Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 74/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 74/
Ședința publică din 2 februarie 2010
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 174/06.09.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamantul, asistat de și pentru pârâta recurentă, mandatar, lipsă pârâtul recurent.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul reclamantului depune la dosar notă de cheltuieli, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport; mandatara pârâtei-recurente depune la dosar în copie, Ordonanța de declinare a competenței din 9 mai 2007 și Ordonanța din 16.05.2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Mandatara pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, cu consecința respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursurilor și menținerea deciziei civile recurate, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de transport.
R E A,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 39/10.01.2007 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții și și, în consecință, s-a constatat că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală, imobilul apartament situat administrativ în municipiul Reșița, str. -,.1,.8,.14, jud. C S, înscris în CF nr. 8568 Reșița Română sub nr. top R 200/3/52/h/6/XIV; s-a dispus sistarea comunității de bunuri a soților și asupra imobilului mai sus menționat, fiecăruia revenindu-i cota de din acesta. Totodată, s-a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate al pârâților în cotă de fiecare, cu obligarea pârâților să plătească reclamantului suma de 519, 30 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 4001. prevăd posibilitatea împărțirii bunurilor proprietate comună la cererea părții interesate, în cadrul contestației la executare. În speță, reclamatul-creditor a formulat o astfel de cerere în cadrul contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. 1181/2006 al Judecătoriei Reșița, însă, întrucât contestatoarea a contestat prezumția comunității de bunuri asupra apartamentului, făcând necesară administrarea unor probe, pentru a nu fi tergiversată judecarea contestației la executare, cererea reconvențională privind sistarea comunității de bunuri asupra locuinței în discuție a fost disjunsă formând obiectul prezentului dosar.
Potrivit CF nr. 8568 Reșița Română, asupra apartamentului în discuție, înscris sub nr. top /3/52/h/G, Et. IV/XIV, sunt proprietari în devălmășie soții, pârâții în cauză, apartamentul fiind obținut de aceștia în timpul căsătoriei.
Conform dispozițiilor art. 30 alin. 1. familiei, se instituie prezumția potrivit căreia bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune. Această prezumție nu este una absolută, părțile având posibilitatea, potrivit art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, să facă prin orice mijloc de probă, dovada faptului că un bun este propriu și nu comun, astfel încât să facă parte din excepțiile prevăzute de art. 31 familie.
În speța de față, prima instanță a reținut că nici unul dintre soți nu a făcut dovada contrară prezumției comunității de bunuri asupra apartamentului în cauză, motiv pentru care a constatat că apartamentul mai sus menționat este un bun comun al soțiilor.
Referitor la cota parte ce i se cuvine fiecăruia dintre soți, în lipsa unor probe care să stabilească o contribuție mai mare a unuia dintre soți la cumpărarea apartamentului, prima instanță a constatat că pârâții au avut o contribuție egală la dobândirea acestuia, deci în cotă de fiecare, astfel încât a dispus sistarea comunității de bunuri asupra apartamentului cu intabularea cotelor menționate în CF nr. 8568RR.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel pârâta, criticând-o, ca netemeinică și nelegală, iar la data de 20.06.2007, a formulat apel d e aderare soțul acesteia, pârâtul.
În motivarea apelurilor, pârâții au arătat că prima instanță nu a analizat cauza sub aspectul situației juridice a imobilului, cât și în privința aspectelor penale tangente de natură să infirme soluția de admitere, însă, se consideră că motivarea soluției de admitere, dovedește că instanța de fond a omis să vadă și să cerceteze aspecte determinate în soluționarea pricinii. Totodată, se arată de către apelanta pârâtă că hotărârea primei instanțe este nelegală și sub aspectul obligării în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, neținându-se seama de contextul nelegal în care a avut loc executarea silită, că legea impune realizarea prealabilă a partajului unui bun comun pentru o datorie proprie a unui debitor codevălmaș și că, creditorul-reclamant în acțiunea de partaj, avea interes să-l realizeze dacă dorea executarea silită în condiții de legalitate.
Apelantul pârât, în apelul său de aderare, a criticat hotărârea primei instanțe în sensul că nu s-a ținut cont de faptul că, pe rolul organelor de cercetare penală, s-a aflat plângerea penală formulată împotriva intimatului reclamant pentru fapte de înșelăciune.
Prin decizia civilă nr. 174/06.09.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a respins apelurile declarate de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 39/10.01.2007 a Judecătoriei Reșița, cu obligarea apelanților în solidar față de intimatul la 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că acțiunea de partaj este admisă de instanța de fond în temeiul art. 4001.pr.civilă, în cadrul judecării contestației la executare formulată de creditor împotriva unuia dintre soți.
În motivarea cererii de apel, precum și în apelul de aderare, se invocă motive de natură penală, care nu au legătură cu obiectul cauzei dedus judecății.
Cele două contracte de împrumut încheiate în cursul anului 2005 și autentificate sub nr. 1502/12.04.05 și respectiv 4327/18.10.2005 de Biroul Notarului public, nu au fost anulate sau desființate iar, prin aceste două acte notariale, debitorul și-a dat acordul ca împrumutătorul să-l urmărească în orice bunuri mobile și imobile ale sale.
Deoarece debitorul nu și-a onorat obligația de a restitui sumele împrumutate până la termenele scadente, a fost începută executarea silită imobiliară a apartamentului bun comun cu soția sa.
Prin sentința civilă nr. 2413 din 20.09.2006 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr. 1188/06, a fost admisă contestația la executare formulată de, soția debitorului invocând faptul că dreptul de proprietate asupra apartamentului este în devălmășie ( imobilul fiind deținut în timpul căsătoriei cu debitorul), astfel că reclamantul-creditor s-a prevalat de disp. art. 4001.pr.civilă, solicitând sistarea comunității de bunuri asupra apartamentului, pentru a se putea face executarea pentru cota de proprietate a debitorului.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâții și, cereri înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 18.10.2007.
Pârâtul a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de partaj și a pretențiilor civile ocazionate de acest proces ( 4).
În motivare, se arată că sentința este nelegală pentru că nu a ținut cont de existența unor cercetări penale efectuate de organele în drept, cercetări ce sunt pe rol și au ca obiect însăși titlurile și actele ce grevează imobilul supus executării și al cărui partaj judiciar se cere în cauză. În dosarul penal în care se fac cercetări cu privire la contractul de ipotecă și la contractele de împrumut nu s-a pronunțat o soluție definitivă, însă instanțele civile erau în măsură să analizeze aceste aspecte, determinante pentru soluționarea pricinii. Dosarul penal arătat este pe rolul Tribunalului C-S, pentru soluționarea unor aspecte procedurale în etapa recursului.
În drept, se invocă dispozițiile art. 299, art. 301, art. 302 și art. 304 pct. 9.pr.civ..
Recurenta a solicitat prin cererea sa de recurs, modificarea în tot a hotărârii recurate, iar, pe fond, să se dispună respingerea, ca nefondată, a cererii de partajare a imobilului proprietate comună a soților ( 5-8).
În motivare, se arată că hotărârea atacată este nelegală, instanța denaturând natura actelor juridice deduse judecății și înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestora. Nu au fost analizate în nici un fel documentele cu caracter penal depuse la dosar, de natură a influența soluția în cauză. S-a ignorat situația juridică incertă a bunului partajat, respectiv sarcinile ce grevează imobilul, precum și faptul că actele ce stau la baza executării silite sunt obținute dolosiv și fraudulos, acte ce sunt analizate sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni.
Semnătura sa de pe actul de împrumut cu sarcină încheiat în favoarea creditorului a fost falsificată, cercetarea penală nefiind finalizată. Falsul invocat poate fi ușor observat, fără expertiză de specialitate și fără cunoștințe de specialitate.
În aceste condiții, nu se mai justifică partajarea imobilului, fiind pusă în discuție însăși oportunitatea partajului. Pe de altă parte, deși existau indicii clare în ceea ce privește săvârșirea unor fapte penale în privința înscrisului prin care s-a constituit ipoteca ce grevează locuința supusă executării, instanța a omis să ia aceste aspecte în considerare la aprecierea legalității partajului judiciar forțat.
În privința celor două contracte de împrumut semnate de soțul său în aprilie și octombrie 2005, pe baza cărora s-a declanșat executarea silită, și acestea au făcut obiectul cercetării penale, existând indicii clare de fraudă cu privire la ele, aspect ce nu a fost luat în considerare la soluționarea pricinii de către instanța de apel, deși au depus înscrisuri în dovedirea mersului al cercetărilor penale.
Se arată că, față de aceste cercetări penale aflate în curs, în mod tendențios, instanța de apel a reținut că aspectele penale arătate nu au legătură cu cauza.
Se mai invocă neanalizarea de către instanță a motivului doi de apel, în privința cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în mod nelegal de către prima instanță. Nu s-a avut în vedere că reclamantul-creditor avea interes în realizarea partajului judiciar, dacă dorea ca executarea silită să se realizeze în condiții de legalitate. Ea a avut calitatea de terț vătămat în executarea silită, astfel că nu este legal și echitabil să îi fie imputate cheltuielile ce incumbă creditorului pentru a realiza executarea silită în condiții de legalitate.
În drept, se invocă dispozițiile art. 299, 301, 302 și 304 pct. 8 și 9.pr.civ..
Intimatul a solicitat, prin concluziile scrise depuse la fila 32 dosar, respingerea prezentelor recursuri, cu cheltuieli de judecată. Titlul executoriu nu a fost anulat sau desființat, neputând fi executată creanța întrucât toate bunurile debitorului erau în codevălmășie cu soția sa. Prin sistarea comunității de bunuri asupra apartamentului se poate urmări silit cota-parte a debitorului. Se arată că debitorul este de rea-credință, folosind argumente contrare adevărului cu scopul de a tergiversa executarea silită.
La termenul de judecată din 22.01.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARAa dispus suspendarea judecării recursurilor, față de plângerile penale formulate de recurenți și de dispozițiile art. 244 alin. 2.proc.civ. ( 49).
a fost repusă pe rol la cererea intimatului, ca urmare a soluționării definitive a plângerilor penale formulate în cauză, fixându-se termen de judecată la data de 12.01.2010.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate și în limitele trasate de art. 304 și 304 ind. 1.proc.civ. față de dispozițiile art. 299 și urm. proc.civ. art. 400 ind. 1.proc.civ. Curtea constată că ambele recursuri declarate sunt neîntemeiate, atât Judecătoria Reșița, cât și Tribunalul C-S pronunțând hotărâri temeinice și legale, pentru considerentele expuse în cuprinsul lor.
Astfel, în mod just tribunalul a reținut că nu au fost anulate sau desființate cele două contracte de împrumut autentificate sub nr. 1502/12.04.2005 și 4327/18.10.2005 de Biroul Notarului Public, ce stau la baza executării silite începute împotriva debitorului.
Este adevărat că au fost formulate mai multe plângeri penale privind săvârșirea unor infracțiuni de fals cu privire la aceste acte, însă cercetările au fost finalizate prin neînceperea urmăririi penale, atât cu privire la notarul public ce a instrumentat actele, cât și cu privire la debitorul, soluții ce au fost menținute în mod definitiv, prin respingerea plângerilor formulate în condițiile art. 278/1 C.P.P.( 56-58).
S-a reținut în motivare că, în ceea ce privește cele două acte autentice de împrumut sus-menționate, ele au fost încheiate în fața notarului public, în prezența părților contractante, prin luarea consimțământului acestora, materializat prin semnăturile aplicate de părți ( 57).
Această soluție se impune instanței civile în ceea ce privește inexistența infracțiunilor pretinse, în condițiile art. 22.C.P.P. intrând în puterea lucrului judecat, astfel că instanța civilă învestită cu soluționarea prezentului litigiu nu poate reține o altă stare de fapt, fără a înfrânge această prezumție absolută și irefragabilă, lucru ce nu poate fi permis.
În ceea ce privește situația juridică a imobilului, din conținutul cărții funciare nu rezultă că aceasta ar fi incertă, fiind notate sarcini doar în favoarea intimatului-creditor, nu și a unor terți, astfel că nu poate fi blocată pentru acest motiv acțiunea reclamantului de partajare a bunului comun, în vederea realizării creanței sale împotriva soțului debitor.
Cu privire la actele ce stau la baza executării silite, acestea sunt cele două contracte de împrumut autentice, cu privire la care nu s-a constatat săvârșirea vreunei infracțiuni, aspect lămurit definitiv în procesul penal.
Chiar dacă cu privire la actul de la fila 22 dosar, intitulat "act de împrumut garantat prin ipotecă" autentificat sub nr. 931/27.03.2002, s-a constatat că a fost falsificată semnătura pârâtei, acel înscris nu constituie titlu executoriu pe care se întemeiază acțiunea de față, astfel că soluția în cauză nu poate fi influențată de falsul constatat.
Ca atare, în mod corect s-a reținut îndeplinirea cerințelor art. 400 ind. 1.proc.civ. reclamantul făcând dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitorului, inexistența unor bunuri proprii ale acestuia, care să poată fi urmărite silit, precum și necesitarea partajării bunului imobil comun pentru a se realiza creanța reclamantului.
În ceea ce privește neanalizarea motivului doi de apel, vizând cheltuielile de judecată, în prima instanță, acest lucru nu poate conduce la reformarea deciziei atacate, și nici a sentinței primei instanțe, în condițiile în care s-a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 274-276 proc.civ..
În condițiile în care pârâta s-a opus în mod constant la admiterea acțiunii civile de față, nu există nici un temei legal pentru a face aplicarea prevederilor art. 275.proc.civ. Chiar dacă interesul reclamantului îl constituie realizarea creanței sale, nu el trebuie să suporte cheltuielile ocazionate de prezentul proces, în condițiile în care pârâta a avut conduita procesuală arătată, iar partajul judiciar, prin efectele sale, profită ambilor proprietari.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale arătate, coroborate cu prevederilor art. 299 și urm. proc.civ. Curtea constată că prezentele cereri de recurs nu sunt întemeiate, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.proc.civ. le va respinge.
În baza dispozițiilor art. 274 și urm. proc.civ. instanța va obliga recurenții la plata către intimat a sumei de 1070 lei, cheltuieli de judecată în recurs, în limita dovedirii lor cu înscrisuri, constând în onorariu avocat și cheltuieli de deplasare ( 34-35).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 174/06.09.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenții la plata către intimat a sumei de 1070 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 2 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /15.02.2010
Tehnored. 5 ex./18.02.2010
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Cristian Pup
