Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 341/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 341/
Ședința publică din 15 octombrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de:
recurenta reclamantă și intimată, domiciliată în C,-, județul C;
II. recurentele pârâte și intimate, domiciliată în C,- și cu domiciliul procesualalesîn C,-, -.39 și, domiciliată în C,-,.5B,.B,.9,.82;
III. recurentul intervenient și intimat, domiciliat în C,-, județul C,
împotriva deciziei civile nr. 611/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, având ca obiectpartaj succesoral.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2009 și, ulterior la data de 15 octombrie 2009, deoarece a fost nevoie de timp pentru a delibera.
În termenul de pronunțare au depus la dosar concluzii scrise apărătorul recurentei reclamante și apărătorul recurentului intervenient și intimat (filele 109-117).
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 611/18.12.2007, Tribunalul Constanțaa admis apelurile declarate de, împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 18.10.2005 și a sentinței civile nr.1417/09.02.2007 pronunțate de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr- (nr. vechi /2002) și, chimbând în parte încheierea de admitere în principiu a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din cota de 6/8 din dreptul de proprietate asupra construcției și din cota de 6/8 din dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 294 mp aferent construcției, întreg imobilul fiind situat în C,str. - nr.21 cu menținerea celorlalte dispoziții ale încheierii.
De asemenea, a fost schimbată, în parte, sentința civilă nr.1417/09.02.2007, în sensul că s-a dispus ieșirea din indiviziune numai cu privire la construcție fiind menținută starea de indiviziune a dreptului de folosință asupra terenului aferent.
Tribunalul a constată că lotul I, atribuit reclamantei, are valoare de 35.829 lei și că lotul II, atribuit pârâților, și în indiviziune, are valoare de 51.051 lei.
A fost obligată reclamanta către pârâta la plata unei sulte în valoare de 1949,4 lei și către pârâții și la plata a câte unei sulte în valoare de 649,8 lei pentru fiecare.
A fost respinse apelul declarat de apelantul-intervenient, ca nefundat și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și, pârâta, reclamanta și intervenientul.
În motivarea recursului lor pârâții și au solicitat admiterea recursului, arătând că așteaptă o hotărâre și asupra locului dublu de veci în cotele părți ce le revin tuturor celor în drept, să fie inclus în dreptul real de ce i se cuvine nepotului pe spațiul de curte care nu a fost inclus de mama în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 1977.
Se arată că, în mod normal și de drept, pe spațiul curții de 138. sunt 4 moștenitori. Părinții recurenților au avut 4 copii:, frate couterin (tatăl intervenientului ), recurentul, și.
și precizează că starea de indiviziune a dreptului de folosință - termen utilizat corect de această dată - asupra spațiului curții în suprafața menționată mai sus să fie consemnată în hotărârea instanței și deținută de cei în drept în cote părți, după cum urmează: (urmaș nepotul ), (urmașă ) și (urmașe reclamanta și nepoata cu câte împreună 1/8).
Recurenții precizează că, din contractul de vânzare-cumpărare rezultă clar, fără echivoc, că mama nu a înstrăinat dreptul ei de proprietate asupra terenului (corect spațiul curții de 138,50.) fratelui și nu se specifică în act pe ce parte din casă se aplică cele 5/8 "vândute".
Ca atare, nu a dispus legal de un drept de folosință în cotă de 6/8 din spațiul curții, așa cum a consemnat în mod abuziv expertul în notele lui, încă prin anii 1998-1999 și s-a reținut de către instanță.
Recurenții mai învederează că sunt îndreptățiți să ceară a se reveni asupra acestei formulări, întrucât dă naștere la interpretări abuzive din partea reclamantei. Cu mult timp în urmă, imediat după prima notă de expertiză a lui, reclamanta a săpat fundația și a turnat temelia pentru o încăpere pe care dorea să o închirieze pentru a fi un magazin. Pentru cele relatate stau mărturie unele materiale de construcții depozitate în curte pe un spațiu de unde mama avea grădină de.
În recursul său, pârâta a solicitat atribuirea către ea a întregului imobil, considerând că formarea a două loturi încalcă prevederile art. 67310Cod procedură civilă și ale nr.HG 525/1996.
În motivarea căii de atac s-a arătat că lotizarea este nelegală și scade considerabil valoarea imobilului (dată de teren) deoarece dimensiunile celor două loturi se modifică substanțial; apoi, prin soluția propusă un lot devine "neconstruibil", fiind posibile doar reparații ale construcțiilor și eventuala lor mansardare - deși construcțiile sunt foarte vechi cu uzură foarte avansată; apoi zidul și acoperișul sunt comune astfel încât pentru orice lucrare este necesar acordul părților ceea ce face lipsită de efect ieșirea din indiviziune.
S-a mai învederat că modalitatea de partajare prin poziționarea necorespunzătoare și dimensiunile reduse scade simțitor valoarea terenului - care dă valoare imobilului aproximativ 47.000 Euro - iar o nouă construcție este împiedicată de regulamentul general de urbanism.
În fine, pârâta a mai precizat că, în ceea ce privește problema terenului, soluția Tribunalului Constanța este, fără îndoială, inovatoare, dar nu tranșează sistarea stării de indiviziune. Drepturile lui și provin din succesiunea anterioară, a lui, deci aceștia au un drept de proprietate pe teren (cotă de câte 1/8). La rândul lor, și au, pe filiera lui, 1/8 din teren în proprietate și 5/8 din teren în folosință.
Se ajunge astfel, prin hotărâre, ca împărțeala asupra terenurilor să vizeze 3/8 din dreptul de proprietate și 5/8 din dreptul de folosință, ceea ce oricum va provoca pe viitor alte litigii și o stare conflictuală.
Reclamanta a arătat, în recursul său, că hotărârea astfel pronunțată, cu privire la dreptul de folosință în indiviziune asupra întregului teren al imobilului este supusă casării pentru motive prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea căii de atac, a arătat că instanța de apel și-a motivat soluția pe aspectul că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 6616 din 21 iulie 1977, a vândut fiului său, cota de 5/8 din imobilul din-, descris "construcție de locuit cu patru camere, sală, bucătărie, baie, magazie, trei holuri și vestibul", cu mențiunea că terenul aferent în suprafață de 180. din suprafața totală de 294. trece în proprietatea statului.
Prin urmare, în temeiul Legii nr. 58/1794 a trecut în proprietatea statului numai terenul în suprafață de 180. iar pentru diferența de 114. părțile au un drept de proprietate, transmis la data deschiderii succesiunii lui, conform certificatului de moștenitor nr. 255/1956, din care cota de 1/8 lui, care face parte din masa succesorală transmisă soției și fiicei și câte 1/8 lui și.
Dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 180. aparține masei succesorale de pe urma defunctului, corespunzător construcției dobândite prin actul de vânzare-cumpărare și în temeiul art. 36/3) din Legea nr. 18/1991 trece în proprietatea moștenitorilor și.
Rezultă că pârâții reconvenienți apelanți și dețin cote indivize de câte 1/8 fiecare, din imobil teren și construcții, cote constatate prin certificat de moștenitor de pe urma defunctului și nu un drept de folosință, iar și au o cotă indiviză de 1/8 asupra imobilului, dobândită de defunctul de pe urma tatălui său, o cotă de 5(7 asupra construcției transmise prin succesiunea lui și dreptul de folosință aferent construcției pentru suprafața de 180. care trece în proprietatea lor în temeiul art. 36/3) din Legea nr. 18/1991.
Valoarea terenului a fost stabilită cu raportul de expertiză - și în mod temeinic și legal instanța de fond a dispus ieșirea din indiviziune prin formarea și atribuirea loturilor.
Pentru motivele de casare formulate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea încheierii și sentinței instanței de fond.
Prin recursul său, intervenientul a solicitat admiterea recursului pentru temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, casarea hotărârii recurate conform art. 312 alin. 3 teza mediană Cod procedură civilă, privitoare la necesitatea administrării de probe noi.
Intervenientul solicită reformarea încheierii interlocutorii a instanței de fond din 16 iunie 2005, precum și a încheierii de admitere în principiu a cererii de partaj din 18 octombrie 2005, prin confirmarea calității de moștenitor a intervenientului recurent, precum și introducerea în termen a cererii în raport succesoral - toate acestea în contextul devoluțiunii succesorale a defunctei, cu distribuția moștenirii conform regimului juridic legal.
De asemenea, a cerut dispunerea și administrarea unui nou raport de expertiză imobiliară, în casare cu reținere, reformarea loturilor asupra construcțiilor succesorale, în succesiunea succesivă a defuncților și, cu respectarea actualelor folosințe și omologarea cererii de partaj imobiliar succesoral, cu obligarea intimaților la cheltuieli de judecată, în toate ciclurile procesuale.
În motivarea recursului s-a mai arătat că, chestiunea prescripției dreptului la opțiune succesorală, astfel cum a fost excepționată, din oficiu sau prin atitudinea procesuală a intimatei de ord. 2, comportă o dublă accepție, ce trebuie irevocabil lămurită de către instanța de recurs din perspectiva art. 700 alin. 1 Cod civil: opțiunea pozitivă sau negativă asupra succesiunii date și a art. 3 și următoarele din Decretul nr. 167/1958, referitor la exercițiul în termenul legal al cererii de raport succesoral de către moștenitorul iar nu succesibilul reclamant/intervenient.
Încercând un "numitor comun" al celor din urmă trei casări cu trimitere, intervenientul a observat că dispoziția expresă în controlul judiciar, de "evocare a succesiunii omise în precedent, a defunctei, chestiune rămasă omisă în actualul ciclu procesual, contrar art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, nepermis a fi ignorat de către instanța trimisă, instanța de fond.
Instanța de fond, în soluționarea propriei excepții de neacceptare în termen a succesiunii, o admite sub "impresia" temeiului și motivării cererii de intervenție în interes propriu, act procedural infirmat de cea dintâi dintre casările menționate mai sus, deci, din punct de vedere procesual, un act inexistent, neproducător de efecte juridice procesuale, dar ca formă și conținut juridic.
Instanța de fond, ca și cea a căii devolutive de atac interpretează total eronat actul/faptul juridic dedus judecății, ceea ce realizează, deopotrivă, aplicarea art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Esențial, în spiritul tratamentului juridic conferit de Codul civil, opțiunii succesorale este voința internă devenită manifestă, în scopul producerii unor anume consecințe juridice, pe care legiuitorul o califică drept inechivocă.
Este o vădită eroare să se interpreteze că scopul cererii de intervenție (în forma inițială) a fost protecția unui drept de folosință nud, într-o prezentare locativă.
Adăugând că după deschiderea succesiunii, intervenientul a adus reparații corpului de casă avut în posesie, împreună cu defuncta, astfel de manifestări nu pot fi calificate drept "de conservare" ci de acceptare tacită a unei succesiuni care îi transmite dreptul de proprietate cu acest titlu.
Însăși intimații au recunoscut calitatea de erede a intervenientului, ab inițio, ceea ce conform art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 determină întreruperea cursului prescripției, împrejurare care, unită cu starea de minoritate a intervenientului și data introducerii cererii de intervenție inițială ar fi trebuit să conducă la respingerea excepției de neacceptare a succesiunii, pentru că actele voluntare, manifeste menționate nu au o altă natură juridică decât cea de acceptare a succesiunii iar nu de conservare a unei folosințe nedefinite.
La rândul lor, ceilalți intimați interesați în argumentarea cotei succesorale, susțin excepția, dar fără o fundamentare reală, juridică.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurent raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea urmează a respinge recursurile formulate de în calitate de intervenient și de succesor al pârâtului și cel formulat de pârâta și a admite recursurile introduse de reclamanta și pârâta.
Astfel, recursului lui - în calitate de intervenient - (ca de altfel, și apelul acestuia) privește două aspecte ale aceleași probleme: greșita admitere a excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală: 1) din perspectiva textelor legale care reglementează această instituție și 2) din perspectiva greșitei aplicări a principiuluinon reformatio in peius.
Cercetarea deciziei recurate duce la concluzia că instanța de apel a verificat minuțios lucrările dosarului raportat la criticile invocate de intervenient și, printr-o justă interpretare a dispozițiilor legale incidente, a dat o dezlegare corectă a problemei privind calitatea de moștenitor a intervenientului al defunctei.
Curtea observă că instanța de apel - după ce a constatat că nu se găsește în fața unui act de acceptare expresă a succesiunii lui - a stabilit, în urma unei analize ce dovedește o foarte bună cunoaștere a prevederilor legale și o aplicare justă la situația de fapt ce reiese din probele administrate în cauză, că nu există nici situația unui act de acceptare tacită a moștenirii.
În continuarea raționamentului expus pe larg de tribunal, curtea arată că acceptarea tacită presupune constatarea unei singure condiții cu caractersine qua non: existența unui act/fapt, deasupra oricărui echivoc, al posibilului moștenitor legal din care să reiasă voința succesibilului de a accepta moștenirea.
Lipsa echivocității actului de acceptare tacită se referă la constatarea de către instanță a situației că actul pretins de acceptare nu putea fi făcut decât în calitate de erede (art. 689 Cod civil), astfel că, ori de câte ori nu există certitudine asupra calității în care succesibilul a acționat, nu poate fi vorba de acceptare tacită a moștenirii.
Dintre multitudinea de forme în care se poate manifesta voința de acceptare tacită a moștenirii (fapte materiale, acte de dispoziție, acțiuni în justiție sau acte de administrare definitivă - legea excluzând din această sferă actele de conservare și de administrare provizorie), intervenientul a pretins că, în intenția sa de a-și însuși calitatea de moștenitor, a locuit în imobilul ce făcea parte din masa succesorală, a folosit bunurile mobile aflate în locuință și, respectiv, a efectuat lucrări de reparații la camerele pe care le ocupa.
Acestor acte materiale de folosire a bunurilor succesorale le lipsește caracterul neechivoc cerut indirect, dar în mod indubitabil, de art. 685 Cod civil, care uzitează termeni precum: "a face un act decât în calitate de erede" și "lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare".
- imposibilitatea stabilirii cu exactitate a calității în care succesibilul a efectuat actele materiale - există de fiecare dată atunci când actul de folosire putea fi făcut și în temeiul unei calități pe care pretinsul moștenitor o avea încă dinaintea deschiderii moștenirii.
Este și cazul intervenientului, care, încă dinaintea decesului lui a folosit o parte din construcție; or, rațiunea care a stat la baza tolerării intervenientului încă de la mutarea sa în casă (relație de rudenie) au subzistat și după decesul bunicii lui; de asemenea, reparațiile la camerele ocupare (și nu la restul imobilului) au fost făcute pentru îmbunătățirea propriilor condiții locative și nu în virtutea unui comportament de proprietar, calitate pe care intervenientul ar fi dobândit-o în urma acceptării succesiunii.
Curtea, asemenea tribunalului, consideră că neacceptarea succesiunii de către intervenient reiese din comportamentul procesual al intervenientului în cauza de față, care a înțeles să intervină doar pentru partajarea dreptului său de folosință.
Or, cum de la data formulării acestei cereri (primită de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 997/1991 la data de 9.12.1991) intervenientul cunoștea că intervine într-o cauză în care se dezbate moștenirea lui și care sunt succesorii acesteia și nu a invocat și calitatea sa de comoștenitor, era imposibil ca la data folosirii bunului sau a reparațiilor - prin ipoteză anterioare - să fi avut această calitate.
Abia la 12.03.1996 (fila 23 dosar nr. 14688/1995 al Judecătoriei Constanța ) "depune o cerere de intervenție modificată", care însă nu se regăsește în dosarul menționat, între filele 19 și 21, existând două documente nenumerotate, iar filele 1-19 au alt conținut; intervenția este admisă în principiu la 25.04.1996 - fila 25 dosar nr. 14688/1995 -, iar în susținerea ei, reprezentantului lui a afirmat calitatea de moștenitor ca descendent al bunicii (cererea se găsește la filele 7-8 din dosar nr. 2373/1198 al Tribunalului Constanța ).
Or, abia prin această modificare a intervenției inițiale - produsă la 12.03.1996 - și, de data aceasta printr-o acțiune în justiție, se afirmă neîndoielnic însușirea calității de moștenitor, căci intentarea unei astfel de acțiuni succesorale, chiar dacă în cadrul unui proces deja început, valorează acceptare indiferent de soarta ei: respingere, anulare, chiar și renunțare.
De aceea, data de 12.03.1996 constituie momentul în care intervenientul a acționat în calitate de erede al lui.
Deoarece și acceptarea tacită este supusă termenului de prescripție prevăzut de art. 700 Cod civil, cum succesiunea lui s-a deschis la decesul acesteia (intervenit la 6.03.1988), iar intervenientul a acceptat moștenirea lăsată de aceasta abia la 12.03.1996, rezultă că termenul de 6 luni prevăzut de lege a fost cu mult depășit.
Referitor la cel de-al doilea argument invocat de intervenient în susținerea greșitei soluționări a excepției dreptului de acceptare opțiune succesoral - aplicarea principiuluinon reformatio in pejus -, curtea constată că tribunalul a dat o dezlegare corectă și acestei probleme.
Regula neagravării situației în propria cale de atac - justificată de rațiuni superioare legate de încurajarea părților de a contesta hotărârile pe care le consideră greșite - se aplică, așa cum pretinde și intervenientul, în orice cadru procesual creat după admiterea căii de atac promovate de parte - deci inclusiv după casarea/desființarea cu trimitere, obligând atât instanțele de fond cât cele de control judiciar, învestite cu soluționarea cauzei după calea de atac admisă.
Pentru reținerea incidenței acestei reguli procesuale trebuie ca instanțele să se găsească doar în fața căii de atac a uneia dintre părți sau doar apelul/recursul acesteia să fie găsit întemeiat.
Ori de câte ori instanța admite mai multe căi de atac (deci atât al părții care are interes să invoce principiulnon reformatio in pejus, cât și a uneia cu interes contrar), nu se poate vorbi de agravarea de către instanță a situației celui care a apelat/recurat hotărârea căci aceasta este doar o consecință a admiterii (și) a celeilalte căi de atac.
Și intervenientul s-a găsit în aceeași ipostază, după admiterea în principiu a cererii sale de intervenție, căci soluția pronunțată în urma acestei solicitări - sentința civilă nr. 287/05.04.2008 a fost apelată de el și de reclamanta.
Pe lângă aceste considerente ale curții, sunt pertinente și rațiunile tribunalului, care a apreciat ca inaplicabilă regula tocmai datorită caracterului provizoriu al încheierii de admitere în principiu a intervenției lui.
Astfel, în mod corect, s-a considerat că încheierea de admitere în principiu nu are nicio influență asupra fondului dreptului ce constituie obiectul intervenției: instanța verifică doar termenul în care se poate face o astfel de cerere, legătura cu acțiunea principală, interesul (ca și condiție generală a acțiunii în justiție) și admisibilitatea (în anumite tipuri de acțiuni).
Or, după cum reiese din acestea, sub nicio formă în etapa admisibilității în principiu, instanța nu poate verifica temeinicia dreptului pretins de intervenient - care este rezultatul aprecierii probelor - ci doar permite un cadru procesual în care intervenientul să se manifeste asemenea părților din procesul în care intervine.
Față de acestea, recursul intervenientului apare ca nefondat și va fi respins ca atare.
În recursul lor, pârâții și critică decizia pronunțată de instanța de apel pentru două motive: neincluderea în masa partajabilă a locului de veci din Cimitirul Central C și faptul că o anumită suprafață de teren nu se găsea în proprietatea lui, ci aparținea moștenitorilor lui (motiv de recurs comun cu cel al reclamantei ).
Referitor la prima critică, curtea o consideră neîntemeiată, având în vedere că în patrimoniul succesoral pot exista, la data deschiderii moștenirii, diferite bunuri care nu sunt supuse partajului.
Obiectul împărțelii succesorale îl constituie, în principiu, numai bunurile asupra cărora poartă drepturile reale ale defunctului transmise moștenitorilor, și nu toate drepturile și obligațiile defunctului cu caracter patrimonial.
Vor exista deci drepturi reale asupra bunurilor din patrimoniul succesoral care vor fi dobândite în stare de indiviziune, căci prin natura sau destinația lor nu pot fi împărțite. Între bunurile care există în patrimoniul succesoral nesupuse partajului se numără și amintirile de familie (portrete, decorații, diplome, fotografii, etc.) sau dreptul real de folosință asupra locurilor de înmormântare și lucrărilor funerare.
Tocmai pentru că înglobează preponderent o valoare sentimentală - fiind locul de odihnă veșnică a rudelor apropiate (poate chiar autorii părților despre a căror succesiune este vorba) și cuprinzând lucrări menite să amintească urmașilor de persoana dispărută - și mai puțin o valoare patrimonială, dreptul real de folosință asupra locurilor de veci nu poate fi împărțit (bunul fiind într-o situație contrară celei invocate de recurenți "partajabil în natură").
Referitor la motivul de recurs invocat de, curtea îl constată întemeiat având în vedere conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6616/21.07.1977 la notariatul de Stat
Conform acestui act (aflat la fila 30 dosarului nr. 1499/1992 al Tribunalului Constanța ) a vândut fiului cota de 5/8 din imobilul situat în C,-; vânzătorul a dobândit cota pe care a înstrăinat-o prin cumularea cotei de deținută cu titlu de coproprietate împreună cu defunctul soț, cu cota de 1/8 din bun dobândită în calitate de soție supraviețuitoare, conform certificatului de moștenitor nr. 255/1956 emis de Notariatul de Stat C; restul de din moștenire (adică din bunul format din construcție și teren în suprafață de 294.) a revenit în cote egale fiilor, și, care, deci, erau proprietari asupra 7/8 fiecare din teren și construcție (fila 15, dosar nr. 5194/1991 al Judecătoriei Constanța ).
Revenind la actul de vânzare-cumpărare nr. 6616/1977, având în vedere că acesta a fost încheiat sub imperiul Legii nr. 58/1974, în conținutul său s-a stipulat incidența prevederilor art. 30 din acest act normativ, în baza căruia terenul aferent construcției înstrăinate - în suprafață de 180. - a trecut în proprietatea statului, precum și situația că, cumpărătorul dobândește asupra acestui teren un drept de folosință pe durata existenței construcțiilor.
Reiese de aici că succesiunea lăsată de era alcătuită din cota de 6/8 din construcție (5/8 dobândită prin cumpărare și 1/8 în calitate de moștenitor al lui ), proprietar asupra 1/8 din teren (dobândit tot în calitate de moștenitor) și drept de folosință asupra 5/8 din teren; indiviziunea creată în urma morții lui se completează cu cotele de 1/8 din întregul imobil (teren și construcție deținute de și (în calitate de moștenitor a lui ).
Situația că cel despre a cărui moștenire este vorba avea în patrimoniu doar dreptul de folosință asupra 5/8 din teren, nu este însă suficientă a conduce la desființarea încheierii de admitere în principiu pronunțate de Judecătoria Constanța la 18.10.2005.
Astfel, cererea care a stat la baza tuturor procedurilor din prezentul dosar - solicitarea de ieșire din indiviziune formulată de - a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 19.03.1991. În acea epocă, Legea nr. 18/19 februarie 1991 abia intrase în vigoare, astfel încât date fiind cunoscuta atmosferă de puternice frământări sociale și politice, dar și ample încercări de transformare a statului totalitar într-unul democratic, circuitul juridic și certitudinea raportului juridic au fost influențate serios.
În aceste circumstanțe și în contextul temporal foarte apropiat al introducerii acțiunii de partaj raportat la data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 18/1991, moștenitorii lui (decedat la data de 6 ianuarie 1989) nu au putut valorifica calea deschisă de art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 înaintea declanșării litigiului: calea naturală - și posibilă în lipsa unui conflict între părți - ar fi fost ca pe numele tuturor să se emită un ordin al prefectului, care să constituie actul recognitiv al dreptului de proprietate pentru 5/8 din terenul situat în C,-.
Aceasta, deoarece conform art. 36 alin. 3 din legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor, urmând ca atribuirea în proprietate a acestor terenuri să se facă, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor (alin. 6).
Or, tocmai declanșarea procesului oprește - pe toată durata acestuia - inițierea procedurilor administrative ce ar fi avut ca finalitate recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului, deși acestea au strict caracter formal, de aplicare a unui drept conferit de lege, dar care nu exista până la emiterea actului administrativ.
Împrejurarea descrisă, însă, nu împiedică includerea - cu titlu de drept de proprietate - a cotei de 5/8 din teren în masa partajabilă, având în vedere caracterul pur formal al ordinului prefectului care conduce la recunoașterea dreptului de proprietate în patrimoniul deținătorului construcției fără niciun cost suplimentar și situația că, fiind vorba de o indiviziune, drepturile coproprietarilor se regăsesc în fiecare particulă a bunurilor ce compun moștenirea, urmând ca drepturile exclusive să fie stabilite doar prin împărțeală.
În fine, puternice considerente de echitate bazate pe situația că o încheiere de admitere în principiu pronunțată de o instanță competentă a putut fi pronunțată abia după aproape 15 ani de la deschiderea procesului, precum și faptul că preluarea terenului de către stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 a fost recunoscută de lege drept una abuzivă, care nu era de natură a crea în favoarea acestuia un titlu valabil care să-i permită să reclame un drept ce i-ar conferi calitatea de coproprietar, obligă curtea să considere, contrar evidenței rezultând din contractul de vânzare-cumpărare nr. 6616/1977, că avea în patrimoniu cota de 6/8 din construcție și teren.
Față de această situație, având în vedere criticile de nelegalitate exprimate de și, curtea va admite recursurile promovate de aceste părți și va modifica decizia recurată, în sensul că vor fi respinse apelurile formulate împotriva încheierii de admitere în principiu din 18.10.2005 privind compunerea mesei succesorale.
Cum apelurile lui și priveau - în parte - tot alcătuirea moștenirii (excluderea suprafeței considerată în folosință), modificarea deciziei apelate va cuprinde și respingerea apelurilor promovate de aceste părți.
Apelul introdus de, care critica modalitatea de ieșire din indiviziune, apare ca întemeiat și trebuia admis de tribunal, într-o modalitate care se circumscrie condițiilor constatate de curte, create de moartea unuia dintre coindivizari în timpul judecății.
Conform cotelor stabilite prin încheierea din 18.10.2005 (necontestate de niciuna dintre părți, deși instanțele s-au găsit în fața situației concursului soțul dintr-o căsătorie subsecventă cu copilul dintr-o căsătorie anterioară), reclamanta și pârâta dețin fiecare câte o cotă de 3/8 din bun, o cotă de 1/8 din imobil aparținând lui și (prin retransmitere în final lui ).
Reclamanta folosește o parte din imobil încă din anul 1973, toate celelalte părți având locuințe la alte adrese (chiar și în alt oraș - pârâta ).
Curtea consideră că, în mod greșit, tribunalul, menținând soluția de formare a două loturi, dintre care unul a fost atribuit - în indiviziune pârâților -, a dat o interpretare eronată prevederilor art.6739Cod pr. civilă, acordând o importanță nejustificată situației că pârâții s-ar fi declarat de acord cu privire la primirea unui lot în indiviziune.
Conform textului în cauză, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari înainte de a cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Sunt reglementate astfel un set de criterii facultative cu caracter orientativ, prevăzute în mod nelimitativ (de unde și prevederea finală "sau altele asemenea") a căror aplicare instanța trebuie să o facă circumstanțiat ("după caz") prin raportare la datele concrete ale fiecărei spețe, fără a se putea considera că se instituie o ordine de preferință obligatorie pentru instanță.
De aceea, cu excepția criteriului "acordului părților" (căreia în mod firesc, instanța trebuie să-i dea curs stabilind o partajare care satisface, în mod deplin, voința părților), instanța va avea în vedere nu doar unul, ci un complex de criterii, astfel încât dacă nu se reușește împăcarea intereselor contradictorii inerente oricărui proces, măcar, prin soluția adoptată, să se producă minimul de prejudicii.
Astfel, deși inițial părțile între care s-a pornit procesul au fost de acord cu o partajare a locuinței care să respecte folosința coindivizarilor, după decesul lui, acest acord nu mai avea nicio consecință din punct de vedere al loturilor; situate se impune cu atât mai mult cu cât pârâta nu a locuit niciodată în casa care face obiectul masei succesorale.
Astfel, dacă criteriul folosinței bunului nu își găsea justificare nici măcar în timpul vieții pârâților inițiali, cu atât mai puțin după intervenția în proces a lui (ca moștenitor al pârâtului ) - care, nici el, nu au folosit niciodată partea din construcție solicitatăîn apel- nu justifică o reconfigurare a loturilor întemeiate exclusiv pe această împrejurare.
Reiese deci că, având în vedere cotele majoritare ale reclamantei și pârâtei, precum și decesul pârâtului, este firesc ca părțile cu drept mai mare să primească în natură câte un lot, urmând ca ceilalți coindivizari să fie despăgubiți cu o sultă.
Imobilul - teren în suprafață de 289. și construcție - a fost identificat și evaluat de un expert în fața Judecătoriei Constanța, propunând două variante de lotizare. Dintre acestea, curtea consideră că varianta a II-a se adaptează mai bine raporturilor dintre părți, având în vedere că includerea camerei nr. 7 în lotul căzut lui a constituit motiv de obiecțiuni din partea pârâților și, ale căror argumente apar justificate: camera 7 comunică cu camera 8 ce alcătuiește celălalt lot, iar fereastra camerei 7 are deschidere la camera 9 ce constituie a doua intrare în locuință (camerele 7-10 putând fi considerate și un corp de casă independent).
Verificând lucrarea expertului, curtea observă că întreg imobilul a fost evaluat la suma de 249.930 lei, din care lotul I alcătuit din camerele 1-6 și teren în suprafață de 110,67. în valoare de 97,210 lei iar lotul II compus din camerele 7-15 și teren în suprafață de 183,33. valorează 156.720 lei.
Curtea urmează a valorifica această propunere, considerând că se încadrează mai bine în criteriile prevăzute de art. 67310Cod procedură civilă, în special cel pentru folosința exercitată de reclamanta.
În loturile ce revin fiecărei părți - având în vedere că proprietatea se întinde asupra a 114. teren (ceilalți 180. fiind preluați de stat - prin decizia nr. 491 din 25 august 1977 - fila 192 dosar nr. 16784/2002 al Judecătoriei Constanța ), în considerarea egalității de drepturi, precum și a situației că aceste drepturi se întind asupra fiecărei părți din bunurile ce constituie masa de împărțit - va intra câte o suprafață de 57. cu titlu de proprietate, iar restul până la întinderea măsurată de expert fiind teren ce conferă vocația certă către recunoașterea dreptului de proprietate.
Astfel, având stabilit în mod irevocabil dreptul de proprietate asupra construcțiilor, precum și suprafața de teren aferentă acestora, fiecare dintre părți va avea deschisă calea procedurilor administrative prevăzute de art. 36 alin. 3 din legea nr. 18/1991, care fără niciun cost care să afecteze valoarea stabilită prin expertiză, va duce la recunoașterea dreptului de proprietate (titlu de proprietate) de 126,33. pârâta și 56,3. reclamanta.
Având în vedere cotele de 3/8 din imobil cuvenite lui și, prin raportare la valoarea bunului, rezultă că acestora le corespunde o valoare de 92.922 lei; pentru pârâtul (ca moștenitor al lui ) și pârâta, cota de 1/8 valorează 31.896 lei; aceasta deoarece acești pârâți au o cotă de 1/8 din terenul în proprietate de 114. evaluat de expert la 160. la un curs de 3,46 lei/euro, deci 21.036 lei valoare teren; se adaugă cota de 1/8 din construcții prețuite de expert la 86.880 lei, rezultând o valoare de 10.860 lei ce corespunde cotei.
Față de acestea, pentru despăgubirea persoanelor care nu au primit bunuri în natură și pentru situația că au primit loturi mai mari valoric decât cota lor ereditară,
Având în vedere situația că sentința apelată conține și alte dispoziții care, fie nu au fost atacate (stabilirea pasivului succesiunii, respingerea acțiunii în constatare a reclamantei și respingerea cererii reconvenționale a pârâtului ), curtea va menține aceste prevederi ale sentinței civile nr. 1417/05.10.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de, domiciliat în C,-, județul C în calitate de intervenient și de pârât, succesor al defunctului și de pârâta, domiciliată în C,-,.5B,.B,.9,.82, împotriva deciziei civile nr. 611/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-.
Admite recursurile declarate de reclamanta, domiciliată în C,-, județul C și de pârâta, domiciliată în C,- și cu domiciliul procesual ales în C,-, -.39, împotriva deciziei civile nr. 611/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-
Modifică decizia recurată astfel:
Respinge apelurile declarate împotriva încheierii de admitere în principiu din 18.10.2005.
Respinge apelurile declarate de și - ca succesor al defunctului - împotriva sentinței nr. 1417 din 9 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Constanța.
Admite apelul formulat de împotriva sentinței 1417/2007.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că atribuie pârâtei lotul II varianta II din expertiza (filele 166-178 dosar nr- al Judecătoriei Constanța ), lot în valoare de 152.720 lei.
Terenul în suprafață de 183,33. ce intră în componența lotului II este format din 57. în proprietate și 126,33. în folosință.
Terenul în suprafață de 110,67. ce intră în componența lotului I, atribuit reclamantei, este format din 57. în proprietate și 53,6. în folosință.
Obligă pârâta la plata unei sulte de 31.896 lei către pârâta și la 27.608 lei către pârâtul.
Obligă reclamanta la plata unei sulte de 4.288 lei către pârâtul.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - -
pt. Grefier
- -
aflată în concediu medical
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef secție,
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. rec. jud. /15.01.2010
gref.
4 ex./10.02.2010
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
