Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 627/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 627

Ședința publică din data de 17 iunie 2008

PREȘEDINTE: Gherasim Elisabeta

JUDECĂTORI: Gherasim Elisabeta, Eliza Marin Rodica Duboșaru

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în B,- - 6, sector 2 și cu domiciliul ales la Cabinet avocat din P, str. -. -., nr. 205,. 156 E,. A,.4, județul P, împotriva deciziei civile nr. 614/23 oct. 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL P- PRIN PRIMAR, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2-4, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant reprezentat de avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 23 dosar, lipsind intimatul-pârât Municipiul P - prin Primar.

Procedura îndeplinită.

Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru de 5,00 lei conform chitanței fiscale seria - nr. -/2008 și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat pentru recurentul-reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, relații pe care dorește să le obțină de la Camera Notarilor Publici, privind vacanta succesiunii de pe urma defunctei, sens în care solicită acordarea unui nou termen.

Curtea respingere cererea formulată de apărătorul recurentului reclamant, fiind al doilea termen de judecată, iar aceste relații trebuiau depuse până la acest termen și lasă dosarul la ordine.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns recurentul-reclamant reprezentat de avocat, lipsind intimatul-pârât Municipiul P - prin Primar.

Avocat pentru recurentul-reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului recurentului-reclamant în susținerea recursului.

Avocat pentru recurentul-reclamant solicită admiterea recursului potrivit motivelor de recurs astfel cum au fost expuse pe larg, pe fond respingerea excepției lipsei calității procesuale active, casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Fără cheltuieli de judecată. Depune în fața instanței: cererea de chemare în judecată, formulată de numitul și sentința civilă nr. 1552/3.04.2006 pronunțată de Judecătoria Buftea.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Ploiești sub nr- reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâtul Municipiului P prin primar, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea defunctei și vacanța succesiunii acesteia.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada 1948 - 1906 în cartea funciară a orașului sub nr.1310 și nr. top 13466/2/16 apărea ca proprietara unui teren în suprafață de 472,8 mp., că a aflat urmare demersurilor făcute că nu a fost dezbătută succesiunea defunctei bănuind că este o succesiune vacantă și că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2833/2001 a cumpărat de la 51% din imobilul sus menționat, iar prin actul de vânzare cumpărare nr.15663/22 martie 1938 a vândut lui dreptul indiviz de J asupra imobilului sus menționat, și, (născută ) deținând fiecare în cotă de acest imobil prin actul de vânzare cumpărare nr.14210/5 decembrie 1925.

Instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active și prin sentința civilă nr.4929/23.05.2007, admițând excepția lipsei calității procesuale active, a respins acțiunea reclamantului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr.2833/4 decembrie 2001 de BNP - reclamantul a cumpărat de la numitul drepturile litigioase asupra 51% din imobilul situat în, compus din teren în suprafață de 476 mp., înscris în cartea funciară de Judecătoria Brașov la nr.1310 sub nr.topografic 13466/2/16 și în această calitate reclamantul a solicitat să se constate deschisă succesiunea defunctei și vacanța succesorală a acesteia.

A reținut instanța că pentru ca o persoană fizică sau juridică ori statul să aibă dreptul de a culege total sau parțial, moștenirea lăsată de o persoană fizică decedată, nu este suficient ca persoana ce pretinde moștenirea să aibă capacitate succesorală ci este necesar ca ea să aibă chemare la moștenire, fie în baza legii, fie în baza unui testament lăsat de defunct, situație ce nu se regăsește în speță, reclamantul neavând această calitate.

Prin apelul declarat împotriva acestei sentințe reclamantul a susținut că este nelegală și netemeinică, întrucât greșit s-a apreciat că nu are calitate procesuală activă el având interes în promovarea acțiunii atâta timp cât succesiunea defunctei este vacantă, statul prin administrația publică locală are vocație succesorală iar prezenta acțiune constituie singurul mijloc pentru a-și proteja dreptul de proprietate în calitate de creditor, chiar dacă nu are calitate succesorală.

Pe baza acelorași probe, Tribunalul Prahovaa pronunțat decizia civilă nr.614/23 octombrie 2007, prin care a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că pentru ca o persoană să aibă calitate procesuală activă să formuleze o acțiune în justiție trebuie să existe identitate între persoana reclamantului și titularul dreptului afirmat și că pentru ca o persoană fizică sau juridică ori statul să aibă dreptul de a culege total sau parțial moștenirea unei persoane fizice decedate, este necesar ca acea persoană să aibă chemarea la moștenire, fie în baza legii, fie în baza unui testament lăsat de defunct așa cum se prevede în art.650 și urm. Cod civil, că în speță în baza contractului de vânzare cumpărare din 22 martie 1938 numitul a înstrăinat lui dreptul indiviz de din terenul de 476 mp. situat în, acesta din urmă vânzându-l prin actul din 11 aprilie 1947 lui, astfel că prin contractul de vânzare cumpărare nr.2833/4 decembrie 2001 a înstrăinat reclamantului drepturile litigioase asupra a 51% din terenul sus menționat, existând în curs de soluționare o contestație la Legea nr.10/2001 formulată de cei doi pentru restituirea în natură a acestui teren.

A reținut tribunalul că atât timp cât reclamantul a cumpărat drepturile litigioase asupra a 51% din terenul în litigiu care ar fi aparținut lui și acesta nu are vocație succesorală legală generală sau concretă la succesiunea defunctei, înseamnă că nu are calitate procesuală activă pentru a solicita deschiderea succesiunii acesteia ori constatarea vacanței succesorală, între reclamant și defunctă neexistând nici o legătură de rudenie ori un act în baza căruia să fie chemat la succesiunea defunctei.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică față de prevederile art.304 Cod pr.civilă, constând în aceea că instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul acestuia, că hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea legii pentru că în mod greșit instanța a concluzionat că reclamantul nu poate promova această acțiune pentru că nu se numără printre succesorii defunctei,el fiind o persoană ce are interes legitim în promovarea acțiunii, astfel că are și capacitate procesuală activă și că prin soluția adoptată instanțele au comis o denegare de dreptate, că interesul său în promovarea acțiunii rezidă în aceea că pe rolul Tribunalului Brașov -Secția Civilă se află dosarul nr.423/C/2006 având ca obiect printre altele, radierea dreptului de proprietate a numitei, fostă cu privire la suprafața de teren situată în, pentru perioada 1948-1960 și că pentru soluționarea acestei cereri trebuie chemați în instanță toți succesorii defunctei, sens în care făcând demers la Camera Notarilor Publici Paa flat că nu a fost dezbătută succesiunea rămasă de pe urma defunctei și că succesiunea acesteia este vacantă.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:

În mod corect instanțele au apreciat că reclamantul nu are calitate procesuală activă deoarece, așa cum s-a arătat și prin decizia atacată, el nu are vocație succesorală legală, generală sau concretă la succesiunea defunctei, chiar dacă a cumpărat drepturile litigioase asupra a 51% din terenul ce a aparținut acesteia pentru că nu are nicio calitate la succesiunea defunctei, neavând nici un grad de rudenie cu defuncta și nici nu s-a dovedit că aceasta ar fi întocmit vreun testament în favoare recurentului.

Interesul invocat de reclamant nu-i conferă calitate procesuală activă deoarece nici contractul de vânzare cumpărare nr.2833/2001 și nici contestația la Legea nr.10/2001 aflată pe rolul Tribunalului Brașov nu-i conferă vreo legătură de rudenie cu defuncta și nici nu fac dovada că defuncta a înțeles să-l instituie moștenitor al său.

Inexistența unui act care să atestă dezbaterea succesiunii defunctei și existența vreunui moștenitor nu dau reclamantului dreptul de a solicita constatarea vacanței succesorale a moștenirii defunctei devreme ce numai statul prin organele sale este titularul unui asemenea drept, nu și alte persoane.

Apărarea recurentului în sensul că interesul în promovarea acțiunii îl constituie faptul că numai astfel își poate proteja dreptul de proprietate în calitate de creditor, nu poate fi avut în vedere deoarece reclamantul pentru a avea calitate procesuală activă trebuie să aibă chemare la succesiunea defunctei în baza legii sau a unui testament ceea ce în speță nu s-a dovedit, în plus reclamantul neavând nici calitatea de creditor față de succesiunea defunctei și față de o altă persoană care la rândul ei nu are legătură de rudenie cu defuncta și nici un alt raport cu succesiunea defunctei.

Pentru considerentele arătate recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în cauză nefiind incidente motivele de casare sau de modificare a hotărârii prev.de art.304 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B,- - 6, sector 2 și cu domiciliul ales la Cabinet avocat din P, str. -. -., nr. 205,. 156 E,. A,.4, județul P, împotriva deciziei civile nr. 614/23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL P- PRIN PRIMAR, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2-4, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Gherasim Elisabeta, Eliza Marin Rodica Duboșaru

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.EM/BA

2 ex./18.06.2008

f- Jud.

a- Trib.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Președinte:Gherasim Elisabeta
Judecători:Gherasim Elisabeta, Eliza Marin Rodica Duboșaru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 627/2008. Curtea de Apel Ploiesti