Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 421/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 421

Ședința publică de la 15 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu

JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș

JUDECĂTOR 3: Camelia Drăghin

Grefier - -

************************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.370/A din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurentul ( legitimat cu BI seria - nr.- eliberat la data de 19.12.1978), intimata asistată de av. și, în calitate de procurator pentru intimatul lipsă, pentru care răspunde și av..

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Recurentul solicită acordarea unui nou termen de judecată, precizând că îi lipsește capacitatea necesară pentru a susține la acest termen recursul promovat. A avut doi apărători care au reziliat contractele de asistență juridică.

Depune la dosar copiile a patru rețete medicale.

Av. arată că se opune cererii de amânare, precizând că recurentul este bolnav, dar cauza a suferit numeroase alte amânări.

Instanța respinge cererea de amânare a cauzei și acordă cuvântul asupra recursului.

Instanța pune în vedere recurentului să pună concluzii numai cu privire la faptul că apelul s-a anulat ca netimbrat.

Recurentul având cuvântul arată că atunci când a introdus acțiunea nu a înțeles să se constituie și parte civilă pentru a trebui să achite taxe de timbru.

La primul termen în apel a precizat că a întreținut-o pe mama sa în ultimii de 10 ani de viață a acesteia.

Nu consideră ca trebuia să achite taxa de timbru. A solicitat doar cele 25 de milioane reprezentând cheltuieli de înmormântare pentru care a depus acte la dosar.

Solicită anularea hotărârii de apel și repunerea cauzei pe rol pentru judecarea acesteia pe fond. A solicitat drepturile care i-au fost încălcate, nimic mai mult.

Av. precizează că în apel, pârâtul a făcut mențiunea că masa succesorală este grevată de pasiv succesoral și a solicitat cheltuielile de întreținere pentru cei 10 ani, fapt pentru care i s-a pus în vedere să achite o taxă de timbru. La soluționarea cauzei în apel, pârâtul, prezent în sală a precizat că nu înțelege să achite nicio taxă de timbru.

Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli.

Mandatar pentru, solicită respingerea recursului ca nefondat.

S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.12213/2006, Judecătoria Bacăua admis acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții și.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Toate părțile au solicitat atribuirea în natură a bunurilor succesorale, reclamanții și pârâtul optând pentru atribuirea în indiviziune a construcțiilor și a terenului aferent, conform cotelor succesorale.

În expertiza construcții s-a propus atribuirea camerei nr.3 pârâtului, prezent la efectuarea lucrărilor.

Admițându-se obiecțiunile părților la rapoartele de expertiză, s-a dispus evaluarea construcției pe fiecare încăpere, pârâtul prin apărător, solicitând atribuirea în lot a camerei nr.5 și a terasei.

Ulterior, pârâtul nu a fost de acord cu această variantă de lotizare, conform memoriului depus la fila 169 dosar fond.

Părțile nu au prezentat o variantă comună de împărțire în natură a casei bătrânești.

Față de imposibilitatea de conciliere a părților, instanța a atribuit construcțiile și terenul aferent tulpinilor și, care au posibilitatea de plată a sultei, spre deosebire de pârâtul ( pensionar).

Au fost atribuite construcțiile, respectiv, o casă, învelită cu tablă, șarpantă de lemn, pereți de paiantă, compusă din trei camere, bucătărie, două terase, magazie de lemne, situate în punctul Acasă, în, și, intravilan Parava, jud. B, evaluate la 8.836,9201 RON și terenul în suprafață de 3088 mp, construcții și terenul arabil care face corp comun cu acesta, situat în punctul Acasă, T 25, P 663 și P 662, evaluat la 9.727,2 RON, în indiviziune, tulpinilor și.

Diferența de teren situată în intravilan în punctul Acasă, în T 25, P 662 și 663 au revenit pârâtului ( identificată în raportul de expertiză topo-cadastrală în pct. 15 și 18).

Au fost atribuite terenurile identificate în titlul de proprietate nr.-/2005 conform propunerii de lotizare din raportul de expertiză.

În temeiul art.6735Cod procedură civilă și art.741 cod civil au fost obligați reclamanții și pârâtul la plata de sulte către pârâtul, pentru egalizarea loturilor.

Împotriva sentinței civile au declarat apel reclamanții, și.

În rezumarea motivelor de apel se arată că instanța de fond a greșit atribuind în lotul lui suprafața de 47 mp întrucât acesta nu a primit în lot casa și a stabilit în mod greșit sulte datorate acestuia.

Pârâtul-reclamant a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul nereținerii că masa de partaj este grevată de cheltuieli de întreținere pe ultimii 10 ani, precum și modul de efectuare a expertizelor dispuse în cauză.

Față de motivele de apel formulate, instanța a pus în vedere apelantului-pârât să timbreze cererea cu 693,60 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar, obligație pe care acesta a arătat că nu înțelege să o îndeplinească, astfel încât instanța urmează a face aplicarea dispozițiilor art.20 din Legea nr.147/1997 privind taxele de timbru și va anula apelul declarat de apelantul ca netimbrat.

Apelul declarat de apelanții, și este întemeiat și a fost admis pentru considerentele ce succed:

Instanța de fond a optat pentru atribuirea imobilului casă ce face parte din masa de partaj, în indiviziune pentru loturile 2 și 3, reclamanților și și pârâtului, astfel încât în varianta finală de lotizare în lotul pârâtului nu se regăsește imobilul casă sau o parte a acesteia.

Pe cale de consecință nici suprafața de 47 mp reprezentând cale de acces la imobil și la terenul de sub 2 camere ale imobilului, inițial atribuită pârâtului nu trebuie să se regăsească în lotul acestuia.

Pentru considerentele expuse, instanța în baza art.296 Cod procedură civilă raportat la art.2963Cod procedură civilă a schimbat în parte sentința civilă apelată cu privire la compunerea loturilor ( s-au atribuit în indiviziune loturile 2 și 3 și suprafața de 47 mp), valoarea acestora.

Împotriva deciziei civile nr. 370 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în termen și legal timbrat a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru următoarele motive:

- nelegal nu i s-au acordat cheltuielile cu întreținerea mamei pe o perioadă de 10 ani și a cheltuielilor de înmormântare;

- recurentul are posibilități financiare să achite sultă celorlalți comoștenitori și să i se atribuie bunuri în natură, respectiv casa și terenul aferent.

Recursul este nefondat.

Prin decizia recurată nr.370 din 24.11.2008 Tribunalul Bacăua anulat apelul formulat de pârâtul ca netimbrat.

S-a reținut în acest sens de către instanța de apel, că față de motivele de apel formulate, apelantul trebuia să achite o taxă judiciară de timbru de 693,60 lei și 5 lei timbru judiciar.

Întrucât apelantul a arătat expres că nu înțelege că timbreze apelul, s-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor aart.20 din Legea nr.146/1997.

Întrucât criticile recurentului-pârât nu vizează acest aspect, ci vizează exclusiv soluția instanței de fond, neanalizate de instanța de apel ca urmare a netimbrării apelului, nu pot fi examinate pentru prima oară în recurs, deoarece astfel s-ar eluda un grad de jurisdicție.

Față de considerentele expuse, se va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, recurentul urmează a fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către intimați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul ca nefondat.

Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Red.-/

Red.

Tehn.2 ex.AA 28.04.2009

Președinte:Sorina Romașcanu
Judecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Camelia Drăghin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 421/2009. Curtea de Apel Bacau