Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 470/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVIL
DECIZIE Nr. 470
Ședința public de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulat de împotriva deciziei civile nr. 262 din 09 aprilie 2008 pronunțat de Tribunalul Iași.
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint avocat pentru recurentul,lips fiind intimații - și.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c recursul este la al doilea termen de judecat,nu solicit judecata în lips.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consider recursul în stare de judecat și d cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurentul având cuvântul,solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat,modificarea în totalitate a deciziei Tribunalului Iași și a sentinței Judec toriei Iași,în sensul atribuirii ctre recurent a apartamentului situat în I, - nr. 34.
Aprtorul susține c din probatoriul administrat la instanța de fond rezult c apartamentul este singurul bun ce face parte din masa de împrțit,iar pârâtul - intimat nu are posibilitatea achitrii sultei.
Instanțele de fond și apel au aplicat greșit dispozițiile art. 673 Cod procedur civil și nu s-a motivat de ce criteriile de preferinț prevzute de dispozițiile art. 673 Cod procedur civil sunt în favoarea pârâtului - intimat,în condițiile în care acesta nu are domiciliu stabil,nu are proprietți sau venituri și nu poate asigura plata efectiv a sultei ctre recurent.
Avocat susține c ambele instanțe au ignorat faptul c certificatul de unic moștenitor emis pe numele pârâtului a avut la baz o declarație în fals a acestuia dat în fața notarului,în urma acestei declarații fiind încheiat contractul de vânzare - cumprare între pârât și intervenient.
Se prezint și avocat pentru intimatul.
Avocat invoc excepția privind nulitatea recursului promovat de,având în vedere c motivele invocate nu se încadreaz în cele prevzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedur civil.
Pe fondul cauzei,avocat apreciaz c hotrârea pronunțat de instanța de fond și menținut de instanța de apel este legal și temeinic.
Aprtorul susține c și în condițiile în care intimatul s-a folosit de un certificat de moștenitor obținut prin declarații false,acest fapt nu schimb cu nimic calitatea de cumprtor de bun credinț a intimatului,iar la momentul la care s-a perfectat vânzarea,acel certificat de moștenitor fcea dovada deplin a faptului c era proprietarul apartamentului. Intimatul este cumprtor de bun credinț,astfel încât este aprat de sancțiunea nulitții contractului de vânzare-cumprare.
Avocat depune la dosar și concluzii scrise și solicit respingerea recursului,cu cheltuieli de judecat,depunând în acest sens și chitanța reprezentând dovada achitrii onorariului de avocat.
Avocat pentru recurentul având cuvântul cu privire la excepția nulitții recursului,solicit respingerea acestei excepții,susținând c motivele de recurs invocate se încadreaz în cele prevzute de art. 304 pct. 9 Cod procedur civil.
Aprtorul arat c în susținerea oral a motivelor de recurs a invocat faptul c instanța de apel a fcut o greșit aplicare a dispozițiilor legale în materia partajului succesoral,acest motiv de recurs încadrându-se în dispozițiile legale,astfel încât excepția invocat este neîntemeiat și se impune respingerea acesteia.
Avocat susține c recurentul,prin aprtor invoc interpretarea și aplicarea greșit a legii,în condițiile în care în decizia recurat se reține c " nici solicitarea apelantului de a-i atribui imobilul succesoral nu poate fi primit,întrucât criteriile de preferinț prevzute de art. 673 indice 5 Cod procedur civil sunt în favoarea pârâtului ." și " dac se împarte o moștenire instanța va mai stabili datoriile transmise prin moștenire, precum și sarcinile moștenirii.". Este evident faptul c instanța a fcut o corect aplicare a dispozițiilor legale raportat la modul în care s-a efectuat partajul și nu poate fi reținut vreo culp a cumprtorului.
Apreciaz c instanța a fcut o corect apreciere a dispozițiilor legale și atribuirea apartamentului nu poate constitui un motiv de recurs în sensul legii.
Avocat pentru recurent având cuvântul,apreciaz c intimatul,prin aprtor se contrazice în afirmații. Discuțiile sunt referitoare la dispozițiile art. 673 Cod procedur civil,iar recurentul este nemulțumit cu privire la interpretarea acestor dispoziții legale prevzute de art. 673 Cod procedur civil,astfel încât recursul nu poate fi nul. Nu se discut despre valabilitatea actelor subsecvente,cu privire la aceasta existând o cauz pe rolul instanțelor a crui judecat este suspendat pân la soluționarea prezentului dosar. Se discut îns despre modalitatea eliberrii certificatului de moștenitor,în sensul c acesta a fost eliberat pe baza unei declarații în fals dat de intimatul în fața notarului,ceea ce constituie o infracțiune,iar atribuirea apartamentului ctre pârât înseamn de fapt legalizarea acelui fals prin confirmarea unor efecte juridice produse tocmai ca urmare a unei infracțiuni.
De asemenea,aprtorul susține c în situația în care este menținut sentința instanței de fond,recurentul nu ar rmâne cu nimic din moștenirea prinților si,întrucât acesta nu are posibilitatea recuperrii sultei de la fratele su,acesta din urm neavând venituri.
Avocat arat c se invoc faptul c recurentul nu poate recupera creanța de la fratele su,îns aceasta reprezint o problem de executare ce nu privește instanța de recurs. De asemenea nu are relevanț faptul c recurentul nu a înțeles s formuleze plângere penal împotriva intimatului,ci s-a formulat acțiune civil. Solicit respingerea recursului,cu cheltuieli de judecat.
Instanța respinge excepția privind nulitatea recursului invocat de intimatul,prin aprtor și rmâne în pronunțare pe fondul cauzei.
Dup deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de faț;
Prin sentința civil 10956 din 5.2007 pronunțat de Judec toria Iașia fost admis acțiunea formulat de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul. S-a constatat c de pe urma defunctei au rmas moștenitori reclamantul și pârâtul în calitate de descendenți ai acesteia, cu o cot de ½ fiecare.
S-a mai constatat c masa succesoral se compune din dreptul de creanț reprezentând contravaloarea apartamentului nr.12 situat în I, Al. - nr.34, -.11,. B,. III, în valoare de 103.500 RON.
A fost admis și cererea de intervenție în interes alturat pârâtului, formulat de ctre intervenientul. S-a dispus ieșirea prților din starea de indiviziune asupra dreptului de creanț prin atribuirea acestuia ctre pârât, care a fost obligat s plteasc reclamantului o sult de 51.750 RON și 100 lei cheltuieli de judecat.
Pentru a se pronunța astfel prima instanț a reținut c prin sentința civil nr.3776 din 19.04.2003 pronunțat de Judec toria Iașis -a constatat nulitatea absolut a certificatului de moștenitor nr.97/2003 emis la., prin aceeași sentinț suspendându-se captul de cerere vizând anularea contractului de vânzare-cumprare încheiat între pârât și intervenienții și.
Reținând c certificatul de moștenitor emis în favoarea pârâtului a fost anulat, instanța a constatat calitatea de moștenitori a ambilor descendenți ai defunctei, constatând totodat și cotele acestora de ½ din succesiune.
În privința masei succesorale, întrucât apartamentul rmas moștenire a fost înstrinat de pârât în perioada cât acesta fusese declarat unic succesor, instanța a reținut c în masa de împrțit intr doar valoarea apartamentului cu titlu de drept de creanț.
Cât privește cererea de intervenție instanța a admis-o, fiind formulat în interes alturat pârâtului.
Apelul declarat de reclamantul a fost respins prin decizia civil 262 din 9.04.2008 a Tribunalului Iași.
A reținut instanța de apel c intervenientul are un interes personal și legitim - care urmrește consolidarea dreptului dobândit de la pârât, pentru atribuirea apartamentului în lotul acestuia din urm.
Faptul c intervenientul a înstrinat ulterior imobilul cumprat de la pârât nu conduce la pierderea interesului și a calitții acestuia, în calitate de vânztor garantând cumprtorii de evicțiune.
Instanța de apel a mai reținut c nici solicitarea apelantului de a i se atribui imobilul succesoral nu poate fi primit, întrucât criteriile de preferinț prevzute de art.673 ind.6 Cod procedur civil sunt în favoarea pârâtului, care în mod corect a fost obligat la sult.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca netemeinic și nelegal.
A invocat recurentul c deși a investit instanța cu partajarea apartamentului rmas de pe urma defunctei și a solicitat atribuirea acestuia cu obligarea sa la sult, instanțele au ignorat cererile sale, ignorând și faptul c certificatul de moștenitor a fost obținut prin fals. Motiveaz în acest sens recurentul c prin atribuirea apartamentului ctre pârât instanțele au legalizat falsul svârșit.
A mai invocat recurentul c instanța de apel nu a motivat de ce criteriile de preferinț din art.673 ind.6 sunt în favoarea pârâtului în condițiile în care acesta nu are domiciliu stabil, nu are proprietate sau venituri pentru a putea asigura plata sultei la care a fost obligat.
C pârâtul a fost de acord cu atribuirea ctre reclamant, fiindu-i mai de folos primirea unei sume de bani.
A mai invocat recurentul c atâta timp cât intervenientul a înstrinat apartamentul, greșit au reținut instanțele c acesta mai justific un interes legitim.
C în mod greșit s-a apreciat c problema legalitții actelor se va tranșa exclusiv în dosarul privind constatarea nulitții actelor de vânzare, dosar care tocmai a fost suspendat pân la soluționarea cauzei de faț.
Recursul nu este fondat.
Curtea constat c soluțiile pronunțate de instanțele de fond și de apel sunt nu numai legale și temeinice, dar și în deplin concordanț cu respectarea principiului menținerii stabilitții și securitții raporturilor juridice.
Sub acest aspect Curtea reține c nu poate fi primit critica prin care se invoc lipsa calitții procesuale pasive a intervenientului pe considerentul c acesta ar fi înstrinat deja bunul în litigiu.
Așa cum corect a reținut și instanța de apel, Curtea constat c intervenientul intimat are un interes personal legitim și actual, în litigiul de faț, întrucât soluția adoptat poate consolida sau nu dreptul su de vânztor, iar în cazul în care bunul în litigiu ar fi fost atribuit în lotul reclamantului, el ar fi fost posibil s rspund pentru evicțiune potrivit art.1337 Cod civil.
Mai mult decât atât, în contextul în care apartamentul ce a constituit obiectul moștenirii a fost înstrinat dup obținerea certificatului de moștenitor nr.97/8.08.2003, la un an de la decesul autoarei reclamantului - respectiv 7.XI.2002, iar acțiunea de anulare a acelui certificat s-a admis doar pe simpla recunoaștere a pârâtului, este cert c în cauz cumprtorul a dobândit bunul cu bun credinț, astfel încât se impune respectarea securitții raporturilor juridice.
Ori, asigurarea menținerii actelor încheiate cu bun credinț nu putea fi realizat decât prin atribuirea bunului dedus partajului pârâtului vânztor, acesta din urm fiind rspunztor de crearea litigiului.
Ca atare, în raport de cele enunțate mai sus, Curtea reține c nu pot fi primite nici criticile formulate de recurent vizând greșita formare a loturilor, cu atât mai mult cu cât acest aspect vizeaz situația de fapt, asupra creia instanța de recurs nici nu se mai poate pronunța dup abrogarea dispozițiilor art.304 pct.10 și 11 Cod procedur civil.
În consecinț, pentru toate cele ce preced Curtea va respinge în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedur civil, ca nefondat recursul, menținând ca legal și temeinic decizia civil 262 din 9.04.2008 a Tribunalului Iași.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile nr.262/9.04.2008 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Oblig recurentul s plteasc intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecat.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public astzi, 19 2008.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
18.XII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Cristiana Angelescu, Viorica Olariu