Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 322/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 322
Ședința publică din data de 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
JUDECĂTOR 3: Marilena Panait
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 5017/25 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr-, a deciziei civile nr. 408/10 sept. 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtele, ambele domiciliate în P,-, județul
Cerere de recurs netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă personal și asistată de avocat potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 35/2009 din Baroul Prahova, intimata-pârâtă personal și asistată de avocat potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 30/2009 din Baroul Prahova, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se invederează instanței că s-a depus la dosar prin serviciul registratură, întâmpinare de către intimata și de moștenitor al intimatei-pârâte.
Avocat având cuvântul arată că intimata-pârâtă a decedat, depune la dosar copia certificatului de deces seria - nr. -/2 oct.2008 și copia certificatului de moștenitor nr. 308/21 oct. 2008 eliberat de BNP Asociați și. Susține că unul dintre moștenitorii defunctei este deja parte în proces și anume, urmând a fi introdus în cauza în calitate de moștenitor al defunctei, respectiv numitul. Totodată precizează că potrivit împuternicirii avocațiale aflată la dosar este împuternicită a-i reprezenta pe intimații și.
Avocat având cuvântul depune taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009 și timbru judiciar de 0,30 lei, atașate și anulate la dosar.
Curtea, având în vedere copia certificatului de deces seria - nr. -/2 oct. 2008 din care rezultă că intimata-pârâtă a decedat cât și certificatul de moștenitor nr. 308/21 oct. 2008 eliberat de BNP Asociați și, introduce în cauză în calitate de moștenitor al defunctei pe numitul, luând act că moștenitoarea defunctei, respectiv deja este parte în proces, totodată constată procedura îndeplinită cu intimații-pârâți, aceștia fiind asistați respectiv reprezentați de avocat așa cum reiese din împuternicirea avocațială aflată la dosar.
Ia act că s-a îndeplinit cerința timbrajului în prezenta cauză.
Avocat și avocat având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu m ai sunt de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că prin acțiunea introductivă, reclamanta-recurentă a solicitat ieșirea din indiviziune asupra terenului în litigiu și a unei părți din construcție și ca o consecință stabilirea dreptului de servitute. Intimatele-pârâte prin cererea reconvențională au solicitat demolarea unor construcții edificate de reclamantă pe terenul atribuit lor și plata lipsei de folosință pentru terenul ocupat de reclamantă.
Ulterior, reclamanta a renunțat la cererea de ieșire din indiviziune, rămânând în discuție acea pretinsă " servitute" și demolarea de construcții aparținând acesteia.
Din actele dosarului și a probatoriilor administrate în cauză a rezultat că reclamanta-recurentă prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1162/N/1997 și prin nr. 146/1996 a primit în proprietate construcții în suprafață de 52,72 mp și teren în suprafață de 71,98 mp cu o cotă indiviză de 100% din terenul situat sub construcțiile din care s-au cumpărat cele menționate.
Intimatele-pârâte ( decedată în prezent) și au dobândit prin Dispoziția nr. 4825/2003 în natură restul construcțiilor de pe teren și 276,19 mp teren aferent" indiviz" din 348,17 mp terenul fiind afectat de o servitute de trecere.
Din expertizele efectuate în cauză a rezultat că recurenta-reclamantă ocupă împreună cu construcțiile suprafața totală de 76,36 mp, intimatele-pârâte ocupă suprafața de teren conform cotelor de 276,19 mp indiviz din 348,17 mp, iar în realitate terenul în litigiu este de 363 mp, deci un plus de 14,89 mp.
Un prim aspect este acela al discutării cererii privind stabilirea dreptului de servitute, indicat în Dispoziția nr. 4825/2003, neidentificată, servitute care reprezintă un dezmembrământ al dreptului de proprietate și care trebuie privit în lumina dispozițiilor art. 480 și urm. cod civil și prerogativele dreptului de proprietate. Într-o astfel de situație orice modificare a prerogativelor dreptului de proprietate se poate discuta și acorda în prezența tuturor proprietarilor imobilului respectiv.
Mai susține avocat că intimatele-pârâte care au solicitat demolarea unor construcții, au un drept indiviz asupra terenului aferent din 348,17 mp, reclamanta-recurentă deține și ea un drept indiviz, iar terenul este în suprafață de 363 mp și nu de 348,17 mp.
Deci, în atare situație dacă și recurenta-reclamantă și intimații-pârâți sunt în indiviziune asupra terenului în litigiu, atâta timp cât nu se poate discuta ieșirea din indiviziune, nu se poate discuta existența și identificarea unei servituți de trecere.
Ar fi trebuit fie să se administreze probe certe, concludente pentru stabilirea proprietarilor, din care rezultă și calitatea procesuală a părților și nu să se stabilească o servitute de trecere pe un teren indiviz, pentru un posibil coproprietar sau în lipsa unui posibil coproprietar care nu era parte în litigiu.
Un alt aspect este acela privind demolarea unor construcții edificate de recurentă pe terenul pârâților. Și acest capăt de cerere nu putea fi rezolvat decât după ce se stabileau proprietarii terenului indiviz, aceștia având calitatea procesuală de a solicita demolarea, bineînțeles după ce se constata că pe terenul cui sunt amplasate acele construcții. Mai mult, și printr-un calcul matematic se poate observa că reclamanta primește în proprietate 71,98 mă iar suprafața totală a construcțiilor ce aparține reclamantei este de 76,36 mp, deci în plus doar 4,38 mp decât terenul ce-i aparține, în indiviziune sau nu.
În opinia sa, susține avocat că ar fi trebuit să se stabilească cu claritate care sunt acele construcții care ocupă suprafața de 4,38 mp în plus de terenul său, cui aparține acest teren, știind că în acest punct este un plus de teren de 14,89 mp, nu se știe al cui.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor cu trimitere spre rejudecare pentru a se verifica starea de indiviziune dar și celelalte aspecte menționate mai sus.
Avocat având cuvântul arată că în opinia sa nemulțumirea cea mare a recurentei-reclamante este faptul că a fost obligată să demoleze niște construcții care se află edificate pe un teren care nu îi aparține. Aceste critici formulate în faza de recurs sunt de altfel inadmisibile potrivit disp. art. 316 rap. la art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă. Criticile sunt formulate în faza de recurs iar în faza de apel nu au fost formulate.
S-au invocat situații ce nu au constituit și motive de apel, împrejurare în raport de care recursul apare ca inadmisibil. Pentru prima dată în cadrul acestui proces, recurenta-reclamantă pretinde că părțile din prezenta pricină s-ar afla în indiviziune doar pentru o parte din terenul de la adresa din P,-, că ar mai exista și un alt coproprietar al terenului, coproprietar ce nu a figurat ca parte într-un litigiu privind ieșirea din indiviziune.
Acest motiv de recurs este total neadevărat, invocând o situație ilogică. Astfel, terenul din P,-, cuprinde suprafața de sub construcțiile cumpărate de recurentă prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1162/N/1997 încheiat cu SC SA, precum și diferența de teren aferent construcțiilor proprietatea pârâtei, precum și terenul reprezentând curtea imobilului.
Din actul de proprietate al recurentei, rezultă că aceasta deține în proprietate strict suprafața de teren de sub construcțiile cumpărate în baza Legii 112/1995, ca fostă chiriașă, nefiind în indiviziune cu intimații-pârâți pentru nici un mp din terenul aferent curții. Tocmai din acest motiv, respectiv pentru faptul că nu deține în proprietate nicio suprafață de curte s-a instituit în favoarea sa un drept de servitute de trecere ce grevează dispoziția de retrocedare obținută de pârâți în temeiul Legii 10/2001.
Nefiind proprietară decât pentru cota indiviză de 100% din terenul situat sub construcțiile sale, recurenta nu justifică nici un interes legitim de a invoca posibilitatea existenței și a unui alt coproprietar pentru terenul-curte.
Urmează a se avea în vedere că intimații-pârâți au și efectuat formalitățile de intabulare al dreptului lor de proprietate asupra imobilului dobândit în baza Legii 10/2001, intabulare ce conferă caracter de opozabilitate al dreptului lor de proprietate.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea celor două hotărâri ca temeinice și legale. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul în replică arată că nu se contestă acea intabulare dar în titlul de proprietate se menționează clar" suprafață indiviză".
Avocat având cuvântul în replică arată că acea specificare în titlul de proprietate se referă la o pivniță.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Ploiești sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în P,-, jud. P și stabilirea unui drept de servitute de trecere și de întreținere la imobilul proprietatea reclamantei, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 1162/N/09.06.1997 în baza Legii 112/1995 a dobândit de la SC SA dreptul de proprietate asupra unei cote părți din teren și construcție, iar pivnița în suprafață de 69,29 mp. precum și WC-ul aferent construcției - în indiviziune cu pârâții, cărora le-a fost retrocedată în baza Legii 10/2001 cealaltă parte a imobilului - construcție și teren.
Reclamanta a mai solicitat și stabilirea unui drept de servitute de trecere la anexele gospodărești existente pe teren și de întreținere a locuinței, pentru evita orice neînțelegere cu pârâții.
In dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtele și au formulat întâmpinare-cerere reconvenționala, prin care au arătat că primul capăt de cerere al acțiunii este inadmisibil, atâta vreme cât nu există o stare de indiviziune între ele și reclamante, iar în ce privește terenul situat la adresa menționata, acesta aparține în totalitate pârâtelor - mai puțin terenul de sub construcțiile reclamantei, care este proprietatea exclusiva a acesteia - prin efectul dispoziției de retrocedare nr. 4825/2003, prin care s-a constituit reclamantei și dreptul de servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtelor, astfel încât acest capăt de cerere este practic fără obiect.
Totodată, pe cale de cerere reconvențională, pârâtele au solicitat obligarea reclamantei să elibereze terenul curții imobilului din P,-, proprietatea acestora, în sensul ridicării improvizației de garaj și a celorlalte magazii și construcții fără autorizație, amplasate în curtea proprietatea acestora, sub sancțiunea aplicării de daune cominatorii de 25 lei pe zi de întârziere, ori să fie abilitate pârâtele să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala reclamantei - precum și obligarea reclamantei la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul proprietatea pârâtelor, începând cu data întocmirii procesului verbal de punere în posesie cu privire la dispoziția nr. 4825/2003 a Primarului Municipiului P, dat fiind faptul că în mod sistematic pârâtele sunt împiedicate să folosească curtea imobilului proprietatea lor.
La 30.10.2006, pârâtele au depus la dosar certificatul de deces al numitului, arătând că sunt singurele moștenitoare ale acestuia, respectiv, soție supraviețuitoare și, fiică.
In cauză s-au administrat, la solicitarea părților, probe cu acte, interogatorii și martori, și s-a efectuat o expertiză specialitatea construcții, de către expert tehnic și o expertiza specialitatea topografie, de către expert tehnic -acesta din urma răspunzând și obiecțiunilor formulate de părți și încuviințate de instanță.
La termenul din 14.05.2007, reclamanta a declarat ca înțelege să renunțe la capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune - instanța luând act de această declarație, în temeiul disp. art. 246 pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 5017 din data de 25 mai 2007, Judecătoria Ploieștia luat act de declarația reclamantei de renunțare la primul capăt de cerere al acțiunii, privind ieșirea din indiviziune.
De asemenea, a admis în parte acțiunea restrânsă formulată de reclamanta, împotriva pârâtelor și, stabilind un drept de servitute de trecere la imobilul proprietatea reclamantei, conform variantei unice din raportul de expertiză tehnică topografie - răspunsuri la obiecțiuni întocmit de expert tehnic, respectiv identificat prin perimetrul 1-2-3-4-5-6-1, în suprafață de 14,59 mp. conform schiței de plan aferente raportului de expertiză menționat.
Totodată, prima instanță a admis în parte cererea reconvențională precizată, și a obligat reclamanta pârâtă să elibereze terenul curții imobilului proprietatea pârâtelor reclamante, din P,-, în sensul ridicării construcțiilor ridicate fără autorizație pe terenul proprietatea pârâtelor, respectiv, copertina -garaj improvizat, marchiză (verandă) și anexa intitulată de expert "hol tampon", sub sancțiunea aplicării de daune cominatorii de 25 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile hotărârii până la îndeplinirea obligației, ori, în caz de neexecutare obligației, abilitează pârâtele să efectueze această lucrare pe cheltuiala reclamantei, cu consecința respingerii în rest a cererii reconvenționale și cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut că, deși în dispoziția de restituire a imobilului se menționează grevarea acestuia de un drept de servitute de trecere cu piciorul pentru reclamanta, nici unul din actele depuse la dosar de părți nu cuprinde o concretizare a acestei servituți, nefăcându-se dovada existenței nici a unei schițe de plan care să o traseze și nici măcar a stabilirii unor repere concrete privind traseul acesteia -traseu ce a fost identificat, măsurat și poziționat ca atare de expertul topograf în raportul de expertiza întocmit în cauză, având în vedere poziționarea construcțiilor, WC-ului din curte, drumului de trecere la imobil, din stradă către locuință.
Având în vedere considerentele prezentate, precum și starea conflictuală existentă între părți, acțiunea principală restrânsă a fost apreciată ca întemeiată.
In ce privește cererea reconvențională precizată, formulată în cauză de pârâtele-reclamante, s-a constatat că, potrivit identificărilor realizate de expertul constructor, garajul și "holul tampon" existente pe teren, aparținând reclamantei, reprezintă construcții provizorii, cel dintâi având fundații subdimensionate, holul fiind lipsit de fundații, iar marchiza având de asemenea fundații subdimensionate - toate reprezentând construcții pentru care nu s-au prezentat autorizații de construire care nu se regăsesc în titlul de proprietate al reclamantei, respectiv în contractul de vânzare-cumpărare prin care aceasta a dobândit imobilul pe care îl deține în mod legal - și care, în mod evident grevează o porțiune de cca. 30. din terenul proprietatea pârâtelor.
In ce privește capătul de cerere reconvențională privind obligarea reclamantei la plata lipsei de folosință a terenului, instanța a avut în vedere că respectivele construcții provizorii au fost edificate parte în 1974 (holul și marchiza), parte în 1998, deci oricum cu mult timp înainte de retrocedarea terenului către pârâte, în anul 2003.
Pe de altă parte, în cauză nu s-a făcut dovada certă a împiedicării pârâtelor, de către reclamantă, să-și folosească terenul deținut în proprietate - la dosar existând doar declarația martorului, care a relatat un singur episod, pasager, petrecut în timpul derulării procesului dintre părți, când evident, starea tensionată dintre acestea s-a accentuat - arătând că fiind angajat de pârâte să efectueze o lucrare în curtea acestora, ar fi fost împiedicați de reclamantă să intre în curte.
In plus, martora a declarat că deși cunoaște imobilul deținut de părți, nu a remarcat niciodată că reclamanta ar fi împiedicat pe pârâte să-și stăpânească imobilul construcție și terenul aferent, arătând chiar că pârâtele au făcut unele reparații și îmbunătățiri, au depozitat materiale în curte, au demolat o magazie, au placat cu ciment o porțiune, fără a exista discuții privind folosirea imobilului.
Astfel, instanța a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada împiedicării pârâtelor să-și folosească întregul teren aferent construcțiilor deținute - dovadă fiind de altfel și faptul că deși au solicitat lipsa de folosință începând cu data punerii lor în posesie, în toamna anului 2003, nu au reclamat niciodată împiedicarea lor de a-și folosi terenul, până în toamna anului 2006, când au formulat prezentul capăt de cerere reconvențională, după formularea de către reclamantă a acțiunii de față.
Impotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamanta invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie, solicitând refacerea probelor administrate la instanța de fond cu consecința schimbării în parte a sentinței pronunțate în sensul admiterii în parte a acțiunii principale și a respingerii cererii reconvenționale.
Apelanta reclamanta a precizat ca prima instanță a procedat la judecarea cauzei sub aspectul stabilirii servituții de trecere raportându-se la o expertiză topografica nelegală și netemeinică, ale cărei concluzii aduc atingere obiectului actelor de proprietate ale părților nefiind stabilite cu certitudine poziția construcțiilor și a suprafețelor de teren proprietatea părților nici câtimea acestora potrivit acelorași acte de proprietate.
Practic, din analiza celor 2 expertize întocmite de expert a rezultat că proprietățile părților nu sunt identificate, cuantificate și stabilite pe schița de plan în vederea trasării corecte a servituții de trecere, impunându-se refacerea expertizei topografie și pentru a stabili dacă acele construcții a căror demolare se solicită sunt edificate pe terenul proprietate exclusivă a reclamantei.
În mod greșit instanța de fond a indicat că s-a întocmit o variantă unică de trasare a servituții când în realitate prin completarea expertizei din 29 dec 2006 s-a întocmit și o variantă a doua.
Capătul de cerere privind ridicarea improvizație de garaj, a celorlalte magazii și construcții fără autorizații, a fost soluționat greșit în condițiile în care era îi sunt aplicabile prevederile art 494.proc.civ. în virtutea cărora instanța de judecată trebuia să cerceteze și să stabilească buna sau reaua credință a, fără a deduce reaua credință din faptul edificării lor fără a avea vreun titlu asupra terenului sau fără autorizație de construire.
În cauză reclamanta a fost constructor de bună credință astfel încât proprietarul terenului era îndatorat să o despăgubească conform art 494 alin 3.civil, chiar instanța de fond constatând-o în mod indirect atât prin respingerea cererii privind lipsa de folosință cât și prin considerentele acestei soluții, judecătorul fondului neprocedând conform art 129 alin 4.proc.civ.
Prin încheierea pronunțată la 13 februarie 2008 tribunalul a respins cererea apelantei de efectuare a unei expertize în specialitatea construcții civile, încuviințând cererea acesteia de efectuare a unei noi expertize în specialitatea topografie pentru identificarea, măsurarea și evidențierea pe schițe de plan a terenurilor proprietatea părților cu evidențierea pe schițe de plan a construcțiilor, să se determine și să se poziționeze calea de acces pe care o poate utiliza apelanta către locuința proprietatea sa respectiv către anexele gospodărești pe care le utilizează având în vedere și poziționarea verandei.
In cauza a fost efectuată o expertiza tehnica in specialitatea topografie de către expert.
Tribunalului Prahova, prin decizia civilă nr. 408 din 10 septembrie 2008, a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă, ca nefundat și a respinge cererea intimatelor privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a decide astfel, tribunalul reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1162/N/09.06.1997, reclamanta a dobândit, în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în P,-, format din "2 camere de locuit în proprietate exclusiva cu bucătărie, WC și în indiviziune pivniță" - apartamentul având o suprafață utilă totală de 53,72. beneficiind de constituirea aceluiași drept, conform Ordinului nr. 146/3.09.1996, al Prefecturii jud P, asupra terenului în suprafață de 71,98. reprezentând "terenul situat sub construcțiile din care s-au cumpărat cele menționate".
Prin dispoziția nr. 4825/30.06.2003 emisă de Primăria Municipiului P, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, s-a restituit către și, în natură, o parte a imobilului situat la aceeași adresă, compusă din construcție (încăperile 1,2,3,4 si 5 cu suprafața utilă de 72,54. cota indiviză de 1/2 - 34,65.- din pivnița în suprafață totală de 69,29. magazia corp C, cabina closet, reprezentând din suprafața totală a construcției și terenul aferent în suprafață de 276,19.indiviz din totalul de 348,17. - imobilul fiind grevat de un drept de servitute acordat lui pentru accesul cu piciorul din strada la locuință și de la locuință la WC-corp
Analizând conținutul celor 2 acte juridice identificate mai sus a rezultat că singura suprafață de teren asupra căreia apelanta reclamantă deține dreptul de proprietate este aceea cu o întindere de 71,98 mp aflat sub construcțiile din care face parte și apartamentul ce constituie domiciliul acestei părți.
Pentru accesul la respectivul apartament apelanta reclamantă este titularul unui dezmembrământ al dreptului de proprietate ce grevează terenul aflat în proprietatea intimatelor, constând în servitutea de trecere cu piciorul de la stradă la locuință și de la locuință la grupul sanitar și corpul
Chiar dacă această servitute a fost constituită printr-o dispoziție a primarului Municipiului P emisă in cadrul procedurii speciale instituită de legea 10/2001 îi sunt incidente prevederile art 616-619.civ. în sensul că trecerea trebuie să se realizeze pe calea cea mai scurtă și care produce cea mai mică pagubă titularului fondului aservit.
Acordând eficiență acestor dispoziții legale, situației de fapt existente între părțile litigante, tribunalul a apreciat că modalitatea în care drumul de trecere a fost trasat de expertul la instanța de fond (filele 109-110), corespunde tuturor criteriilor enumerate afectând doar o porțiune de 14,59 mp din terenul aflat în proprietatea intimatelor pârâte.
Faptul că acest drum de acces se intersectează, așa cum a rezultat din schița de plan la întregirea raportului de expertiză, cu veranda și cu holul tampon, nu este de natură a determina o altă concluzie, mai ales că respectivele anexe urmează a fi ridicate, în condițiile ce vor fi analizate mai jos.
Practic, având în vedere cerințele care trebuiau respectate la trasarea unui drum de acces, este evident ca tribunalul nu a putut lua în considerare raportul de expertiză întocmit în faza procesuală a apelului de expertul, care la cererea apelantei a identificat o cale de acces cu o suprafață totală de 59 mp care, în mod indubitabil, nu poate avea valențele unei căi de acces scurte și cea mai puțin împovărătoare.
Această concluzie a rezultat cu evidență și din împrejurarea că intimatele pârâte dețin în proprietate o suprafață de 276,19 mp, din care aproape 1/5 ar fi afectată dreptului de trecere al apelantei reclamante.
Or, o atare situație nu a putut fi luată în considerare pentru că ar conduce la o tulburare gravă și nejustificată în exercițiul atributelor dreptului de proprietate conferit pârâtelor prin dispoziția nr. 4825/2003, tocmai de aceea instanța de apel a considerat că raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expertul nu a putut fi avut în vedere în soluționarea pricinii, pentru că s-ar ajunge la o denaturare a scopului și normelor legale care guvernează dreptul de servitute de trecere.
Sub aspectul motivului de apel referitor la modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale, tribunalul a constatat că și acesta este neîntemeiat întrucât apelanta reclamantă nu se afla în ipoteza reglementată de art 494 alin 3.proc.civ.
Deși este adevărat că buna credință se prezumă conform art 1899 alin 2.civ. text căruia i s-a conferit aplicabilitate generală totuși nu s-a putut considera că reclamanta a ridicat garajul improvizat, veranda și holul tampon cu bună credință, în condițiile în care au fost executate fără autorizație de construire (în cazul primelor 2 lucrări) respectiv în baza unei autorizații provizorii, valabilă pe un termen de un an (în cazul garajului).
Deși aceste construcții provizorii au fost executate cu mult timp în urmă, simpla trecere a timpului nu poate fi invocată drept premisă a bunei credințe, așa cum a rezultat din motivele de apel, mai ales că la momentul realizării acestor lucrări imobilul se afla încă în proprietatea statului nefiind restituit persoanei îndreptățite pentru ca aceasta să fie în măsură să-și manifeste opoziția.
De altfel la momentul executării lucrărilor provizorii apelanta reclamantă era un simplu detentor precar al terenului pe care aceste construcții au fost amplasate în baza unor contracte de închiriere care nu i-au conferit în niciun moment dreptul de a utiliza terenul în alt scop decât acela prevăzut în convenție.
Tocmai de aceea, cererea pârâtelor de obligare a reclamantei la ridicarea lucrărilor in discuție apare ca fiind întemeiată ceea ce în opinia instanței de recurs, le-ar fi îndreptățit pe intimate să beneficieze de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului pe care se află aceste construcții provizorii, soluție care nu a putut fi adoptată pentru că s-ar încălca principiul non reformatio in pejus dar și principiul disponibilității.
În ceea ce privește susținerea apelantei referitoare la despăgubirea sa în acord cu prevederile art 494 alin 3.Civ. nici aceasta nu a fost luată în considerare, pe de o parte, deoarece nu a fost de bună credință, iar pe de altă parte nu a formulat o asemenea cerere la instanța de fond ci direct în apel, cu eludarea dispozițiilor art. 294 alin 1.proc.civ.
In consecință în baza art 296.proc.civ. cu aplicarea art 616 - 619 si art. 494.civ. tribunalul a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
In baza art 274 Cproc.civ. deși intimatele nu au fost în culpă procesuală tribunalul, a respins cererea lor de acordare a cheltuielilor de judecata întrucât nu au făcut dovada existenței și cuantumului unor asemenea cheltuieli.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii, aceasta a susținut că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice în raport de prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, constând în aceea că nu se putea dispune stabilirea unei servituți de trecere în condițiile în care părțile sunt în indiviziune asupra terenului în litigiu și nu s-a realizat ieșirea din indiviziune, capăt de cerere care deși a fost formulat inițial nu a mai fost soluționat dată fiind renunțarea expresă la acesta. A susținut recurenta că dacă se îmbrățișează ipoteza că reclamanta nu este în indiviziune cu pârâtele atunci instanța trebuia să stabilească cine este proprietarul aflat în stare de indiviziune cu reclamantul cu atât mai mult cu cât terenul este de 363 mp, deci cel puțin pentru diferența de 14,89 mp indiviz se impunea a se stabili cui aparține,că se impunea a se administra probe clare pentru stabilirea proprietarilor terenurilor și nu să se stabilească pe un teren indiviz, pentru un posibil coproprietar.
Cea de-a doua critică formulată de recurentă se referă la demolarea construcțiilor ridicate de aceasta pe terenul pârâtelor, capăt de cerere care de asemenea nu putea fi rezolvat decât după ce se stabileau proprietarii terenului, că reclamanta a primit în proprietate 71,98 mp. iar suprafața totală de construcțiilor acesteia este de 76,36 mp., deci cu 4,38 mp. mai mult teren, astfel că se impunea a se stabili care sunt construcțiile care ocupă suprafața de 4,38 mp.,cui aparține acest teren.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că recursul de față este nefondat pentru considerente ce se vor arăta în continuare astfel:
Din actele de proprietate invocate de părți și depuse la dosar, rezultă că reclamanta a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr.1162/N/9 iunie 1997, în temeiul Legii nr.112/1995 apartamentul situat în P- compus din 2 camere în proprietate exclusivă, bucătărie, WC, și în indiviziune pivnița, construcția având o suprafață de 53,72 mp. prin Ordinul Prefectului nr.146/3 septembrie 1996 constituindu-i-se dreptul de proprietate asupra terenului de 71,98 mp aflat sub construcțiile cumpărate.
La rândul lor, pârâțiilor (decedată pe parcursul procesului, respectiv la data de 1 octombrie 2008, și reprezentată de succesorii legali și ) și, li s-a restituit în natură, conform Legii nr.10/2001 - dispoziția nr.4825/30 iunie 2003 - parte din imobilul situat la aceeași adresă compus din încăperile 1,2,3,4 și 5 în suprafață utilă de 72,54 mp. cota indiviză de - 34,65 mp. - din pivnița în suprafață totală de 69,29 mp.,magazia corp C, cabina closet, reprezentând din suprafața totală a construcției precum și terenul aferent în suprafață de 276,19 mp. indiviz din totalul de 348,17 mp., teren grevat de un drept de servitute pentru accesul cu piciorul din stradă la locuință și de la locuință la WC în favoarea reclamantei.
Din aceste acte de proprietate rezultă că reclamanta deține în proprietate suprafața de 71,98 mp. teren aflați sub construcțiile proprietatea acesteia,pentru accesul la locuință și WC, ea beneficiind de un drept de servitute de trecere care grevează terenul proprietatea intimaților.
Așa fiind, sunt neîntemeiate susținerile recurentei reclamante în sensul că instanțele nu s-au preocupat să stabilească situația reală a terenului, cui aparține acesta, dacă există sau nu stare de indiviziune, deoarece aceste aspecte au fost lămurite de instanțele anterioare.
Neîntemeiată este susținerea referitoare la faptul că în mod greșit s-a stabilit servitutea de trecere în condițiile în care terenul este în indiviziune pentru părți.
S-a arătat în mod concret de instanțe ce suprafață de teren deține în proprietate fiecare din părți și că servitute de trecere se impune a fi creată pentru a se asigura accesul reclamantei recurente la locuință și de la locuință spre WC. și pivniță singurele aflate în indiviziune.
De altfel, servitutea de trecere este prevăzută în chiar dispoziția nr. 4825/30 iunie 2003 emisă de Primăria Mun.P în temeiul Legii nr.10/2001, și prin hotărârea instanței ea a fost materializată în raport și de prevederile art.616- 619 Cod civil fiind realizată pe calea cea mai scurtă și cea mai puțin păgubitoare pentru titularul fondului aservit.
Cealaltă critică vizând demolarea construcțiilor edificate de reclamanta recurentă este de asemenea neîntemeiată.
Din probele administrate a rezultat că reclamanta a edificat un garaj improvizat, o verandă și un hol tampon, pentru care nu a avut decât o autorizație provizorie cu valabilitate de un an numai pentru garaj.
Aceste lucrări au fost executate de recurenta reclamantă în urmă cu mult timp, dar acest fapt nu poate duce la concluzia că a fost constructor de bună credință așa cum corect a reținut și Tribunalul Prahova, aceasta în condițiile în care la momentul edificării construcțiilor imobilul se afla încă în proprietatea statului nerealizându-se restituirea către persoana îndreptățită.
Ridicând construcțiile pe un teren care nu-i aparține și care afectează proprietatea pârâtelor intimate, în mod corect s-a dispus ridicarea acestora, fiind evident faptul că ele ocupă din terenul proprietatea pârâților.
Pentru considerentele arătate recursul de față este nefondat în cauză nefiind incidente motivele de casare sau modificare a hotărârilor prev.de art.304 Cod pr.civilă.
În baza art.274 Cod pr.civilă urmează ca recurenta reclamantă să fie obligată să plătească intimaților pârâți suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 5017/25 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr-, a deciziei civile nr. 408/10 sept. 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtele ( decedată) prin moștenitor, domiciliat în T, str. -, - 6 B,. B,. 8, județul, domiciliată în P,-, județul P,
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 aprilie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./grefier
2 ex./8 aprilie 2009.
f-- Judecătoria Ploiești
-
a-- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin, Marilena Panait
