Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 476/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR. 2485,- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 476
Ședința publică din data de 6 mai 2008
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTORI: Elisabeta Gherasim, Eliza Marin Rodica Duboșaru
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul domiciliat în Târgoviște, cel, -J,.8, județul D, împotriva deciziei civile nr. 108 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimații în contestație domiciliată în comuna, sat, județul D și domiciliată în comuna, sat, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul reprezentat de avocat din cadrul Baroului D conform împuternicirii avocațiale nr. 14/2008, intimata în contestație personal și asistată de avocat G din cadrul Baroului D conform împuternicirii avocațiale nr.62/2008, lipsind intimata în contestație.
Procedura legal îndeplinită.
Contestația este timbrată cu suma de 19,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru conform chitanței seria - nr.- și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus dosarul de fond nr.5983/2005 al Judecătoriei Târgoviște necesar soluționării contestației în anulare.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și combaterea contestației în anulare.
Avocat pentru contestatorul arată că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 317 alin.1 și 2 Cod pr.civilă, întrucât procedura de chemare în judecată la instanța, cât și comunicarea hotărârilor s-a făcut la o altă adresă, astfel că pricina s-a judecat cu lipsă de procedură.
Mai susține contestatorul că la instanța de fond a fost prezentat la un prim termen de judecată, dar apoi nu s-a mai prezentat, că pe parcursul procesului i s-a încălcat dreptul la apărare,la instanța de apel și în recurs nu s-a pus în discuție lipsa procedurii, astfel că sunt îndeplinite aceste dispoziții legale.
Solicită admiterea contestației și anularea deciziei atacate. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat G pentru intimata în contestație solicită respingerea contestației ca inadmisibilă întrucât a fost promovată împotriva unei decizii irevocabile numai dacă motivele contestației nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Arată intimata în contestație prin apărător că la instanța de fond contestatorul a fost prezent la primul termen de judecată, astfel că a avut termen în cunoștință, iar schimbarea de domiciliu era obligația acestuia să o aducă la cunoștința instanței.
Totodată, atât în apel cât și prin motivele de recurs au fost invocate critici cu privire la formarea, compunerea loturilor și atribuirea lor.
Mai susține intimata în contestație că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de disp.art. 317 alin.1 și 2 Cod pr.civilă.
Solicită respingerea contestației. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele;
Prin cererea înregistrată la udecătoria Târgoviște sub nr. 5983/2005 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase de pe urma defuncților și.
Reclamanta a mai solicitat ca masa bunurilor succesorale să fie întregită prin raportul donațiilor de către pârâta, arătând aceste bunuri.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 728 cod civil și art. 6731-14Cod procedură civilă.
In urma administrării probelor încuviințate, Judecătoria Târgoviște prin încheierea de partaj pronunțată la data de 13.07.2006 a admis excepția prescripției dreptului de a cere raportul donațiilor, raport solicitat de reclamanta; a respins cererea formulată de reclamantă privind raportul donațiilor de către pârâta pentru bunurile: teren în suprafață de 316 mp situat în intravilanul localității, sat, județ D-ța, casă compusă din 2 camere, învelită cu tablă, bucătărie învelită cu tablă, anexe gospodărești - cotețe porc și păsări, ca fiind prescrisă; a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta împotriva pârâților și și în principiu; a admis, în parte, cererea completatoare formulată de pârâta și în principiu; a constat deschisă succesiunea defuncților, decedat la 16.11.1986 și decedată la 04.03.1994, ambii cu ultimul domiciliu în comuna, județ D-ța; a constatat că masa bunurilor succesorale rămasă de pe urma defuncților se compune din: casă construită din paiantă, învelită cu tablă, compusă din 3 camere, bucătărie și grajd, situate în comuna, sat, județ D-ța conform certificatului de moștenitor nr. 25/1988, teren în suprafață de 300 mp curți construcții situat în comuna, sat, județ D-ța, teren pe care se află identificată casa reținută la partaj, teren ce este cuprins în titlul de proprietate nr. 88777/1999 în parcela 147, 18/11 și menționat în CM. nr. 25/1988 și în contractul de vânzare -cumpărare nr. 4380/1988, bunuri la care părțile au următoarele calități și cote: reclamanta, în calitate de fiică, descendentă de gradul I a defuncților cu cotă de 6/8 din aceste bunuri, pârâta, în calitate de fiică, descendentă de gradul Iad efuncților cu cotă de 1/8 din aceste bunuri, pârâtul, în calitate de nepot al defuncților ce culege prin reprezentare cota de 1/8 din aceste bunuri, cuvenită tatălui său, predecedat, descendent de gradul I al defuncților și că masa bunurilor succesorale se mai compune din: suprafața de 4100 mp teren situat în comuna, sat, județ D-ța, conform titlului de proprietate nr. 88777/1999 compusă din 1600 mp extravilan arabil, 33, 800 mp extravilan livezi, 17, 1200 mp extravilan pășune, 17, parcela 351/12, 500 mp intravilan livezi, 15/16, o cameră anexă în spatele casei reținută la masa de împărțit, un atelier de tâmplărie, un pat, bufet, 6 scaune, Ť. masă și 4 scaune bucătărie, o plapumă, 2 lenjerii, 2 perne, 3 perdele.
A mai constatat prima instanță că părțile au următoarele calități și cote: reclamanta, în calitate de fiică, cu cotă de 1/3 din masă, pârâta, în calitate de fiică cu cotă de 1/3 și pârâtul, în calitate de nepot culege cota de 1/3 din masa de împărțit prin reprezentarea tatălui său, predecedat și a dispus efectuarea unor expertize în specialitatea topo - agricultură, construcții și evaluări bunuri mobile pentru formarea loturilor, acordând termen de fond la 14.09.2006 și dispunând citarea pârâtului.
Conform art. 6736Cod procedură civilă prima instanță a dispus efectuarea unor expertize în specialitatea topo - agricultură, construcții și evaluări bunuri mobile pentru formare a loturilor, acordând termen de fond la 14.09.2006 și dispunând citarea pârâtului.
Prin sentința civilă nr.664/15.02.2007 Judecătoria Târgoviștea admis excepția prescripției dreptului de a cere raportul donațiilor, raport solicitat de reclamanta ; a respins în fond cererea formulată de reclamantă privind raportul donațiilor de către pârâta pentru bunurile: teren în suprafață de 316 mp situat în intravilanul localității, sat, județ D-ța, casă compusă din 2 camere, învelită cu tablă, bucătărie învelită cu tablă, anexe gospodărești - cotețe porc și păsări, ca fiind prescrisă; a admis, în parte, și în fond cererea formulată de reclamanta împotriva pârâților și și în principiu; a admis, în parte și în fond cererea completatoare formulată de pârâta și a dispus ieșirea din indiviziune a părților conform raportului de expertiză-lotizare finală întocmit de expert G, în varianta B și a fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 289 lei reprezentând cheltuieli de judecată și către pârâta la plata sumei de 65 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că la data de 13.07.2007 a pronunțat încheierea de partaj prin care a stabilit compunerea masei de împărțit, cotele și calitățile moștenitorilor, constatând deschisă succesiunea defuncților și și că la omologarea variantei din raportul de expertiză finală a avut în vedere dispozițiile art. 6739din Codul d e procedură civilă, precum și acordul părților care au solicitat omologarea variantei
Împotriva sentinței menționate au declarat apel, în termen legal, apelanta-reclamantă, precum și apelantul pârât, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În urma analizării motivelor de apel, Tribunalul a pronunțat decizia civilă nr. 403 din 20 septembrie 2007, prin care a admis apelul declarat de către apelanta-reclamantă, schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că dispune ca (lotul 1) să plătească lui (lotul 3) suma de 14 384,8125 lei, mențiuni ce vor fi inserate la loturile I și III.
A păstrat restul dispozițiilor sentinței.
A respins, ca nefondat apelul formulat de către apelantul pârât împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că în urma efectuării expertizei în apel s-au constatat erori de calcul ce vizau sulta pe care trebuia să o primească lotul III ( ) din partea lotului I ( ).
Referitor la apelul declarat de apelantul s-a reținut că este nefondat întrucât constatările făcute de instanța fondului cu privire la calitatea de moștenitor, compunerea masei succesorale și cotele ce revin părților au fost corect stabilite fiind în acord cu certificatul de moștenitor depus ca înscris doveditor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul - pârât, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă.
Se susține că s-au încălcat dispozițiile art. 741 Cod civil, în sensul că la formarea și compunerea loturilor nu s-a dat în fiecare parte, pe cât se poate aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare iar dacă ar fi fost legal citat ar fi optat pentru varianta
Al doilea motiv de recurs se referă la nerespectarea dispozițiilor art. 6739Cod procedură civilă ce vizează atribuirea loturilor.
Curtea de APEL PLOIEȘTIa pronunțat decizia nr. 108 din 30 ianuarie 2008, prin care a respins ca nefondat recursul pârâtului, cu obligarea acestui la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că cererea având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamanta a fost soluționată de Judecătoria Târgoviște prin pronunțarea sentinței civile nr. 664 din 5 februarie 2007.
Pe parcursul derulării procesului la instanța de fond ( Judecătoria Târgoviște ) recurentul a fost prezent la ședința de judecată care a avut loc în data de 6 iulie 2006 învederând instanța de judecată că nu solicită probe.
Toate aceste aspecte sunt menționate în încheierea preparatorie încheiată la 6 iulie 2006 fila 95 dosar fond.
S-a mai reținut că, de la acest termen de judecată, respectiv 6 iulie 2006 și până la soluționarea procesului având ca dată 15 februarie 2007, recurentul deși avea termenul în cunoștință nu s-a mai prezentat în instanță nici cel puțin la faza dezbaterilor pe fond pentru a expune punctul de vedere referitor la omologarea variantei din raportul de expertiză efectuat în cauză.
S-a motivat de asemenea că pârâtul - recurent a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Târgoviște care a omologat raportul de expertiză în varianta B, aducând critici referitoare la compunerea masei succesorale, a cotelor ce revin fiecărui moștenitor și atribuirea loturilor.
Pe parcursul soluționării apelului, acesta a fost prezent la ședința de judecată din 31 mai 2007 iar la faza de dezbateri ce a avut loc în ședința publică din 20 septembrie 2007, deși avea termenul în cunoștință nu s-a prezentat la instanță pentru a susține apelul.
Având în vedere cele sus arătate, s-a reținut că recurentul a manifestat total dezinteres în ceea ce privește soluționarea cauzei, iar instanțele de judecată au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, respectiv a dispozițiilor art. 741 Cod civil și art. 6739Cod procedură civilă și anume:
La formarea și atribuirea loturilor s-a ținut cont de acordul părților (în speță recurentul a lipsit la termenul la care trebuia să de acest acord ) de mărimea cotelor ce au revenit părților și de posesia în fapt a bunurilor.
Împotriva deciziei civile nr. 108/2008 a Curții de APEL PLOIEȘTIa formulat contestație în anulare pârâtul, înregistrată la această instanță sub nr. 2485,- din 28.03.2008.
În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art.317 alin.1 pct. 2 Cod pr.civilă contestatorul arată că pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită procedura de citare potrivit cerințelor legale. Astfel, în fața primei instanțe a lipsit la toate termenele, fiind greșit citat la vechea adresă, unde i-a fost comunicată și hotărârea judecătorească.
Un alt motiv al contestației în anulare este întemeiat pe dispozițiile art. 317 alin.2 Cod pr.civilă, potrivit căruia contestația poate fi primită pentru motivele de la art.317 alin. (1) pct.1 și 2 Cod pr.civilă, când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța a respins recursul fără a le verifica.
Astfel, contestatorul motivează că lipsa de procedură a determinat rezolvarea nelegală a fondului, iar dacă pricina s-ar fi soluționat în prezența sa, ar fi putut determina instanța să omologheze raportul de expertiză în varianta A, singura echitabilă.
În final, se învederează că recursul a fost respins ca nefondat, fără a se verifica motivele neîndeplinirii procedurii de citare.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele contestației în anulare și dispozițiile legale în materie, urmează să respingă ca nefondată contestația în anulare pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
După cum bine a motivat instanța de recurs, pârâtul a fost prezent la udecătoria Târgoviște în data de 6.07.2006, deci a avut termen în cunoștință, având prin urmare posibilitatea să propună probe, să-și formuleze apărarea și să pună concluzii pe fond. De asemenea acesta a avut termen în cunoștință și în apel.
Ca atare, în cauză nu se poate pune problema lipsei de procedură, potrivit art.317 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă.
De asemenea, instanța de recurs a analizat cu atenție, a verificat și a motivat lipsa de procedură invocată de pârât, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite nici dispozițiile art. 317 (2) Cod pr.civilă.
Așa fiind, față de situația de fapt și de drept sus menționată, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de pârâtul.
În baza art.274 Cod pr.civilă, va obliga contestatorul la 400 lei cheltuieli de judecată către intimata reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul domiciliat în Târgoviște, cel, -J,.8, județul D, împotriva deciziei civile nr. 108 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimații în contestație domiciliată în comuna, sat, județul D și domiciliată în comuna, sat, județul
Obligă contestatorul la 400 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Elisabeta Gherasim, Eliza Marin Rodica Duboșaru
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.RD/BA
2 ex./13.05.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.-
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin Rodica Duboșaru