Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 558/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 558
Ședința publică din data de 23 mai 2008
PREȘEDINTE: Ana Roxana Tudose
JUDECĂTORI: Ana Roxana Tudose, Gherghina Niculae Constanța
- C
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții - și, ambii domiciliați în P,-, jud.P, împotriva deciziei civile nr.701 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în P,-, -. A,. 8, jud. și pârâții Consiliul Local și Primăria Municipiului, ambele cu sediul în P,--4, jud.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 16 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea recurenților-pârâți să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 23 mai 2008 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
Curtea:
Prin încheierea din 27.08.2007 a Judecătoriei Ploiești, existentă în dosar în copie xerox, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din sentința civilă nr.6668/2006 a Judecătoriei Ploiești, în sensul că numele complet al pârâtei contestatoare este, motivându-se că din certificatul de naștere și cartea de identitate depuse la dosar de către contestatoarea rezultă că aceasta se numește iar în titlu executoriu - sentința civilă nr.6668/2006 aceasta a fost menționată din eroare numai cu numele și prenumele.
Impotriva acestei încheieri au declarat apel pârâții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii și respingerea cererii de îndreptare eroare materială, motivându-se că în mod greșit s-a dispus îndreptarea erorii materiale pe baza unor înscrisuri depuse într-un dosar având ca obiect contestație la executare, atâta timp cât reclamanta nu a formulat cerere în acest sens, iar instanța de fond nu putea să soluționeze o cerere de îndreptare eroare materială în cadrul dosarului având ca obiect contestație la executare ci doar pe cale separată.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr.5932/105/24.09.2007.
- 2 -
Prin decizia civilă nr.701 din 20.10.2007 Tribunalul Prahovaa admis apelul, a desființat în tot încheierea de îndreptare a erorii materiale din 27.08.2007 a Judecătoriei Ploiești și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut faptul că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 297 al. 1 Cod pr.civilă atâta vreme cât prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului întrucât, atâta vreme cât la dosar nu există nici un act care să ateste modul în care a fost investită cu o cerere de îndreptare eroare materială, nu se găsește minuta întocmită în cauză, semnăturile președintelui de complet și a grefierului de ședință în original, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se pronunța o încheiere de îndreptare a erorii materiale.
Impotriva acestei decizii, în termen legal au formulat recurs recurenții și, cerere înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr-.
In motivarea acestuia au arătat că decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică întrucât instanța se poate investi din oficiu cu o cerere de îndreptare a erorii materiale, fără citarea părților, în camera de consiliu, astfel că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu s-ar fi intrat în cercetarea fondului de către prima instanță, atâta vreme cât aceasta se putea sesiza și din oficiu în lipsa unei cereri în acest sens.
Intimata reclamantă deși legal citată nu a formulat întâmpinare dar a depus concluzii scrise, pe calea cărora a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul de față, prin prisma textelor de lege incidente, a criticilor formulate dar și a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit disp. art. 281 al. 1 Cod pr.civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere, iar alineatul 2 al aceluiași text de lege prevede faptul că instanța se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu.
Este indubitabil așadar, faptul că, în momentul în care instanța sesizează în cadrul unei hotărâri sau încheieri existența unei erori materiale, se poate sesiza și din oficiu pentru îndreptarea acestei erori; această sesizare din oficiu înseamnă că instanța procedează la efectuarea îndreptării fără a fi neapărat necesară sesizarea sa printr-o cerere de către una din părțile interesate.
Această sesizare din oficiu însă, nu poate înlătura în nici un caz disp. art. 258 al. 1 Cod pr.civilă câtă vreme textul articolului 281 al. 2 se referă la,pronunțarea, de către judecător asupra îndreptării, ceea ce înseamnă că inclusiv raportat la sesizarea din oficiu a unor erori materiale, judecătorul este obligat să întocmească o minută ce va fi dispozitivul încheierii de îndreptare, pe care urmează aos emna sub sancțiunea nulității, iar potrivit al. 4 din art. 258 această minută se consemnează în condica de ședință, afectată dosarelor judecate în camera de consiliu.
In contextul expus, instanța de recurs reține faptul că în mod corect în faza de judecată a apelului s-a reținut că, cu privire la îndreptarea de eroare materială realizată de prima instanță, în dosarul cauzei nu există nicio dovadă a modului în care a fost investită instanța de fond sau a modului în care s-a fixat termenul de
- 3 -
judecată, nu există minuta prin care s-a dispus asupra îndreptării erorii și nici semnăturile judecătorului sau ale grefierului cu privire la această minută.
Nici un moment instanța de apel nu a apreciat asupra temeiniciei îndreptării de eroare materială, ci doar asupra nerespectării dispozițiilor procedurale ce reglementează modalitatea de soluționare a unei pretenții deduse judecății, echivalând cu o necercetare a fondului cauzei, astfel încât în mod corect a făcut aplicarea disp. art. 297 al. 1 Cod pr.civilă, dispunând desființarea încheierii de îndreptare a erorii materiale și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține ca fiind legală și temeinică hotărârea instanței de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții - și, ambii domiciliați în P,-, jud.P, împotriva deciziei civile nr.701 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în P,-, -. A,. 8, jud. și pârâții Consiliul Local și Primăria Municipiului, ambele cu sediul în P,--4, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 23 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ana Roxana Tudose, Gherghina Niculae Constanța
- - - - - C
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Tehnored.ART/CO
2 ex./02.06.2008
1980/2004 Judec.
a- Trib.
Președinte:Ana Roxana TudoseJudecători:Ana Roxana Tudose, Gherghina Niculae Constanța