Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 353/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.353
Ședința publică din data de: 25.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Silvia Pană
JUDECĂTOR 3: Antonela
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul reclamant G împotriva deciziei civile nr. 1674A/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.06.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 18.06.2009 și 25.06.2009când în aceeași compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buftea sub nr. 1575/94/21.02.2008, reclamantul Gac hemat în judecată pârâtul, în calitate de legatar universal al numitei, solicitând instanței ca hotărârea ce se va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor imobile cuprinse în certificatele de moștenitor nr. 204/11.09.2003 și nr. 205/11.09.2003, respectiv asupra suprafeței de 59.965 mp teren situat în extravilanul comunei, județul I, conform Titlului de proprietate nr. 36993/29.07.1997.
Prin sentința civilă nr. 1949/11.04.2008, Judecătoria Bufteaa admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a respins cererea formulată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că, la data de 29.07.1997, a fost emis, de către Comisia județeană I pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Titlul de proprietate 36993/29.07.1997, pe numele defunctului, pentru suprafața de 6 ha și 1800 mp situată în satul Greci, comuna, județul
Conform Certificatului de moștenitor nr. 204/11.09.2003 a fost dezbătută succesiunea defunctului, decedat la data de 07.03.1993, de pe urma căruia au rămas cota de 1/2 din terenul intravilan de 1835 mp și terenul extravilan în suprafață de 59965 mp cuprinse în titlul de proprietate nr. 36993/29.07.1997, iar ca moștenitori:, în calitate de fiică, cu o cotă de 1/3, în calitate de fiu, cu o cotă de 1/3 și, în calitate de nepoată de fiică predecedată, cu o cotă de 1/3 din masa succesorală.
Se mai menționează în certificatul de moștenitor că restul cotei de 1/2 din terenul intravilan în suprafață de 1835 mp și casa cu anexele gospodărești, a fost înstrăinată numitului și soției acestuia,.
Conform Certificatului de moștenitor nr. 205/11.09.2003 a fost dezbătută succesiunea defunctului, decedat la data de 16.02.2002, de pe urma căruia au rămas cota de 5/12 din terenul intravilan în suprafață de 1835 mp și casa cu anexele gospodărești și cota de 1/3 din terenul extravilan in suprafață de 59.965 mp cuprinse în titlul de proprietate nr. 36993/29.07.1997, iar ca moștenitori:, în calitate de soră, cu o cotă de 1/4 și, în calitate de nepoată de soră predecedată, cu o cotă de 3/4 din masa succesorală.
Din analiza celor două certificate de moștenitor instanța a reținut, deci, că au calitatea de coindivizari:, care a instituit ca legatar universal prin testamentul autentificat sub nr.943/2004 pe pârâtul, cu o cota de 5/12 din moștenire, și, cu o cotă de 7/12 din moștenire.
Reclamantul G pretinde că a dobândit calitatea de coindivizar prin Procura specială autentificată sub nr. 1548/14.03.2005 de BNP, dată de moștenitoarea către G, prin care acesta din urmă este împuternicit să vândă reclamantului cota de 1/3 și cota de 3/4 din drepturile succesorale ale acesteia, arătate în cele două certificate de moștenitor.
Instanța a considerat că procura specială, prin care un coindivizar a împuternicit un mandatar să înstrăineze unui terț o cotă determinată de drept succesoral nu este de natură să justifice calitatea terțului de coindivizar, chiar dacă s-a menționat în cadrul procurii că prețul a fost plătit, deoarece procura nu reprezintă un act translativ de proprietate, ci este un înscris prin care se aduc la cunoștință terților limitele și puterile mandatarului.
Altfel spus, procura este un act juridic unilateral, care produce efecte juridice numai între mandant și mandatar, până la momentul încheierii actului juridic stipulat în înscrisul numit procură, nefiind de natură să creeze efecte față de alte persoane.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul G, cererea sa fiind înregistrată sub nr. unic - pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
În motivarea întemeiată pe art. 304 pct. 8.pr.civ. a arătat că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, instanța nu a avut în vedere că reclamantul a exercitat prezenta acțiune în calitate de cesionar al drepturilor vânzătoarei, în temeiul Procurii speciale autentificate sub nr. 1548/14.03.2005 de BNP " ".
A susținut apelantul reclamant că în mod greșit instanța fondului a calificat natura juridică a acestei procuri ca fiind doar "un înscris prin care se aduce la cunoștința terților limitele și puterile mandatarului", deoarece - în realitate - acest înscris, denumit generic "Procură specială", are o natură juridică mixtă, îmbrăcând atât forma unei vânzări privind moștenirea ce a făcut obiectul celor două certificate de moștenitor nr. 204/2003 și nr. 205/2003, cât și forma unui contract de mandat.
Astfel, având în vedere că declară în cuprinsul înscrisului denumit "procură specială" că a primit cu ocazia încheierii înscrisului "prețul cotelor de 1/3 și %" de 75.000.000 lei, de la reclamantul G, de la care nu mai are nici un fel de pretenții, erau aplicabile dispozițiile art. 1399 -1401.civ.
Actul juridic concret încheiat având toate elementele unui contract de mandat la care se adaugă și elementele caracteristice vânzării de drepturi succesorale, este cât se poate de clar că s-a creat un raport juridic direct între mandant și cumpărătorul drepturilor succesorale pentru care s-au conferit puteri speciale mandatarului.
De altfel pentru existența valabilă a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale este suficient să se fi stabilit câtimea acestor drepturi precum și să se fi determinat prețul drepturilor și să se fi efectuat plata acestui preț, potrivit art. 1294-1295.civ. Or, toate aceste condiții erau îndeplinite în cauză.
Respingând în aceste condiții acțiunea pentru lipsa de calitate procesuală activă (de coindivizar) a reclamantului, instanța a pronunțat deci o hotărâre cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9.pr.civ).
La data de 17.10.2008, a formulat întâmpinare, prin care solicita respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Prin decizia civilă nr. 1674/A/9.12.2007, Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul G, împotriva sentinței civile nr. 1949/11.04.2008 pronunțată de Judecătoria Buftea în contradictoriu cu intimatul pârât.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că instanța nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece procura specială autentificată sub nr. 1548/14.03.2005 a fost emisă în vederea efectuării de către numitul G, în numele coindivizarei mandante, a vânzării către reclamantul Gac otei indivize de 1/3 din bunurile trecute în Certificatul de moștenitor nr. 204/11.09.2003 și a cotei indivize de 3/4 din bunurile descrise în Certificatul de moștenitor nr. 205/11.09.2003 și în nici un caz mandanta nu a transmis calitatea sa de coindivizar direct către reclamant și nici nu l-a împuternicit pe acesta să ceară în numele ei ieșirea din indiviziune asupra acestor bunuri.
Referirea la încasarea "prețului" și acordul dat în prealabil pentru intabularea dreptului de proprietate, cuprinse în procură, nu sunt de natură a conduce la concluzia că acest act cuprinde deja vânzarea cotei indivize din bunuri sau o cesiune de drepturi succesorale, așa cum afirmă apelantul reclamant.
Această procură poate fi considerată ca fiind un act complex, întrucât cuprinde, în afară de mandatul propriu-zis, și o declarație în formă autentică, în sensul că mandanta a încasat de la reclamant o sumă de bani cu titlul de preț pentru vânzarea ce urma să se încheie, însă această declarație poate constitui un început de dovadă scrisă pentru existența unei promisiuni de vânzare-cumpărare între mandantă și reclamant, dar nu este de natură prin ea însăși să confere acestuia calitate procesuală activă într-un proces de ieșire din indiviziune, câtă vreme la acest moment reclamantul nu are în patrimoniu o cotă indiviză din bunurile ce se cere a fi împărțite.
Pentru existența valabilă a contractului de vânzare - cumpărare invocat de apelantul reclamant, având în vedere că procura a fost dată pentru cotele indivize din bunurile succesorale, care sunt terenuri, nu este suficient să se fi convenit asupra obiectului vânzării și asupra prețului (sau chiar să se fi încasat acest preț), potrivit art. 1294-1295.civ. așa cum arată apelantul, ci consimțământul părților contractante trebuie să îmbrace - sub sancțiunea nulității absolute prevăzute de art.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005 - forma autentică.
În ceea ce privește a doua critică, întemeiată pe art. 304 pct. 9.pr.civ. tribunalul a apreciat că reclamantul a înțeles să invoce formal, ca motiv de apel, încălcarea sau greșita aplicare a legii, însă în dezvoltarea acestui motiv a reiterat argumentele privind natura juridică a actului denumit "procură specială", susținând neîntemeiat, că a dobândit deja dreptul de proprietate asupra unei cote părți indivize din bunurile succesorale, ignorând aspectul esențial că un act de vânzare - cumpărare este un contract sinalagmatic, încheiat pe baza acordului de voință al părților, iar apelantul - reclamant nu este parte semnatară al "actului juridic complex" despre care afirmă că face chiar dovada transmiterii dreptului de proprietate.
Reclamantul Gaf ormulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1674/A/11.04.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă și împotriva Sentinței civile nr. 1949/11.04.2008 pronunțată de Judecătoria Buftea, ambele în dosarul nr-, prin care cele două instanțe au respins acțiunea și respectiv apelul p care l-a formulat în contradictoriu cu, ca nefondate, criticând, în esență, următoarele:
. rt. 304 pct. 8.pr.civ. stabilesc că - "instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia."
În mod greșit instanța fondului a calificat natura juridică a procurii speciale ca fiind "un înscris prin care se aduce la cunoștința terților limitele și puterile mandatarului", deoarece această procură specială are o natură juridică mixtă, ea îmbrăcând atât forma unei vânzări privind moștenirea ce a făcut obiectul celor două certificate de moștenitor - nr. 204/2003 și nr. 205/2003, cât și forma unui contract de mandat.
A arătat recurentul că ne aflăm în prezența unei vânzări (cesiuni) privind o cotă parte indiviză dintr-o moștenire, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 1399-1401 Cod procedură civilă, în calitate de titular al unui drept succesoral, înstrăinând cu titlu oneros o cotă indiviză unei alte persoane, în speță reclamantului.
Pe de altă parte consideră recurentul că nu poate fi reținută ca fiind corectă argumentarea instanței din considerentele hotărârii potrivit cu care "procura specială, prin care un coindivizar împuternicește pe un mandatar să înstrăineze o cotă determinată din drepturile succesorale nu este de natură să justifice calitate de coindivizar chiar dacă s-a prevăzut în cadrul procurii că prețul a fost plătit".
Un prim argument îl constituie doctrina și literatura juridică potrivit cu care "întrucât mandatarul este reprezentantul mandantului, contractul de mandat produce efecte nu numai între părți (mandant și mandatar) dar și în privința terțului cu care se încheie actul juridic ce formează obiectul mandatului", iar pe de altă parte decurge din natura mixtă a actului juridic concret încheiat, acesta având toate elementele unui contract de mandat la care se adaugă și elementele caracteristice vânzării de drepturi succesorale, potrivit art. 1399-1401 Cod civil.
Susține recurentul că în cuprinsul procurii speciale este prevăzut în mod expres că mandatara a încasat personal prețul convenit al drepturilor sale succesorale de la "domnul G" nu de la mandatar sau de la alte persoane și în aceste condiții s-a creat un raport juridic direct între mandant și cumpărătorul drepturilor succesorale pentru care s-au conferit puteri speciale mandatarului.
De altfel pentru existența valabilă a contractului de vânzare cumpărare de drepturi succesorale este suficient să se fi stabilit câtimea acestor drepturi precum și să se fi determinat prețul drepturilor și să se fi efectuat plata acestui preț, iar toate aceste condiții sunt îndeplinite în actul juridic denumit generic "procură specială".
Concluzionând se poate reține că eroarea instanțelor constă în aceea că instanțele nu au calificat corect natura juridică a înscrisului denumit generic "Procură specială", calificarea corectă fiind aceea a unei naturi juridice mixte de vânzare de drepturi succesorale și de contract de mandat și nu doar de contract de mandat și că, atâta timp cât recurentul a predat mandantei suma de 70.000.000 lei cu titlu de preț, are cel puțin calitatea de creditor al acesteia.
Recurentul a criticat decizia instanței de apel și din perspectiva art. 304 pct. 9.pr.civ. arătând, că actul juridic denumit "Procură specială" nu este doar un simplu contract de mandat, ci un act juridic complex, care pe lângă natura unui contract de mandat are și toate elementele necesare unei vânzări de drepturi succesorale, fiind finalizat prin predarea și respectiv primirea prețului convenit, astfel că apare ca inexactă aprecierea instanței de fond cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantului, în condițiile în care creditorului i se recunoaște dreptul de a acționa în numele debitorului său pentru valorificarea unui drept ce aparține debitorului.
La data de 03.06.2009, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență faptul că apelantul dă interpretare eronată și ambiguă unui înscris, calificat în mod corect de către instanță ca fiind o procură specială prin care un coindivizar împuternicește pe un mandatar să înstrăineze unui terț o cotă determinată din drepturile succesorale, nu este de natură să justifice calitatea terțului de coindivizar, deoarece procura nu reprezintă act translativ de proprietate.
Pentru existența valabilă a contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că procura a fost dată pentru cotele indivize din bunurile succesorale care sunt terenuri agricole extravilane (așa cum rezultă în mod clar din înscrisurile de pe verso-ul titlului de proprietate), sunt incidente dispozițiile art. 2 din titlul X al Legii nr. 247/2005 și anume, consimțământul părților contractante trebuie să îmbrace forma autentică, sub sancțiunea nulității.
Pentru dobândirea calității de parte în procesul civil sau justificarea unui interes legitim într-o cauză pendinte sunt necesare patru condiții, și anume, capacitatea procesuală, calitatea procesuală, dreptul și interesul, apelantul-reclamant G neavând în prezenta cauză dreptul, deoarece nu face dovada substituirii sale în drepturile succesorale ale moștenitoarei asupra terenului agricol extravilan cuprins în titlul de proprietate nr. 36.993/29.07.1997.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea a constatat următoarele:
Critica întemeiată de recurent pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă este nefondată, deoarece Curtea a constatat că nu a fost greșit interpretat actul juridic dedus judecății, materializat prin procură specială autentificată sub nr. 1548 din 14 martie 2005 ( 8 dosar fond).
Aceasta întrucât prin acest act nu a avut loc o transmitere a dreptului de proprietate al mandantei cu privire la cotele - indivize de 1/3 și respectiv de din bunurile prevăzute ca aparținând masei succesorale, din certificatul de moștenitor nr. 204/11.09.2003 și 205/11.09.2003, cum în mod nefondat susține recurentul.
Nu poate fi primită interpretarea acestuia în sensul că a intervenit vânzarea cotei indivize din bunuri sau cesiune de drepturi succesorale, deoarece, prin excepție de la principiul consensualismului, în cazurile speciale prevăzute de lege, vânzarea devine un contract solemn iar consimțământul părților trebuie să se manifeste în forma prevăzută de lege.
Procura a fost dată pentru cotele indivize din bunurile succesorale reprezentate de terenuri, ori indiferent că acestea sunt situate în intravilanul ori extravilanul localităților și indiferent de întinderea suprafeței, acestea pot fi înstrăinate (dobândite) prin acte juridice între vii, sub sancționarea nulității absolute (virtuale), numai dacă actul a fost încheiat în formă autentică (art. 2 din Titlul X al Legii 247/2005), așa cum în mod corect au reținut și instanțele de fond.
Vânzarea (cesiunea) unei moșteniri (art. 1399 - 1401 Cod civil) este un contract prin care titularul unui drept succesoral înstrăinează cu titlul oneros acest drept altei persoane.
Dacă moștenirea cuprinde și dreptul de proprietate asupra unui teren, contractul trebuie să fie încheiat în formă autentică, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, iar pentru opozabilitatea vânzării față de terți - în funcție de natura drepturilor înstrăinate (dobândite) este necesară îndeplinirea formelor de publicitate (drepturile cumpărătorului provenind din contract, iar nu "din succesiune", în sensul art. 26 din Legea 7/1996 republicată).
Recurentul susține în mod neîntemeiat, invocând dispozițiile art. 1294 - 1295 Cod civil, că sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru existența valabilă a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale atâta timp cât s-a stabilit câtimea acestor drepturi ori s-a încasat prețul lor.
În cazul actelor solemne manifestarea de voință trebuie să fie expresă, ori în cauza dedusă judecății nu se poate constata că voința juridică a recurentului ca elementul fundamental al actului civil, a fost aceea de a dobândi dreptul de proprietate asupra cotelor succesorale, cât timp procura specială analizată de instanță nu poartă decât semnătura mandantei, nu și a pretinsului cumpărător - recurentul din prezenta cauză.
Prin urmare, în mod corect instanțele de fond au reținut faptul că declarația privind încasarea prețului poate constitui cel mult un început de dovadă scrisă prin existența unei promisiuni de vânzare-cumpărare.
Cea de-a doua critică a recurentului, este întemeiată doar formal pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, privitoare la încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în realitate fiind reluată sub o altă formă argumentarea privind greșita interpretare a actului juridic dedus judecății.
În raport de toate considerentele expuse anterior, Curtea a constatat că decizia recurată nu este afectată de nelegalitate și, astfel în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, întrucât în mod corect s-a apreciat că recurentul-reclamant nu are calitate procesuală activă în cauza privind partajul bunurilor succesorale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurentul reclamant G împotriva deciziei civile nr. 1674A/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red. / Tehnored. / 2 ex.
Jud apel, Secția a V-a Civilă:,
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Silvia Pană, Antonela
