Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 87/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.87/
Ședința publică din 26 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, domiciliat în Râmnicu V,-, -.A,.31, județul V, împotriva deciziei civile nr.243 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, domiciliat în Râmnicu V, strada - lui, nr.69, -.24,.A,.1, județul V, și, domiciliați în comuna, sat, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.17 din 21.01.2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual, pentru recurenta-reclamantă lipsă și avocat, în baza delegației de substituire nr.6 din 25.01.2008, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual-avocat, pentru intimatul-pârât lipsă, lipsind intimații-pârâți și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,30 lei, precum și a chitanței nr.- din 04.12.2008, emisă de Trezoreria Râmnicu V, din care rezultă că a fost achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul, arată că înțelege să invoce excepția de netimbrare a recursului, ca urmare a faptului că nu a fost timbrat capătul de cerere privitor la existența unui drept de creanță.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, solicită respingerea acestei excepții, întrucât recursul este legal timbrat.
Curtea respinge excepția de netimbrare invocată de apărătorul intimatului-pârât, având în vedere faptul că taxele de timbru se stabilesc în raport de obiectul cererii principale, iar din conținut acesteia nu rezultă că se solicită și un drept de creanță, ci numai un drept de coproprietate asupra imobilului casă.
Apărătorii părților, având cuvântul pe rând, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia.
Apreciază că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcare și aplicarea greșită a legii, respectiv au fost încălcate dispozițiile art. 492, 644-645, 969 și 1198 Cod civil. Din tot probatoriul administrat în cauză (recunoașterea parțială a părților la interogatoriu, participarea reclamantei și a părinților acesteia la demolarea construcției vechi, cât și la edificarea celei noi) apreciază că a făcut dovada existenței convenției dintre părți. Convenția dintre părți, cu privire la efectuarea modificărilor substanțiale la casa bătrânească, care a aparținut mamei pârâtului, fiind legal făcută, are putere de lege și a condus la nașterea unui drept indiviz de proprietate asupra acestei construcții. Instanța a făcut o interpretare restrictivă, în privința faptului că a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.492 și 644 Cod civil, în sensul că aceste dispoziții se aplică doar unei construcții noi și nu și îmbunătățirilor și modificărilor făcute de părți. Instanța avea obligația să facă aplicarea dispozițiilor art.1203 cod civil și să deducă, pornind de la faptele cunoscute ce rezultă din probele administrate în cauză, faptele invocate de recurenta-reclamantă. Înainte de încheierea căsătoriei, reclamanta împreună cu părinții acesteia și cu pârâtul au stabilit să modifice un imobil bătrânesc, imobil ce era moștenit de mama pârâtului, însă în care nu a locuit niciodată. Această convenție nu a fost încheiată în formă scrisă datorită relațiilor ce existau între părți la acea dată. Câtă vreme imobilul urma să devină locuința părților, este cert că finalitatea urmărită prin convenție era aceea, ca în raport de contribuția făcută, reclamanta să dobândească un drept de proprietate, instanța interpretând greșit situația cu privire înțelegerea intervenintă între părți cu privire la edificarea imobilului în litigiu.
De asemenea, apreciază că instanța a interpretat greșit și dispozițiile art.129 alin.6 Cod procedură civilă, în sensul că atâta timp cât instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită la un drept, însă nu de proprietate cum a solicitat în cererea principală, ci la un drept de creanță, trebuia să rețină acest drept și nu să respinsă acțiunea.
Curtea pune în discuție apărătorului recurentei-reclamante calificarea criticii referitoare la încălcarea dispozițiilor art.129 alin.6 Cod procedură civilă și să precizeze dacă dreptul de creanță a fost invocat în fața instanței de fond.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, precizează că dreptul de creanță a fost invocat prin concluziile scrise depuse la dosar, iar instanța putea aprecia aceasta ca fiind o solicitare în acest sens, iar cu privire la calificarea criticii referitoare la încălcarea dispozițiilor art.129 Cod procedură civilă arată că lasă la aprecierea instanței. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Curtea califică acest motiv de recurs ca fiind încadrabil în dispozițiile artr.304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul că instanța la pronunțare a încălcat principiul disponibilității.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-pârât, solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei tribunalului, ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar și susținute oral în ședință, cu cheltuieli de judecată. În mod corect instanța de apel nu a reținut ca probă prezumția existenței unei convenții între reclamantă și pârâți privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției. În realitate, reclamanta nu critică faptul că instanța de apel nu a aplicat art.1203 Cod civil, ci faptul că aceasta nu a apreciat situația de fapt ca fiind de natură a genera o prezumție în favoarea sa. Dispozițiile art.1203 Cod civil nu se aplică automat, ci doar dacă există orice alte probe care au greutatea ce permite nașterea unei prezumții. În lipsa oricărei probe, de orice natură, prezumțiile nu au cum să se nască. Reclamanta nu poate pretinde că este coproprietară cu pârâtul asupra imobilului în litigiu, atâta timp cât nu a avut loc un transfer al dreptului de proprietate din patrimoniul pârâtei în patrimoniul acestora. Apreciază că nici motivul de recurs referitor la aplicarea art.129 alin.6 Cod procedură civilă, nu este întemeiat, întrucât instanța s-a pronunțat asupra cererilor cu care a fost investită, neputând constata existența unui drept de creanță în favoarea reclamantei atâta timp cât nu s-a cerut. Prin concluzii scrise, depuse la dosar, reclamanta nu mai putea să modifice cererea principală.
Solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. V, la data de 20.10.2006, reclamanta a chemat în judecată pe, și, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună partajarea construcției situată pe raza com., jud. V, la dobândirea căreia reclamanta are o contribuție de 60%.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a contribuit la dobândirea unei construcții pe terenul pârâtei după refacerea în totalitate a unei locuințe vechi, dobândind împreună cu pârâții un drept de coproprietate, astfel că, în raport de contribuția sa mai mare de 60%, urmează a se dispune lotizarea, reținându-se în favoarea acesteia un drept de superficie asupra terenului.
Prin sentința civilă nr.1575/7.03.2008 a fost respinsă acțiunea ca nefondată cu motivarea că asupra locuinței reclamanta nu a dobândit un drept de coproprietate, nereușind să răstoarne prezumția acestui drept în favoarea pârâtei proprietara suprafeței de teren pe care este situat imobilul casă.
Soluția instanței de fond a fost păstrată de către Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.243/23.10.2008, după respingerea apelului formulat de reclamantă ca nefondat.
Instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe cu aceeași motivare și, în plus, a reținut că în calea de atac apelanta a formulat o pretenție nouă, în legătură cu dreptul de creanță pe care trebuia să îl recunoască la judecata în fond, numai că nu a fost sesizată instanța și cu o astfel de cerere, hotărârea pronunțată fiind în conformitate cu principiul disponibilității.
Împotriva deciziei a formulat recurs reclamanta pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în dezvoltarea căruia s-a arătat că la pronunțarea hotărârii au fost aplicate greșit dispozițiile art.969, 644, 645 Cod civil, privitoare la dobândirea dreptului de proprietate.
De asemenea, în baza rolului activ, instanța de apel trebuia să recunoască în favoarea recurentei un drept de creanță în mod subsidiar, având în vedere că și-a motivat soluția și pe argumentul că la dobândirea locuinței aceasta a avut o contribuție proprie.
Analizând recursul în limita motivului invocat se apreciază ca nefondat, pentru argumentul ce urmează:
Recurenta a invocat asupra construcției edificată pe terenul aflat în proprietatea intimatei, un drept de proprietate indiviză, dobândit prin convenția părților sau în temeiul art.644, 645 din Codul civil.
Prin apărarea sa, recurenta a încercat să răstoarne prezumția proprietății ce opera în favoarea intimatei, potrivit art.492 din Codul civil, în sensul că orice construcție situată pe terenul proprietatea unei persoane este prezumat până la proba contrară a fi proprietatea acesteia de pe urmă.
de dobândire ale proprietății sunt reglementate de dispozițiile art.644 din Codul civil, unul dintre modurile translative ale dreptului fiind și actul juridic așa după cum recurenta a invocat în favoarea sa.
Pentru imposibilitatea morală de preconstituire a probei, recurenta a solicitat administrarea dovezii cu martori pentru a dovedi că împreună cu pârâții a dobândit asupra imobilului un drept de coproprietate indiviză.
Instanța de apel a analizat probele administrate în cauză și a apreciat că între părți nu s-a încheiat nici un act juridic cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului. Modul de apreciere a probelor și de interpretare a acestora nu poate să fie cenzurat de către instanța de recurs, fiindcă pe această cale se poate exercita asupra hotărârii numai un control judiciar cu privire la aplicarea dispozițiilor art.644, respectiv art.969 din Codul civil.
Nedovedirea actului juridic invocat de recurentă ca mod de dobândire a proprietății indivize nu poate să conducă la concluzia că dispozițiile legale ce reglementează regimul juridic al efectelor acestuia nu au fost aplicate sau au fost interpretate greșit de către instanța de apel.
Ca urmare a nedovedirii actului juridic, instanța de apel a reținut în mod corect că recurenta nu a reușit să înlăture prezumția dreptului de proprietate ce opera în favoarea intimatei ca urmare acesiunii imobiliare, confirmând astfel soluția primei instanțe în ceea ce privește regimul juridic al imobilului.
O altă critică a recurentei se referă la omisiunea instanței de apel dea reține în subsidiar un drept de creanță, constând în contribuția proprie la edificarea noii construcții, deși în considerentele deciziei se referă la un astfel de drept.
În motivarea soluției pronunțate în apel, instanța a făcut referire la principiul reglementat de art.494 alin.3 Cod civil, referitor la accesiunea imobiliară naturală, potrivit cu care, proprietarul terenului este obligat să-l despăgubească pe constructorul care a edificat pe acesta în raport de buna sau reaua lui credință, respectându-se un alt principiu al dreptului civil, acela al echității.
Prin acest argument, tribunalul nu a recunoscut în favoarea recurentei un drept de creanță și a motivat doar dreptul de proprietate al proprietarului terenului asupra construcției edificate, obligația sa fiind doar una de despăgubiri.
În lipsa unei cereri exprese, formulată de recurentă de a se reține în favoarea sa un drept de creanță, instanțele nu puteau să pronunțe nici o soluție în acest sens, fiindcă în caz afirmativ ar fi încălcat un principiu fundamental, acela al disponibilității, judecata urmând a se face numai în limita cadrului procesual în care au fost învestite.
Instanța de fond s-a pronunțat doar în limita cadrului procesual învestită prin cererea de chemare în judecată, manifestând rol activ numai în ceea ce privește dreptul de coproprietate invocat de recurentă și nu dreptul de creanță invocat pentru prima oară în apel, ceea ce echivala cu o cerere nouă asupra căreia instanța nu se putea pronunța.
Pentru toate acest considerente, recursul este nefondat, urmând să fie respins cu această mențiune în baza art.312 Cod pr.civilă.
Ca urmare a culpei sale procesuale, în baza art.274 Cod pr.civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimaților cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de reclamanta, domiciliat în Râmnicu V,-, -.A,.31, județul V, împotriva deciziei civile nr.243 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, domiciliat în Râmnicu V, strada - lui, nr.69, -.24,.A,.1, județul V, și, domiciliați în comuna, sat, județul
Obligă recurenta să plătească intimaților cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/2 ex/11.02.2009
Jud. fond;.
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada
