Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 393/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 393/
Ședința publică din 16.11.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta-reclamantă cu domiciliul în C, str. -. -, nr.18, -.A,.3 împotriva deciziei civile nr.297/7.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât cu domiciliul în C,-, -S4,. B,.29 având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 09.11.2009 și au fost consemnate în acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 25.01.2007, reclamanta i-a chemat în judecată pe pârâții, și pentru ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: în raport cu pârâta ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 329,25 mp situat în municipiul C,-, prin formare și atribuire de loturi; în raport cu pârâta ieșirea din indiviziune valoric asupra cotei de din imobilul situat în satul 200, comuna, jud. Sibiu, compus din construcții și teren în suprafață de 1353 mp, căreia îi revine o cotă de din imobil și obligarea acestei pârâte la plata către reclamantă și pârâtul, în calitate de succesori ai mamei, a sultei valorice egale cu din imobil; în raport cu pârâtul ieșirea din indiviziune asupra întregii averi succesorale compusă din terenul și construcțiile din C,-, cota valorică de din imobilul situat în satul 200, comuna, jud. Sibiu și locul de veci în suprafață de 9 mp situat în cimitirul central formând lotul 20 bis, figura K; atribuirea către reclamantă a întregului imobil, a 4,5 mp din locul de veci, cu obligarea ei la plata către pârâtul a sultei de din valoarea imobilului și obligarea pârâtei la plata către reclamantă și pârâtul a sultei de 1/8 din valoarea imobilului din satul 200, pentru fiecare, atribuirea către pârâtul a 4,5 mp din locul de veci, totul cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că de pe urma părinților săi decedați și - ai căror singuri moștenitori sunt reclamanta și pârâtul în calitate de descendenți -, au rămas mai multa bunuri imobile: un teren de circa 170 mp pe care se află construcții vechi și degradate, cumpărat cu actul de vânzare cumpărare nr. 1859/1940, cumpărat în indiviziune cu vechiul proprietar care, ulterior, a vândut diferența de circa 159,25 mp pârâtei; un loc de veci de 9 mp situat în Cimitirul central formând lotul 20 bis, careul K, dobândit cu actul de concesiune 11990/1953; cota de din imobilul din satul 200, comuna, județul Sibiu, conform certificatului de moștenitor nr. 2114/1992.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care, pe cale de excepție a invocat inadmisibilitatea primului capăt al cererii formulate de reclamantă pentru inexistența unanimității și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei întrucât aceasta nu face dovada calității de proprietar exclusiv asupra imobilului menționat; de asemenea, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța în baza art. 14 din pr. civ.
Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că nu toate bunurile ce compun masa succesorală sunt determinate în materialitatea lor, respectiv imobilul teren în suprafață de 1353 mp și construcțiile aferente situat în comuna, satul 2000, jud. Sibiu, defuncta având doar un drept de coproprietate în cotă de .
În apărare, s-a mai menționat că pentru construcțiile amplasate pe terenul în suprafață de 170 mp situat în C,- nu există titlu de proprietate, parte nefiind edificate de părinți ci de pârât și familia sa cu acordul părinților.
Referitor la modalitatea de ieșire din indiviziune, pârâtul a solicitat a-i fi atribuit în natură imobilul succesoral, urmând ca el să fie obligat la plata sultei către reclamantă, întrucât s-a ocupat exclusiv de administrarea și întreținerea imobilului, este proprietarul corpului de construcții edificat de el, iar partajarea în natură și formarea a doua entități locative nu este posibilă întrucât deschiderea imobilului este mică, de numai 7,5.
Pârâtul a formulat totodată cerere reconvențională solicitând a se constata că a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor pe care le-a edificat pe o suprafață de aproximativ 35 mp pe terenul proprietatea părinților, cu acordul acestora.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâtul a susținut că, în anul 1973 cu acordul părinților săi, a construit pe cheltuiala sa, inițial o cameră, un hol, o bucătărie și un WC de serviciu, iar în anul 1976 mai construit o cameră. În acest corp de casă, împreună cu familia, a locuit până în anul 1980, iar ulterior și-au schimbat domiciliul dar au folosit corpul de casă în interesul lor, l-au închiriat, iar în perioada în care părinții au fost în viață, pârâtul s-a ocupat de întreținerea și reparația întregului imobil.
Pârâtul a mai arătat că, după decesul părinților, din anul 1997, nu a mai avut acces în imobilul părinților săi întrucât reclamanta a luat cheile de la locuință, însă, în această perioadă, reclamanta nu s-a ocupat de întreținerea imobilului.
Pârâta a formulat întâmpinare la cererea principală, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța raportat la dispozițiile art. 13 pct.1 pr.civ. și excepția lipsei calității sale procesual pasive.
În apărare, s-a susținut că pentru dobândirea calității de copartajant reclamanta trebuia mai întâi să dezbată succesiunea după mama sa, și să se intabuleze în cartea funciară, precizând totodată că potrivit extrasului de carte funciară nr. 59 al localității, sub, coproprietar în cotă de părți din imobil este.
Pârâta a formulat precizări arătând că niciodată nu a fost în indiviziune cu proprietarii vecini, familia și, fapt ce rezultă din actul de proprietate, astfel că se opune acțiunii de ieșire din indiviziune formulată de reclamantă.
Reclamanta a formulat răspuns față de întâmpinarea și cererea reconvențională depuse de pârâtul. Se susține că nu este real faptul că în anul 1973 și apoi în 1976, pârâtul și-ar fi edificat singur circa 35 mp de construcție, mai ales că în 1973 era încă student, necăsătorit; precizează că acest imobil i s-a construit de către părinți, cu banii lor, dând și pârâtul ajutor fizic.
Reclamanta precizează că nu există motive temeinice și criterii întemeiate care să justifice cererea pârâtului de a i se atribui întregul imobil din C,- și solicită scoaterea la licitație a acestui imobil.
Printr-o cerere depusă la 26.03.2007, reclamanta și-a modificat acțiunea a sub aspectul obiectul cererii formulate și cadrul procesual pasiv, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: ieșirea din indiviziune valoric asupra cotei de 1/8 din imobilul situat în satul 200, comuna, jud. Sibiu, compus din construcții și teren în suprafață de 1353 mp în raport cu pârâta, căreia îi revine cota de din imobil; ieșirea din indiviziune în contradictoriu cu pârâtul asupra averii succesorale compusă din terenul în suprafață de 170 mp și construcțiile aflate pe el, situat în C,-, locul de veci în suprafață totală de 9 mp situat în cimitirul central formând lotul 20 bis, figura K, prin atribuirea către reclamantă a imobilului-locuință menționat și obligarea acesteia la plata sultei către pârât și, respectiv, atribuirea a 4,5 mp din locul de veci către reclamanta și 4,5 mp către pârâtul.
Prin încheierea din 23.04.2007, judecătoria a disjuns capătul de cerere (astfel cum a fost modificată) - privind ieșirea din indiviziune în raport cu pârâta asupra cotei de 1/8 din imobilul situat în satul 200, comuna, jud. Sibiu, compus din construcții și teren în suprafață de 1353 mp - și formarea unui nou dosar.
Constatând că excepțiile invocate de pârâtul prin întâmpinare priveau capătul in cererea introductivă modificată pentru care s-a luat măsura disjungerii, judecătoria a considerat că nu se mai impune soluționarea acestora; de asemenea, nu se mai impunea nici soluționarea excepțiilor invocate de pârâta întrucât aceasta nu mai are această calitate de parte, urmare a modificării cadrului procesual pasiv.
Prin sentința civila nr.6592/14.04.2008, Judecătoria Constantaa fost respins cererea reconvențională și a admis in parte acțiunea principala și a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defuncților și se compune din imobilul teren în suprafață de 170 mp situat în municipiul C,-, județul C și dreptul de concesiune asupra locului de veci în suprafață de 9 mp reprezentând lotul 20 bis din figura K categoria II din Cimitirul Central al municipiului Referitor la calitatea de succesori a părților, s-a constatat că au calitatea de moștenitori legali ai defuncților reclamanta-pârâtă și pârâtul-reclamant cu câte o cotă de din masa succesorală.
În fine, s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului prin atribuirea către pârâtul-reclamant în deplină proprietate și posesie imobilul cu consecința obligării acestuia la plata către reclamanta-pârâtă sumei de 202.000 lei cu titlu de sultă, menținându-se starea de folosință comună asupra locului de veci.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat la grefa Tribunalului Constanța sub nr. 1851/16.08.1940 numiții și au vândut soților și imobilul teren situat în C,- în suprafață de circa 170 mp; de asemenea, prin actul de concesiune nr. 11990/1953 s-a concesionat numitei lotul 20 bis din figura K, categoria a II-a din cimitirul central al orașului C, în suprafață totală de 9 mp.
Ca urmare a decesului numiților (la 05.08.1987) și (la 18.12.1997) au rămas ca moștenitori, reclamanta și pârâtul cu câte o cotă de fiecare, calitatea de moștenitori a acestora decurgând din titlul lor de descendenți; în privința masei succesorale rămase de pe urma celor doi defuncți judecătoria constatat că aceasta se compune din imobilul teren în suprafață de 170 mp situat în municipiul C,-, jud. C evaluat conform expertizei imobiliare la suma de 404.000 lei și dreptul de concesiune asupra locului de veci.
Deoarece părțile nu au făcut dovada existenței în patrimoniul autorilor lor a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren, judecătoria nu a reținut ca făcând parte din masa succesorală aceste construcții.
Constatând faptul că reclamanta pârâta a solicitat, prin răspunsul la întâmpinare, scoaterea la licitație a imobilului, iar pârâtul reclamant a solicitat a-i fi atribuit imobilul în natură, judecătoria să dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului teren prin atribuirea acestuia în deplină proprietate și posesie pârâtului-reclamant, cu obligarea pe pârâtul-reclamant la plata către reclamanta pârâta a sumei de 202.000 lei cu titlu de sultă.
Nu s-a motivat soluția de menținere a stării de folosință comună asupra locului de veci.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant, judecătoria a observat că, din cuprinsul raportului de expertiza tehnică imobiliară, rezultă că partea din construcție asupra căreia se solicită a se constata dobândirea dreptului de proprietate face corp comun cu construcția pretins a fi executată de autorii părților și pentru care nu s-a făcut dovada existenței unui titlu de proprietate.
În aceste condiții, judecătoria a apreciat că, pentru o corectă soluționare a cauzei, se impune administrarea concomitentă a probelor în cadrul unei acțiuni privind imobilul în integralitatea sa, motiv pentru care se impune respingerea cererii reconvenționale.
Împotriva acestei sentinței a formulat căi de atac ambele părți - care au fost calificate, in raport de prevederile art.2821pr.civ. ca fiind apeluri -, prin care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii sale de atac, reclamanta a arătat că hotărârea instanței de fond este criticabilă sub aspectul faptul ca a omis a se pronunța și cu privire la partajarea locului de veci pe care l-a lăsat in continuare in folosința comuna a părților, precum si cu privire la imobilul situat in jud. Sibiu.
A mai susținut reclamanta că judecătoria nu a ținut seama de obiecțiunile formulate la raportul de expertiza, astfel încât in mod greșit s-a reținut o valoare a imobilului situata sub cea reala de circulație a acestuia; punctul de vedere al reclamantei este susținut si printr-o expertiza extrajudiciară întocmita de către expert care este in contradicție, sub mai multe aspecte, cu lucrarea efectuata in cauza de expert.
În motivarea apelului său, pârâtul-reconvenient a arătat că înțelege să critice hotărârea instanței de fond numai sub aspectul respingerii cererii reconvenționale, apreciind că instanța de fond nu a avut o justificare in fapt si drept pentru respingerea reconvenționalei, in condițiile in care au fost administrate probe in acest sens si nu s-a pus in discuție inadmisibilitatea acesteia.
Prin decizia civilă nr. 328/19.05.2009, Tribunalul Constanțaa respins apelul declarat de reclamanta și a admis apelul declarat de pârâtul reconvenient schimbând in parte sentința civilă nr.6592/14.04.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța, in sensul că a admite cererea reconvențională.
Drept consecință, s-a constatat un drept de proprietate în favoarea pârâtului reconvenient asupra construcției edificate pe terenul in suprafață de 170 mp situat in C,-, compus din două camere, bucătărie, wc și marchiză, amplasată in fundul curții și identificată cu culoarea roșu in planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expert.
După ce a respins cererea de vânzare a bunului la licitație, tribunalul a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate, obligând-o pe intimata-apelantă in favoarea apelantului intimat la plata sumei de 1128 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că judecătoria constatat că din masa de partajat face parte și dreptul de folosință asupra unui loc de veci situat in Cimitirul central din Constanta, menținând, în mod corect starea de indiviziune asupra acestuia, întrucât este de principiu că dreptul real de folosință asupra locurilor de înmormântare si lucrărilor funerare se transmite, ca regula, in indiviziunea rudelor defunctului.
În ceea ce privește imobilul situat in jud. Sibiu, tribunalul a observat că, prin încheierea din 23.04.2007, judecătoria a dispus disjungerea capătului de cerere referitor la partajarea acestui bun aspect ce reiese și din cuprinsul considerentelor hotărârii instanței de fond.
Cu privire la critica privind valoarea bunului de partajat - doar terenul in suprafață de 170 mp situat in Constanta,-, în condițiile în care părțile nu au prezentat un titlu de proprietate si pentru construcții dar nici nu au criticat acest aspect în apelurile lor - tribunalul reținut că valoarea terenului supus partajării este de 404.000lei, sumă care a fost însușită de către instanța de fond.
La acest raport de expertiza au fost formulate obiecțiuni de către reclamanta, care se refereau numai la valoare de circulație a clădirii, fără a fi indicate critici cu privire la valoarea terenului; ulterior, la dosarul cauzei a fost depusa o lucrare extrajudiciară care privește doar imobilul clădire și se referă la starea acestuia.
Or, constatând că obiecțiunile la care se refera reclamanta apelanta in motivele de apel privesc decât imobilul clădire care nu intra in masa de partajat, au fost înlăturate criticile referitoare la această situație precum și expertiza efectuata in faza procesuala a apelului.
In consecință, tribunalul a reținut ca fiind corect stabilită valoarea de circulație a terenului prin expertiza efectuata in fata instanței de fond, având în vedere scăderea notorie a valorii preturilor de tranzacționare la imobile, faptul că s-a luat ca reper prețul anunțat de o agenție imobiliara la vânzarea unui teren din zona stațiunii, hotel, că la întocmirea lucrării experții au folosit, la determinarea valorii terenului, coeficienți aplicabili construcțiilor (spre exemplu seismicitate si regim de înălțime) și că, deși se retine folosirea metodei prin bonitare care presupune ca valoarea unui teren/bun sa fie raportata la valoarea de piața a acestuia, experții arata ca nu se pot lua in considerare preturile unitare prezentate de unele agenții imobiliare întrucât sunt mult prea mici.
În fine, și critica referitoare la nesoluționarea cererii reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecata, a fost considerată ca neîntemeiată din moment ce instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
Astfel, tribunalul a observat că reclamanta si-a modificat cererea de chemare in judecata atât sub aspectul cadrului procesual cât și sub aspectul obiectului cererii de chemare in judecata, fără insa a mai menține cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, poziție procesuală care s-a menținut și prin concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterilor asupra fondului si a celor scrise depuse la dosar.
Referitor la apelul declarat de pârâtul-reconvenient care critica modul de soluționare a cererii reconvenționale, tribunalul a apreciat că soluția judecătoria este netemeinica, întrucât nu a analizat probele administrate in cauza si nelegala, întrucât nu a analizat raporturile juridice dintre părți din perspectiva celor invocate si al textelor de lege aplicabile.
Astfel, tribunalul a reținut - din analiza coroborată a declarațiilor martorilor a inscrisurile depuse la dosar - că paratul reconvenient este cel care a edificat corpul de construcție compus din doua camere, bucătărie, wc si marchiza amplasat in fundul curții - identificat in culoare roșie in raportul de expertiza efectuat de către expert.
Având în vedere dispozițiile art.492- 494C.civ. care reglementează dreptul de accesiune imobiliara artificiala și constatând că, la momentul solicitării constatării dreptului de proprietate asupra construcției, paratul reconvenient avea calitatea de coproprietar asupra imobilului și a făcut și dovada edificării construcției prin mijloace proprii, tribunalul a considerat că, in temeiul prevederilor enunțate, se impune constatarea calității acestuia de proprietar.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul-reconvenient, prin care au criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând instanței modificarea deciziei civile nr. 297/7.05.2009 în sensul luării în considerare și omologării expertizei tehnico imobiliare administrate în apel, dar neluată în considerare la momentul pronunțării hotărârii, precum și respingerea apelului formulat de către.
În opinia recurentei, instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal tocmai prin prisma neluării în seamă la momentul pronunțării și motivării hotărârii a probelor administrate atât la fondul cauzei cât și în apelul promovat de ambele părți.
S-a arătat că, atât timp cât instanța de apel a înțeles să încuviințeze o probă cu expertiza, raționamentul care a stat la baza admiterii probei ar fi trebuit să ducă la coroborarea ulterior a acestei probe cu alte probe, pentru ca în final să se pronunțe o decizie motivată cât mai corect; ulterior, expertiza a fost înlăturată doar datorită faptului că este nefavorabilă apelantului, consideră că este o eroare din partea instanței de judecată pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegală.
Cu atât mai mult, recurenta precizează că instanța de apel a contestat, din proprie inițiativă, modalitatea de efectuare a unei lucrări tehnice efectuate de trei experți imobiliari atestați, prin prisma respingerii de către aceștia a obiecțiunilor formulate de către apelantul.
Pe de altă parte, în mod eronat se pronunță instanța de fond în sensul neluării în seamă a solicitării noastre la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât de fond cât și de apelul declarat, aceste solicitări fiind făcute atât oral în fața instanței cum în mod singur s-a consemnat în caietul de ședință al grefierului, cât și prin intermediul concluziilor scrise formulate de către apelanta.
Recurenta a învederat că argumentarea instanței potrivit căreia apelanta nu ar fi criticat valoarea terenului este total nefondată, atâta timp cât însăși proba cu expertiza tehnică imobiliară solicitată de apelanta a avut la bază și evaluarea terenului, nemulțumită fiind de valoarea relevată de expertiza de la fondul cauzei.
Se mai arată că nu există justificare pentru ca o expertiză efectuată de trei experți imobiliari atestați să fie înlăturată, iar expertiza unui inginer constructor neatestat expert imobiliar aibă o înrâurire atât de mare asupra deciziei instanței de apel.
În ultimul rând, recurenta a contestat temeinicia și legalitatea deciziei instanței de apel, precum și lipsa motivării acesteia în momentul la care se menține starea de indiviziune asupra locului de veci, întrucât de principiu dreptul real de folosință asupra locurilor de înmormântare și lucrărilor funerare se transmite, ca regulă, în indiviziunea rudelor defunctului.
În ceea ce privește admiterea apelului formulat de către, recurenta a considerat că, în mod nelegal și netemeinic, s-a pronunțat instanța în acest sens, deoarece cererea reconvențională a acestuia nu este dovedită sub aspect probatoriu.
Astfel, recurenta a învederat că, prin înscrisurile depuse la dosar, nu se face dovada ridicării prin forțe proprii a celor două camere, iar în ceea ce privește depozițiile martorilor audiați trebuie observat faptul că un martor în momentul audierii avea o vârstă foarte înaintată, 84 de ani în speță, fapt de natură a face declarația acestuia cel puțin îndoielnică, iar în ceea ce privește al doilea martor, acesta avea la momentul presupusei edificări a construcției prin forțe proprii, vârsta de 7 ani.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurent raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul este parțial întemeiat și urmează a fi admis.
Astfel, recursul reclamantei în care critică legalitatea deciziei instanței de apel privitor la valoarea de circulație a imobilului care face obiectul indiviziunii și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată solicitate în cele două faze procesuale anterioare apar justificate.
Referitor la prima critică, curtea observă că, deși tribunalul a motivat alegerea sa de înlăturare a expertizei administrată în apel, totuși, la o analiză atentă a considerentelor care au stat la baza acestei hotărâri a instanței, conduce la concluzia nelegalității acestei poziții.
Prealabil, se impune constatarea că la judecata în fața primei instanțe s-a administrat proba cu expertiză tehnică imobiliară (întocmită de un singur expert) care (după refacere și răspunsul la obiecțiuni) a condus judecătoria la concluzia că terenul valora suma de 404.000 lei.
În apel, s-a admis solicitarea reclamantei apelante de efectuare a unei expertize cu trei experți al cărei rezultat era că terenul valora suma de 588.990 lei; poziția exprimată de cei trei experți (atestați ) a fost menținută de către aceștia și după formularea de către intimatul pârât a unor obiecțiuni - printre care se vor reține doar cele privind terenul - și introducerea în calcul a unor indici precum mărimea terenului construibil, grad seismicitate, regim înălțime, aspect urbanistic, proces în curs și zonare, situație care ar conduce la o evaluare a terenului între 95-200 euro/
Or, deși instanța de apel a înlăturat total expertiza administrată în apel, considerentele care au condus la această soluție sunt total străine de afirmațiile experților raportate la situația concretă a imobilului, precum și a criteriilor de evaluare folosite conform legislației în vigoare.
Astfel, tribunalul a considerat greșită raportarea la un teren din zona hotel, stațiunea ce arată un preț de 1.500 euro/, fără a observa că experți au calculat o valoare de aproximativ J din această sumă (justificată în opinia curții, având în vedere diferențele de poziționare și eventuala destinație a terenurilor din zonele în discuție).
Apoi, tribunalul constată că s-au folosit criterii precum indicele de pericol seismic și regim de înălțime despre care consideră că se aplică doar construcțiilor (fără a exista vreo motivare a acestei opinii).
Dimpotrivă, curtea constată, în concordanță cu actele normative care reglementează efectuarea lucrărilor de evaluare a terenurilor (fiind indicat expres în obiecțiuni Buletinul de Expertiză Tehnică nr. 103/ian. 2007), că astfel coeficienții trebuie aplicați (situație acceptată și de intimatul pârât care contestă doarvaloareaanumitor coeficienți, cu excepția GS - seismicitate și H regimul de înălțime a căror aplicare o consideră nejustificată).
O primă observație privind acești doi coeficienți se referă la valoarea stabilită de expertiza - "1" pentru ambii, care pentru condițiile date (grad seismic 7-8 și regim construcții P + 1 - necontestate de intimat) nu afectează în niciun fel valoarea terenului - produsul unei înmulțiri cu 1 fiind întotdeauna identic cu valoarea anterioară operației matematice.
Apoi, însăși reținerea unor astfel de criterii este justificată de natura terenului care se evaluează - teren intravilan cu destinația edificării de construcții; aceasta impune deci luarea în calcul a regimului de înălțime al construcțiilor ce s-ar putea edifica precum și gradul de siguranță la cutremur a acestor edificii (prezente sau ipotetice): alta ar fi fost valoarea când s-ar fi permis construcții doar nivel parter - coeficientul ar fi fost subunitar sau când erau posibile edificii cu mai multe etaje; de asemenea, valoarea terenului ar fi scăzut dacă era situat într-o zonă cu grad de pericol seismic ridicat.
În fine, chiar valoarea indicată de intimat în etapa premergătoare lucrărilor expertizei de 600 euro/ - pe care, de asemenea, intimatul pârât nu a contestat-o niciodată în apel - este foarte apropiată de cea dovedită în obiecțiuni (fila 59 dosar apel - document din care rezultă că valoarea terenurilor este între 580-850 euro).
De aceea, curtea consideră - spre diferență de tribunal - că cei trei experți s-au raportat științific la criteriile de determinare a valorii terenului în discuție, argumentația instanței de apel devenind o abordare artificială a problemelor în discuție, lipsită de orice argument faptic și susținere juridică.
În fine, deși tribunalul reține ca fiind corect stabilită valoarea de circulație a terenului prin expertiza efectuata in fata instanței de fond,având în vedere scăderea notorie a valorii prețurilor de tranzacționare la imobile, această poziție vine în contradicție cu importanța expertizei în sistemul probator din cadrul procesului civil și cu obligația instanței de a-și baza hotărârea doar pe bază de probe concludente și pertinente, prin înlăturarea motivată a acelora care nu se coroborează cu situația reieșind din ansamblul celorlalte probe administrate.
Astfel, conform art. 201 Cod procedură civilă când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe și termenul în care trebuie să efectueze expertiza.
Rezultă că - pentru descifrarea anumitor aspecte faptice ale cauzei care implică o cunoaștere aprofundată a unor cunoștințe tehnice ce exced competențelor informaționale ale instanței de judecată - se va întocmi un raport de expertiză ce conține concluziile unuia sau a trei specialiști ce răspund întrebărilor instanței.
Tocmai acest grad de bună pregătire științifică a celor care au întocmit lucrarea dă și importanță expertizei ansamblul probatoriului: deși nu există o ierarhizare a probelor, prin aplicarea unor cunoștințe de specialitate la o situație concretă, concluziile unui raport de expertiză au - în principiu - o putere de convingere mai mare decât alte probe administrate în cauză.
În continuarea acestei constatări se impune concluzia că decât un alt raport de expertiză poate sta la baza înlăturării concluziilor unui raport, căci doar acesta ar putea furniza argumentația (care, în principiu, lipsește instanței) înlăturării motivate a celeilalte lucrări.
Or, în cauză, tribunalul a exclus concluziile categorice și în afara oricărui dubiu ale raportului de expertiză întocmit de trei experți prin raționamente proprii care nu sunt în niciun fel susținute de vreo probă cu caracter tehnic.
Valorificarea expertizelor administrate în apel are consecințe juridice directe asupra cheltuielilor efectuate de recurentă în procesul de față.
Astfel, recurenta-reclamantă (al cărei apel, ce privea valoarea de circulație a imobilului, trebuia admis) a achitat un onorariu avocatului ales, un onorariu în favoarea celor 3 experți și taxe judiciare de timbru va fi obligat pârâtul intimat la plata sumei de 3.431 lei cheltuieli de judecată avansate de recurentă.
Celelalte critici ale recurentei referitoare la păstrarea indiviziunii asupra locului de veci și greșita admitere a apelului pârâtului referitor la cererea sa în constatare sunt însă neîntemeiate.
Astfel, referitor la primul aspect, curtea constată că reclamanta urmărea, încă de la promovarea acțiunii, partajarea în cote egale a unui loc de veci dobândit de autorii părților prin contractul de concesiune nr. 11990/1958 privind un cavou cu 3 nișe.
Obiectul împărțelii succesorale îl constituie, în principiu, numai bunurile asupra cărora poartă drepturile reale ale defunctului transmise moștenitorilor, și nu toate drepturile și obligațiile defunctului cu caracter patrimonial.
Vor exista deci drepturi reale asupra bunurilor din patrimoniul succesoral care vor fi dobândite în stare de indiviziune, căci prin natura sau destinația lor nu pot fi împărțite. Între bunurile care există în patrimoniul succesoral nesupuse partajului se numără și amintirile de familie (portrete, decorații, diplome, fotografii, etc.) sau dreptul real de folosință asupra locurilor de înmormântare și lucrărilor funerare.
Tocmai pentru că înglobează preponderent o valoare sentimentală - fiind locul de odihnă veșnică a rudelor apropiate (poate chiar autorii părților despre a căror succesiune este vorba) și cuprinzând lucrări menite să amintească urmașilor de persoana dispărută - și mai puțin o valoare patrimonială, dreptul real de folosință asupra locurilor de veci nu poate fi împărțit (bunul fiind într-o situație contrară celei invocate de reclamantă în recursul său "comod partajabil în natură").
De aceea, soluția judecătoriei menținută de tribunal prin pronunțarea deciziei astfel recurate este una judicioasă.
Și dezlegarea dată de tribunal asupra cererii reconvenționale a pârâtului prin care acesta solicită să se constate dreptul său de proprietate asupra construcțiilor edificate de el este una corectă.
De altfel, recurenta nu face critici de nelegalitate asupra acestei soluții, ci doar de temeinicie referitoare la credibilitatea unor martori ale căror declarații nu le-a combătut în fața instanței de fond (și care se coroborau cu răspunsurile recurentei la interogatoriul ce i-a fost administrat - filele 110-111, dosar judecătorie).
În principiu, prin abrogarea prevederilor pct. 10 și 11 ale art. 304. pr. civ. prin nr.OUG 138/2000, verificarea situației de fapt stabilită de instanțele de fond, în condițiile în care aceasta s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de pct. 1-5 al art. 304 Cod procedură civilă, excede competențelor instanței de recurs.
Deoarece motivele de recurs vizează exclusiv nelegalitatea, recursul fiind o cale de atac extraordinară, instanța de recurs nu are dreptul de a face un control complet al hotărârii atacate, ci unul limitat la nelegalitate, pentru motivele invocate expres, legiuitorul înțelegând să excludă din atribuțiile instanței de recurs controlul oricărei netemeinicii, hotărârea pronunțându-se fără posibilitatea readministrării probelor și fără o nouă judecată în fond.
De aceea, având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmite de trei experți în etapa apelului conform căruia valoarea terenului este de 588.990 lei, raportat la cotele stabilite de judecătorie de 1/2 pentru fiecare parte și față de solicitarea de atribuire în natură a întregului bun către pârâtul intimat, va fi admis recursul civil declarat de recurenta reclamantă și prin modificarea, în parte, a deciziei recurate va fi obligat pârât reconvenient la plata către reclamantă a unei sulte de 294.495 lei, cu menținerea restului dispozițiilor deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în C, strada -. - nr. 18, -. A,. 3, județul C, împotriva deciziei civile nr. 297 din 7.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în C,-, - 4,. B,. 29, județul
Modifică în parte decizia recurată în sensul că obligă pe apelantul pârât reconvenient la plata către apelanta reclamantă a unei sulte de 294.495 lei.
Menține restul dispozițiilor deciziei recurate.
Obligă intimatul la plata către recurentă a 3.431 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
Pt. Grefier
- -
aflată în concediu medical
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef secție,
jud. fond.
jud. apel. /
red. dec. jud. /05.02.2010.
tehnoredactat gref. /4 ex./ 08.02.2010.
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea, Gabriel Lefter
