Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 81/
Ședința publică din data de 2 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: George Popa- JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea
JUDECĂTOR 3: Vioricavicepreședintele Curții de Apel
Judecător - - -
Grefier - -grefier șef secție
-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului civil declarat de către pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 393 din 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții,și pârâții,, în acțiunea civilă având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27 ianuarie 2009, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 2 februarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 5000/12.06.2007 a Judecătoriei Galațis -a admis în parte acțiunea civilă de partaj formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții, și, și a admis în parte cererile reconvenționale formulate de pârâții, în contradictoriu cu reclamanta.
A respins cererea de constatare a nulității relative a testamentului; a respins excepția prescripției dreptului de acceptare a moștenirii defuncților și de către moștenitorul.
A constatat deschisă succesiunea defunctei prin decesul acesteia la data de 22.08.2002, a constatat că au calitatea de moștenitori ai acestui defunct:
- în calitate de soț supraviețuitor cu cota de conform art.1.din Legea 319/1944;
-, și în calitate de fii conf. Art. 669 și urm. civ. cu o cotă de 3/20 fiecare.
A constatat că masa succesorală se compune din cota de din imobilului compus din 4 camere de locuit și o suprafață de 90,65mp teren, situat în G, str. -.-, nr.37, restul cotei de din acest imobil revenind lui, ca și bun propriu.
A dispus reducțiunea testamentară în limita cotității disponibile de din moștenirea lui, având în vedere că rezerva este de din moștenire;
A constatat deschisă succesiunea defunctului prin decesul acestuia la data de 30.03.2004.
A constatat că au calitatea de moștenitori ai acestui defunct:
-moștenitori legali rezervatari-, și în calitate de fii conform art. 669 și urm. Cod civilcu o cotă de 3/20 fiecare;
-moștenitor testamentar- cu o cotă de 5/20 reprezentând cotitatea disponibilă.
A constatat că masa succesorală se compune din cota de 5/8 din imobilului compus din 4 camere de locuit și o suprafață de 90,65mp teren, situat în G, str. -.-, nr.37.
A atribuit reclamantei imobilul compus din 4 camere de locuit și o suprafață de 90,65mp teren, situat în G, str. -. -, nr.37, în valoare de 80.000 lei.
A dispus punerea la dispoziția pârâților, a sumelor de 13.500 lei, mai precis acești pârâți pot ridica de la Grefa Judecătoriei Galați, una din cele trei recipise CEC în valoare 13.500 lei, recipise înregistrate în Registrul de valori a Judecătoriei Galați sub nr. 309, 310, 311 din anul 2007 și a compensat cheltuielile de judecată avansate de părți, în baza art. 276 Cod procedură civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-au reținut următoarele;
a decedat la data de 22.08.2002 așa cum rezultă din certificatul de deces seria - nr.-/ 23.08.2002.
L-a data de 30.10.2006 instanța s-a pronunțat prin IAP, prin care instanța a admis în parte și în principiu atât acțiunea principală, cât și cererile reconvenționale și în consecință, a respins cererea de constatare a nulității relative a testamentului; a respins excepția prescripției dreptului de acceptare a moștenirii defuncților și de către moștenitorul; a constatat deschisă succesiunea defunctei prin decesul acesteia la data de 22.08.2002; a constatat că au calitatea de moștenitori ai acestui defunct:
- în calitate de soț supraviețuitor cu cota de conf. Art.1.din Legea 319/1944;
-, și în calitate de fii conf. Art. 669 și urm. civ. cu o cotă de 3/20 fiecare.
A constatat că masa succesorală se compune din cota de din imobilului compus din 4 camere de locuit și o suprafață de 90,65mp teren, situat în G, str. -. -, nr.37, restul cotei de din acest imobil revenind lui, ca și bun propriu.
A dispus reducțiunea testamentară în limita cotității disponibile de din moștenirea lui, având în vedere că rezerva este de din moștenire;
A constatat deschisă succesiunea defunctului prin decesul acestuia la data de 30.03.2004.
A constatat că au calitatea de moștenitori ai acestui defunct:
-moștenitori legali rezervatari-, și în calitate de fii conf. Art. 669 și urm. civ cu o cotă de 3/20 fiecare;
-moștenitor testamentar- cu o cotă de 5/20 reprezentând cotitatea disponibilă.
A constatat că masa succesorală se compune din cota de 5/8 din imobilului compus din 4 camere de locuit și o suprafață de 90,65mp teren, situat în G, str. -. -, nr.37.
Față de susținerile părților, evaluarea imobilului în litigiu de către expert, cât și poziționarea acestuia în zona ultracentrală, instanța a apreciat îndreptățite susținerile pârâților în sensul evaluării în sumă mai ridicată a imobilului și a stabilit prin încheierea din data de 16.04.2007 valoarea imobilului în sumă de 80.000 lei.
Prin încheierea din data de 23.04.2007 în urma solicitării atât a reclamantei, cât și a pârâtului de atribuirea provizorie a imobilului, instanța a atribuit reclamantei imobilul și a dispus achitarea către celelalte părți a contravalorii de 13.500lei reprezentând echivalentul valoric a cotei fiecărei părți.
Prin recipisele depuse la CEC și înregistrate în Registrul de Valori sub nr. 309, 310 și 311/2007, reclamanta a făcut dovada că a depus la CEC contravaloarea pentru cotele pârâților:, iar pârâta a arătat în instanță că a primit contravaloarea cotei sale de la sora sa -reclamanta.
Față de cele mai sus arătate și având în vedere și a dispozițiile art. 673 ind. 10 al.2 Cod procedură civilă instanța a atribuit definitiv bunul imobil - respectiv imobilului compus din 4 camere de locuit și o suprafață de 90,65mp teren, situat în G, str. -.-, nr.37 către reclamantă.
De asemenea a dispus ca pârâții:, să poată ridica fiecare câte una din recipisele CEC în valoare de 13.500 lei aflate în depozitul Grefei Judecătoriei Galați și înregistrate sub nr. 309-311/2007. vor putea fi ridicate în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Cu privire la cheltuielile de judecată, în baza art. 276 Cod procedură civilă, având în vedere că toate cererile au fost admise în parte instanța a compensat cheltuielile de judecată, astfel că nici una nu a datorat nimic una alteia.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, și.
Reclamanta a criticat hotărârea pe motiv că în mod greșit instanța de fond nu a constatat că pârâtul a primit suma de bani ce i se cuvenea potrivit cotei sale și că nu mai are nici o pretenție de la reclamantă.
Pârâtul a arătat că se impunea constatarea nulității relative a testamentului, întrucât defunctul nu a avut o voință conștientă, iar reclamanta s-a folosit de mijloace viclene și promisiuni amăgitoare pentru a obține proprietatea asupra întregului imobil.
Totodată, a arătat că valoarea casei reținută de instanță, este prea mică față de valoarea de circulație pe piața imobiliară.
Pârâtul, de asemenea, a subliniat, în primul motiv de apel, că a fost viciat consimțământul defunctului, astfel că se impunea anularea testamentului.
S-a mai criticat și nelegala apreciere a valorii imobilului, mult prea mică raportat la valoarea de circulație a pieței.
În ultimul rând, apelantul a vizat greșita atribuire a imobilului către reclamantă,arătând că dânsul este îndreptățit să îl primească.
În apel, s-a admis proba cu expertiza tehnică solicitată, pentru a se stabili valoarea de circulație pe piața imobiliară a imobilului în discuție.
Prin decizia civilă nr. 393 din 16.09.2008, Tribunalul Galația admis apelurile declarate de către reclamanta și de către pârâții și împotriva sentinței civile nr. 5000/12.06.2007 pronunțată de Judecătoria Galați, în contradictoriu cu intimații-pârâți și, în acțiunea civilă având ca obiect partaj judiciar.
schimbat în parte sentința civilă nr. 5000/12.06.2007 a Judecătoriei Galați în sensul că a înlăturat mențiunea prin care reclamanta a fost obligată să pună la dispoziția pârâtului suma de 13.500 lei.
A majorat cuantumul sumei la plata căreia reclamanta a fost obligată către pârâții și de la 13.500 lei la 15.535,8 lei, valoarea imobilului fiind de 92.065 RON.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele:
La fila 221 dosar fond există declarația notarială a pârâtului, care a confirmat primirea sumei de 5500 dolari de la reclamanta, ca urmare a partajării casei părintești. A mai arătat că nu are alte pretenții de la reclamantă.
Acest act notarial a fost depus la dosar la data de 11.06.2007, anterior pronunțării hotărârii, astfel încât instanța de fond în mod greșit a obligat reclamanta să pună la dispoziția pârâtului sulta de 13.500 lei.
În privința motivului de apel al pârâților și, privind evaluarea imobilului, Tribunalul îl apreciază fondat.
Astfel, din concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în faza judecării apelului, rezultă că valoarea de circulație a imobilului este de 92.065 lei.
Instanța de fond în mod greșit a procedat la termenul de judecată din data de 16.04.2007, când a apreciat imobilul la o valoare de 80.000 lei, făcând o medie a cifrelor indicate de experți în lucrările efectuate.
În raportul de expertiză efectuat de ing., s-a concluzionat că valoarea imobilului este de 26.598 lei iar ing. a stabilit o valoare de 91.244 lei.
Instanța de fond avea posibilitatea să accepte motivat un punct de vedere și să-l înlăture pe celălalt, sau să le înlăture pe ambele și să recurgă la alte criterii de evaluare.
În nici un caz însă, nu avea posibilitatea să stabilească, în mod arbitrar, o anumită valoare,nesusținută de criterii solide de evaluare și de date tehnice convingătoare.
În consecință, critica apelanților este fondată, astfel încât Tribunalul s-a raportat în stabilirea valorii reale a imobilului, la expertiza administrată în apel, necontestată de părți.
Prin urmare, având în vedere valoarea de 92.065 lei a imobilului, s-a majorat cuantumul sultelor stabilite de la 13.500 lei, la 15.535,8 lei.
În privința motivelor de apel virând greșita atribuire a imobilului și constatarea nulității testamentului, Tribunalul apreciat că acestea nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
Analizând întregul material probator administrat în cauză, Tribunalul constatat că instanța de fond a dat o corectă interpretare acestora și a aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente în cauză.
Astfel, rezultă cu certitudine că defunctul a avut o voință conștientă la momentul încheierii testamentului și că nu există la dosar nici o probă contrară, care să ateste presupunerea că i-ar fi fost viciat consimțământul în vreun fel.
Inclusiv din audierea înregistrării audio-video a casetei ce conține momentul semnării testamentului în prezența notarului, probă admisă și în apel, se constată că defunctul era lucid, coerent, orientat spațio-temporal și în deplinătatea facultăților mintale.
Față de probatoriile administrate în cauză, Tribunalul a constatat că voința testatorului a fost liberă, neviciată, că avea capacitatea de a dispune de o anumită cotă, în limita cotității disponibile și cu respectarea rezervei succesorale.
Fiind îndeplinite cumulativ condițiile generale pentru validarea testamentului, s-a apreciat că în mod corect nu s-a constatat nulitatea relativă a acestuia.
Totodată, s- apreciat că în mod corect s-a atribuit reclamantei imobilul, aceasta având cota cea mai mare, de 52/160, spre deosebire de ceilalți frați cărora le revine câte o cotă de 27/160. Această soluție este în concordanță și cu voința defunctului, care a înțeles să o gratifice pe reclamantă.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prevăzute de art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă.
Un prim motiv de recurs, susceptibil de încadrare în art.304 pct.5 Cod procedură civilă,în opinia recurentului, vizează nulitatea deciziei nr.393/16.09.2009 întrucât dispozitivul acesteia nu poate fi pus în executare.
În argumentarea acestei critici, recurentul susține că "jurisprudența și practica judiciară" au statuat că sfera de aplicație a motivului de recurs prevăzut de pct.5 din art.304 Cod procedură civilă, cuprinde neregularitățile de ordin procedural, altele decât cele avute în vedere de art.304 pct.1-4 Cod procedură civilă, precum și încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil.
Că una din nulitățile determinate de neregularități de ordin procedural vizează nulitatea hotărârii judecătorești atunci când aceasta este dată cu încălcarea dispozițiilor art.261 alin.1 Cod procedură civilă și care atrage nulitatea absolută a hotărârii.
În acest context, solicită se constata nulitatea absolută a deciziei întrucât dispozitivul acesteia este imposibil de pus în executare, având doar un caracter declarativ.
În dezvoltarea motivului vizând greșita aplicare și interpretare a legii, recurentul invocă greșita atribuire a imobilului în favoarea reclamantei, instanța ignorând criteriile prevăzute de art.673/9 Cod procedură civilă și în funcție de care trebuie dispusă o atribuire justă. Printre acestea, recurentul le invocă pe cele referitoare la domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari au efectuat unele îmbunătățiri la imobilul supus partajului judiciar, ori deținerea unui alt spațiu locativ.
Că singurul criteriu avut în vedere la atribuirea imobilului a fost cel referitor la mărimea cotei părți cuvenite reclamantei.
În fine, al treilea motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei "și sub aspectul respingerii" capătului de cerere referitor la anularea testamentului autentificat sub nr. 640/25.03.2004 și, în argumentarea acestuia, recurentul-beneficiar al unei asistențe juridice de specialitate, înțelege să reia situația de fapt și probele greșit interpretate de către ambele instanțe.
Că, din depozițiile martorilor audiați în cauză se putea concluziona că, consimțământul defunctului a fost viciat.
Recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, pentru cele ce urmează:
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivului prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea constată că, deși recurentul invocă dispozițiile acestui text de lege care vizează nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, nu indică expres nesocotirea unei anume forme de procedură, ci, în încercarea de a justifica încadrarea criticii în acest punct, înțelege să susțină imposibilitatea punerii în executare a dispozitivului deciziei criticate.
Respectiv, nu se poate deduce suma la care au fost obligați pârâții către reclamantă, că instanța de apel doar majorat această sumă de la 13.500 lei la 15.535 lei, fără preciza exact cuantumul (strict matematic).
Este adevărat că, sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă se pot include cele mai varii neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, neregulata citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiului publicității, oralității, contradictorialității, etc. dar susținerea invocată de recurent poate constitui, în măsura în care ar fi și dovedită, un eventual motiv de revizuire - art.322 pct.1 Cod procedură civilă - dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot duce la îndeplinire.
Or, în speță, printr-o simplă operație matematică, de scădere, se poate stabili cuantumul sumei aferente sultei cuvenite.
Nici critica aplicării greșita dispozițiilor art.673/9 Cod procedură civilă nu poate fi primită întrucât criteriile prevăzute de textul de lege invocat sunt date cu titlu exemplificativ și orientativ, instanța având astfel la îndemână motivarea justeței atribuirii imobilului supus partajării. În speță, corect s-a apreciat în favoarea reclamantei atribuirea, pe de o parte, avându-se în vedere cota parte cuvenită acesteia, pe de altă parte, însăși voința autorului acesteia manifestată prin testamentul autentificat.
În fine, critica vizând greșita respingere capătului de cerere referitor la anularea testamentului este total nejustificată și nu poate fi primită, recurentul vizând prin această critică reaprecierea întregului material probator, motiv ce a fost abrogat prin Legea nr.219/2005.
Așa fiind, Curtea va respinge ca nefondat recursul, făcând în cauză aplicarea dispozițiilor art.312 pct.1 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de către pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 393 din 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent ă plătească intimatei suma de 120 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./27.02.2009
VM/27.02.2009
2 ex./27.02.2009
Fond: Judecătoria Galați - judecător:
Apel: Tribunalul Galați - judecători: +
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea, Viorica