Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 76/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 76
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, împotriva deciziei civile nr. 1528 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR- O, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenții reclamanți, asistat de avocat, reprezentată de același avocat, lipsind intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.
Avocat pentru recurenții reclamanți și, a precizat că Tribunalul Olt nu a stabilit corect calea de atac, în acest sens a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru soluționare în apel la Tribunalul O l
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Slatina, reclamanții și, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul d e Finanțe - DGFP O, să constate deschisă succesiunea autoarei, să constate calitatea de moștenitori acceptanți ai succesiunii autoarei, decedată la data de 9 martie 2007, în persoana reclamanților în calitate de moștenitori rezervatari și să constate de asemenea, că bunurile succesorale rămase la decesul acesteia sunt: o casă cu 2 camere, beci și sală mică, acoperită cu tablă, construită în 1920, situată în S; un teren de 280. aferent construcției sus-menționată, loc de veci la Cimitirul, depozite CEC.
Prin sentința civilă nr.3334 din 4 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei de interes invocată din oficiu.
S-a respins acțiunea reclamanților și, împotriva Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind lipsită de interes.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții trebuie să justifice un interes pentru formularea acțiunii în constatare.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.
Au motivat că instanța de fond, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul neîndoielnic al acestuia.
Recurenții au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate.
Direcția Generală a Finanțelor Publice în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.1528 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr.2973/311/200, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți și, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că reclamanții nu justifică existența unui interes pentru formularea acțiunii în constatare, nefăcându-se dovada că pârâtul le-ar fi contestat dreptul asupra succesiunii autoarei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a criticat decizia atât în privința căii de atac ce a fost soluționată de tribunal, cât și în privința soluționării cauzei în baza excepției lipsei de interes.
Recurenții au susținut că în mod nejustificat tribunalul a soluționat cauza în recurs, neavând în vedere valoarea obiectului cauzei de peste 1 miliard lei, așa cum rezultă și din raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar.
S-a arătat că soluția pronunțată în baza excepției lipsei de interes este nelegală, dat fiind faptul că nu există obligativitatea pentru părți de a dezbate o succesiune în fața notarului public, Legea nr.36/1995 dispunând că în cazul existenței unor neînțelegeri între moștenitor, se suspendă procedura succesorală, fiind îndrumate părțile să soluționeze neînțelegerile pe cale judecătorească.
S-a apreciat că prin soluțiile pronunțate instanțele au îngrădit dreptul la justiție, încălcându-se dreptul la un proces echitabil.
S-au depus la dosar certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele nr.-/2007 și raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de ing..
La data de 29 ianuarie 2008 intimata pârâtă DGFP O în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, a depus întâmpinare prin care s-a invocat excepția nulității recursului, apreciind că nu au fost respectate dispozițiile art. 3021lit. b Cod pr. civilă, precum și excepția inadmisibilității recursului.
Examinând excepțiile invocate de intimat, în raport de prevederile art.137 Cod pr. civilă se constată că sunt nefondate.
Excepția nulității recursului invocată de intimatul pârât este neîntemeiată, în condițiile în care cererea de recurs formulată de reclamanți este motivată, în conținutul acesteia menționându-se numărul dosarului tribunalului în care s-a pronunțat decizia atacată, precum și numărul acestei decizii.
Întrucât tribunalul a soluționat greșit cauza în recurs și nu în apel, completul nefiind legal constituit pentru soluționarea corectă a căii de atac a apelului, se constată că este neîntemeiată și excepția inadmisibilității recursului.
Recursul se va admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 2821Teza I Cod pr. civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială.
În speță, prin acțiunea formulată de reclamanți s-a solicitat dezbaterea succesiunii autoarei, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, privind bunurile succesorale rămase în masa succesorală.
Instanțele au omis să pună în discuția reclamanților să precizeze valoarea obiectului litigiului, în vederea stabilirii căii de atac la care este supusă sentința.
Actele depuse la dosar, respectiv raportul de expertiză tehnică întocmit de ing., evidențiază valoarea totală a imobilelor invocate în acțiunea formulată de reclamanți, ca fiind mai mare de 1 miliard lei, respectiv 2.052.275.500 lei ROL.
În condițiile în care instanțele au omis a pune în vedere reclamanților să precizeze valoarea obiectului litigiului, în raport de care se putea stabili corect calea de atac ce urma să fie soluționată de tribunal, reclamanții dovedind că această valoare depășește 1 miliard lei, se constată că în mod greșit tribunalul a soluționat cauza în recurs, fiind încălcate dispozițiile art. 2821Cod pr. civilă.
În consecință, în baza art. 304 pct.1 și 3 Cod pr. civilă, urmează a se admite recursul declarat de reclamanți, a se casa decizia atacată și a se trimite cauza pentru soluționarea în apel la Tribunalul O l
Celelalte critici referitoare la modul de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți, urmează a se avea în vedere în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D E:
Admite recursul recursului declarat de reclamanții, împotriva deciziei civile nr. 1528 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-
Casează decizia civilă atacată și trimite cauza pentru soluționare în apel, la Tribunalul O l
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.-
Tehn./4 ex.
31.01.2008
Jud.tribunal
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu