Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 612/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 612
Ședința publică din data de 30.10.2008
PREȘEDINTE: Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamantul domiciliat în T-, împotriva deciziei civile nr. 302 din 4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații domiciliată în B, sect. 3, la. av. cu sediul în str. - nr. 10,. 10,. 5,. 10, cu același domiciliu, în acțiunea civilă având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentul lipsă avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în sensul de a se dispune anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Arată că a formulat recurs întrucât instanța de apel greșit a interpretat concluziile intimatelor ca fiind cerere de reexaminare cu privire la taxa de timbru. Că greșit instanța de control a reproșat instanței de fond faptul că nu a acordat asistență juridică intimatelor, acestea nefăcând dovada imposibilităților financiare, ba mai mult au angajat avocat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 8272/233 din 29.11.2006 pe rolul Judecătoriei Galați reclamantul a solicitat ca în baza probelor ce va administra în contradictoriu cu pârâtele și să se dispună prin hotărârea ce se va pronunța ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în G,- compus din teren și construcții.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că este proprietar în indiviziune împreună cu pârâtele asupra imobilului situat în G,- compus din teren în suprafață de 2684,29 mp. și construcțiile edificate pe acesta cu destinația de locuință având o suprafață total construită de 621,52 mp.
Prin disp. nr. 1432/21.03.2005 emisă de Primăria G în temeiul legii nr. 10/2001 le-a fost restituit în cote egale și indivize imobilul sus menționat lui și pârâtelor. Dreptul lor de proprietate asupra imobilului a fost intabulat în CF prin Încheierile din 13.07.29005 și respectiv 19.09.2005.
Reclamantul mai arată că prin. aut. sub nr. 2427/17.10.2005 încheiat la BNP au înstrăinat cu titlu oneros o parte din imobilul sus identificat, respectiv corpul A de clădire și suprafața de 289,3 mp. teren din care 268 mp. în exclusivitate și 20,4 mp. alee de acces.
În drept și-a întemeiat pretențiile pe disp. art. 728 din codul civil și 274 din codul d e procedură civilă.
Legal citat pârâta a fost de acord cu admiterea acțiunii promovată de reclamant.
A solicitat însă aducerea la masa de partajat a terenului vândut de reclamant prin contractul de vânzare cumpărare întocmit la BNP întrucât cu toate că î-a dat fratelui său o procură pentru vânzarea imobilului acesta după ce a vândut o parte din el, nu i-a dat cota parte din prețul vânzării. Arată că în situația în carte reclamantul nu îi va da partea, cota de teren vândută de acesta să fie trecută prin expertiza ce va fi efectuată în cauză în lotul reclamantului.
Pârâta a formulat și cerere reconvențională în contradictoriu cu reclamantul solicitând ca pe această cale să fie obligat acesta să îi achite suma de 5.000 lei ron reprezentând cota sa parte din chiriile încasate de reclamant pe ultimii trei ani pentru folosința imobilului mai sus identificat.
În cauză la cererea părților a fost efectuat un raport de expertiză construcții. A fost numit expert ing. iar raportul a fost depus la filele 71 95.
Obiectivul expertizei construcții a fost de a se identifica imobilul supus partajului, a se evalua în funcție de valoarea de circulație și a se partaja în loturi egale în vederea atribuirii în natură a câte unui lot pentru fiecare parte.
Din concluziile raportului de expertiză s-a stabilit că valoarea actualizată a imobilului din G- este de 276.807,64 lei formându-se pentru atribuire în natură părților trei loturi aproximativ egale cu compensare prin sulte iar în ce privește partajarea terenului urma să se efectueze o expertiză tehnică topo.
În cauză a fost efectuată la cererea părților o expertiză topo de exp. th. și care a fost depusă la filele 433 - 438.
Obiectivul expertizei a fost stabilirea terenului aferent celor șase corpuri de construcție cu recomandarea de a se avea în vedere propunerile prezentate de expertul imobiliar ce privesc cele trei loturi formate.
Din concluziile raportului de expertiză s-a stabilit că Lotul 1 este format din supr. de 780,80 mp. teren în val. de 344.163,80 lei ron, Lotul 2 este format din supr. de 1001,80 mp. cu valoarea de 329.317,38 lei ron și Lotul 3 format din supraf. de 901,61 mp. cu valoarea de 359,007,79 lei ron.
Prezente în instanță la termenul de judecată din data de 29 martie 2007 părțile au depus la dosar o tranzacție scrisă au confirmat acordul lor de voință în ce privește conținutul tranzacției și au solicitat instanței să pronunțe în speță o hotărâre de expedient care să țină cont de convenția lor în ce privește partajul bunului imobil, având în vedere concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză la cererea lor.
În ce privește cererea reconvențională, deși la termenul din instanță i-a pus in vedere pârâtei să timbreze cererea, sub sancțiunea anularii cererii ca netimbrată, acordând si un termen de judecata in acest sens, parata nu s-a conformat acestei dispoziții.
Conform art. 20 din legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, dacă taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal in momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune in vedere petentului sa achite suma datorată; neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 8332/09.11.2007 a Judecătoriei Galația fost admisă acțiunea de ieșire din indiviziune formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele și.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților și, ca efect al partajului, a fost atribuit reclamantului lotul 1 construcții și teren conform raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert și s-a luat act de tranzacția intervenită între pârâtele și în privința imobilului.
A fost obligat reclamantul la plata sumei de 0,81 lei către pârâta, cu titlu de sultă.
S-a admis în parte cererea reclamantului privind cheltuielile efectuate de acesta cu administrarea imobilului, fiind obligate pârâtele la plata a câte 3508 lei fiecare cu titlu de despăgubiri civile.
A fost anulată cererea reconvențională ca insuficient timbrată.
Au fost obligate pârâtele să-i plătească reclamantului câte 485,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele și, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Au arătat că, prin intermediul cererii reconvenționale, au solicitat obligarea reclamantului pârât la plata a câte 5.000 lei, reprezentând cota ce li se cuvine din chiriile încasate exclusiv de acesta pe ultimii trei ani pentru folosința imobilului situat în G,-.
Raportat la această cerere, instanța le-a pus în vedere să timbreze la valoare.
Apelantele pârâte au depus la dosar note scrise în care au arătat că este vorba de o solicitare de completare a masei supuse partajului, care nu este supusă unei taxe de timbru la valoare, ci doar taxei fixe stabilite pentru ieșirile din indiviziune.
Instanța nu a dat calificarea corectă acestei cereri, nu s-a dispus soluționarea de un alt complet, ceea ce a condus la menținerea dispozițiilor cu privire la timbrare și anularea cererii reconvenționale ca insuficient timbrată.
Au apreciat apelantele că în acest mod li s-a încălcat dreptul de acces la instanță și au solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, având în vedere că în ceea ce privește cererea reconvențională, prima instanță s-a pronunțat pe excepție și nu pe fond.
În cauză totodată în mod eronat nu s-a pronunțat o încheiere de admitere în principiu în condițiile art. 673 ind. 1.proc.civ. ceea ce de asemenea atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei în rejudecare la aceeași instanță.
Pe fondul cauzei, în mod greșit au fost efectuate lotizările și au fost obligate să achite reclamantului cheltuielile privind administrarea imobilului.
Legal citat, intimatul reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelurilor ca fiind nefondate.
Prin decizia civilă nr. 302/4.06.2008 Tribunalul Galația admis apelul declarat de pârâtele și împotriva sentinței civile nr. 8332/9.11.2007 a Judecătoriei Galați.
A desființat sentința civilă nr. 8332/9.11.2007 a Judecătoriei Galați și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut în motivarea deciziei că instanța de fond nu a dat calificarea corectă cererii formulate de pârâta - nu s-a dispus soluționarea cererii de reexaminare taxă timbru de către alt complet.
Această situație a dus la motivarea dispozițiilor cu privire la achitarea taxei de timbru și în final la anularea cererii reconvenționale ca insuficient timbrată.
În subsidiar ambele pârâte au formulat și cerere de asistență juridică potrivit disp. art. 76 cod proc.civilă prin care solicitau ca în situația respingerii cererii de reexaminare să se analizeze scutirea sau reducerea taxei de timbru.
Asupra acestei cereri instanța de fond nu s-a pronunțat astfel că sunt aplicabile disp. art. 297 cod proc.civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive;
- în mod eronat s-a considerat de către instanța de apel că pârâtele apelante ar fi formulat cerere de reexaminare din moment ce doar în concluziile scrise au invocat că nu datorează taxa de timbru.
- pârâtele nu au făcut dovada că sunt în imposibilitate de a achita taxa de timbru și au renunțat la cererea de asistență juridică angajându-și avocat.
Recursul declarat de reclamant este nefondat.
La fila 421 dosar fond pârâta formulează cerere de acordare asistență juridică solicitând în principal scutirea de plata taxei de timbru iar în subsidiar eșalonarea acesteia potrivit disp. art. 74 - 78 cod proc.civilă.
Această cerere nu este soluționată iar la termenele de judecată ulterioare formulării acestei cereri pârâtele sunt citate cu mențiunea timbrării cererii reconvenționale sub sancțiunea nulității.
Constatându-se că până la termenul din 9.11.2007 nu s-a timbrat cererea reconvențională aceasta este anulată ca insuficient timbrată iar cererea de scutire de taxă timbru și în subsidiar cererea de eșalonare nu este pusă în discuție contrar disp. art. 77 cod proc.civilă.
De menționat că o astfel de cerere formulase și pârâta fila 413 dosar respectiv de acordare asistență juridică, solicitând proba cu acte pentru a dovedi că realizează venituri sub salariul minim pe economie.
Nici această cerere nu a fost analizată de instanța de fond contrar disp. art. 77 cod proc.civilă care prevăd că asupra cererii se va pronunța instanța fără dezbateri prin încheiere dată în camera de consiliu.
Nu este reală susținerea recurentului că pârâtele și-ar fi angajat apărător la instanța de fond ci doar în fața instanței de apel pârâta apelantă este asistată de avocat.
Cum instanța de fond nu a analizat cererea reconvențională formulată de pârâte și a anulat-o ca insuficient timbrată deși se formulase cerere de scutire taxă timbru sau de eșalonare a plății, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 297 cod proc.civilă cum corect a constatat instanța de apel.
În consecință în conformitate cu disp. art. 312 alin. 1 cod proc.civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul împotriva deciziei civile nr. 302/4.06.2008 a Tribunalului Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în T-, împotriva deciziei civile nr. 302 din 4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații domiciliată în B, sect. 3, la. av. cu sediul în str. - nr. 10,. 10,. 5,. 10, cu același domiciliu, în acțiunea civilă având ca obiect partaj judiciar.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.RJ/18.11.2008
Dact.IS/2ex.18.11.2008
Fond.
Apel./
Președinte:Gabriela BaciuJudecători:Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu, Elena Romila