Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 464/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (191/2009)
Completul 1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 464
Ședința publică de la 09.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinita Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER - I
Pe rol pronunțarea recursului formulat de recurentul pârât - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 1332 A din 27.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr. -/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă - pârâtă.
are ca obiect - partaj judiciar - partaj bunuri comune.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 23.02.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 02.03.2009 și apoi la 09.03.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.11.2005, sub nr.27528/2005, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 29.04.1982, din culpa exclusivă a pârâtului și partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că în timpul căsătoriei a locuit împreună cu pârâtul în Statele Unite, ambii fiind și cetățeni americani, și pe toată această perioadă pârâtul a lucrat doar o scurtă perioadă de timp, toate cheltuielile familiale fiind suportate de către ea.
În raport de această situație a solicitat instanței să constate că a avut o cotă de contribuție de 80% la dobândirea bunurilor comune, respectiv a terenului în suprafață de 372 mp și construcția edificată pe acesta, situat în B,-, sector 1 și a câtorva bunuri mobile menționate expres și limitativ în acțiune.
Reclamanta a solicitat să se constate că anumite bunuri mobile sunt bunurile sale proprii, reprezentând moștenire de familie și să fie obligat pârâtul să i le restituie.
Ulterior, reclamanta a completat acțiunea de partaj, solicitând includerea în masa bunurilor comune și a imobilului situat în-, parter, sector 2, susținând că acesta a fost cumpărat în totalitate cu bani obținuți în SUA de fiul părților, care a fost despăgubit în urma unui accident de circulație, prin hotărâre judecătorească, cu suma de 27.000 USD.
Pârâtul a depus la dosar cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpă comună, partajarea bunurilor comune în cote egale și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din 10.03.2006, reclamanta, prin mandatar cu procură specială, și pârâtul personal, au învedera că înțeleg să divorțeze prin acord.
Prin sentința civilă nr.4059/10.03.2006 instanța a dispus desfacerea căsătoriei părților, prin acord, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei și a disjuns capătul de cerere privind partajul bunurilor comune.
În urma acestei disjungeri, acțiunea de partaj a fost reînregistrată pe rolul aceleiași instanțe, sub nr-, iar prin încheierea de ședință de la data de 23.02.2007 instanța a admis excepția netimbrării acțiunii principale de partaj formulată de reclamanta, reținând că, deși prin încheierea de ședință din data de 19.05.2006 s-a pus în vedere acesteia să depună taxă de timbru în cuantum de 11.757,12 lei și timbru judiciar de 5 lei, reclamanta - pârâtă nu s-a conformat, fiind incidente în cauză dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
La data de 06.04.2007, Judecătoria Sectorului 1 Bap ronunțat sentința civilă nr.5537 prin care a anulat acțiunea principală formulată de reclamanta - pârâtă ca fiind netimbrată, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant, a constatat că masa partajabilă se compune din imobilul situat în B,-, sector 1, în valoare de 431.297 lei și bunurile mobile descrise în raportul de expertiză efectuat de expert, în valoare totală de 3.900 lei.
Instanța a constatat că părțile au dobândit aceste bunuri în cote egale de câte 50% și a dispus ieșirea din indiviziune, atribuind pârâtului - reclamant, în deplină proprietate și posesie, imobilul din- și mai multe bunuri mobile enumerate expres și limitativ în dispozitivul hotărârii, a atribuit reclamantei - pârâte, în deplină proprietate și posesie, bunuri mobile în valoare de 1.800 lei, iar pentru egalizarea loturilor a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 431.597 lei, cu titlu de sultă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul situat în B,-, sector 1, format din teren în suprafață de 372 mp și construcție, astfel cum rezultă din contractul de donație autentificat sub nr.26006/06.11.1995 de notariatul de Stat Local Sector 1 B, încheiat cu părinții pârâtului - reclamant, în cuprinsul căruia s-a menționat expres că donație se face ambilor soți.
Instanța a apreciat că nu poate reține susținerile reclamantei din cererea introductivă potrivit cu care această donație ar fi fost simulată, deoarece acțiunea principală a fost anulată ca netimbrată.
Instanța reținut că părțile au dobândit în timpul căsătoriei și bunurile mobile descrise în raportul de expertiză întocmit de expert, bunuri recunoscute de ambele părți.
În ceea ce privește imobilul situat în B,-, parter,.2, sector 1, instanța de fond a apreciat că nu poate fi inclus în masa partajabilă deoarece a ieșit din patrimoniul foștilor soți înainte de desfacerea căsătoriei, astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare încheiat în SUA, în favoarea fiului părților.
Deși acest contract a fost încheiat în străinătate, s-a considerat că este valabil și urmează a fi reținut de instanță, în virtutea principiului consensualismului prevăzut de dreptul civil român, potrivit căruia efectul translativ al vânzării - cumpărării operează din momentul realizării acordului de voință dintre părți (art.1295 Cod civil).
Instanța a apreciat că nu are relevanță juridică nici împrejurarea că acest contract a fost încheiat doar de reclamanta - pârâtă, în calitate de vânzător, deoarece nulitatea care intervine pentru nerespectarea dispozițiilor art.35 alin.2 din Codul familiei este relativă și poate fi invocată doar de soțul care nu și-a dat consimțământul la încheierea actului, iar pârâtul - reclamant nu a formulat o astfel de cerere.
La partajarea bunurilor instanța a avut în vedere faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat atribuirea imobilului situat în B,-, sector 1, împrejurare care trebuie analizată însă în contextul în care ambele părți au solicitat atribuirea imobilului din str.- - -.
Reținând că în prezent în imobilul din- locuiește pârâtul cu mama acestuia, iar reclamanta - pârâtă are domiciliul în străinătate, instanța de fond a apreciat că se impune atribuirea bunului imobil către acesta.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâtul - reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a susținut că instanța de fond a greșit atunci când exclus din masa partajabilă imobilul situat în B,-, parter,.2, sector 1, în condițiile în care actul de transfer al proprietății asupra acestui imobil era nul absolut, deoarece încalcă dispozițiile Legii nr.105/1992 în ceea ce privește condițiile de fond și de formă și totodată, nu este opozabil apelantului.
A susținut că deși instanța de fond a reținut cote egale de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, în final, a obligat pe apelantul - pârât - reclamant să plătească cu titlu de sultă valoarea întregului imobil.
Prin decizia civilă nr.1059 A/24.09.2007, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul, a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că minuta ce trebuia întocmită de judecătorul fondului, conform dispozițiilor art.258 Cod procedură civilă, lipsește de la dosarul de fond, situație în care tribunalul nu poate verifica dacă dispozitivul sentinței apelate corespunde sau nu cu cel pronunțat după deliberare.
În fond după desființare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, sub nr-, iar la data de 09.04.2008 reclamanta - pârâtă a depus la dosar cerere intitulată "note de ședință", prin care a susținut că în mod greșit i-a fost anulată acțiunea principală, taxa judiciară de timbru achitată inițial fiind suficientă.
A mai solicitat ca instanța să ia act de renunțarea sa la judecarea capetelor de cerere privind obligarea pârâtului - reclamant la restituirea bunurilor proprii și cea privind constatarea caracterului de bun propriu pentru imobilul situat în B,-, parter,.2, sector 1, susținând însă că acesta nu trebuie inclus în masa bunurilor comune supuse partajului.
La data de 23.04.2008 reclamanta - pârâtă a depus la dosar declarație dată pe propria răspundere, autentificată de notar, privind renunțarea sa la cele două capete de cerere menționate anterior.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 30.04.2008, instanța de fond a luat act de renunțarea reclamantei - pârâte la cererile de la pct.c, privind bunurile mobile proprii și constatarea caracterului imobilului din B,-, parter,.2, sector 1 de bun propriu, a respins ca neîntemeiată excepția insuficientei timbrări a cererii principale, invocată de pârâtul - reclamant, a admis în principiu, în parte, cererea reconvențională, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, imobilele situate în B,-, sector 1 și B,-, parter,.2, sector 1 și mai multe bunuri mobile enumerate expres și limitativ în dispozitivul încheierii.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a constatat că reclamanta - pârâtă a renunțat la cererea privind obligarea pârâtului - reclamant la restituirea bunurilor proprii și la constatarea caracterului de bun propriu pentru apartamentul din B,-, parter, aceasta înțelegând să timbreze cererea privind constatarea cotei sale de 80% de contribuție la dobândirea bunurilor comune cu suma de 5.687 lei, sumă ce satisface exigențele Legii nr.146/1997.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cele două imobile menționate în cererea reconvențională și mai multe bunuri mobile, necontestate de către acesta.
S-a considerat că nu poate fi reținută o cotă majoră de contribuție a reclamantei - pârâte la dobândirea bunurilor comune, deoarece martorii nu au relatat decât discuțiile purtate cu părțile și între părți în mod sporadic, nefiind în măsură să relateze detalii privind câștigurile nete lunare și constante ale fiecăreia dintre părți.
Pe de altă parte, s-a reținut că reclamanta - pârâtă nu a reușit să dovedească că ar fi obținut în timpul căsătoriei sume de bani net superioare celor obținute de pârâtul - reclamant, și nici dovada faptului că fiul părților, implicat într-un accident de circulație în SUA, ar fi primit ca despăgubire o sumă de bani pe care reclamanta - pârâtă ar fi folosit-o ulterior pentru plata prețului imobilului situat în str.-.- -.
Faptul că reclamanta - pârâtă a încheiat într-un alt stat o convenție prin care transmitea fiului părților dreptul său de proprietate asupra imobilului din str.-.- -, fiind făcută în conținutul acestei convenții și o mențiune în sensul că imobilul a fost cumpărat de către părți, s-a apreciat de către instanța de fond că nu constituie o dovadă în sensul înlăturării din masa bunurilor comune a acestui apartament, convenția nefiind opozabilă pârâtului - reclamant, conform prezumției prevăzută de dispozițiile art.30 și 35 din Codul familiei.
Prin sentința civilă nr.7080/28.05.2008, Judecătoria Sectorului 1 B, rejudecând cauza, a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta - pârâtă, a admis cererea reconvențională, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu cote egale de contribuție, bunurile imobile și mobile menționate în încheierea de ședință din data de 30.04.2008, care face parte integrantă din această sentință, a atribuit reclamantei - pârâte lotul I, compus din imobilul situat în B,-, sector 1 și mai multe bunuri mobile, menționate expres și limitativ în dispozitivul hotărârii, a atribuit pârâtului - reclamant lotul II, format din apartamentul nr.2, din B,-, parter, sector 1, iar pentru egalizarea loturilor a obligat pe reclamanta - pârâtă la plata unei sulte în cuantum de 100.285 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta - pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut ineficiența actului de vânzare - cumpărare încheiat în SUA cu fiul părților și, pe cale de consecință, a inclus acest apartament în masa bunurilor comune.
În opinia apelantei, instanța fondului nu a avut în vedere caracterul relativ al nulității ce poate interveni în cazul unui astfel de act, considerând în mod nelegal că încălcarea dispozițiilor art.35 alin.2 din Codul familiei ar atrage nulitatea absolută a actului.
S-a susținut că actul de vânzare - cumpărare a fost încheiat în septembrie 2003 și a fost depus la dosarul cauzei în data de 09.11.2006, iar în încheierea de ședință din 10.11.2006, la interogatoriul luat din oficiu pârâtului - reclamant, acesta a precizat că nu are asupra sa originalele actelor aflate la filele 81 și 82 din dosar, dar nici nu contestă existența lor.
În condițiile în care de la această dată pârâtul - reclamant nu a contestat niciodată raportul obligațional născut între reclamanta - pârâtă și fiul părților, confirmându-l în mod tacit și neînvestind instanța de judecată cu o cerere privind constatarea nulității actului, instanța de fond, nu putea reține, în opinia apelantei, inopozabilitatea actului față de acesta.
Sentința instanței de fond a fost criticată de apelantă și cu privire la modalitatea în care s-a dispus asupra partajării bunurilor comune, susținând că cele două imobile au fost atribuite antagonic, fără să se țină seama de posesia exercitată de părți asupra acestora. S-a ajuns astfel ca imobilul aflat în posesia reclamantei - pârâte să fie atribuit pârâtului - reclamant, iar imobilul posedat de pârâtul - reclamant să fie atribuit reclamantei - pârâte.
Prin decizia civilă nr.1332 A/27.10.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința instanței de fond, a atribuit apelantei - reclamante lotul nr.II și intimatului - pârât lotul nr.I, iar pentru egalizarea loturilor, a obligat pe pârâtul - reclamant să plătească apelantei - reclamante o sultă de 100.285 lei, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond nu se poate substitui actului de voință, în ocrotirea drepturilor și intereselor pârâtului - reclamant, în condițiile în care acesta, din septembrie 2003, nu a înțeles să formuleze vreo cerere în anularea actului, acest drept atribuindu-l legea exclusiv și personal, acestui pârât, în calitatea sa de persoană prejudiciată prin acest act.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul - reclamant, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea, fiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv s-a susținut că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, în condițiile în care a atribuit reclamantei - pârâte, în natură, apartamentul situat în B,-, parter,.2, sector 1, deși aceasta nu a învestit niciodată instanța cu o cerere în acest sens.
A susținut că actul de vânzare - cumpărare încheiat în SUA era nul absolut deoarece încălca în mod flagrant dispozițiile Legii nr.105/1992, în ceea ce privește condițiile de fond și de formă, aspecte ignorate de către tribunal.
În opinia recurentului, tribunalul a greșit și pentru faptul că nu a reținut inopozabilitatea actului față de el, în raport și de dispozițiile legislației române, care condiționează această opozabilitate de îndeplinirea anumitor forme de publicitate și de întocmire a lui de către ambii soți.
În dezvoltarea aceluiași motiv de recurs s-a susținut că, nu în ultimul rând, judecătorii apelului au încălcat dispozițiile art.162 din Legea nr.105/1992, potrivit cărora actele oficiale întocmite sau legalizate de către o autoritate străină pot fi folosite în fața instanțelor române numai dacă sunt supralegalizate.
S-a mai susținut de recurent că decizia instanței de apel este nemotivată, fiind dată cu încălcarea prevederilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestei critici s-a susținut că motivarea deciziei pronunțată de tribunal cuprinde o singură frază, în sensul că instanța de fond nu se poate substitui actului de voință, motivare care nu întrunește exigențele art.261 Cod procedură civilă.
În consecință, recurentul a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, apreciind că judecătorii apelului nu s-au pronunțat asupra cererii reconvenționale, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de apelanta - reclamantă - pârâtă împotriva sentinței instanței de fond, ca fiind neîntemeiat.
Analizând decizia instanței de apel în raport de dispozițiile articolului 304 pct.7 Cod Procedură Civilă și de critica formulată în acest sens de recurentul - pârât - reclamant, Curtea va reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de apel formulată de apelanta - reclamantă - pârâtă s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul excluderii din masa partajabilă a apartamentului situat la parterul imobilului din str.-.- - nr.31, sector 1 și atribuirii imobilului situat în-, sector 2 către intimatul - pârât - reclamant, care se află în posesia acestui imobil.
În motivarea cererii apelanta - reclamantă - pârâtă a susținut că instanța de fond a greșit atunci când a reținut ineficacitatea actului de vânzare - cumpărare încheiat în străinătate, prin care aceasta a vândut fiului său apartamentul situat la parterul imobilului din str.-.- - nr.31, sector 1, deși un astfel de act nu putea fi lovit, conform articolului 35 din Codul familiei, decât de nulitate relativă, nulitate pe care intimatul - pârât - reclamant nu a înțeles însă să o invoce în termenul prevăzut de lege.
S-a susținut că instanța de fond nu se putea substitui actului de voință, în ocrotirea drepturilor și intereselor intimatului - pârât - reclamant și nu putea reține ineficacitatea actului de vânzare - cumpărare, în condițiile în care intimatul nu a formulat cerere de anulare a acestuia, în termen de trei ani de la data la care a cunoscut existența actului.
O altă critică adusă de apelanta - reclamantă - pârâtă sentinței instanței de fond a vizat modalitatea de partajare a imobilelor, susținându-se că aceasta s-ar fi dispus cu nesocotirea unui criteriu important, respectiv a posesiei părților asupra acestora.
Prin decizia recurată, tribunalul a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă - pârâtă, a schimbat în parte sentința instanței de fond, în sensul atribuirii către apelantă a lotului nr.II, care includea și apartamentul situat în str.-.- - nr.31, sector 1 și atribuirii către intimat a lotului I, în a cărui compunere intra imobilul situat în-, sector 2.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, pe de o parte faptul că, instanța de fond nu se putea substitui actului de voință, în ocrotirea drepturilor și intereselor pârâtului - reclamant, în condițiile în care acesta, din septembrie 2003, nu a înțeles să formuleze vreo cerere de anulare a actului, iar pe de altă parte, că partajarea dispusă de către instanța de fond nu a ținut cont de posesia exercitată de părți asupra celor două imobile supuse partajării.
O astfel de motivare, pe lângă faptul că nu întrunește exigențele articolului 261 Cod Procedură Civilă, este și contradictorie în raport cu soluția menționată de aceiași instanță în dispozitivul deciziei.
Astfel, deși prin considerente se reține faptul că instanța de fond nu se putea substitui voinței intimatului, ceea ce înseamnă și implicit că nu putea reține ineficacitatea actului de vânzare - cumpărare încheiat de apelantă cu fiul său, în condițiile în care acesta nu formulase o acțiune de anulare a actului, în final include în masa partajabilă și apartamentul înstrăinat de apelantă prin acest act, schimbând doar atribuirea celor două imobile către părți.
O astfel de contradicție evidentă între considerentele deciziei recurate, care ar trebui să sprijine soluția pronunțată prin dispozitiv și să redea clar argumentele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în acest sens, și dispozitiv, atrage nulitatea absolută a deciziei pronunțată în aceste condiții, iar vătămarea produsă astfel părților nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiași instanță.
În consecință, în baza dispozițiilor articolului 312 coroborat cu articolul 304 pct.5 Cod Procedură Civilă, Curtea va dispune admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la aceiași instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va avea în vedere și celelalte critici dezvoltate de recurent, care vizează fondul cauzei și care nu mai pot fi analizate de instanța de recurs, în raport de motivul de casare reținut anterior ca fiind întemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - pârât - reclamant, împotriva deciziei civile nr.1332 A/27.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - pârâtă.
Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de apel.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
I
Red.
./
2 ex./18.03.2009
TB-4 -;
Jud.1 -
Președinte:Doinita MihalceaJudecători:Doinita Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
