Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 516/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 516
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 3: Valeria Cormanencu
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 456 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimata,având ca obiect partaj succesoral.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurentul și avocat pentru intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată; se solicită judecata în lipsă; prin încheierea din Camera de Consiliu din 09 2009 s-a respins cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de recurentul; intimata a fost citată cu mențiunea de a răspunde la excepția tardivității recursului.
Avocat pentru recurentul depune la dosar chitanța nr. - din 11.11.2009 în cuantum de 819 lei și timbre judiciare mobile în cuantum de 5 lei,prin care face dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială.
Avocat pentru recurentul depune la dos ar factura nr. - din 15.08.2009 emisă de Poșta Română, prin care face dovada datei la care a fost înaintat recursul prin poștă.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri cu privire la excepția tardivității declarării recursului și pe fondul cauzei.
Avocat pentru recurent având cuvântul, solicită respingerea excepției tardivității declarării recursului ca neîntemeiată,apreciind că recursul a fost promovat în termen.
Pe fondul cauzei,avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,cu cheltuieli de judecată.
Solicită a se avea în vedere că instanța de apel a admis cereri noi formulate în apel d e apelanta, în sensul că aceasta a solicitat instanței de apel să constate un pasiv al masei succesorale ce nu a fost solicitat și constatat la instanța de fond, cerere ce a fost admisă de Tribunalul Iași, acordându-se astfel mai mult decât s-a cerut și încălcându-se dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă.
Apărătorul susține că instanța de apel a stabilit în mod greșit și cuantumul cheltuielilor de judecată, susținând că apelul a fost admis în parte și în aceste condiții și cheltuielile trebuiau acordate raportat la modul de soluționare a apelului.
Arată că așa cum rezultă din cele două hotărâri, bunul a fost atribuit apelantei, deci toate îmbunătățirile au fost scăzute din valoarea netă, brută a apartamentului, motivat de faptul că profită doar acesteia.
Avocat susține că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât după ce scade pasivul succesoral din activul brut al masei succesorale,constatând că activul net este de 114.455,32 lei pe care îl împarte egal la fiecare parte, îl obligă pe recurent să mai achite o dată suma de 12.122,28 lei, cota de din pasivul succesoral, suportat de reclamantă, cu toate că apartamentul i-a fost atribuit acesteia.
Consideră că instanța de apel ar fi putut să îl oblige pe recurent la plata a Jd in pasiv dacă împărțea activul brut și nu cel net al masei succesorale.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Avocat pentru intimata având cuvântul, solicită admiterea excepției tardivității recursului și respingerea recursului ca tardiv.
Susține că și în condițiile în care s-ar reține că recursul a fost depus la data de 15 august 2009 acesta este tardiv cu o zi, având în vedere că recurentul a primit decizia instanței de apel la data de 29 iulie 2009, așa cum rezultă din dovada de comunicare atașată la dosar.
În ceea ce privește fondul cauzei, avocat susține că criticile recurentului cu privire la decizia Tribunalului Iași sunt nefondate și se impune respingerea acestora.
Se susține că instanța de apel a admis o cerere formulată de direct în apel, constând în acordarea unui pasiv succesoral,deși din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă faptul că reclamanta a solicitat a se reține în favoarea sa suportarea în exclusivitate a cheltuielilor reprezentând ratele imobilului contractat de autoarea părților înainte de decesul său.
Apărătorul susține că o altă critică formulată de recurent se referă la faptul că instanța de apel a scăzut pasivul din valoarea netă a masei succesorale,obligându-l să plătească J din valoarea acestui pasiv către intimată, deși apartamentul i-a fost atribuit.
Apreciază că nici această critică nu este fondată,raționamentul recurentului fiind contrar dispozițiilor legale aplicate corect de instanța de apel. Arată că ratele apartamentului reprezintă pasiv succesoral întrucât grevează un bun,proprietatea autoarei părților, urmând a fi suportate de moștenitorii de cujus-ului.
Recurentul a fost considerat moștenitor al acestei succesiuni conform certificatului de moștenitor aflat la dosar și va suporta atât activul,cât și pasivul succesiunii,în virtutea principiului indivizibilității opțiunii succesorale.
Avocat susține că este nefondată și critica recurentului referitoare la faptul că instanța de apel l-a obligat să suporte din valoarea îmbunătățirilor, deși instanța a scăzut din activul brut valoarea îmbunătățirilor și nu l-a obligat pe recurent la plata acestor îmbunătățiri.
Solicită respingerea recursului,cu cheltuieli de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă 13962 din 20.11.2008 a Judecătoriei Iașis -a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul. Constată că de pe urma defunctei - decedată la 14.03.1991 a rămas ca masă succesorală apartamentul nr. 63 situat în I, strada - nr. 102 A, -.4. 10 compus din 2 camere și dependințe în valoare de -,0863 lei. Constată că reclamanta are un drept de creanță asupra imobilului succesoral în sumă de 11726,2963 lei reprezentând îmbunătățiri aduse acestuia și rest de preț achitat pentru achiziționarea lui.Constată că valoarea masei de împărțit este de -,79 lei fiecare dintre părți revenindu-le valoric câte 63486,895 lei în calitate de moștenitori legali ai defunctei. Dispune lichidarea stării de indiviziune dintre părți și ca efect al partajului succesoral, atribuie reclamantei în natură imobilul succesoral. Obligă reclamanta să plătească pârâtului sultă de 63486,895 lei.
Compensează onorariile de avocați achitate de părți.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1339 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de expert
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reținut că:
Părțile sunt descendenții defunctului - decedată la 14.03.1991 iar masa succesorală rămasă de pe urma defunctei este apartamentul nr. 63 situat în I, strada - nr. 102 A -.4 etaj 10 compus din 2 camere și dependințe în valoare de 138.700,0863 lei conform expertizei efectuate în cauză, părțile având cotă de din valoarea apartamentului bun succesoral. În valoarea apartamentului sunt incluse lucrările de îmbunătățiri ce au fost efectuate de reclamantă care au sporit valoarea apartamentului.
Reclamanta a făcut dovada efectuării acestor îmbunătățiri și că a achitat după decesul defunctei parte din prețul apartamentului ce nu era achitat în totalitate la deschiderea succesiunii și anume suma de 8917 lei reactualizată.
Prin urmare valoarea bunului succesoral rămas după defuncta - va fi suma rezultată prin scăderea din valoarea actualizată a apartamentului sumele reprezentând îmbunătățiri și restul de preț achitat suportate de reclamantă, respectiv suma de -,79 lei din care părților le revine valoric câte 63486,895 lei.
În ceea ce privește modalitatea de lichidare a stării de indiviziune, instanța va avea în vedere faptul că reclamanta a folosit în permanență imobilul, achitând taxele și impozitele aferente, că i-a adus îmbunătățiri substanțiale și că a achitat diferența de preț neachitată, astfel că urmează a fi atribuit acesteia în natură, urmând a-i achita pârâtului sultă corespunzătoare cotei acestuia.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă vor fi compensate onorariile de avocat, pârâtul fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul soluționării cererii de constatare în favoarea sa a unui drept de creanță pentru suma achitată drept rest de preț la apartament și că la stabilirea valorii nete a masei partajabile trebuie avute în vedere doar valoarea îmbunătățirilor ce trebuiau scăzute din valoarea apartamentului în contravaloarea ratelor achitate trebuiau scăzute din sulta datorată pârâtului.
Prin decizia civilă nr. 456 din 20.05.2009 a Tribunalului Iași s-a admis apelul formulat de împotriva sentinței civile 13.962 din 20.11.2008 Judecătoriei Iași pe care o schimbă în parte. Constată că activul brut al masei succesorale rămase de pe urma defunctei este de 138.700,08 lei.
Constată că masa succesorală este grevată de un pasiv succesoral în sumă de 24.244,76 lei reprezentând rest de preț neactualizat.
Constată că activul net al masei succesorale este de 111.455,32 lei, echivalentul valoric al cotei cuvenite fiecărei părți fiind de 57.227,16 lei.
Obligă reclamantul să plătească pârâtului suma de 57.227,66 lei cu titlu de sultă. Obligă pârâtul să plătească suma de 12.122,28 lei reclamantei, reprezentând cota de din pasivul succesoral suportat de reclamantă. restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.
Obligă intimatul să plătească apelantei suma de 1.888,15 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel reținut că:
De pe urma defunctei - decedată la data de 14.03.1991 a rămas masa succesorală compusă din apartamentul nr. 63 situat în I,- A în valoare de 138.700 lei potrivit raportului de expertiză inginer, părțile fiind descendenți de gradul I având o cotă de din masă potrivit certificatului de moștenitor nr. 54 din 28.07.2003.
Apartamentul bun succesoral a fost dobândit de defunctă prin contract 1601/18.08.1971 prin achitarea unui avans continuat cu plata de rate lunare până la decesul acesteia.
Întrucât la decesul lui - ratele nu erau în întregime achitate, reclamanta a achitat diferența de preț, în sumă de 9967 lei plus dobânzi în anii 1991 - 1994.
Prin urmare activul brut succesoral este compus doar din valoarea de circulație a apartamentului în sumă de 138.700 lei fără a include și valoarea îmbunătățirilor ce au fost aduse apartamentului de reclamantă după decesul autoarei sale, îmbunătățiri de care profită doar reclamanta, întrucât bunul i-a fost atribuit în totalitate.
Se reține de asemenea că masa succesorală este grevată și de un pasiv succesoral în sumă de 24.244,76 lei reprezentând restul de preț (reactualizat) ce a fost achitat de reclamantă după decesul autoarei sale.
Ca atare pârâtul va fi obligat la plata cotei ce-i revine din pasivul succesoral către reclamantă, care a suportat întreg pasivul succesoral.
În conformitate cu dispozițiile art. 673 și 742 cod procedură civilă reclamanta va fi obligată să plătească pârâtului o sultă de 57.227,66 lei reprezentând echivalentul valoric al cotei legale cuvenite acestuia, iar potrivit art. 274 Cod procedură civilă pârâtul intimat va fi obligat să-i plătească reclamantei - apelante cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Împotriva acestei sentințe formulat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 cod procedură civilă în sensul că în apel s-au admis noi cereri formulate de apelantă ce nu au fost formulate la fond, constatând existența unui pasiv succesoral, stabilind în mod greșit astfel valoarea masei succesorale precum și asupra cheltuielilor de judecată la care a fost obligat.
Recursul este tardiv declarat.
Verificând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține că:
Potrivit art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 35 dosarul tribunalului rezultă că decizia recurată a fost comunicată pârâtului la data de 29.07.2009, dată de la care începe să curgă termenul de recurs de 15 zile acesta împlinindu-se la data de 14.08.2009.
Recurentul a trimis cererea de recurs prin poștă iar conform dovezii aflate la fila 7 dosarul Curții, rezultă că această cerere a fost expediată la data de 19.08.2009.
În susținerea respingerii excepției de tardivitate a declarării recursului invocată din oficiu de instanță, pârâtul recurent a depus la dosarul cauzei factura nr. - din 15.08.2009 de achitare spezelor poștale pentru trimiterea cererii de recurs prin poștă.
Chiar și așa, recursul de față apare ca tardiv declarat cu o zi peste termenul legal ce se împlinea la data de 14.08.2009.
Prin urmare, recursul de față fiind tardiv declarat, criticile formulate de recurent împotriva deciziei tribunalului nu mai pot fi analizate.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 103 (1) Cod procedură civilă și art. 301 Cod procedură civilă urmează a se respinge ca tardiv declarat recursul formulat de împotriva deciziei civile 456 din 20 mai 2009 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.
Conform art. 274 Cod procedură civilă urmează a obliga recurentul să plătească intimatei suma de 1200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv declarat recursul introdus de împotriva deciziei civile nr. 456 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași,pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei cheltuieli de judecată în recurs 1200 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - -
-
Red.
Tehnored.
02 ex.
10.12.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Cristiana AngelescuJudecători:Cristiana Angelescu, Viorica Olariu, Valeria Cormanencu