare, prima instanță a luat act prin încheierea de ședință de la 15 iunie 2007.

Reclamantul nu a adus o altă precizare cu privire la cererea de chemare în judecată și așa cum a reținut și instanța de fond, doar în concluziile scrise a arătat că apartamentul i-ar reveni integral fără să plătească vre-o sultă deoarece creditul a fost făcut doar pe numele său și a apreciat în aceste concluzii că fosta soție are doar o cotă ideală.

Prima instanță a procedat corect prin partajarea apartamentului în cote egale și prin atribuirea acestuia către pârâtă, reclamantul obține o sultă mai mare cu 10.000 euro față de valoarea apreciată de expertiză, astfel că se poate chiar vorbi de o lipsă de interes a apelantului cu privire la valoarea imobilului, apelantul nefiind prejudiciat de luarea în calcul de către instanța a valorii apartamentului propusă de fosta sa soție.

Faptul că apelantul ar fi dat fostei soții un autoturism Volvo și 5.000 euro nu schimbă cotele părților la dobândirea bunului comun, ci creează, eventual, un drept de creanță apelantului, drept de creanță pe care îl poate solicita printr-o cerere separată.

Pentru considerentele prezentate mai sus, tribunalul a respins ambele apeluri ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs și.

În esență, a motivat recursul în sensul că, potrivit art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă, deoarece deși a cerut la fond și apel să se ia act de convenția dintre soți s-au încălcat art. 6733și art. 6734Cod de procedură civilă, dar instanța de apel nu arată de ce această convenție (împărțeală voluntară) nu produce efecte juridice, arătând că este numai o creanță particulară.

A solicitat a se da efecte înscrisului intitulat "chitanță" și atribuindu-se apartamentul iar pârâtei autoturismul, suma de 5.000 euro și urmând, a-i achita suma de 7.000 euro (fila 2 dosar curte).

Recurenta a motivat în esență, conform art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, deoarece greșit a aplicat art. 6755Cod de procedură civilă și cu toate că a solicitat și partajarea chiriei și sunt probe (anul 2005) nu s-a luat act de aceasta, solicitând ca soțul să-i achite din chirie achitată.

Recursurile sunt nefondate.

Ambele părți își întemeiază recursul pe art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă (netemeinicia deciziei sau interpretarea sau greșita aplicare a legii).

Mai precis ambele părți au criticat modul de aplicare a dispozițiilor legale procedurale de procedură referitoare la împărțeala judiciară (art. 6733și art. 6734Cod de procedură civilă și art. 6735Cod de procedură civilă ).

Interpretarea sau greșita aplicare a legii se referă la aplicarea unei norme generale în locul celei speciale, a unei norme juridice ce nu e incidentă în cauză, legea română în loc de cea străină sau normă care nu se referă la situația de fapt reținută.

În fapt recurentul critică faptul că nu s-a luat în vedere "chitanța" așa cum a întocmit-o iar recurenta că nu s-a partajat în mod egal chiria încasată până în 2005 de soți.

Or, aceste fapte se referă al interpretarea probelor și nu a legii, la temeinicia și nu la legalitate.

În decizia recurată se face referire la această "chitanță" și chirie, iar textele de lege, de procedură (art. 6731și următoarele Cod de procedură civilă, au fost respectate) și sub aspectul legalității motivele de recurs cum sa-u formulat înscris, nu pot fi primite.

Recursul nu are aspect devolutiv (fiind cale extraordinară de atac) iar recurenți nu au adus argumente care să susțină nelegalitatea deciziei recurate în sensul motivelor invocate în scris.

Așa fiind motivele de recurs nu pot fi primite.

Ca atare, cum motivele de recurs sunt neîntemeiate, conform art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

Văzând și art. 316 Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de recurentul - reclamant și de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 935 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - - -

Grefier,

Red.

.

2ex./30.03.2009

-5.-;

Jud.4.-

Președinte:Claudiu Marius Toma
Judecători:Claudiu Marius Toma, Corina Gabriela Buruiană

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 299/2009. Curtea de Apel Bucuresti