Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 792/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 792
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Marilena Panait
JUDECĂTOR 3: Eliza Marin
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul ales la cabinet avocat din, sat, nr. 25, județul P, împotriva deciziei civile nr. 512/29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în P,-, județul P și cu domiciliul în P,-, județul
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru de 10,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta-reclamantă personal și asistată de avocat potrivit împuternicirii avocațiale /2009 din Baroul Prahova, intimații-pârâți personal și asistată de avocat potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 38/2009 din Baroul Prahova, reprezentat de avocat.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat și avocat având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că, în opinia sa decizia atacată este afectată de nerespectarea prevederilor legale ce face posibilă invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Așa cum a precizat recurenta-reclamantă în conținutul acțiunii ce avea ca obiect " ieșire din indiviziune", în privința imobilului-teren de 489 mp, situat în P,-, părțile dețin suprafețe de teren indivize, în urma cumpărării acestora prin contracte autentificate la notariat. Fiecare parte are în proprietate exclusivă câte un corp de clădire, ambele amplasate pe suprafață de teren indiviză.
Reclamanta a formulat la instanța de fond acțiune de ieșire din indiviziune având în vedere poziționarea corpului de clădire ce îi aparține în partea din spate a terenului, cu distanță mai mare față de calea publică, pe de o parte, iar pe de altă parte starea conflictuală dintre părți, generată în parte de relația " fostă noră-fostă soacră" și în parte de modul exclusiv și necivilizat în care pârâta a înțeles să folosească proprietatea indiviză.
Așa cum reclamanta a precizat prin întâmpinarea și concluziile scrise și depus în fața instanței de apel, motivele de apel formulate de pârâtă sunt în totalitate neîntemeiate. Calificarea acestor motive de apel ca întemeiate și suficiente pentru luarea deciziei de schimbare a sentinței, nu poate constitui decât o gravă eroare din partea instanței de apel. Mai mult, tribunalul aduce în sprijinul motivelor de apel argumentații nesusținute în faza de apel d e către apelantă. Una dintre aceste argumentații, cea referitoare la existența unei anexe( element principal de expunere în întreaga motivare a deciziei) nu a fost susținută de către apelantă nici măcar în fața primei instanțe, pentru un simplu motiv: hotărârea acesteia de a ridica respectiva anexă, dorința declarată în fața instanței, în fața expertului desemnat care a și reținut acest aspect în cadrul expertizei efectuate.
Mai susține avocat că se observă, în mod evident, faptul că obiectivitatea degajată din motivarea instanței de fond nu poate fi înlăturată de argumentele instanței de apel, chiar dacă prin puterea procedurală a realizat aceasta.
În mod greșit in stanța de apel a reținut faptul că anexa aflată în str. - -, în ambele variante de lotizare propuse, este situată pe terenul unei părți, iar parte pe terenul celeilalte părți. Așa cum s-a mai arătat, această argumentație nu a fost susținută de către apelantă nici măcar în fața primei instanțe. Nici nu era posibil așa ceva atât timp cât pârâta a declarat că va ridica anexa respectivă. S-a reținut astfel de expertul desemnat în cauză. " pe această cale de acces nu se pot amplasa construcții. Pârâții vor desființa anexa existentă la acest moment pe cale de acces".
Se mai poate observa că, instanța de apel " deduce" întreaga situație generată de către această anexă din planurile cadastrale, dar fără a observa precizarea expertului desemnat în cauză din care rezultă " pârâții vor desființa anexa existentă la acest moment pe calea de acces".
Tot în mod greșit, instanța de apel a reținut faptul că" ieșirea la calea publică a pârâtei urmează a se face pe un drum cu o deschidere la stradă de numai 1,95 mp.". Se poate observa că dimensiunea de 1,95 mp se regăsește pe planul corespunzător variantei 2 de lotizare și reprezintă lățimea culoarului de acces al recurentei. de acces mult mai redus decât al pârâtei, care beneficiază oricum de un acces la cale publică de 8,25 mp( 4,93 mp ocupat de anexa mare din fața casei plus 3,32 mp acces liber la calea publică).
În mod greșit instanța de apel a reținut faptul că." omologarea unei astfel de lucrări nu ar face decât să dea naștere unor stări conflictuale și a unor litigii ulterioare între părți". Aici nu este de înțeles raționamentul instanței de apel. Instanța de fond a omologat această variantă de lotizare tocmai datorită stării conflictuale existente între părți. Din contră, această variantă de lotizare omologată de instanța de fond duce la separarea părților, fiecare putând să își administreze propriul imobil în modul în care dorește.
Mai arată avocat că, în mod greșit instanța de apel a reținut faptul că, în varianta propusă de către expertul consilier, nu se vorbește de situația anexei în viitor. Răspunsul este simplu și rezultă și din concluziile pe marginea anexei respective de mai sus: nu a fost necesar ca expertul să facă aceste precizări având în vedere consemnările expertului. Era clar pentru toată lumea că acea anexă nu are viitor.
Tot în mod greșit, instanța de apel a reținut faptul că varianta a 2 a din raportul de expertiză completare expert " nu reprezintă altceva decât varianta propusă de expertul consilier, fiind o preluare a acesteia.
Potrivit normelor procedurale, expertul desemnat în cauză are obligația de a lua în considerare și punctele de vedere ale părților, dorințele de lotizare ale acestora, elaborând variante de lotizare pentru fiecare parte conform voinței acesteia, în plus alte variante pe care le consideră viabile.
În cadrul expertizei-completare, expert a reținut ca oad oua variantă de lotizare și punctul de vedere calificat al expertului consilier, așa cum trebuia legal și procedural.
A mai arătat avocat că, tot în mod greșit instanța de apel a apreciat ca fondate criticile apelantei referitoare la respectarea dispozițiilor în materie de urbanism. Așa cum a arătat recurenta-reclamantă și corect a fost reținut de către instanța de fond, prevederile HG 525/1996 nu sunt incidente în cauză, întrucât acestea se referă la interdicții privind eliberarea autorizațiilor de construire a unor clădiri noi și nu se referă la clădirile deja existente, situație ce se regăsește în cauza de față.
Tot în mod greșit, tribunalul a reținut faptul că au importanță mare și modul de amplasare a utilităților, chiar dacă amplasarea acestora ar fi posibilă și chiar se impune, iar instanța se pronunță numai asupra obiectului cererii în situația de la momentul soluționării cererii. Și în această situație suntem în fața unei argumentații de către apelanta-pârâtă nu a făcut uz. Așa cum a arătat recurenta, utilitățile existente la acest moment nu sunt conforme cu situația juridică a domeniilor pe care sunt amplasate, ele reflectă rațiunea de amplasament când cele două imobile aveau un singur proprietar. de utilități se pot modifica cu ușurință, așa cum a obținut reclamanta aceste informații de la furnizorii acestor utilități.
Avocat solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și pe fond menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță, prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune prin omologarea variantei a 2 de lotizare. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul arată că cele două construcții din litigiu se află amplasate pe un teren în indiviziune în suprafață totală de 489 mp, din care recurentei îi revine 227 mp, iar pârâtei 262 mp. Ambele construcții, la data la care acestea au fost ridicate, anterior anilor 40, au aparținut aceluiași proprietar, acestea au intrat apoi prin transfer de proprietate și prin succesiune unor titulari diferiți. Evident că situația deținerii de către persoane diferite în proprietate a unor construcții pe un teren aflat în indiviziune nu este cea mai confortabilă, dar aceasta nu a putut fi curmată dat fiind suprafața totală a terenului, configurația acestuia, drepturile părților ( neegale), deschiderii terenului la stradă, amplasarea construcțiilor pe acesta. Situația proprietății indivize asupra terenului, neschimbată în decursul întregii perioade guvernată de legislația urbanistică diferită, a determinat și creearea branșamentelor comune pentru cele două construcții ( conducte de apă, cămine de vizitare, rețea de gaze). Este evident că în condițiile în care recurenta-reclamantă era soția fiului subsemnatei, situația a fost acceptată de către aceasta. În condițiile în care însă recurenta a devenit unic proprietar ca urmare a divorțului și partajului, situația îi apare ca fiind neconfortabilă, cu toate că avea și opțiunea ca această construcție să rămână proprietatea fiului pârâtei.
Mai susține avocat că problema ridicată prin motivele de recurs, aceea a existenței anexei, birou de acte, proprietatea pârâtei situat în P, la stradă, pe teren în indiviziune, reprezintă o critică nefondată, cu atât mai mult cu atât cât aceasta nu m ai există, fiind desființată de către intimata-pârâtă, așa cum rezultă din anexele foto, atașate la dosar.
Dacă este privită schița, anexă a raportului de expertiză, se poate lesne observa că se dorește crearea unei alei de acces la casă, în lungime de cca. 30 m, cu o lățime ce variază, la stradă de 1,95 m și apoi aceasta îngustându-se până la 1,20 Calea de acces dă nu spre intrare ci spre un zid, intrarea în casa recurentei fiind în lateral.
A mai arătat avocat că, chiar dacă s-ar utiliza întreaga lățime a zidului pentru a se practica o ușă de intrare în imobil și care să se și deschidă,aceasta nu este practic posibilă. În plus, sub această " alee" de acces se află conducta de apă ce deservește cele două construcții și tot aici se regăsesc cele două cămine de apă.
Pe de altă parte, ceea ce i-ar rămâne intimatei-pârâte ca o " cale de acces" la propria locuință este cu totul insuficient. Lățimea acesteia ar fi între 2,19 m și 2,36 m și aceasta în condițiile în care intrarea de pe alee în casă, este obturată de scara ce îi permite accesul în propria locuință, ceea ce ar însemna transformări interioare( deschideri de uși, zidiri de spații, schimbarea destinației încăperilor).
Mai susține avocat că, așa cum a arătat intimata-pârâtă în decursul procesului, singurul expert desemnat în cauză și care poartă responsabilitatea soluțiilor și concluziilor tehnice, cu observarea legislației specifice este expert.
Expertul consilier deși figurează pe lista experților topografici, în cauza de față nu este " expert" ci " consilier tehnic" al părții care l-a propus și i-a achitat onorariul.
Expertul transpune lucrarea expertului consilier în varianta a 2 a arătând " că nu și-o însușește". În acest fel, există o singură variantă de ieșire din indiviziune, cea propusă de expert.
Dispozițiile legale în materie de urbanism ( Lg. 50/1991 așa după cum aceasta a fost modificată și completată, HG 525/1996 de aprobare a Regulamentului General de Urbanism, regulamentul local de urbanism), impun o anumită deschidere minimă la stradă a fiecărei proprietăți, o cale de acces de cel puțin 3,5 m dacă aceasta are lungimea de 30 m, exigențe cerute pentru accesul autovehiculelor de pompieri, ale serviciilor de urgență medicale, etc.
Această legislație este aplicabilă nu numai pentru construcțiile ce se realizează de la data apariției legislației ci este evident și pentru situațiile anterioare apariției acestora.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul în replică arată că nu se poate afirma de către partea adversă că expert a fost " forțată" să preia opinia și concluziile expertului consilier. În ceea ce privește accesul autovehiculelor de pompieri, ale serviciilor medicale este, aceste autovehicule este bune știut că nu pătrund pe proprietatea celui care le solicită ci staționează la stradă.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei P sub nr -, reclamanta a chemat in judecata pârâții si, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, sa dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului teren in suprafața de 498 mp, situat in P,- si asupra imobilului-construcție cu destinația spațiu comercial edificat pe acest teren de către parți, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, cu privire la imobilul teren ca sunt in indiviziune, după cum urmează: ( fosta ) a devenit împreuna cu fostul soț proprietara a terenului in suprafata de 227mp indiviz din suprafata de 489 mp, situat in P,-, si a corpului de clădire amplasat pe acest teren, respectiv locuința C1, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr 967/29.03.2002. Ulterior, casatoria reclamantei cu a fost desfăcuta, iar prin tranzacția încheiata in cadrul procesului de partaj bunuri comune, reținuta in hotărârea judecătoreasca ce a fost astfel pronunțata - sentința civilă nr 5030/25.05.2007, întregul imobil teren si construcție obținut prin contractul de vânzare-cumpărare nr 967/29.03.2002 a revenit in proprietate reclamantei.
De asemenea, parata a devenit proprietara terenului in suprafața de 265 mp indiviz din 487, 5 mp, situat in P,- si a casei de locuit -corp A situata pe acest teren, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr 848/18.05.1998.
In privința imobilului -construcție, edificat in baza autorizației de construire nr 337/16.05.2005 pe terenul de 489 mp, la strada, cu destinația de spațiu comercial, in fata celorlalte doua corpuri de clădiri-locuințe, starea de indiviziune rezulta din faptul ca aceasta a fost realizata prin contribuția tuturor partilor. Contribuția a fost egala, cota fiind de 1/3 pentru fiecare parte.
La termenul din 21.10.2008, reclamanta a solicitat disjungerea capătului de cerere privind partajarea imobilului-construcție, deoarece instanța va trebui sa clarifice contribuția partilor la edificarea construcției, ceea ce ar impune administrarea unui probatoriu mai amplu, situație care ar tine pe loc soluționarea primului capăt de cerere.
Prin încheierea din 21.10.2008, pentru motivele arătate in practica, a respins cererea de disjungere.
Prin încheierea din 26.11.2008 instanța a luat act de cererea reclamantei prin care înțelege sa renunțe la judecarea capătului de cerere privind partajarea imobilului-construcție.
În temeiul art. 115 - 118 Cod pr. civ. paratii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondata.
În motivarea întâmpinării pârâți au arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 848/18.05.1998 la BNP, parata a dobândit in proprietate suprafața de 265, 5 mp indiviz din suprafața indiviz din suprafața totala de 487, 5 mp si corpul A de construcție.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 967/29.03.2002, paratul -, căsătorit la acea vreme cu reclamanta, au dobândit proprietatea celeilalte construcții, precum si 227 mp teren in indiviziune.
Urmare a divorțului dintre paratul si reclamanta, precum si ca urmare a sentinței civile nr 5030/25.05.2007 a Judecătoriei P, acest din urma imobil a fost atribuit reclamantei.
Conform actului de proprietate al paratei, deschiderea la strada a terenului aflat in indiviziune cu reclamanta este de 9, 60 ml, iar conform actului reclamantei deschiderea la strada a aceluiași teren ar fi de 10, 18 ml. Oricum, chiar luând in calcul lățimea cea mai mare a terenului, de 10, 18 ml, aceasta este insuficienta, pentru a fi posibila ieșirea din indiviziune asupra suprafeței totale de 487,5 mp, prin formarea a doua loturi, fata de prevederile L nr 50/1991 si ale Regulamentului general de urbanism, precum si al mun. P, cu privire la frontul stradal minim. In plus, data fiind lățimea terenului, dar si a construcției proprietatea paratei, printr-o eventuala ieșire din indiviziune, fie reclamanta, fie parata nu ar mai avea posibilitatea de ieșire la drumul public.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și expertiză tehnică specialitate topografie.
După administrarea probatoriilor Judecătoria Ploieștia pronunțat Sentința civilă nr. 1486/10.02.2009 prin care a admis acțiunea formulată si precizata de reclamanta și a dispus ieșirea din indiviziune a parților asupra terenului situat in mun. P,-, conform variantei 2 din raportul de expertiza topografica-completare, efectuat in cauza de către expert, compensând cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut ca, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 967/29.03.2002 de BNP --, reclamanta ( fosta ) a devenit împreuna cu fostul soț proprietara a terenului in suprafața de 227 mp indiviz din suprafața de 489 mp, situat in P,-, si a corpului de clădire amplasat pe acest teren, respectiv locuința C1.
Prin sentința civila nr. 5030/25.05.2007 pronunțata de Judecătoria P in dosar nr-, întregul imobil teren si construcție obținut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 967/29.03.2002 a revenit in proprietate reclamantei.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 848/18.05.1998 la BNP, parata dobândit in proprietate suprafața de 265,5 mp indiviz din suprafața totala de 487, 5 mp si corpul A de construcție.
Cu privire la posibilitatea ieșirii din indiviziune a parților asupra terenului in suprafața de 498 mp, astfel cum reiese din raportul de expertiza topografica efectuat in cauza de catre expert, instanța a reținut ca regula in materie, desprinsa din prevederile art 728 civ. este aceea împărțirii in natura a bunului proprietate pe cote parti. Astfel, nimeni nu poate fi obligat a rămâne in indiviziune, iar un coproprietar poate cere oricând împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii.
De asemenea, art 741 c civ, aplicabil oricărei situații de coproprietate pe cote parți prevede ca fiecare parte trebuie sa primească, pe cat se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natura si valoare. Același text legal prevede insa ca se va evita, cat va sta in putința, îmbucătățirea peste măsura a imobilelor.
Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că, atunci când este vorba de împărțirea în natură a unui imobil - ca în speță, prin formarea loturilor, trebuie să se evite îmbunătățirea excesivă a imobilului, astfel încât fiecare coproprietar, după ieșirea din indiviziune, să primească din imobilul comun cîte o parte care cantitativ să corespundă cotei sale și care să formeze o unitate economică distinctă.
Reglementarea din cuprinsul art. 741 alin. (2) civ. - conform căreia trebuie evitată pe cât va sta în putință, fărâmițarea peste măsură a imobilelor urmărește realizarea echității în efectuarea împărțelii și în raport cu criteriul consecințelor utilizării ulterioare a bunurilor succesorale partajate
De asemenea, art 6739c pr civ prevede ca la formarea si atribuirea loturilor instanța va tine seama după caz, printre altele, de natura bunurilor, iar in cazul in care împărțeala in natura a unui bun nu este posibila sau ar cauza o scădere importanta a valorii acestuia ori i-ar modifica in mod păgubitor destinația economica instanța poate dispune atribuirea întregului bun unui coproprietar - art 67310c pr civ.
A mai reținut instanța ca părțile - reclamanta si parata sunt coproprietare asupra terenului in suprafața de 489 mp teren situat in P,-, dar proprietare exclusive asupra construcțiilor situate pe acest teren, după cum urmează: reclamanta este proprietara asupra construcției identificate cu C 1, iar parata proprietara asupra construcției identificate cu C 2, conform planului de situație anexat la raportul de expertiza topografica efectuat de expert.
Cele doua construcții formează doua unități locative distincte si care au fost succesiv in proprietatea mai multor persoane, dopa cum rezulta din conținutul contractelor de vânzare-cumpărare pe care se întemeiază drepturile parților.
Cu privire la imposibilitatea ieșirii din indiviziune asupra terenului in suprafață de 498 mp, teză susținuta de către parata, instanța a reținut că, in materie nu exista dispoziții legale care sa interzică expres transformarea dreptului de proprietate pe cote parți in drept de proprietate exclusiva.
Numai atunci cand folosința in comun a terenului este necesara pentru accesul nestingherit la elementele cladirii, pentru care există un drept de coproprietate forțată și perpetuă - fundație, intrarea în clădire, scara comună, zidurile exterioare și cele dintre apartamente atunci partajul nu este posibil.
Daca dreptul de proprietate asupra fiecarei locuințe este exercitat nestingherit, in asa fel incat impartirea in natura a terenului nu afecteaza folosinta locuintelor proprietatea partilor, atunci starea de coproprietate asupra terenului este obisnuita si poate inceta prin partaj.
Daca insa dreptul de proprietate al fiecărei părți asupra construcției ce o are in proprietate exclusiva este afectat prin împărțirea in natura a terenului, in sensul ca exploatarea normala a locuinței este impiedicată prin atribuirea terenului, atunci starea de coproprietate asupra terenului este forțată si nu se poate realiza.
In acest sens, instanța a reținut ca posibilitatea ieșirii din indiviziune se analizează concret, in funcție de variantele propuse
In acest sens, instanța a reținut ca in varianta nr 1 propusa de expertul topo desemnat in cauza nu sunt respectate drepturile exprimate in cote părți pe care le au fiecare dintre indivizari asupra terenului.
In schimb, in varianta nr 2, drepturile exprimate in cote părți sunt respectate, iar inconvenientele semnalate de catre parata sunt suportate exclusiv de catre reclamanta, care este de acord cu aceasta soluție de ieșire din indiviziune.
In ce privește incidenta prevederilor HG nr. 525/1996, respectiv cele cuprinse in anexa nr 4 pct 4.11 si pct 4.12, instanța a reținut ca aceste prevederi vizează, după cum rezulta din conținutul art 2 din acest act normativ,proiectarea și realizareatuturor construcțiilor și amenajărilor, amplasate pe orice categorie de terenuri, atât în intravilan, cat și în extravilan.
Regulamentul general de urbanism nu stabilește un regim juridic al terenurilor pe care sunt deja edificate construcții, ci doar al acelor terenuri pentru care se solicita eliberarea autorizației de construire, in vederea ocupării acestora.
In ce privește susținerea ca in varianta nr 2 nu este posibil accesul pentru intervenții in caz de incendiu la locuința reclamantei, instanța a reținut ca nici in actuala situație de coproprietate pe cote parți nu poate fi asigurat accesul cu mașina de pompieri, deci susținerea paratei este nerelevanta.
In consecință, date fiind si raporturile conflictuale dintre părți, după cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar, si pentru a nu exista inconveniente juridice, precum si faptul ca inconvenientele materiale sunt suportate de către reclamanta, care este de acord cu oricare dintre variantele de ieșire din indiviziune, instanța a admis acțiunea, astfel cum a fost precizata si a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului situat in mun P,-, conform variantei 2 din raportul de expertiza topografica-completare, efectuat in cauza de către expert
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta pârâtă a arătat că prin acțiune reclamanta a solicitat instanței ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață totală de 498 mp aflat în P,- în contradictoriu cu și cu asupra unei construcții pretins a fi construite de și de cu o contribuție egală de fiecare. În legătură cu acest capăt de cerere, reclamanta a renunțat la acțiune, depunând în acest sens o declarație de care s-a luat act în ședința din data de 26.11.2009.
A mai precizat apelanta pârâtă că în ciuda poziției exprimate în mod constant de către ea, în sensul respingerii acestei cereri, instanța de fond a admis-o dispunând ieșirea din indiviziune conform variantei II din raportul de expertiză topografică completare, efectuat în cauză de către experta.
Ori, o primă eroare a instanței de fond este aceea a omologării variantei a doua din raportul de expertiză topografică.
Pe de altă parte, modificările construcțiilor sunt supuse dispozițiilor legale privind autorizările în construcții, iar intimata reclamantă nu are o asemenea autorizație.
A mai învederat apelanta pârâtă că este eronată opinia instanței de judecată că legislația în materie de urbanism, nu ar fi aplicabilă decât la construcțiile realizate după emiterea acestora și nu și imobilelor existente la data apariției lor. Așa cum rezultă din actele de proveniență a celor două imobile, această stare de indiviziune asupra terenurilor a datat de la data ridicării celor două construcții, independent de proprietarii lor succesivi, aceasta nu a fost curmată niciodată și aceasta datorită imposibilității practice și a restricțiilor legale.
La data de 18.06.2009 intimata reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că, inițial raportul de expertiză a fost redactat cu încălcarea anumitor prevederi legale și norme deontologice profesionale, nefiind convocat expertul parte și întocmindu-se o singură variantă de lotizare care corespunde solicitării pârâtei, cu interpretare greșită a HG nr. 525/1996 și fără a fi actualizat planul de situație cu actuali vecini.
A mai precizat intimata că, la dosar a fost depus și punctul de vedere al expertului consilier al acesteia, instanța a admis obiecțiunile formulate, iar după refacerea lucrării s-a regăsit și varianta propusă de reclamantă.
Pe de altă parte există posibilitatea clară de ieșire din indiviziune conform variantei 2 atât din punct de vedere tehnic, cât și al respectării principiilor fundamentale ce stau la baza ieșirii din indiviziune, iar existența utilităților nu poate constitui impediment în acest sens, atâta vreme cât reamplasarea acestora este posibilă și chiar se impune.
În ceea ce privește necesitatea de a amplasa o ușă de acces în partea din fața construcției acesteia nu există nici un impediment și nu se aduce atingere vreunui drept sau interes al pârâtei.
Pe de altă parte, varianta omologată de către prima instanță este aceea care permite accesul pârâtei la calea publică cu ușurință, iar în jurul clădirii sale este teren îndestulător.
Prin decizia civilă nr. 512/29 iunie 2009, Tribunalul Prahovaa admis apelul declarat de apelanta - pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 1486/10.02.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești, n contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimatul - pârât.
A schimbat în tot sentința civilă nr. 1486/ 10.02.2009 a Judecătoriei Ploiești și respinge acțiunea ca neîntemeiată.
A obligat intimata la 700 lei cheltuieli de judecată către apelantă, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, prin cererea cu care a fost investită Judecătoria Ploieștis -a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul teren în suprafață de 489 mp situat în P,-, precum și cu privire la imobilul construcție edificat de părți și având destinația de spațiu comercial.
Cu privire la petitul de ieșire din indiviziune cu privire la construcție pe parcursul soluționării cauzei în fața instanței s-a renunțat la judecarea acestuia.
În ceea ce privește terenul în suprafață de 498 mp din înscrisurile cauzei se reține că reclamanta este titulara unui drept de proprietate asupra unei suprafețe de 227 mp, indiviz din suprafața totală, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 967/29.03.2002 de BNP - și a sentinței civile nr. 5030/25.05.2007 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă.
Pârâta la rândul său este proprietara unui teren în suprafață de 265 mp indiviz din suprafața totală pentru care a fost formulată prezenta cerere în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 848/18.05.1998 de BNP.
În ceea ce privește prefacerea acestei proprietății indivize în proprietate exclusivă pentru fiecare din titularii săi, respectiv reclamanta și pârâta tribunalul reține că, în adevăr această stare juridică este concepută ca și deci neorganizată.
Tocmai de aceea art. 728 cod civil instituie regula imprescriptibilității ieșirii din indiviziune, dispunând totodată că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.
De la regula potrivit cu care indiviziunea - în realitate în cauza de față proprietate comună pe cote părți întrucât dreptul de proprietate poartă asupra unui singur bun și anume terenul în suprafață de 489 mp - este temporară există situații în care aceasta apare ca fiind forțată și perpetuă dincolo de voința titularilor ei.
Acesta are ca obiect bunuri care prin natura sau destinația lor pot fi folosite de mai mulți coproprietari.
Ori, în speța pendinte față de modul de amplasare a construcțiilor pe terenul în discuție și cu precădere a anexei proprietatea pârâților, față de utilitățile care deservesc fiecare dintre locuințe și de împrejurarea că fără efectuarea unor anumite lucrări la construcția proprietatea reclamantei nu se poate efectua împărțeala, tribunalul reține că nu se poate transforma proprietatea indiviză în una exclusivă pentru fiecare părți.
De altfel această situație este subliniată într-o oarecare măsură și în lucrarea de expertiză specialitate topografie efectuată inițial de expertul desemnat de instanță.
Astfel, din schița de plan anexă la acesta se deduce că anexa aflată la strada - -, chiar și în variata propusă de expert este situată în parte pe terenul ce urma a rămâne în indiviziune și ar deservi accesul la cele două loturi, parte pe terenul ce ar urma să fie atribuit în proprietate exclusivă reclamantei.
Mai mult decât atât ieșirea la calea publică a pârâtei urmează a se face pe un drum cu o deschidere la stradă de numai 1,95 mp situație care ar fi pentru viitor una definitivă, indiferent de situația juridică a anexei și de ce se va întâmpla cu aceasta.
unei astfel de lucrări nu ar face decât să dea naștere unor noi stări conflictuale și a unor litigii ulteriore între părți.
În ceea ce privește varianta propusă de către expertul consilier al reclamantei deși în schița de plan aferentă la acesta este poziționată și anexa mai sus menționată expertul nu face nici o referire la aceasta pentru se vedea cum ar urma să se poată atribui față de existența sa, terenuri în proprietatea exclusivă, cu atât mai mult și pe respectivul plan de situație apare construcția parte pe terenul ce ar urma să revină reclamantei și parte pe cel ce ar reveni pârâtei.
Totodată, din înscrisurile cauzei se reține că varianta a 2 din raportul de expertiză completare expert nu reprezintă altceva decât varianta propusă de expertul consilier, fiind o preluare a acesteia.
Într-o atare situație, prima instanță a soluționat cauza numai în baza lucrării expertului consilier al reclamantei, fără ca aceasta să fie coroborată cu alte probe, fără să se menționeze în cuprinsul său problema anexei și deși expertul desemnat în cuprinsul completării și-a păstrat punctul de vedere.
Într-o atare situație criticile apelantei în sensul că în mod greșit a fost admisă acțiunea, iar o primă eroare a instanței de fond este aceea a omologării variantei a doua din raportul de expertiză topografică s-a constatat a fi fondate.
sunt fondate și criticile referitoare la respectarea dispozițiilor în materie de urbanism, experții având îndatorirea ca atunci când propun modul în care să fie atribuite proprietățile exclusive să țină seama de toate dispozițiile legale în materie, inclusiv cele menționate precum și cele cu privire la servituți dacă este cazul.
Tribunalul nu a putut reține susținerile intimatei din cuprinsul întâmpinării în sensul că existența utilităților nu poate constitui impediment la ieșirea din indiviziune, atâta vreme cât reamplasarea acestora este posibilă și chiar se impune, iar în ceea ce privește necesitatea de a amplasa o ușă de acces în partea din fața construcției acesteia nu există de asemenea nici un impediment și nu se aduce atingere vreunui drept sau interes al pârâtei.
Așa cum s-a menționat în precedentul prezentelor considerente aprecierea dacă se poate pune capăt stării de coproprietate se analizează în funcție de situația fondului ce face obiectul cererii la momentul soluționării cauzei, fără a se putea avea în vedere eventuale lucrări ce s-ar realiza în viitor și care ar putea conduce la o altă situație de fapt.
Pentru toate motivele arătate și având în vedere dispozițiile art. 296 Cod pr. civ. tribunalul a admis apelul.
Pe cale de consecință tribunalul a schimbat în tot sentința atacată, iar pe fond a respins cererea ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 Cod pr. civ. tribunalul a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată către apelantă, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva sus menționatei decizii a declarat recurs în termen legal, reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, constând în esență în aceea că argumentele instanței de apel folosite în motivarea soluției pronunțate nu pot fi înlăturate de argumentele instanței de apel, că în mod greșit tribunalul a reținut că anexa aflată la strada - -, în ambele variante de lotizare propuse de expert, este situată în parte pe terenul unei părți și în parte pe terenul unei alte părți, această argumentație nefiind susținută nici măcar în fața instanței de fond, expertul menționând în raportul de expertiză că pe calea de acces nu se pot amplasa construcții și că se impune desființarea anexei existentă în prezent pe calea ce a fost propusă,
A mai susținut recurenta că aceeași instanță de apel a reținut greșit că ieșirea la calea publică a pârâtei urmează a se face pe un drum cu o deschidere la stradă de numai 1,95., dimensiune ce se regăsește pe schița de plan anexă la raportul de expertiză în varianta II de lotizare și care este mult mai redus decât al pârâtei care beneficiază de un acces la calea publică cu o lățime totală de 8,25 din care 4,93, ocupați de anexa în discuție, reținând tot greșit că în varianta propusă de expertul consilier al recurentei nu se vorbește de anexă și care va fi situația ei în viitor.
O altă critică ce este adusă deciziei se referă la faptul că varianta a II- din raportul de expertiză completare nu reprezintă altceva decât varianta propusă de expertul consilier pe care instanța nu o putea omologa nefiind expert desemnat în cauză și că aceeași instanță consideră greșit ca fiind întemeiate criticile referitoare la respectarea dispozițiilor, în materie de urbanism, prevederile HG 595/1996 nefiind incidente în cauză întrucât se referă la interdicții privind autorizațiile de construire a clădirilor noi și nu la clădirile deja existente.
S-a mai susținut de recurentă că instanța de apel a apreciat greșit faptul că ar avea importanță mare în soluționarea cauzei și modul de amplasare al utilităților chiar dacă reamplasarea acestora ar fi posibilă și s-ar impune.
Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate, actele și lucrările dosarului și probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:
Situația de fapt reținută de instanța de fond în mod corect este aceea că cele două construcții -a recurentului și a intimatei - se află edificate pe un teren aflat în indiviziune în suprafață totală de 489 mp. recurentei revenindu-i conform titlului ce-l deține suprafața de 227 mp. iar intimatei conform titlului acesteia suprafața de 262 mp. la origine aceste construcții aparținând aceluiași proprietar și prin transferuri de proprietate succesive ajungând în posesia și proprietatea părților.
Acest aspect este confirmat și de faptul că toate utilitățile cu branșamentele ce le impun deservesc ambele construcții, situație ce a domnit de-a lungul timpului.
Prin acțiunea promovată s-a dorit ieșirea din indiviziune asupra terenului motivat de starea conflictuală existentă între părți,.
Instanța de fond a apreciat că se poate realiza ieșire din indiviziune conform variantei a II-a din raportul de expertiză care în fapt se traduce prin crearea unei alei de acces de la calea publică la imobilul recurentei pe o lungime de circa 30 ml. și o lățime ce variază de la 1,95 ml. la stradă la 1,20 ml. în partea din spate.
Această cale de acces creată de expert nu duce însă spre intrarea în imobilul proprietatea recurentei ci undeva în partea laterală a acestuia făcând practic imposibil accesul în imobil.
Pe de altă parte, se poate observa din aceeași schiță de plan că delimitarea aleii de acces urmează cursul pe aliniamentul AB în imediata apropiere a casei intimatei, chiar lângă scările de intrare în imobilul acesteia, ceea ce ar conduce la situația ca și intimata, nu numai recurenta, să fie stingherită în modul de folosință al imobilului proprietate.
Aceeași cale de acces propusă de expert și omologată de instanța de fond este afectată de căminul de apă, conducte de gaz suprateran, conductă de apă subterană, un alt cămin de apă iar chiar la intrarea pe teren din strada - - se află amplasată anexa în discuție care, așa cum rezultă din schița de plan prin trasarea aleii de acces, ar rămâne parte pe terenul recurentei și parte pe terenul intimatei.
Aceasta este situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat și chiar dacă dispozițiile art.728 Cod civil prevăd că nimeni nu este obligat a rămâne în indiviziune, aceste dispoziții nu au aplicabilitate în speță așa cum corect a reținut și Tribunalul Prahova, dată fiind configurația terenului, modul de amplasare a construcțiilor și utilităților care deservesc imobilele construcții pe teren, sub acest aspect instanța de apel a reținut corect că nu se poate transforma proprietatea indiviză în una exclusivă pentru părțile în litigiu.
Susținerea recurentei că instanța de apel a folosit în motivarea soluției argumente mai puțin convingătoare decât instanța de apel este neîntemeiată deoarece decizia atacată este motivată convingător, arătând motivele pentru care asupra terenului în discuție nu se poate dispune ieșirea din indiviziune.
Critica referitoare la faptul că instanța de apel ar fi reținut greșit că anexa aflată la strada - -, în ambele variante de lotizare propuse de expert, ar fi situată parte pe terenul unei părți și parte pe terenul altei părți, este neîntemeiată, deoarece
din ambele schițe întocmite de expert corespunzător fiecărei variante de lotizare rezultă clar că această anexă este tăiată de un aliniament al căii de acces (filele 51, 70 și 71 dosar fond) acesta fiind unul din motivele pentru care instanța de apel a concluzionat că nu este posibilă ieșirea din indiviziune.
Nefondată este și critica conform căreia ieșirea la calea publică a pârâtei urmează a se face pe un drum cu o deschidere la stradă de numai 1,95 ml.
Din schița de plan a raportului de expertiză rezultă că dimensiunea de 1,95.l ce se regăsește în planul corespunzător variantei II de lotizare reprezintă lățimea drumului de acces al reclamantei și este cu mult mai redus decât al pârâtei care beneficiază de o cale de acces mai mare, tribunalul apreciind corect situația de fapt fiind numai o eroare a reținerii calității părților.
Tribunalul Prahovaa apreciat corect că varianta a II-a din expertiza completare expert este aceeași cu varianta propusă de expertul consilier fiind practic o preluarea a acesteia și în raport de aceasta a concluzionat că instanța de fond a avut în vedere lucrarea expertului consilier al reclamantei fără aoc orobora cu celălalt probatoriu administrat.
Expertul desemnat de instanță a fost, fiind consilier al părții, instanța fiind obligată să aibă în vedere raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de ea și nu lucrarea întocmită de consilierul părții, expert care își poate spune punctul de vedere și poate colabora cu expertul desemnat de instanță dar nu se poate substitui acestuia.
În speță, expertul consilier a întocmit o lucrare separată la care a achiesat și expertul desemnat intitulând-o varianta a II-a de lotizare, dar expertul instanței a arătat că nu-și însușește această variantă,ceea ce înseamnă că varianta avansată de expertul consilier poate fi realizată teoretic dar practic nu, și în aceste condiții instanța de fond nu putea să aibă în vedere această a II-a variantă de ieșire din indiviziune ci cel mult varianta I propusă de expertul desemnat de instanță, dar pe care niciuna din părți nu a dorit-o, și aceasta motivat de faptul că nu respecta drepturile și cotele părților.
Așa fiind nici critica referitoare la faptul că instanța de apel a reținut greșit că varianta a II-a propusă de expertul desemnat este o copiere a variantei expertului consilier.
În ce privește dispozițiile legale în materie de urbanism respectiv Legea nr.50/1998 și HG 525/1996 de aprobare a Regulamentului general de urbanism, corect a reținut tribunalul că acestea impun o anumite deschidere minimă la stradă pentru fiecare proprietate și o cale de acces de cel puțin 3,5 ml. dacă are lungimea de 30 ml. cum este cazul în speță, aceste exigențe fiind impuse pentru a se putea permite accesul autovehiculelor de pompieri, ambulanțe, etc.
În situația ieșirii din indiviziune așa cum a fost propusă de instanța de fond, aceste dispoziții legale, care se aplică atât noilor construcții cât și celor deja existente, sunt înfrânte astfel că și sub acest aspect decizia tribunalului este legală și temeinică iar critica recurentei neîntemeiată.
Concluzionând, Curtea apreciază că în mod corect instanța de apel a considerat că nu sunt incidente în speță disp.art.728 Cod civil. că dată fiind configurația terenului, modul în care sunt amplasate construcțiile, branșamentele utilităților ce deservesc ambele proprietăți,amplasarea unei anexe chiar la intrarea pe teren care în situația sistării stării de indiviziune ar fi amplasată parțial pe terenurile părților, că de acces propusă de expert ar conduce la imposibilitatea folosirii normale a locuințelor de către ambele părți și că se impune respingerea acțiunii de ieșire din indiviziune.
Pentru considerentele arătate recursul de față este nefondat urmând a fi respins ca atare, în cauză nefiind incidente motivele de casare sau modificare prev.de art.304 Cod pr.civilă.
În baza art.274 Cod pr.civilă urmează ca recurenta reclamantă să fie obligată intimatei pârâte suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu pentru apărător).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul ales la cabinet avocat din, sat, nr. 25, județul P, împotriva deciziei civile nr. 512/29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în P,-, județul P și cu domiciliul în P,-, județul P, Obligă recurenta-reclamantă la 600 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Obligă pe recurenta reclamantă la 600 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./BA
5 ex./28.10.2009
-- Judecătoria Ploiești
a-- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Marilena Panait, Eliza Marin
