Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 30/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 30

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Buliga

JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier:

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de recurenta în contradictor cu intimatul, având ca obiect partaj judiciar, împotriva deciziei civile nr. 711/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta asistată de avocat și intimatul asistat de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen de judecată, recursul este motivat, declarat în termen, recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 1723,48 lei și timbru judiciar de 5 lei, intimatul a fost citat cu duplicatul motivelor de recurs.

Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurentă precum și chitanța nr. - din 21.01.2010 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru intimat și declarație nr. 1599/22.12.2009.

Avocat învederează instanței că, între părțile litigante a intervenit o tranzacție.

Se legitimează recurenta cu seria nr. -, CNP - și intimatul cu seria - nr. -, CNP -.

Se depune la dosar tranzacția intervenită între părți care se semnează de ambele părți litigante în fața instanței de judecată.

Avocat arată că recurenta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, invocă disp. art. 9 pc.2 ind.1 din Legea nr. 146/1997.

Instanța constată că acest aspect urmează a se verifica în de pronunțare.

Avocat solicită a se lua act de învoiala părților.

Apărătorul intimatului solicită a se lua act de tranzacția intervenită, solicită acordarea a 3%, conform modificărilor actuale.

Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor rezultă următoarele:

Prin cererea înregistrată la udecătoria Iași la data de 27.07.2007 completată, reclamantul - a chemat în judecată pârâta pentru a se dispune reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 3364/2002 la. I și ieșirea din indiviziune a succesiunii defunctului.

Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 12431/2008 admite acțiunea și dispune reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 3364 din 16 octombrie 2002 de

Constată deschisă succesiunea defunctului, decedat la data de 29 mai 2007, cu ultim domiciliu în I, str. -, nr. 6.

Constată că au rămas ca moștenitori după defunctul, în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de din masa succesorală și - în calitate de fiu cu o cotă de din succesiune.

Constată că masa succesorală se compune dintr-un apartament situat în I,-, --2,. A,. 4,. 17, evaluat la suma de 143.678 Ron.

Dispune ieșirea din indiviziune a părților prin atribuirea apartamentului către reclamant cu obligarea acestuia să plătească pârâtei cu titlu de sultă suma de 35.919,5 lei (Ron).

Compensează onorariile de avocat, iar onorariile de expert în limita cotității din activ și obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 319 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de prim grad a stabilit pe baza probatoriului administrat calitatea de moștenitor, compunerea masei, cota descendentului și a soțului supraviețuitor, reducerea testamentului până la cotitatea disponibilă.

În apelul declarat pârâta a formulat critici cu privire la cota cuvenită soției supraviețuitoare ce este moștenitor legal și testamentar în temeiul Legii nr. 319/1944, a criteriilor aplicate de instanță în formarea loturilor.

Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 711 din 27.10.2009 admite apelul și schimbă în parte sentința atacată în sensul:

Dispune reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 3364/06.10.2002 de G până la limita cotității disponibile speciale de .

Constată deschisă succesiunea rămasă pe urma defunctului decedat la data de 29.05.2007

Constată că au rămas ca moștenitori după defunctul, în calitate de soție supraviețuitoare,cu o cotă de 27/64 din masa succesorală și în calitate de fiu cu o cotă de 37/64.

Constată că masa succesorală se compune dintr-un apartament situat în I,-, -. A,. 4,. 17 evaluat la suma de 143.678 lei.

Dispune ieșirea din indiviziune a părților și atribuirea apartamentului către reclamantul

Obligă reclamantul la plata către pârâta a sumei de 60.614,15 lei cu titlu de sultă.

Compensează cheltuieli de judecată efectuate de către părți.

celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.

Constată tribunalul că prima instanță a calculat greșit cotele fiecărei părți ideale și valorice pe care le-a recalculat.

Se reține că pârâta nu a solicitat atribuirea apartamentului la judecată în primă instanță, fiind o cerere nouă în sensul art. 294 Cod procedură civilă, criteriile de atribuire fiind corect aplicate.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs, încadrând motivele în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Susține recurenta că instanțele au aplicat greșit legea în modalitatea de partajare și atribuire a locuinței.

Se arată că în primă instanță a cerut atribuirea apartamentului, cererea nu este nouă în sensul art. 294 Cod procedură civilă, iar criteriile de atribuire prevăzute de lege, în art. 741 cod civil și art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă sunt în favoarea recurentei.

În recurs la primul termen de judecată părțile prezente în instanță depun la dosar tranzacția și în conformitate cu art. 271 Cod procedură civilă solicită să se pronunțe o hotărâre care să le consfințească învoiala.

Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

În cadrul procedurii judiciare ce are loc potrivit dispozițiilor art. 673 ind. 1 - art. 673 ind. 14 Cod procedură civilă instanța are obligația de a ține seama de învoiala părților cu privire la modul în care are loc ieșirea din indiviziune.

Dispozițiile privind judecata în primă instanță sunt aplicabile și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor ce reglementează judecarea căii de atac. În art. 271 Cod procedură civilă prevede că "părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar ]fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să "consfințească învoiala lor".

Curtea constată că părțile solicită să ia act de învoiala lor, înfățișată în scris, fiind îndeplinite cerințele art. 272 Cod procedură civilă.

În cauză nu există niciun impediment legal pentru a nu se dispune încetarea stării de indiviziune prin învoiala părților, ceea ce poate avea loc numai prin admiterea recursului și casarea hotărârilor pronunțate.

Pentru considerentele expuse, instanța admite recursul conform dispozitivului prezentei hotărâri.

În cauză, prin rezoluție administrativă recurenta a fost înștiințată asupra taxelor judiciare de timbru pe care le datorează conform art. 3 din Legea nr. 146/1997 modificată prin Legea nr. 276/1999.

Recurenta a achitat parțial taxa de timbru și timbru judiciar, cerând a se aplica art. 23 din Legea nr. 146/1997 modificată prin Legea nr. 276/2009, și "a se constata că nu datorează diferența din taxele de timbru".

În conformitate cu art. 23 alin. (2^1) din Legea nr. 146/1997 "în cazul în care până la prima zi de înfățișare, părțile încheie tranzacție sau renunță la judecată suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie în întregime, iar în cazul în care tranzacția ori renunțarea la judecată intervin ulterior primei zile de înfățișare, se restituie până la din suma achitată, ținând seama de actele procesuale deja îndeplinite".

În cauză, părțile au încheiat tranzacția la primul termen de judecată, ceea ce ar impune și restituirea sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru, ce reprezintă plata serviciilor prestate de instanțele judecătorești.

În interpretarea dispozițiilor citate serviciul prestat de instanță este limitat la măsurile dispuse de instanță, pentru primul termen de judecată -.citare părți, comunicare motive - ce se încadrează în suma de 10 Ron pentru care sunt depuse chitanțe la dosar și timbru judiciar mobil ( 13 dosar recurs).

Astfel fiind, întrucât s-a încheiat tranzacția la primul termen în recurs, se impune a constata că recurenta nu datorează și taxa de timbru stabilită prin rezoluție administrativă; care, oricum, în cazul plății s-ar fi restituit.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanța admite recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de împotriva 711 din 27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași și nr. 12431/31.10.2008 pronunțată de Judecătoria Iași pe care le casează.

În temeiul art. 271 Cod procedură civilă consfințește învoiala părților cu privire la ieșirea din indiviziune a succesiunii defunctului, după cum urmează, conform tranzacției.

TRANZACȚIE

cu privire la bunul imobil, apartament, situat în I,-, -.2,. E,. 4,. 17, județul

Eu, primesc în lotul meu bunul imobil apartament situat în I-, -.2,. A,. 4,. 17, județul I, ce face obiectul prezentului dosar, și declar că am achitat intimatului -, suma de 84000 Ron așa cum rezultă din declarația înregistrată sub nr. 1230, autentificată cu nr. 1599 din 22.12.2009 la BNP și.

Eu -, am primit suma de 84.000 Ron, sumă ce reprezintă cotitatea ce mi se cuvine și înțeleg să nu mai am nicio pretenție cu privire la bunurile rămase după decesul lui.

Prezenta TRANZACȚIE este întocmită în 3 exemplare, una pentru instanță și câte una pentru părți, ce reprezintă voința noastră.

22.01.2010 -

- urmează semnăturile -

În conformitate cu dispozițiile art. 23 al. (2^1) din Legea nr. 146/1997 modificate prin Legea nr. 276/2009 constată că recurenta nu datorează taxe judiciară de timbru în recurs (1723,48 lei și 5 lei timbru judiciar).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - --- - -

Grefier,

Red. -

Tehnored.

Tribunalul Iași: ,

Judecătoria Iași:

08.02.2010

2 ex.

Președinte:Georgeta Buliga
Judecători:Georgeta Buliga, Valeria Cormanencu Stanciu, Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 30/2010. Curtea de Apel Iasi