Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 606/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR. 7,-
DECIZIA Nr. 606
Ședința publică din data de 25 iunie 2009
PREȘEDINTE: Gherghina Niculae
JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Cristina Paula C -
- ---
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtele, domiciliată în P,-,.1.2,.B,.66, cod poștal -, județul și, domiciliată în P,-,.207,.34, cod poștal -, județul P, împotriva deciziei civile nr. 586 pronunțată la data de 7 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în P,-, -.7,.A,.53, cod poștal -, județul
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 19 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 25 iunie 2009 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
Curtea:
Prin decizia nr. 462/22.05.2009, Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins excepția lipsei calității de reprezentare a contestatoarei, a admis contestația în anularea deciziei civile nr. 131 pronunțată la data de 12.02.2009 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de contestatoarele și în contradictoriu cu intimatul și în consecință a anulat în parte decizia, fixând termen pentru rejudecarea recursului.
Rejudecând recursul:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele și solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilelor siuate în com. M, jud.P pe care pârâtele le-au moștenit de la autorii lor.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în calitate de creditor al pârâtei a solicitat instituirea unui sechestru asigurător asupra terenurilor menționate, sechestru care fost dispus prin încheiere pronunțată de
-2-
Judecătoria Vălenii d Munte și pusă în executare prin intermediul executorului judecătoresc.
A mai susținut reclamantul că pârâta îi datorează sume mari de bani, pe rolul instanțelor existând mai multe cauze având ca obiect pretenții iar acesta, în calitate de creditor, solicită ieșirea din indiviziune pentru debitoare, pentru a evita alte situații procesuale ce ar putea decurge din executare.
În dovedirea acțiunii la dosar s-au depus înscrisuri iar pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și ca inadmisibilă întrucât reclamantul nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva sa.
Prin încheierea din 13.04.2004, Judecătoria Ploieștia respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă și a fost admisă în principiu acțiunea formulată de reclamant, contatându-se deschisă succesiunea defunctei, decedată în anul 1996, precum și calitatea de moștenitori, cotele părților și componența masei succesorale.
Apelurile declarate de pârâte împotriva încheierii au fost respinse ca nefondate de Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr.224/14.03.2005 și ulterior Curtea de APEL PLOIEȘTIa menținut decizia tribunalului, respingând recursurile ca nefondate prin decizia nr.1062/2005.
După efectuarea expertizelor de specialitate, Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr.2281/09.03.2007 a admis în fond acțiunea reclamantului și a dispus ieșirea din indiviziune conform încheierii din 13.04.2004 și a variantei unice din raportul de expertiză.
Apelul declarat de pârâte împotriva sentinței a fost respins ca nefondat de Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr.586/07.11.2008.
A reținut instanța de apel că sunt nefondate criticile formulate de apelantele-pârâte împotriva soluției primei instanțe deoarece în speță s-a dovedit că reclamantul are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei, aceasta constând în sentința civilă nr.933/20.11.2007 a Tribunalului Ialomița, astfel cum a fost în parte modifică de Curtea de Apel București - Secția a-V-a comercială prin decizia nr.352/24.09.2008.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal pârâtele, considerând-o nelegală și netemeinică, invocând în drept nulitatea înscrisă în art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând în esență următoarele.
Dispozițiile art.974 cod civil care reglementează acțiunea obligă presupun îndeplinirea cumulativă a trei condiții și anume: debitorul să fie inactiv, creditorul să aibă un interes serios și legitim iar creanța să fie certă, lichidă și exigibilă.
Or, susțin recurentele, aceste condiții nu sunt îndeplinite, cât privește caracterul creanței, singura datorie către reclamantul-intimat -respectiv cea de - lei (Rol) fiind achitată iar creanța pretinsă fiind, pe rolul ICCJ aflându-se în curs de soluționare litigiul dintre părți referitor la un pretins împrumut.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii apelului și respingerii pe fond a acțiunii reclamantului.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
-3-
În fața instanței de recurs s- depus ca act nou certificatul de grefă eliberat de ICCJ la data de 12.06.2009 în dosarul nr-.
Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în cauză, având în vedere și înscrisul nou depus în recurs, constată că recursul este fondat și va fi admis în baza disp. art. 312(1), (2) și (3) rap. la art.304 pct.9 Cod pr.civilă cu motivarea de mai jos:
Pentru exercitarea acțiunii oblice reglementată de dispozițiile art.974 Cod civil, se cere, printre altele să fie vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În speța dedusă judecății intimatul-reclamant a solicitat în numele debitoarei sale iașirea din indiviziune asupra masei succesorale rămase la decesul autorilor acesteia.
Cât privește creanța rezultând din sentința civilă nr.4363/2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești, instanțele au reținut corect că, prin procesul-verbal încheiat la data de 16.07.2007 a constatat plata integrală a sumelor rezultând din titlul executoriu și în consecință a încetat procedura execuțională împotriva debitoarei.
Însă, reținând că reclamantul a făcut dovada existenței și a altei creanțe ce face obiectul unui litigiu aflat, la data pronunțării deciziei în apel, pe rolul ICCJ, a apreciat că apelul declarat de pârâte este nefondat.
Din înscrisul nou depus în recurs rezultă că sentința civilă nr.933 F din 20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița prin care se constatase existența unei creanțe în valoare de 127.381 lei (împrumut și dobândă legală) în favoarea reclamantului-intimat împotriva debitoarei sale -recurenta, a fost schimbată în tot de ICCJ prin decizia nr.1863/11.06.2009 și în consecință s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
În aceste condiții, nemaiexistând o creanță certă, lichidă și exigibilă, acțiunea oblică pornită de reclamant nu-și are temei, astfel Curtea va admite recursul, va modifica în tot decizia în sensul că va admite apelul declarat de pârâte împotriva sentinței civle 2881/9.03.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești, va schimba în tot sentința și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
În baza dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, intimatul-reclamant va fi obligat la plata sumei de 1924 lei cheltuieli de judecată către recurente, reprezentând onorariu avocat și taxe de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtele, domiciliată în P,-,.1.2,.B,.66, cod poștal -, județul și, domiciliată în P,-,.207,.34, cod poștal -, județul P, împotriva deciziei civile nr. 586 pronunțată la data de 7 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în P,-, -.7,.A,.53, cod poștal -, județul P și în consecință:
-4-
Modifică în tot decizia în sensul că admite apelul declarat de pârâte împotriva sentinței civile 2881/9.03.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești. Schimbă în tot sentința și pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Obligă pe intimatul-reclamant la plata sumei de 1924 lei cheltuieli de judecată către recurentele-pârâte și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Cristina Paula
- - C - ---
Grefier,
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red. /tehnored.VM
2 ex./29.06.2009
7646/2003 Judecătoria Ploiești
a- Tribunalul Prahova
-,
Președinte:Gherghina NiculaeJudecători:Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Cristina Paula