Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 550/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 550

Sedința publică din data de 12 iunie 2009

PREȘEDINTE: Violeta Stanciu

JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Gherghina Niculae Constanța Ștefan

- C -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în comuna Gherăseni, sat, județul B, împotriva deciziei civile nr.113 pronunțată la data de 1 aprilie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în B,-, jud. B și intimații -pârâți, domiciliat în comuna Gherăseni, sat, jud.B, domiciliat în comuna Gherăseni, sat, jud.B și în B, str.-.-, nr.20, sector 5 și, domiciliată în comuna Gherăseni, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-pârât reprezentat de avocat din Baroul Buzău, lipsind intimata-reclamantă și intimații-pârâți, și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:

Avocat pentru recurent depune la dosar procură judiciară specială.

Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Invederează că, în mod greșit tribunalul a admis excepția tardivității apelului, fără a depune cea mai mică diligență în a constata dacă pârâtul a primit sentința apelată în data de 23.12.2008, deși s-a arătat că nu a primit-o, nu a semnat de primire întrucât nu știe carte.

De asemenea, învederează că, numai prin diligențele unui fiu a intrat în posesia sentinței, pe care a atacat-o în termen legal, iar instanța a refuzat în mod categoric proba unei expertizări a semnăturii de pe dovada comunicării sentinței, cu toate că, în virtutea rolului activ, judecătorul avea obligația să depună toate diligențele în această privință.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

.//.

-2-

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- la udecătoria Buzău reclamanta a chemat in judecata pe pârâții,

, si, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale rămasă de pe urma defunctului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că la data de 21.07.1964 a încetat din viață autorul părților, de pe urma acestuia au ramas ca moștenitori părțile iar ca bunuri succesorale suprafața de 2 ha și 6500 situați în com., sat, jud. B, reconstituiți prin titlul de proprietate nr. 16214/56/23.02.1995.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

În ceea ce-i privește pe pârâti, aceștia nu au formulat întâmpinare potrivit art.115 si urmat. pr. însă prezenți în instanță au învederat verbal că sunt de acord cu acțiunea pendinte judecății.

Prin incheierea de admitere în principiu din 09.06.2008, instanța a admis în principiu acțiunea, declarat deschisă succesiunea defunctului, decedat la data de 20 iulie 1963 și care a avut ultimul domiciliu în com. jud. B, a constatat ca de pe urma defunctului, au ramas ca moștenitori: reclamanta, în calitate de fiică, cu o cotă de 3/9 din masa succesorală, pârâtul, în calitate de fiu cu o cotă de 3/9 din masa succesorală, pârâtul, în calitate de nepot, cu o cotă de 1/9 din masa succesorală, pârâtul, in calitate de nepot, cu o cotă 1/9 din masa succesorală și pârâta, in calitate de nepota cu o cotă de 1/9 din masa succesorală, compusă din suprafața de 2,6500 ha teren intravilan și extravilan sat, com., jud. B, astfel cum este înscris în titlul de proprietate nr. 16214/55/23.02.1996.

Pentru a pronunța această încheiere de admitere in principiu, instanța a avut în vedere că la data de 20 iulie 1963 intervenit evenimentul al decesului numitului, cu ultimul domiciliu in com., jud.

De pe urma defunctului au ramas ca moștenitori: reclamanta, în calitate de fiică cu o cota de 3/9 din masa succesorală (conform art.669 cod civil ), pârâtul, în calitate de fiu cu o cota de 3/9 din masa succesorală (conform art.669 Cod civil ), pârâtul în calitate de nepot din fiu predecedat, cu o cotă de 1/9 din masa succesorală (conform art. 664 -665 Cod civil ), pârâtul A în calitate de nepot din fiu predecedat, cu o cotă de 1/9 din masa succesorală (conform art. 664 -665 Cod civil) și pârâta în calitate de nepoată din fiu predecedat, cu o cotă de 1/9 din masa succesorală (conform art. 664 -665 Cod civil).

Cât privește masa succesorală, aceasta se compune din suprafața totală de 2,6500 ha teren intravilan și extravilan amplasat pe raza satului, com. Gherăseni, jud. B, reconstituit pe numele defunctului, prin titlul de proprietate nr. 16214/55/23.02.1995( fila 7 dosar ).

.//.

-3-

Prin sentința civilă nr. 6681 din 24.11.2008 Judecătoria Baa dmis actiunea si a dispus iesirea din indiviziune a partilor prin omologarea raportului de expertiza expoert V în varianta I-

La omologarea acestei variante s-au avut in vedere dispozițiile art. 673/9 ținându-se seama la atribuirea loturilor de cota ce revine fiecăreia dintre parți - din masa succesorală, de natura acestor bunuri, în speță imobile comod partajabile în natura, de evitarea pe cat posibil a plații sultelor de către comoștenitori și atribuirea în natură bunurilor ce intră în emolumentul succesoral al fiecarui comoștenitor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul .

La data de 16.03. 2009 A si A au aderat la apelul formulat în cauză.

Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr.113/01.04.2009 a respins ca tardiv apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.6681/24.11.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău și a respins cererea de aderare la apel formulată de pârâții, și.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că potrivit disp. art.284 alin.1 Cod pr.civilă, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel.

Comunicarea sentinței atacate s-a facut la data la data de 19.12.2008, iar cerera de apel s-a depus la instanță la data de 23.02.2009.

Tardivitatea apelului s-a pus in discuția părților în sedința din 01.04.2009, iar în conformitate cu disp. art.296 Cod pr.civilă apelul a fost respins ca tardiv.

Față de această situație și avand în vedere și dispozițiile art. 293 Cod pr. Civ. care arată că"dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel prevazută la alin. 1 ramâne fara efecte" și că aderarea nu s-a făcut înauntrul termenului de apel, a fost respinsă și cererea de aderare la apel facuta de A si A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul invocând disp. Art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând că în mod greșit instanța de apel a admis excepția tardivității apelului fără a depune diligență în a constata dacă apelantul a primit sentința apelată în data de 23.12.2008 deși acesta a arătat că nu a primit sentința, nu a semnat de primire pentru că nu știe carte.

Instanța de apel a respins proba solicitată de apelant cu o expertiză grafologică a semnăturii de pe dovada comunicării sentinței iar prin soluționarea apelului pe calea excepției a fost încălcat dreptul apelantului de a beneficia de un tratament egal cu al tuturor părților la succesiunea autorului comun.

Solicită să fie admis recursul, casată decizia cu trimitere la instanța de apel pentru efectuarea unei expertize grafologice semnăturii de primire de pe

-4-

dovada de comunicare a sentinței și pentru introducerea în cauză a Poștei Române

prin prepusul său, agentul poștal din com. Gherăseni pentru a se stabili dacă comunicarea este efectivă.

Curtea, analizând prezentul recurs constată că este nefondat și urmează a fi respins deoarece:

Potrivit dovezii aflate la fila 119 dosar fond, pârâtul a primit personal hotărârea instanței de fond la data de 19.12.2008, termenul de 15 zile de la comunicare pentru declararea apelului, conform art.284(1) Cod pr.civilă, împlinindu-se la data de 04.01.2009, dar apelul a fost declarat la data de 23.02.2009, peste termenul legal.

Pe dovada de comunicare a sentinței se află semnătura de primire a destinatarului precum și seria și numărul actului de identitate al destinatarului, identice cu cele de pe dovada de comunicare a deciziei instanței de apel, ceea ce crează prezumția că aparțin acestuia.

În ședința publică din 01.04.2009 când instanța de apel a pus în discuția părților excepția tardivității apelului invocată de intimata, apelantul-pârât prezent personal, nu a solicitat probe în dovedirea susținerii că nu a primit hotărârea instanței de fond, sarcina probei revenind acestuia în baza disp. art.1169 Cod civil astfel că este nejustificată susținerea recurentului că instanța de apel a refuzat proba cu expertiză grafologică solicitată de apelant.

Față de prevederile art.1169 Cod civil și art.304 Cod pr.civilă, care reglementează motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în recurs, se reține că cererea recurentului de a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel în vederea efectuării unei expertize grafologice a semnăturii recurentului de pe dovada de comunicare a sentinței, este neîntemeiată.

Reținându-se că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prev. De art.304 pct.9 Cod pr.civilă invocat de recurent, urmează ca în baza disp. Art.312 alin.1 Cod pr.civilă să fie respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, domiciliat în comuna Gherăseni, sat, județul B, împotriva deciziei civile nr.113 pronunțată la data de 1 aprilie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în B,-, jud. B și intimații -pârâți, domiciliat în comuna Gherăseni, sat, jud.B, domiciliat în comuna Gherăseni, sat, jud.B și în B, str.-.-, nr.20, sector 5 și, domiciliată în comuna Gherăseni, județul

Irevocabilă.

.//.

-5-

Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Gherghina Niculae Constanța Ștefan

- - - - C -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

red. NG/tehnored.VM

2 ex./17.06.2009

f- Judecătoria Buzău

a- Tribunalul Buzău

, -

Președinte:Violeta Stanciu
Judecători:Violeta Stanciu, Gherghina Niculae Constanța Ștefan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 550/2009. Curtea de Apel Ploiesti