Partide politice. Decizia 191/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(203/2010)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.191

Ședința publică de la 11.02.2010.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan

JUDECĂTOR 2: Ilie Mari -

JUDECĂTOR 3: Mihai Andrei Negoescu GREFIER -

* * * * * * * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol se află soluționarea contestației formulat de contestatorul PARTIDUL SOLIDARITĂȚII DEMOCRATICE PENTRU ȘANSE EGALE ȘI O SOCIETATE MAI, împotriva sentinței civile nr. 17 P din 24.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatul PARTIDUL POPULAR DIN ROMÂNIA prin PREȘEDINTE.

are ca obiect - partide politice (modificare statut).

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 9.02.2010, a unei întâmpinări formulată de către intimat, prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai, motivat de faptul că acest partid nu este înregistrat în registrul partidelor politice, precum și excepția tardivității introducerii contestației.

Se mai referă depunerea la dosar și a unei cereri formulată de către reprezentantul intimatului Partidul Popular din România, domnul, prin care solicită acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, cerere însoțită de copia adeverinței medicale datată 20.01.2010.

De asemenea, se învederează și faptul că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, deși contestatorul a fost citat cu această mențiune pentru termenul de astăzi.

Având în vedere cele învederate de către grefier în sensul neîndeplinirii obligației de timbrare de către contestator, Curtea, din oficiu, invocă excepția nulității contestației, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, deși contestatorul a fost citat cu această mențiune pentru termenul de astăzi, apreciind că această chestiune referitoare la taxa datorată de către cel care a învestit curtea este prioritară oricărei alte cereri formulate și la care s-a făcut referire mai sus.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației și, pe cale de consecință, solicită anularea contestației, ca netimbrată.

Curtea reține dosarul în pronunțare asupra excepției de netimbrare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 16.03.2009, petentul PARTIDUL POPULAR DIN ROMÂNIA prin președinte Uas olicitat a se lua act de modificările intervenite în componența comitetului director și biroului executiv, organe de conducere ale acestui partid și a se face cuvenitele mențiuni în Registrul Politice, aflat la Tribunalul București.

La termenul de judecată din 24.04.2009 a fost atașat dosarul de fond nr- al Tribunalului București - Secția a III-a Civilă și a fost depus Statutul Partidului Popular din România.

Prin sentința civilă nr.17 P/24.04.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis cererea formulată de petent, a luat act de modificările intervenite în conducerea petentei privind alegerea noului comitet director și Biroul Executiv al Consiliului Național al PARTIDUL POPULAR DIN ROMÂNIA aprobate în Adunarea Generală a Partidului Popular din România din data de 07.03.2009; totodată, prin aceeași hotărâre s-a dispus înregistrarea acestor mențiuni în Registrul special aflat la grefa tribunalului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.25 (2) din Legea nr.14/2003, potrivit cărora: "Orice modificare se comunică Tribunalului București, în termen de 30 de zile de la data adoptării, cu îndeplinirea prevederilor art.18 alin.2 și 3. Tribunalul Bucureștio examinează potrivit procedurii prevăzute la art.20 și 21", precum și faptul că la data de 07.03.2009 a avut loc Adunarea Generală a Partidului Popular din România și în cadrul acestei adunări au fost adoptate modificări privind comitetul director și membrii Biroului Executiv al Consiliului Național al petentului, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 07.03.2009 în cadrul acestei Adunări generale.

Tribunalul a constatat îndeplinite condițiile legale menționate, motiv pentru care a admis cererea și a luat act de modificările privind comitetul director și membrii Biroului Executiv al Consiliului Național al petentului, aprobate prin Adunarea Generală a Partidului Popular din România din data de 07.03.2009.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 26.06.2009 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis cererea formulată de petentul Partidul Popular din România, a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentința civilă nr.17/P/24.04.2009, în sensul că la paragraful nr.1 din sentință și ori de câte ori apare numele reprezentantului petentului se va scrie corect "prin Președinte - ".

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație PARTIDUL SOLIDARITĂȚII DEMOCRATICE PENTRU ȘANSE EGALE ȘI O SOCIETATE MAI, prin care a solicitat a se verifica dacă partidul petent îndeplinește dispozițiile Constituției României - art.4 -, cu privire la ".unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi.", pe de o parte, și cu privire la disponibilitatea de a contribui prin fapte demne pentru "patria comună" în condiții de toleranță și nediscriminare a celor lipsiți de șanse egale în ultimul deceniu al secolului XX și în prima parte a secolului XXI.

De asemenea, contestatorul a solicitat să se constate în ce măsură partidul onorează dispozițiile Capitolul IV "Solidaritate" din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și respectă art.1, 2, 3, 16, 17, 20, 21, 23, 24, 25, 26, 32, 34, 35, 36, 39, 40, 41, 42, 44, 45, 47, 48, 52, 53, 54 din acest act european. De asemenea, a solicitat să se verifice respectarea de către acest partid a dispozițiilor Acordului european aprobat prin Legea nr. 20/06.04.1993, ale Convenției Europeană a Drepturilor Omului, ale Primul protocol adițional la această Convenție, a dispozițiilor Declarației Universale a drepturilor Omului, pacte, tratate și convenții la care România este parte.

Contestatorul a învederat că în anii 1996 - 2007 cei interesați au reușit pe calea traficului de influență și sabotarea statului de drept să încalce cu premeditare dispozițiile Constituției României, interzicând abuziv dreptul la solidaritate în România. De asemenea, cei interesați au reușit să "mimeze" democrația și să interzică abuziv pluralismul real în societatea românească, contrar dispozițiilor art.8, 11, 16, 20, 57, 148, 154 din Constituția României, precum și art.1, 5, 6, 7, 10, 11, 13, 14, 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 și 3 din Primul Protocol Adițional la. art.1, 6, 11, 12, 16, 17, 20, 21, 23, 25, 26, 32, 34, 35, 36, 39, 40, 41, 42, 47, 51, 52, 53 și 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art.1, 2, 3, 6, 7, 8, 10, 12, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 25, 27, 28 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În calea de atac a contestației, intimatul Partidul Popular din România a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai, însă față de motivarea dată, în sensul că acest partid nu este înregistrat în registrul partidelor politice, rezultă că intimatul a dorit invocarea excepției lipsei capacității de folosință a contestatorului. Prin aceeași întâmpinare s-a invocat și excepția tardivității introducerii contestației.

La termenul de judecată din data de 11 februarie 2009, Curtea, din oficiu, invocat excepția de netimbrare a contestației.

Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, asupra excepției de netimbrare a contestației, Curtea reține că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 cu referire la art. 7 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru contestația pendinte contestatorul datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, iar conform art. 3 din nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar, valoarea timbrului judiciar datorat este de 0,15 lei.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Curtea constată că acest contestator a fost legal citat pentru termenul din 11 februarie 2010 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei sub sancțiunea anulării contestației ca netimbrată, dovezile de citare la adresele indicate regăsindu-se la filele 6 și 7 din dosarul de contestație, acestea îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. 3 Cod de procedură civilă.

Cu toate acestea, contestatorul nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare până la termenul acordat.

În consecință, în baza dispozițiilor legale sus-menționate, având în vedere, totodată, că acest contestator nu a justificat poziția adoptată de neplată a taxelor datorate prin motive obiective, mai presus de voința lui, Curtea urmează a dispune anularea contestației ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrată contestația formulată de contestatorul PARTIDUL SOLIDARITĂȚII DEMOCRATICE PENTRU ȘANSE EGALE ȘI O SOCIETATE MAI, împotriva sentinței civile nr.17 P din 24.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatul PARTIDUL POPULAR DIN ROMÂNIA prin PREȘEDINTE.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

MARI

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 ex/15.02.2010

----------------------------------------

-Secția a III-a -

-

Jud.Sector 5 -

Președinte:Ionelia Drăgan
Judecători:Ionelia Drăgan, Ilie, Mihai Andrei Negoescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partide politice. Decizia 191/2010. Curtea de Apel Bucuresti