Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 648/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 648
Ședința publică de la 27 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Stela Popa
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 25 august 2008, privind judecarea recursurilor formulate de reclamanții, și și de pârâtul împotriva deciziei civile nr.125 din 02 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 25 august 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată ce face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată sub nr. 12733/2004 pe rolul Judecătoriei Tg. J, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să constate deschise succesiunile autorilor, decedat la data de 9.01.1994 și, decedată la data de 17.04.1998 și să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase la decesul acestora.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt fiii și respectiv fiicele defuncților, iar la decesul acestora au rămas următoarele bunuri: o casă situată în Târgu-J,-, o anexă cu două camere, o suprafață de teren de 1038 mp situată în Târgu-J, un teren arabil de 1414 mp situat în strada -, un teren de 1696 mp situata în punctul " M", un teren de 2700 mp și unul de 3300 mp în, o bicicletă, 2 certificate nominative de acționar de - lei, o tejghea și scule de tâmplărie.
Ulterior, cererea a fost precizată, în sensul că s-a solicitat aducerea la masa de împărțit și a unui teren de 5000 mp cu vegetație forestieră, despre care reclamanții au susținut că provine de la mama lor și a unui teren de 0,75 ha situat în.
Au susținut reclamantele și că nu au renunțat la întreaga avere a tatălui lor, ci doar la casa din Târgu-J, despre care cunoșteau că a fost testată de către părinți fraților lor; au considerat însă, că testamentele părinților nu mai produc efecte din moment ce fratele pârât nu și-a îndeplinit obligația de a avea grijă de părinți.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii față de și, arătând că el și fratele său, sunt beneficiari ai testamentelor autorilor în ceea ce privește casa din strada - -, partajarea făcându-se prin voința acestora.
În ceea ce privește terenul aferent, acesta a fost bun propriu al defunctului, iar surorile au renunțat la averea acestuia. Aceeași situație este și în cazul celorlalte terenuri din Târgu-J, pârâtul arătând că solicită anularea acestora pentru că au fost trecute și reclamantele.
Sub aspect reconvențional, pârâtul a solicitat aducerea la masa succesorală a următoarelor bunuri rămase la decesul autorilor lor: o casă cu 6 camere, bucătărie, două holuri,sală închisă, baie, aflată în, nr.479, cu terenul aferent de 2700 mp, o casă cu două camere, două holuri și sală, cu terenul aferent de 3300 mp situată în, nr. 481. În plus, pârâtul a solicitat majorarea lotului său cu contravaloarea lucrărilor prestate de acesta la imobilele ce fac obiectul partajului.
Prin încheierea pronunțată la data de 14.12.2006 de Judecătoria Tg. J, a fost admisă în parte, în principiu acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului și admisă în parte și în principiu cererea reconvențională a acestuia.
S-a constatat deschisă succesiunea autorului, decedat la data de 09.01.1994 și componența masei succesorale a autorului, respectiv: cota de 1/2 din casa cu 5 camere, bucătărie și o cameră pentru depozitare, situată în Tg-J,-;un teren aferent acestei case, de 800. vecin la E-SC SA, la V- B-dul - -, la -, la S-;cota de 1/2 dintr-o casă cu două camere, 2 holuri și sală aflată în, nr.481;cota de 1/2 dintr-o casă de 6 camere, 2 holuri, sală închisă, baie, bucătărie, situată în, nr.479.
S-a constatat că au vocație succesorală la moștenirea defunctului reclamantul și pârâtul, în calitate de moștenitori legali ( fii ai defunctului) cu o cotă de 1/2 pentru fiecare din bunuri, dar și testamentari, potrivit testamentului autentificat sub nr.2529/7.11.1969.
S-a constatat de asemenea, că imobilul casă de locuit din strada - - a făcut obiectul testamentului și a fost partajat prin voința autorului, cei doi moștenitori rămânând în indiviziune doar cu privire la spațiul de depozitare, numai acesta făcând obiectul ieșirii din indiviziune în prezenta cauză, alături de restul bunurilor reținute.
S-a reținut că reclamanta și, ca și soția supraviețuitoare, au renunțat la succesiunea defunctului.
Prin aceeași încheiere s-a constatat deschisă succesiunea autoarei decedată la data de 17.04.1998, iar masa a succesorală a defunctei se compune din:cota de 1/2 din casa cu 5 camere, bucătărie și spațiu de depozitare, situat în Tg-J, -; terenul de 5000. cu vegetație forestieră, pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr.361/20.03.2003; cota de 1/2 din casa de 2 camere, 2 holuri și sală, situată în, nr.481 și terenul aferent de 3300.; cota de 1/2 din casa cu 6 camere, 2 holuri, sală închisă, baie, bucătărie, situată în, nr.479 și terenul aferent acesteia de 2700.; terenul de 0,75 ha situat în punctul " Podul ", vecin la E-proprietatea autoarei, la V- drum, la N-, la S-;
S-a reținut că imobilul casă de locuit din Tg- făcut obiectul testamentului autentificat sub nr.2561/12.11.1969 și singura cameră rămasă în indiviziune este cea destinată depozitării, doar aceasta urmând a fi supusă partajării între moștenitorii testamentari, și, fiecăruia revenindu-i cota de 1/2 din aceasta.
Cu privire la celelalte bunuri( cu excepția casei din strada - -), s-a constatat că au vocație succesorală concretă reclamanții și pârâtul, descendenți ai defunctei, fiecare culegând de 1/4 din bunuri.
Pentru a pronunța această încheiere instanța a reținut că reclamanții și pârâtul sunt fiii autorului și și că în timpul vieții cei doi autori au testat dreptul lor de proprietate asupra casei cu 5 camere, bucătărie și loc de depozitare reclamantului și pârâtului, așa cum rezultă din testamentele autentificate sub nr. 2529/1969 și 2561/1969.
Că, din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 578/23.06.1994 a rezultat că la decesul autorului numai reclamantul și pârâtul au acceptat succesiunea, bunurile acestuia urmând a fi împărțite doar între moștenitorii acceptanți, cărora le revine cota de 1/2 din acestea.
S-a mai reținut că la decesul autorului a mai rămas și suprafața de 800. teren aferent casei din Tg. J și 2 case construite în timpul căsătoriei în localitatea, una cu 2 camere, 1 hol și sală deschisă, alta cu 6 camere, holuri, sală deschisă, baie și bucătărie,iar faptul că terenul a fost bun propriu al autorului rezultă din cele 2 testamente.
Referitor la celelalte terenuri, s-a reținut că nu s-a eliberat titlu de proprietate decât pentru 5000. pădure, celelalte titluri fiind anulate în alte cauze și nu se poate dispune partajarea, întrucât nu este dovedit dreptul de proprietate.
În ceea ce privește masa succesorală a autoarei, s-a reținut că toți descendenții au acceptat moștenirea, nefiind nici un renunțător, iar imobilul din str. -. - a fost testat de autoare.
Că, alături de cota de 1/2 din casele din, masa succesorală mai cuprinde și terenul aferent acestora, în suprafață de 2700. și respectiv 3300., terenul de 0,75 ha situat în pct. Podul, la care se adaugă și terenul de 5000. cu vegetație forestieră, pentru care s-a emis titlu de proprietate, iar din probele administrate a rezultat că acesta a aparținut autoarei.
Prin sentința civilă nr. 371/24 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâtului, precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul.
S-a dispus ieșirea părților din indiviziune și s-au atribuit bunurile conform primei variante de lotizare propusă în expertiză,după cum urmează:
nr. 1 s-a atribuit reclamantului și cuprinde: -un teren situat în Tg.J str. -.- nr. 582 în suprafață de 487 mp cu vecini la N- și, la - SC SA, S-, V - dul - -, cu valoarea de 96.276 lei; -un teren situat în nr. 481, în suprafață de 807 mp cu vecini la N- rest proprietate, la E- și,a la S- și la - moștenitori și cu valoarea de 43.510,21 lei -un teren situat în nr. 479 în suprafață de 597 mp cu vecini la -, la E-, la - și la - moștenitori și, cu valoarea de 32.187,85 lei;-un teren situat în pct. " " în suprafață de 847,50 mp. cu vecini la N-, la E- moștenitori și, la - și la - drum de exploatare cu valoarea de 15.231,27 lei;-un teren cu vegetație forestieră situat în în suprafață de 1250 mp cu vecini la N-, la - dig protecție râul J, la S- moștenitori, la V- 151, cu valoarea de 4.137,41 lei.
Total valoare bunuri cuvenite - 227.095,85 lei, total valoare bunuri atribuite: 191.342,74 lei, urmând să primească sultă de la reclamanta suma de 35.753,11 lei.
Lotul nr. 2 s-a atribuit reclamantei și cuprinde:-o casă de locuit cu 2 camere și 2 holuri situată în nr. 481, cu valoarea de 20.518,39 lei;-un teren situat în nr. 481, în suprafață de 807 mp cu vecini la -, la E- DJ 664, la S-, la E-, cu valoarea de 43.510,21 lei; -un teren în nr. 479, în suprafață de 597 mp, cu vecini la N-, la - DJ 664 și, la S- și, la -, cu valoarea de 32.187,85 lei;-un teren în punctul " " în suprafață de 847,50 mp cu vecini la N-, la E- moștenitori, la S- și la - Drum de exploatare, cu valoarea de 15.231,27 lei;- un teren cu vegetație forestieră situat în comuna, în suprafață de 1250 mp cu vecini la N-, la E- dig protecție râul J, la S- și la - 151, cu valoarea de 4.137,41 lei.
Total valoare bunuri cuvenite - 106.527,85 lei, total valoare bunuri atribuite - 115.585,13 lei, urmând să plătească sultă pârâtului suma de 9.057,25 lei.
Lotul nr. 3 s-a atribuit reclamantei și cuprinde: -o casă de locuit situată în comuna nr. 479 compusă din 2 corpuri și 6 camere cu valoarea totală de 71.170,63 lei;-un teren situat în nr. 481, în suprafață de 807 mp, cu vecini la N-, la - DJ 664, la -, la -, cu valoarea de 43.510,21 lei;-un teren situat în nr. 479, în suprafață de 597 mp. cu vecini la N-, la - DJ 664, la - și la V- și, cu valoarea de 32.187,85 lei;-un teren situat în pct. " " în suprafață de 847,50 mp, cu vecini la N-, la E- moștenitori, la S-, la V- Drumn de exploatare, cu valoarea de 15.231,27 lei;-un teren cu vegetație forestieră situat în, în suprafață de 1250 mp cu vecini la N-, la E- protecție, la S-, la V- 151, cu valoarea de 4.137,41 lei.Total valoare bunuri cuvenite 106.527,85 lei, total valoare bunuri atribuite 166.237,37 lei
sultă pârâtului suma de 23.956,41 lei și reclamantului suma de 35.753,11 lei.
Lotul nr. 4 s-a atribuit pârâtului și cuprinde:o cameră de depozitare situată în Tg-J-, cu valoarea de 2.739,45 lei;un teren situat în Tg.-J str. -.- nr. 582, în suprafață de 487 mp, cu vecini la N-, și S -, S- dul -.- cu valoarea de 96.276 lei;-un teren situat în nr. 481, în suprafață de 807 mp, cu vecini la N- și, la E- și DJ 664, la S-, laV- moșt., cu valoarea de 43.510,21 lei;-un teren situat în nr. 479, în suprafață de 597 mp. cu vecini la N-, la - DJ 664, la - și la V-, cu valoarea de 32.187,85 lei;-un teren situat în pct. " " în suprafața de 847,50 mp. cu vecini la N-, la -., la S- la V- Drum de exploatare cu valoarea de 15.231,27 lei, un teren cu vegetație forestieră situat în, în suprafață de 1250 mp, cu vecini la N-, la - protecție râul J, la S-, la V-. 151, cu valoarea de 4.137,41 lei.
Total valoare bunuri cuvenite - 227.095,85 lei, total valoare bunuri atribuite 194.082,19 lei, primește sultă de la reclamanta suma de 9.057,25 lei și de la reclamanta suma de 23.956,41 lei.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, având ca obiective evaluarea bunurilor reținute în prezenta încheiere și întocmirea unor propuneri de lotizare
În cauză au fost desemnați a executa raportul de expertiză un expert agricol și un expert construcții, respectiv și.
Părțile au contestat măsurătorile efectuate de către expertul agricol, astfel încât instanța a dispus și desemnarea unui expert topograf, în vederea identificării terenurilor reținute în cuprinsul încheierii de admitere în principiu.
Instanța a apreciat că se impune atribuirea bunurilor conform variantei propusă de experți, având în vedere faptul că această variantă corespunde și opțiunilor părților, acestea primind bunuri în natură, respectându-se criteriile prevăzute de art. 6739Cod pr. civilă.
Împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței au declarat recurs reclamanții, fiind calificat de tribunal ca apel, raportat la valoarea bunurilor supuse partajării, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că în mod greșit nu s-a reținut dubla calitate a părților, având în vedere că pârâtul a formulat cerere reconvențională, iar încheierea de admitere în principiu și sentința au fost soluționate în contradictoriu cu și nu, așa cum este menționată în cererea de chemare în judecată.
Că, s-a încălcat dreptul la apărare al apelanților, întrucât nu s-a reținut detaliat pledoaria apărătorului acestora, iar sentința nu este motivată, fiind inclusă în mod greșit la masa partajară și suprafața de 3228., raportat la actele depuse, precum și terenul în suprafață de 2388. unde și-a edificat imobilul casă de locuit cealaltă soră a recurentei reclamante, respectiv reclamanta.
S-a mai invocat ca motiv de nelegalitate și faptul că instanța de fond greșit a inclus la masa partajară terenul în suprafață de 3390.,situat în punctul "Peste J", și nu punctul "Podul ", punct care în fapt nu există, precum și terenul în suprafață de 7500. stabilit în mod arbitrar de experți.
Că, în ceea ce privește imobilele instanța în mod greșit a inclus la masa partajară contravaloarea actuală a imobilelor casă de locuit din nr. 481 și 479.
Apelanții reclamanții au susținut ca motive de netemeinicie faptul că raportul de expertiză și cele trei suplimente ale acestuia, întocmite de expertul, sunt în contradicție cu cele două testamente și cu încheierea de admitere în principiu.
Totodată au mai susținut că măsurătorile efectuate la terenul din Tg-J, B-dul -. - nr. 282 în suprafață de 974. trebuiau făcute în sensul că reclamantului - în varianta I, corect era să i se atribuie suprafața de 55. și nu 81 pe amplasamentul,a, iar pe amplasamentul, b, 432. și nu 406.
S-a mai susținut că expertul cu rea credință a substituit o cameră construită din lemn și zid din cărămidă, un grajd din scândură în suprafață de 50. stabilind în mod eronat și valoarea acestor imobile.
Că, trebuia inclusă la masa de împărțit numai valoarea manoperei aferente celor două case din, având în vedere că autorii au contribuit numai cu muncă, nu și cu materiale sau bani, iar instanța nu a luat în considerare propunerea de lotizare făcută de reclamanți.
În ceea ce privește terenurile în suprafață de 3228. și 2388. situate în, precum și terenurile de 3390 și 7500. situate în punctul "Peste J", apelanții au susținut că terenurile situate în aparțin reclamantei, pârâtul și ceilalți doi reclamanți nu au nici un drept, iar celelalte două terenuri sunt situate în punctul "Peste J", și nu în punctul "Podul."
În ceea ce privește terenul de 5000. forestier, apelanții au arătat că sunt de acord ca pârâtul să primească suprafața de 1250. conform anexei 7 și în ceea ce privește cupoanele nominative de acționar în valoare de 1 milion lei ROL fiecare, își mențin propunerea făcută în concluziile scrise.
Prin decizia civilă nr.125 din 02 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți, împotriva încheierii de admitere în principiu din 14 dec. 2006 și a sentinței civile nr. 371/24 ianuarie 2008, pronunțate de Judecătoria Tg-J în dosarul nr-.
În motivarea deciziei s-a concluzionat că, raportat la cererile introductive și cererea reconvențională, nu are relevanță că instanța nu a reținut calitatea dublă de pârât și reclamant - pronunțându-se pe toate cererile formulate de către părți.
S-a reținut că în mod fondat, raportat la cele două testamente, imobilul situat în Tg. J,- nu face obiectul împărțelii, fiind testat în favoarea reclamantului și pârâtului, celelalte părți fiind străine de succesiune, prin renunțate expresă.
Cu privire la masa succesorală, s-a reținut că terenul în suprafață de 800. a fost bun propriu al autorului, iar referitor la celelalte terenuri, acestea nu pot fi supuse partajării, întrucât dreptul de proprietate nu a fost dovedit, avându-se în vedere că titlurile de proprietate au fost anulate și nu s-au emis alte titluri.
S-a mai reținut că, raportat la dovezile administrate, s-a făcut dovada că terenul în suprafață de 5000. cu vegetație forestieră, a aparținut autoarei, iar eroarea de nume poate fi îndreptată de către instanță.
S-a apreciat, raportat la hotărârile pronunțate și probele administrate că hotărârile sunt temeinice și legale, motivate în fapt și în drept.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâtul și reclamantele, și.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a criticat decizia numai cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă, în sensul că în mod greșit nu i s-au acordat cheltuielile de judecată în cuantum de 500 lei, deși a făcut dovada în acest sens.
Recurenții reclamanți, și, au criticat decizia ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a invocat că hotărârea pronunțată nu este motivată în fapt și în drept, instanța neanalizând toate criticile invocate prin cererea de apel și nu cuprinde motivele pe care se sprijină; că este lipsită de temei legal, făcându-se o greșită interpretare și aplicare a legii.
Au arătat recurenții că suprafața de teren aferentă construcției din Tg. J,- este de 1038. conform titlului de proprietate, și nu de 800., cât s-a reținut prin încheierea de admitere în principiu, iar această greșeală nu s-a corectat în cursul judecății.
S-a mai arătat că în mod greșit s-au reținut la masa partajabilă construcțiile din nr. 481 și 479, acestea fiind proprietatea exclusivă a lui și, la masa partajabilă putând fi inclusă, eventual, doar contravaloarea manoperei.
Că, în mod eronat nu s-a reținut la masa partajabilă suprafața de 4800. situată în nr.480, care face parte din suprafața totală de 10800. primită de autori în schimbul suprafeței de 0,75 ha.
S-a arătat că terenul în suprafață de 7500 reținut prin încheierea de admitere în principiu ca fiind situat în punctul "Peste J" nu există în patrimoniul autoarei, deoarece acesta a fost schimbat cu suprafața de 10800. situată în punctul "Podul " și care este deținută în prezent de către părți, fiind identificată ca fiind la nr.479, 480 și 481.
În același timp s-a susținut că suprafața de 3390. situată în punctul "Peste J" este proprietatea lui, conform titlului de proprietate nr.-/2003.
S-au formulat critici și cu privire la modul de analizare a criticilor formulate în apel, privind efectuarea expertizei, evaluarea bunurilor, identificarea și delimitarea acestora, formarea și atribuirea loturilor, cu ignorarea criteriilor prevăzute de art. 741 Cod pr. civilă și evidentele greșeli de calcul matematic.
Au arătat recurenții că au făcut dovada deplină asupra faptului că cele două construcții din au fost edificate de către a și, și numai cu aplicarea greșită a legii s-a reținut că acestea fac parte din masa partajabilă.
Recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Prin art. 261 pct. 5 Cod pr. civilă s-a consacrat principiul general, potrivit cu care, hotărârile trebuie să fie motivate, judecătorii fiind datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea.
Motivarea unei decizii dată în apel, trebuie să respecte același principiu, iar această motivare trebuie să se refere la criticile formulate în concret de către apelant și la argumentele de fapt și de drept pentru care acestea nu au putut fi primite.
Nemotivarea hotărârii, față de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod pr. civilă, vizând posibilitatea de control juridic al hotărârilor pronunțate sub aspectul legalității și temeiniciei, se integrează unui cadru mai larg de nelegalitate, acela al nepronunțării asupra fondului apelului.
În cauză, se constată că instanța de apel nu a analizat toate criticile invocate în apel, rezumându-se la o motivare sumară, ceea ce echivalează cu o nemotivare.
Raportat la criticile invocate, la înscrisurile noi depuse de către părți după pronunțarea IAP și în baza efectului devolutiv al apelului, instanța avea posibilitatea și obligația legală să analizeze împrejurările de fapt și de drept ale judecății, cum ar fi calitatea de succesori a părților, cotelor - părți și masa supusă împărțelii.
Masa partajabilă cuprinde toate bunurile mobile și imobile asupra cărora defunctul exercită un drept real, iar dovada dreptului de proprietate trebuie făcută potrivit dreptului comun, avându-se în vedere și reglementările speciale privind dovada proprietății asupra unor categorii de bunuri imobile - în special terenuri.
Se constată că prin încheierea de admitere în principiu s-a reținut la masa partajabilă suprafața de 800. situată în Tg. J nr.282, deși la dosar nu există nici o dovadă în acest sens, titlul de proprietate nr.- fiind anulat, iar ulterior s-a depus titlul emis pentru și, de pe urma lui, pentru suprafața de 2452. situată în Tg. J și ca amplasament pare să fie situată la această adresă strada - -, instanța neanalizând această neconcordanță, privind dreptul de proprietate asupra terenului situat la această adresă și pe care experții l-au identificat ca fiind în suprafață de 975.
S-a reținut la masa partajabilă de pe urma autoarei suprafața de 5000. teren cu vegetație forestieră, deși titlul de proprietate nr. 361/2003 este eliberat pe numele lui.
S-a reținut de asemenea la masa partajabilă de pe urma lui suprafața de 3300. situată în, fără a se observa că prin sentința civilă nr.7938/1998 s-a admis acțiunea și s-a constatat că reclamanta, cât și sunt proprietare asupra suprafeței de 0,33 ha. situată în, ce face parte din trupul de teren de 1,8 ha. primit în schimbul unei suprafețe de teren din punctul "Peste J".
S-a reținut prin IAP la masa partajabilă a lui suprafața de 2700. situată în nr.479, dar la dosar nu există nici o dovadă în acest sens ( act de proprietate).
În ceea ce privește suprafața de 0,75 ha. reținută prin încheierea de admitere în principiu, deși părțile au susținut constant (fila 249 ) și au depus și înscrisuri în acest sens, această suprafață nu a mai existat în patrimoniul autoarei, deoarece în schimbul acesteia a primit suprafața de 1,08 ha. în punctul " Podul " nr. 479, 480 și 481, ocupată în întregime de succesori, dintre care unii invocă cu privire la această suprafață existența unui partaj ascendent, fiecare primind de la autori câte o suprafață pe care și-au edificat propria gospodărie.
Instanța nu a analizat nici criticile privind rapoartele de expertiză, care au fost efectuate fără identificarea tuturor bunurilor, evaluarea obiectivă a bunurilor, formarea și atribuirea loturilor cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 741 Cod pr. civilă, greșelile de calcul matematic, etc.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr. civilă, a se admite recursurile, a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de reclamanții, și de pârâtul împotriva deciziei civile nr.125 din 02 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 august 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./4 ex.
29.09.2008
Jud.apel
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Sorin Drăguț, Stela Popa