Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 442/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
DOSAR NR-
DECIZIA NR.442
Ședința publică din data de 18 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Ana Roxana Tudose
JUDECĂTORI: Ana Roxana Tudose, Constanța Ștefan Gherghina C -
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta - domiciliată în com., sat, jud.B și de intervenienții și, ambii domiciliați în com., jud., împotriva deciziei civile nr. 395 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în com., sat, jud.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 11 aprilie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru azi 18 aprilie 2008, dând următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la udecătoria Buzău sub nr. 13200/2002 reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobânite în timpul căsătoriei.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta în anul 1976, iar prin sentința civilă nr.10167 din 7.11.2002 pronunțată de Judecătoria Buzău, s-a desfăcut căsătoria din vina pârâtei, căsătorie în timpul căreia au dobândit o serie de bunuri în controbuții egale.
In combaterea acțiunii pârâta a formulat întâmpinare-cerere reconvențională, prin care a solcitat ca reclamantul să fie obligat să aducă la partaj și alte bunuri comune expres menționate în cerere și a precizat că unele din bunurile menționate în acțiune ca bunuri comune, sunt în realitate bunurile sale.
La dosar s-a depus din partea numiților și, cerere de intervenție în nume propriu prin care au solicitat să se constate că ei sunt proprietarii imobilului casă de locuit în care părțile au avut domiciliul comun și au solicitat ca reclamantul ș pârâta să fie obligați să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra acestui imobil.
In motivarea cererii intrervenienții au arătat că sunt părinții reclamantului, că în anul 1977 părțle au achiziționat un teren și au obținut autorizație
- 2 -
pentru construirea unui imobil dar datorită unor neînțelegeri cu vânzătorii nu au mai edificat con strucția, astfel că i-au lăsat să locuiască într-un corp de clădire separat de casa proprietatea lor, că împreună cu părțile au renovat cele două clădiri aflate pe terenul proprietatea lor, ei fiind unicii proprietari ai clădirii din litigiu.
Judecătoria Buzău, prin încheierea de admitere în principiu din 26.03. 2003 admis în parte acținea, cererea reconvențională și cererea de intervenție în interes propriu, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cotă de 1/2 o casă de locuit, situată în comuna, sat, județul B, edificată pe terenul proprietatea intervenienților, autoturism tip utilitară- 1304 dobândită de reclamant cu suma de 8 milioane lei din care pârâta reclamantă trebuia să primească, respectiv suma de 4 miloane lei și o serie de bunuri mobile.
S-a constatat că intervenienții au o contribuție personală la edificarea imobilului casă de locuit supus partajului, constând în 50% din valoarea imobilului construcție, materializată în cheltuielile bănești pentru procurarea materialelor de construcție, materiale de construcție rămase de la vechea casă afectată de cutremurul din 1977, lucrări și manoperă de zidărie și zugrăveli, luându-se act că pârâta reclamantă a renunțat la judecată în privința partajării bunurilor societății.
Ulterior pronunțării încheierii de admitere în principiu a decedat reclamantul, fiind introdusă în cauză moștenitoarea acestuia, iar prin încheierea din 21 iunie 2005 instanța a luat act de renunțarea părților la judecata cauzei.
Incheierea a fost atacată cu recurs de către intervenienți care au susținut că în mod nelegal s-a luat act de renunțarea părților la judecată, în condițiile în care nu au făcut o asemenea declarație în sensul că ar renunța la judecarea cererii de intervenție.
Prin decizia civilă nr.509 din 14 octombrie 2005 Tribunalul Buzău, a admis recursul inteveienților, a casat încheierea de admitere în principu și a trimis cauza Judecătoriei pentru continuarea judecății, reținând că în conformitate cu disp. art. 246 Cod pr.civilă, reclamantul poate renunța la judecată dar renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți, când s-a intrat în dezbaterea fondului cum este cazul în speță.
S-a reținut că recurenții aveau depusă la dosar o cerere de intervenție în nume propriu care prin încheierea de admitere în principiu a fost admisă și în condițile în care nu au precizat că renunță la judecată, instanța era datoare să continue judecarea princinii în raport de această cerere.
Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr.900 din 17.02.2006 a admis în parte acțiunea, cererea reconvențională și cererea de intervenție în nume propriu așa cum a fost precizată, a luat act de tranzacția încheiată între moștenitoarea reclamantului și pârâta reclamantă și a dispus ieșirea din indiviziune a părților, conform variantei a III-a din expertiza construcții, moștenitoarrea reclamantului primind cu titlu de sultă suma de 13856,34 lei reprezentând din valoarea imobilului casă de locuit și anexe, situat în comuna, sat, județul
Prin aceeași sentință intervenienților și li s-a atribuit în deplină proprietate și posesie casa de locuit în litigiu, aflată pe terenul în suprafață de 1000. proprietatea exclusivă a acestora și i-a obligat să plătească
- / / -
- 3 -
moștenitoarei reclamantului suma de 13856,34 lei cu titlu de sultă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în imobulul supus partajului nu locuiește nimeni, că datorită neînțelegerilor cu pârâta, intervenienții s-au mutat într-o magazie veche, că după moartea reclamantului pârâta a locuit ocazional în casă, apoi s-a aflat în detenție, iar după căsătorie, moștenitoarea reclamantului a plecat în casa părinților soțului, împrejurări în care intervenienții sunt îndreptățiți să primească imobilul la care au și o contribuție de .
Impotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâta și reclamanta, pârâta declarând ulterior că renunță la judecarea apelului, iar reclamanta susținând că deși prin încheierea interlocutorie s-a constatat că intervenienții au o contributie de 50% la edificarea imobilului casă de locuit, instanța de fond în mod greșit le-a atribuit acestora imobilul, ignorând și faptul că întodeauna intervenienții au locuit într-un corp de clădire separat, nu au folost niciodată casa în litigiu, iar mama sa i-a cedat cota parte ce-i revenea tocmai pentru a se detensiona relațiile cu intervenienții, că se impunea a i se atribui reclamantei casa, întrucât nu are o altă locuință.
Tribunalul Buzău, prin decizia civilă nr.183 din 24 mai 2006, respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta și a luat act de renunțarea pârâtei la judecarea apelului.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în mod corect s-a atribuit imobilul intervenienților în condițiile în care acesta este edificat pe terenul proprietatea lor, că la edificarea imobilului intervenienții au o cotă de 50%, iar relațiile dintre părți sunt tensionate.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, considerând-o nelegală și netemeinică în raport de prevederile art. 304 Cod pr.civilă, constând în aceea că la momentul pronunțării sentinței, instanța a încălcat autoritatrea de lucru judecat a încheierii de admitere în principiu, prin care s-a stabilit dreptul de creanță al intervenienților constând în 50% din valoarea imobilului și greșit s-a atribuit acestora casa de locuit, iar recurentei numai o sultă, că instanța nu a avut în vedere faptul că imobilul casă de locuit nu s-a realizat prin supraetajare sau adăugire la construcția existentă, fiind o construcție nouă în întregime, construită pe terenul intervenienților, cu consimțământul acestora și cu contribuția lor.
A mai susținut recurenta că intervenienții nu au locuit niciodată în acest imobil, astfel că nu se justifica atribuirea casei lor, cu atât mai mult cu cât ei nu erau coindivizari alături de recurentă și pârâtă, ci aveau doar un drept de creanță, că se impunea a se atribui recurentei, casa de locuit, ea având posibilitatea ca pe cale separată să solicite instituirea unui drept de superficie asupra terenului.
Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia nr.186 din 28 septembrie 2006 admis recursul declarat de reclamanta - moștenitoare legală a defunctului reclamant G, împotriva deciziei civile nr. 183 din 24 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Buzău,a casat decizia și sentința civilă nr.900 din 17 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria Buzău, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că prin sentința civilă nr.900 din 17 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria Buzău, s-au admis în parte cererea principală, cererea reconvențională, precum și cererea de intervenție, s-a luat act de tranzacția intervenită între pârâtă și moștenitoarea
- 4 -
reclamantului, prin care acestea au tranzacționat asupra casei de locuit supusă partajului, în sensul că pârâta a cedat reclamantei moștenitoare, cota parte ce-i revenea din acest imobil.
Instanța nu putea să ia act de tranzacția intervenită între aceste părți, în condițiile în care imobilul a fost cerut la partaj și urmare decesului reclamantului nu s-a dezbătut succesiunea acestuia, iar în fața instanței niciuna din părți nu a formulat o asemenea cerere. Numai în această situație s-ar fi pus problema unei eventuale tranzacții, dar în condițiile în care nu s-a cerut ieșirea din indiviziune asupra averii rămase de pe urma defunctului G, instanța nu se putea pronunța pe această problemă, astfel încât instanța a dat mai mult decât s-a cerut încălcând dispozițiile legale.
Hotărârea apare cu atât mai mult nelegală, cu cât din aceeași sentință, moștenitoarei reclamantului, căreia în baza tranzacției îi revenise imobilul casă de locuit i se atribuie o sultă în valoare de 13.856,34 lei reprezentând J din valoarea imobilului, imobil care este atribuit intervenienților care au numai un drept de creanță și nu un drept de coproprietar.
Atribuirea imobilului către intervenienți, încalcă astfel dispozițiile încheierii de admitere în principiu care, nefiind atacată, a intrat în puterea lucrului judecat și care statuase că intervenienții sunt beneficiarii unui drept de creanță și deci nu puteau primi în proprietate imobilul.
Instanța de recurs a dispus ca în rejudecare, instanța să aibă în vedere în ce măsură tranzacția încheiată între reclamantă și pârâtă își poate produce eficiența și căreia dintre părți i se cuvine a i se atribui imobilul.
După casarea cu trimitere, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău, dosarul civil nr.11582/2006 în care reclamanta a depus o cerere completatoare a acțiunii, prin care a solicitat dezbaterea succesiunii defunctului G și ieșirea din indiviziune, instituirea unui drept de superficie asupra terenului pe care se află casa de locuit ce au aparținut părinților săi G și.
In motivarea cererii reclamanta a învederat că averea succesorală rămasă de pe urma defunctului reclamant G se compune din bunurile stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 26.03.2006 pronunțată de Judecătoria Buzău, respectiv: o casă de locuit formată din 2 dormitoare,o sufragerie, hol, bucătărie,baie, anexe gospodărești- 2 cotețe din cărămidă tencuite având deasupra leasă de porumb din plasă de sârmă, un mare de porci din cărămidă acoperit cu plăci din azbociment, un garaj pentru mașină și bunurile mobile.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare la acțiunea completatoare învederând instan ței că este de acord cu aceasta.
Intervenienții și au depus la dosar întâmpnare prin care au solicitat disjungerea cererii completatoare.
La termenul de judecată din 18.04.2007 cu acordul părților, instanța a revenit asupra măsurii disjungerii cererii completatoare dispuse anterior.
Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr.3780 din 4.07.2007 a admis în parte acțiunea așa cum a fost completată și precizată, formulată de reclamanta, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta, a admis cererea de intervenție așa cum a fost precizată, formulată de intervenienții și, a declarat deschisă succesiunea
- 5 -
defunctului G, decedat la data de 7.10.2003, constatând că reclamanta este unica moștenitoare a acestuia.
S-a luat act că reclamanta și pârâta au renunțat la partajarea bunurilor mobile, a autoturismului și a bunurilor societății.
S-a dispus partajarea imobilului casă de locuit și anexe gospodărești în varianta unică, modificată de instanță, a raportului de expertiză întocmit de expert, atribuind reclamantei imobilul casă de locuit și anexe în valoare de 33.200 lei situate în comuna, sat, județul B, s-a constatat că reclamanta are un drept de superficie asupra terenului de sub construcție și aferent acestuia, delimitat conform punctelor A, A1,J,I,H 1, E 1, identificate pe schița anexă a raportului de expertiză aflat la fila 54 dosar și a fost obligată reclamanta să plătească sultă pârâtei de 6.267,5 lei și suma de 15.875 lei intervenienților, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri, s-au compensat cheltuielile de judecată.
Instanța de fond a reținut că în ceea ce privește cererea completatoare, având în vedere decizia de casare, urmare decesului reclamantului G intervenit în cursul judecății la data de 7.01.2003, acțiunea a fost continuată de fiica sa în calitate de unică succesoare.
In ceea ce privește cererea de partaj succesoral formulată de reclamantă, instanța a reținut că aceasta nu se află în stare de indiviziune cu pârâta, întrucât divorțul părinților săi intervenise cu mult înainte de decesul reclamantului G, astfel că aceasta are doar un drept de coproprietate asupra imobilului conform încheierii de admitere în principiu, urmând să continue procesul de partaj bunuri comune inițiat de autorul său.
S-a mai reținut că deși în acțiunea completatoare reclamanta precizează asupra căror bunuri tatăl său deținea o cotă de, în ceea ce privește aceste bunuri reclamanta nu a insistat în partajarea lor, atitudine din care rezultă fără echivoc intenția de a renunța, așa cum a fost exprimată și reținută în primul ciclu procesual.
In ceea ce privește anexele gospodărești, reclamanta și pârâta au încercat să extindă judecata și asupra unor construcții amplasate pe terenul proprietatea intervenienților, construcții ce nu au făcut obiectul încheierii de admitere în principiu.
Cu referire la dreptul de superficie, instanța a reținut că aceasta s-a născut în temeiul acordului pe are intervenienții și l-au dat ca fiul lor și soția acestuia să ridice un imobil pe terenul proprietatea lor.
Prin încheierea de admitere în principiu defunctului G și pârâtei li s-a recunoscut dreptul de proprietate în devălmășie asupra imobilului, răsturnându-se astfel prezumția prevăzută de art. 489 Cod civil, ce opera în favoarea intervenienților, astfel că existența dreptului de proprietate asupra imobilului atrage după sine și un drept de folosință asupra terenului pe care acesta a fost edificat.
Cum prin încheierea de admitere în principiu s-a reținut că intervenienții au un drept de creanță, constând în J din valoarea imobilului casă de locuit, nu și din valoarea anexelor gospodărești, instanța a constatat că expertul desemnat în cauză a procedat corect cu ocazia întocmirii celei de a doua propuneri de partajare.
Pentru partajarea imobilului instanța a reținut că prima propunere de atribuire ( mai puțin în ceea ce privește anexele ce nu au făcut obiectul încheierii de
- 6 -
admitere în principiu) este varianta care respectă îndrumările deciziei de casare astfel că instanța a modificat-o în sensul atribuirii reclamantei a imobilului casă de locuit cu cele două anexe, cămara și bucătăria, constatând dreptul de superficie a reclamantei asupra terenului pe care sunt amplasate aceste construcții și terenului aferent care să îi asigure accesul la acest imobil, modificând schița întocmită de expert pentru delimitarea prin figurarea a două puncte H-colțul din spate al anexei bucătărie de vară și și E - punctul de intersecție al liniei trasate perpendicular din punctul H pe hotar, puncte figurate cu culoarea albastră pe schița aflată la fila 54 dosar.
Față de cele constatate cu ocazia efectuării cercetării locale, respectiv, că între imobilul supus partajării și imobilul proprietatea intervenienților există o distanță relativ mică, pentru a nu afecta prea mult dreptul de proprietate al intervenienților asupra terenului instanța a apreciat că varianta propusă este echitabilă atât pentru reclamantă cât și pentru intervenienți.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta-reclamantă, intervenienții și precum și reclamanta.
Motivele de apel formulate de către reclamanta au fost însușite și de către pârâta reclamantă, fiind criticată sentința sub aspectul neincluderii la masa de partaj a anexelor gospodărești constând în cotețe de cărămidă tencuite, 2 lease de porumb din plasă de sârmă acoperite cu geam securizat, un de porci din cărămidă tencuit și acoperit cu plăci de azbociment, garaj pentru mașină, anexe despre care s-a susținut că au fost prevăzute în încheierea de admitere în principiu din 26.03.2003 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr.13200/2002 și s-a arătat că, excluzându-le, instanța de fond a interpretat greșit această încheiere de admitere în principiu.
S-a precizat că anexele gospodărești sunt cele susmenționate, deoarece bucătăria și cămara fac parte din corpul de clădire ce conține și camerele de locuit.
In ceea ce privește variante de lotizare s-a criticat sentința apreciindu-se că prima variantă a raportului de expertiză întocmit de expert este cea care corespunde realității și în consecință s-a solicitat omologarea acestei variante.
S-a mai susținut că nu trebuie să fie compensate cheltuielile de judecată făcute de intervenienți cu cele făcute de reclamantă, deoarece aceasta din urmă a cheltuit mai mult și instanța trebuia să-i oblige pe intervenienți la cheltuieli de judecată.
Intervenienții și au criticat sentința susținând că este nelegală deoarece cadrul procesual a fost stabilit în anumite limite prin decizia de casare pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI și peste aceste limite instanța de fond s-a pronunțat și cu privire la constatarea unui drept de superficie în beneficiul reclamantei cu încălcarea dreptului lor la apărare, susținându-se că instanța era datoare să se pronunțe numai cu privire la ieșirea din indiviziune sub aspectul cererii principale, cererii reconvenționale și cererii de intervenție.
S-a arătat că soluționarea cererii completatoare în această fază procesuală s-a făcut fără să fie administrate probe cu privire la existența și întinderea dreptului de superficie și că admițând cererea de constatare a unui drept de superficie prima instanță a produs un prejudiciu intervenienților pentru nerespectarea drepturilor corelative derivate din calitatea de proprietar asupra terenului, apreciindu-se că s-ar fi impus stabilirea contravalorii superficiei la care intervenienții erau îndreptățiți.
- 7 -
Apelanții intervenienți au mai susținut că prin atribuirea întregului imobil într-un lot și stabilirea de sulte pentru intervenienți s-a încălcat principiul atribuirii în natură, iar prin completarea la expertiză întocmită de expert s-a propus o variantă cu includerea în lotul intervenienților a unei părți din imobilul casă de locuit și anexe, astfel încât în locul cotei valorice de 16.600 lei ar fi primit în natură construcții în valoare de 15.875 lei diferența putând fi primită prin echivalent bănesc.
S-a apreciat că se impunea a fi omologată această variantă de lotizare cu atât mai mult cu cât intervenienții sunt și proprietarii terenului aferent casă de locuit.
Apelanții intervenienți au mai arătat că instanța a modificat raportul de expertiză, obligând-o pe reclamantă la sultă în valoare de 15.875 lei către intervenienți, însă cota ce se cuvenea acesteia era de din valoarea imobilului de 33.200 lei adică o cotă valorică de 16.600 lei.
Tribunalul Buzău, prin decizia civilă nr.395 din 3 decembrie 2007 respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta și intervenienții și, împotriva sentinței civile nr.3780 din 4.07.2007 pronunțată de Judecătoria Buzău și a luat act de renunțarea la apel a pârâtei.
Pentru a pronunța această decizie, cu privire la apelul reclamantei, instanța de apel a reținut că prin încheierea de admitere în principiu rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a neexercitării căilor de atac prevăzute la acel moment de Codul d e pr.civilă, pronunțată de Judecătoria Buzău la data de 26.03.2003, în dosarul nr.13200/2002, s-a rețin ut că părțile au dobândit în cote egale de în timpul căsătoriei: o casă de locuit formată din 2 dormitoare, o sufragerie, hol, bucătărie, baie și anexe gospodărești - bucătărie de vară și, construite pe terenul aparținând intervenienților, și nu cele indicate de către apelantă respectiv cotețe, lease, garaj, acestea nefiind incluse în masa de partaj și în mod corect nu au fost partajate de prima instanță.
Sub aspectul compensării cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că în mod corect au fost aplicate disp. art. 276 Cod pr.civilă.
In ceea ce privește apelul intervenienților, instanța de apel a constatat că prima instanță s-a conformat deciziei de casare. In ce privește cererea completatoare, aceasta a fost soluționată de prima instanță avându-se în vedere conexitatea ei cu obiectul dedus judecății și nu au fost încălcate drepturile la apărare ale intervenienților fiind administrate probe sub aspectul întinderii dreptului de superficie.
Existența acestui drept de superficie a fost corect reținută și motivată de prima instanță, în sensul că acesta s-a născut în temeiul acordului pe care intervenienții l-au dat ca fiul lor și soția lui să ridic un imobil pe terenul proprietatea lor și în condițiile în care prin încheierea de admitere în principiu defunctului G și pârâtei li s-a recunoscut dreptul de proprietate în devălmășie asupra imobilului, răsturnându-se astfel prezumția prevăzută de art.489 Cod civil, ce opera în favoarea intervenienților, întrucât existența dreptului de proprietate asupra construcției atrage după sine și un drept de folosință asupra terenului pe care acesta a fost edificat.
In ce privește despăgubirile corelative constatările superficiei, intervenienții nu au solicitat acordarea acestora în cursul procesului în primă instanță
- 8 -
și instanța nu putea dispune acordarea de despăgubiri, în favoarea lor, peste cea ce s-a cerut.
In privința cotei valorice din raportul de expertiză refăcut, întocmit la fond de expert, rezultă că s-a stabilit corect contravaloarea cotei de din casa de locuit, evaluată la 31.750 lei, respectiv 15.875 lei pentru intervenienți iar cealaltă cotă de s-a reținut în patrimoniul reclamantei, fiind adăugată la aceasta din urmă și contravaloarea anexei, deoarece pentru intervenienți s-a constatat o contribuție de numai în privința casei de locuit, nu și din anexe.
S-a reținut că este neîntemeiată critica apelanților cu privire la atribuirea imobilului, întrucât s-a reținut în mod irevocabil că intervenienții au numai un drept de creanță și nu un drept de coproprietate asupra imobilului.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și intervenienții și.
Reclamanta recurentă prin motivele de recurs depuse la data de 3.03.2008 susține că instanțele au interpretat greșit încheierea de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Buzău la data de 26.03.2003, prin aceea că au exclus de la masa de împărțit anexele gospodărești care au fost prevăzute în IAP, respectiv cotețele de porc și garajul, care sunt împrejmuite cu același gard, prin care este împrejmuită și casa de locuit și au fost edificate de părinții săi care au avut gospodărie separată față de cea intervenienților.
De aceea solicită să se dispună partajarea bunurilor, prevăzute în încheierea de admitere în principiu conform variantei I din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert.
1.Recurenții intervenienți critică decizia pe motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 Cod pr.civilă susținând că în considerarea limitelor de casare impuse prin decizia nr. 186 din 28.09.2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI, instanța nu se putea pronunța asupra altor cereri decât numai cu privire la cererile inițiale prin care a fost investită, respectiv cererea de chemare în judecată, cererea reconvențională și cererea de intervenție care aveau drept obiect ieșirea din indiviziune asupra imobilelor din litigiu.
Instanțele au reținut și soluționat cererea privind constatarea dreptului de superficie, deși soluționarea acestei cereri se impunea să se facă pe cale separată.
La instanța de fond intervenienții s-au opus cu privire la soluționarea acestei cereri, mai ales că în egală măsură se impunea evaluarea lipsei de folosință în ceea ce îi privește odată cu stabilirea contravalorii superficiei.
Prin soluționarea acestei cereri apreciază că le-a fost încălcat dreptul la apărare derivând din respectarea drepturilor corelative ce le sunt conferite în virtutea calității de proprietari ai trenului.
2.Recurenții mai susțin că admiterea cererii privind instituirea unui drept de superficie s-a făcut în condițiile în care, deși nu s-a cerut în perimetrul terenului atribuit reclamantei s-a inclus și un cămin de apă, ce aparține recurenților intervenienți și nu face parte din masa bunurilor de împărțit.
3.O altă critică adusă deciziei pronunțată în apel este aceea că instanța nu a răspuns motivului nr. 3 din apel în cadrul căruia intervenienții au criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate constând în aceea că prin atribuirea întregului imobil casă de locuit reclamantei în valoare de 33.200 lei și prin stabilirea sultelor atribuite recurenților intervenienți și pârâtei, reclamanta a primit un
- 9 -
lot care valoric depășește cu mult cota legală dobândită din moștenire legală de la autorul său G, cota valorică ce li s-ar fi atribuit intervenienților era de 16.600 lei, instanța în mod nelegal obligând reclamanta la sultă în valoare de numai 15.875 lei.
4.Prin stabilirea dreptului de superficie în lotul intimatei a fost inclusă o suprafață de teren mult prea mare decât cea strict necesară folosinței locuinței, potrivit destinației acesteia.
Se impunea ca la stabilirea acestei suprafețe să se aibă în vedere numai suprafața strict necesară locuinței, situație în care prin restrângerea laturii dinspre calea publică, căminul de apă în discuție ar fi rămas în integralitatea sa în lotul ce le-a fost atribuit intervenienților.
5. In mod nelegal instanța, deși expertiza tehnică conținea o variantă de partajare în natură nu a dat eficiență principiului partajării în natură instituit de art. 673 (2) Cod pr.civilă, în această variantă în lotul recurenților intervenienți s-ar fi inclus 30,14. din imobilul casă de locuit, situație ce ar fi avut drept consecință restrângerea sultei numai la 2115 lei.
In ședința publică de astăzi, recurenții intervenienți personal și prin apărător au precizat că înțeleg să susțină numai motivele de recurs ce se referă la dreptul de superficie, renunțând la celelalte motive.
Cu privire la recursul declarat de reclamanta, recurenții intervenienți au invocat excepția nulității recursului.
Curtea, în temeiul disp. art. 137 Cod pr.civilă, analizând excepția invocată constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă deoarece:
Decizia recurată a fost comunicată reclamantei la data de 20.02.2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 31 dosar apel, termenul de 15 zile de la comunicare pentru declararea și motivarea recursului, prevăzut de art. 301 Cod pr.civilă, împlinindu-se la data de 7.03.2008 într-o zi lucrătoare, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 29.02.2008 - data poștei, deci în termenul legal- filele 9-10 dosar recurs.
Pe fondul recursurilor, Curtea reține următoarele:
Cu privire la recursul declarat de reclamanta.
Prin acțiunea introductivă de partaj b bunuri comune reclamantul G- decedat pe parcursul procesului unica moștenitoare fiind reclamanta recurentă în calitate de fiică, a solicitat în contradictoriu cu fosta soție - pârâta ( ), partajarea bunurilor mobile comune dobândite în timpul căsătoriei dintre părți.
Pârâta reclamantă prin întâmpinare-fila 4 dosar fond și întâmpinare-cerere reconvențională, a solicitat să fie aduse la masa de partaj și următoarele bunuri: o casă de locuit compusă din 2 dormitoare, o sufragerie, bucătărie, baie, hol, o anexă bucătărie vară și o și un autoturism marca 1310 fabricată în 1987.
Până la pronunțarea încheierii de admitere în principiu din 26.03.2003, părțile nu au mai formulat nicio cerere pentru aducerea la masa partajabilă și a altor imobile cum ar fi: cotețele de porc și gardul, menționate de recurentă iar componența masei partajabile a fost definitiv și irevocabil stabilită prin încheierea de admitere în
- 10 -
principiu împotriva căreia părțile nu au exercitat calea de atac a apelului, prevăzută de lege la acea dată.
Imprejurarea că expertul tehnic a identificat pe teren și porci cu țarc, cotețe din lemn, WC, platformă betonată, nu înseamnă că și aceste bunuri trebuiau să fie lotizate, atâta timp cât nu au fost reținute în încheierea de admitere în principiu, partea interesată având la îndemână calea partajului suplimentar.
Pentru același motiv instanța de fond nu a avut în vedere cererea formulată de reclamanta recurentă în dosar nr.11581/2006 în rejudecare după casarea cu trimitere, de a fi partajate și anexele gospodărești: două cotețe din cărămidă și tencuite care au deasupra 2 lease de porumb din plasă de sârmă și acoperite cu geam securizat; un mare de porci din cărămidă și tencuit, acoperit cu plăci de azbociment; garaj mașină din scândură învelit cu plăci de azbociment.
De aceea, recursul declarat de reclamantă este nefondat și urmează a fi respins potrivit art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă.
Cu privire la recursul declarat de intervenienții.
In rejudecare după casarea cu trimitere, reclamanta, a solicitat instituirea unui drept de superficie asupra terenului pe care se află casa de locuit și anexele gospodărești și terenului aferent necesar folosirii acestor construcții, cerere admisă de instanța de fond.
In aplicarea prevederilor art. 315 al. (3) Cod pr.civilă potrivit cărora, după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, practica judecătorească a stabilit că părțile sunt îndreptățite să formuleze orice cerere de natură să conducă la soluționarea justă și integrală a pricinii, înlăturându-se astfel inconvenientul ce ar rezulta din judecarea separată a aceluiași litigiu, în același timp, dar în dosare separate.
Cererea reclamantei pentru instituirea unui drept de superficie este în strânsă legătură cu obiectul pricinii dedus judecății de natură să conducă la soluționarea justă și integrală a acesteia dat fiind că reclamanta și pârâta reclamantă sun coproprietarele construcției edificate pe terenul proprietatea intervenienților recurenți, cu acordul acestora.
Dreptul de superficie constituie o derogare de la regula înscrisă în art. 489 Cod civil, conform căreia, proprietatea terenului cuprinde în sine proprietatea a tot ce se află pe suprafața lui, cât și de la regula cuprinsă în art. 482 cod civil după care proprietatea asupra unui lucru dă dreptul asupra a tot ce se unește ca accesoriu, la acest lucru.
Dreptul de superficie este un drept real, care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană denumită superficiar, asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe suprafața de teren care aparține unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul un drept de folosință.
El implică întotdeauna, pe lângă proprietatea asupra obiectelor menționate, și dreptul de folosință asupra terenului pe care acestea se află, iar pentru folosința terenului, superficiarul poate fi obligat să plătească o despăgubire.
Din această caracteristică a dreptului de superficie rezultă că este neîntemeiată susținerea recurenților că instanța nu se putea pronunța asupra cererii de instituire a dreptului de superficie, formulată de reclamantă.
- 11 -
Este întemeiată critica recurenților privind modalitatea de stabilire a dreptului de superficie.
Instanța de fond a dispus partajarea casei de locuit și anexă, potrivit variantei unice din raportul de expertiză inițial întocmit de expert - filele 47-55 dosar fond 11581/2006, pe care a modificat-o atât sub aspectul atribuirii în natură a imobilului cât și asupra perimetrului terenului pentru care s-a instituit dreptul de superficie.
In această variantă, expertul tehnic a atribuit în natură reclamantei lotul nr. 1 compus din casa de locuit, anexa porc cu țarc și dreptul de superficie asupra terenului de 266, 40. în punctele AJ, I,H,G,F,E, iar intervenienienților lotul nr. 2 compus din lemn,WC și platformă betonată, egalizarea loturilor făcându-se prin sultă.
Instanța de fond ținând seama de faptul că prin încheierea de admitere în principiu nu au fost reținute în componența masei de împărțit anexele: porc cu țarc, lemn, WC și platformă betonată și intervenienții au numai un drept de creanță din valoarea imobilului casă de locuit, corect a modificat modul de atribuire din expertiză în sensul că a atribuit reclamantei imobilul casă de locuit și anexa în valoare de 33.200 lei cu obligarea acesteia la plata sultei de 6.267,5 lei către pârâtă și 15.875 lei către intervenienți.
Corespunzător aceste modificări a atribuirii imobilului casă de locuit și anexă, trebuia modificat și amplasamentul teren ului ce face obiectul dreptului de superficie, modificare ce trebuia făcută de expert și nu de instanță care în mod greșit a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză,și nu a dispus refacerea raportului de expertiză în felul acesta pronunțând o hotărâre al cărei dispozitiv în partea referitoare la dreptul de superficie, nu se poate pune în executare.
In afară de erorile materiale cuprinse în considerentele sentinței și dispozitiv referitoare la punctele între care s-a stabilit dreptul de superficie în sensul că acestea nu sunt aceleași cu cele trasate de instanță în schița anexă la raportul de expertiză de la fila 54 în culoare albastră și menționate în minută, nici nu este stabilită întinderea suprafeței de teren de sub construcție și aferentă acesteia, atribuită în natură reclamantei, fără de care nu se poate pune în executare sentința și nici nu se poate stabili despăgubirea în sarcina reclamantei pentru folosința terenului, într-o eventuală acțiune a intervenienților formulată în acest sens.
Refacerea raportului de expertiză se impune și pentru faptul că instanța de control nu poate verifica susținerea recurenților că pe terenul pe care s-a stabilit dreptul de superficie se află un cămin de apă proprietatea acestora, dat fiind că expertul nu face referire la el și nici nu este figurat pe schița de plan anexă la raportul de expertiză.
Cu referire la amplasamentul terenului aferent construcției atribuită reclamantei și existența pe acest teren a de apă proprietatea recurenților, în rejudecare, instanța de fond va avea în vedere că reclamanta nu dobândește un drept de proprietate asupra acestui teren ci numai un drept de folosință, terenul rămânând în proprietatea intervenienților recurenți.
De aceea, urmează ca în baza disp. art. 312 al. (1) și (3) coroborate cu art. 315 alin.(1) Cod pr.civilă, să fie admis recursul declarat de intervenienți, casată decizia în partea referitoare la apelul intervenienților și și sentința în partea referitoare la constatarea dreptului de superficie în favoarea
- 12 -
reclamantei și trimisă cauza la instanța de fond pentru rejudecarea capătului de cerere formulat de reclamantă pentru instituirea unui drept de superficie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului declarat de reclamantă, invocată de recurenții intervenienți.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - domiciliată în com., sat, jud.B împotriva deciziei civile nr. 395 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în com., sat, jud.
Admite recursul declarat de intervenienții și, ambii domiciliați în com., jud.B, împotriva aceleiași decizii, și în consecință:
Casează sus-menționata decizie în partea referitoare la apelul intervenienților și și sentința civilă nr. 3780 din 4.07.2007 pronunțată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr.11581/2006 în partea referitoare la constatarea dreptului de superficie în favoarea reclamantei.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
Trimite cauza la instanța de fond pentru rejudecarea capătului de cerere formulat de reclamanta pentru instituirea unui drept de superficie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ana Roxana Tudose, Constanța Ștefan Gherghina
- - - C - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Tehnored.Gh./CO
3ex./29.04.2008
-/2006 Judec.
a- Trib.
Președinte:Ana Roxana TudoseJudecători:Ana Roxana Tudose, Constanța Ștefan Gherghina
