Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 462/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

DOSAR NR. 7,-

DECIZIA Nr. 462

Ședința publică din data de 22 mai 2009

PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -

JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Gherghina Niculae

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anularea deciziei civile nr. 131 pronunțată la data de 12 februarie 2009 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de contestatoarele, domiciliată în P,-,.1.2,.B,.66, jud. și, domiciliată în P,-,.207,.34, jud. P, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în P,-, -.7,.A,.53, cod poștal -, jud.

Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 15 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea intimatului să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22 mai 2009 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:

Curtea:

Asupra contestației în anulare de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI la data de 9.03.2009 sub nr. 7,-, contestatoarele și au formulat în contradictoriu cu intimatul, contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 131 pronunțată la data de 12 februarie 2009 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, întemeiată pe disp. art. 318 Cod pr.civilă.

În motivarea contestației se arată că instanța de recurs a anulat ca netimbrat recursul promovat de recurente, însă această soluție este rezultatul unei greșeli materiale.

Astfel, se arată în continuare de către contestatoare, că la termenul de judecată din 12.02.2009 au formulat cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, însă a fost respinsă această cerere și instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului, anulând recursul ca netimbrat.

Au mai precizat contestatoarele că au depus la termen atât dovada de plată a taxei de timbru cât și timbru judiciar, cerere la care acestea erau atașate, fiind înregistrate la registratura Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr. 2982/12.02.2009, la ora

- 2 -

10,25, însă funcționarul nu a comunicat instanței în timp util cererea și dovezile de plată, astfel încât soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

Față de contestația formulată, intimatul a depus la dosar concluzii scrise, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentare a contestatoarei, motivat de faptul că aceasta este plecată din țară de foarte mulți ani, nu a dat mandate de reprezentare către avocați și nu a semnat cererile depuse de către aceasta la registraturile instanțelor de judecată.

Curtea, analizând contestația în anulare formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, constată următoarele:

Potrivit art.318 cod pr.civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare și când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Prin decizia nr.131 din 12.02.2009, Curtea de APEL PLOIEȘTIa anulat ca netimbrat recursul promovat de recurentele și.

În speță, recurentele și, așa cum rezultă din actele existente în dosarul -, au achitat taxa de timbru la data de 12.02.2009 și au depus-o la registratura Curții de APEL PLOIEȘTI, în aceeași zi la ora 10,25.

Faptul că recurentele au achitat taxa de timbru la primul termen de judecată, însă aceasta nu a fost depusă la dosar, iar Curtea a anulat recursul ca netimbrat reprezintă o eroare materială, neimputabilă instanței.

În literatura și practica judiciară s-a arătat în mod constant că este admisibilă și contestația în anulare prin care se invocă faptul că actul de procedură, în funcție de care se apreciază greșeala materială, a ajuns la instanță după ziua judecății sau nu a fost depus la dosar din culpa unui funcționar.

Prin urmare, în raport de aceste considerente Curtea constată ca fiind întemeiată contestația în anulare formulată de contestatoare, astfel încât urmează ca în baza disp. art.318 alin.1 cod pr.civilă să o admită și să anuleze în parte decizia civilă nr.131/12.02.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI în ceea ce privește anularea ca netimbrat a recursului.

Cât privește excepția lipsei calității de reprezentare a contestatoarei, in stanța urmează să o respingă având în vedere că în ședința publică din data de 15 mai 2009, aceasta s-a prezentat personal în instanță și a declarat că își însușește atât recursul cât și contestația ce face obiectul prezentului dosar, arătând că în anul 2004 l-a împuternicit pe nepotul său, inclusiv pentru angajamentul încheiat cu Cabinetul Individual de Avocatură.

In baza disp. art. 274 Cod pr.civilă, instanța va obliga intimatul la 1917,45 lei cheltuieli de judecată, către contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția lipsei calității de reprezentare a contestatoarei.

Admite contestația în anularea a deciziei civile nr. 131 pronunțată la data de 12 februarie 2009 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de contestatoarele, domiciliată în P,-,.1.2,.B,

- 3 -

.66, jud. și, domiciliată în P,-,.207,.34, jud. P, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în P,-, -.7,.A,.53, cod poștal -, jud.

Anulează în parte decizia nr. 131 pronunțată la data de 12 februarie 2009 de Curtea de APEL PLOIEȘTI și fixează termen pentru rejudecarea recursului la 12 iunie 2009, sala 2.

Obligă intimatul la 1917, 45 lei cheltuieli de judecată, către contestatoare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Gherghina Niculae

C - - - - -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

red. VS /tehnored.OC

3 ex./09.06.2009

Președinte:Constanța Ștefan
Judecători:Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Gherghina Niculae

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 462/2009. Curtea de Apel Ploiesti