Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1182/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1182
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - - T împotriva deciziei civile nr. 596 din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta - 1 - T, având ca obiect plângere CF.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamanta recurentă - - T, administrator și pentru pârâta intimată - 1 - T, administrator.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul petentei recurente depune la dosar taxa de timbru în cuantum de 2 lei, împuternicire, copia minutei deciziei civile nr. 1040/11.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția Civilă, decizia civilă nr. 572/A/12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă și copia minutei deciziei civile nr. 1250/16.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială; reprezentanta intimatei depune la dosar împuternicire, și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul petentei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, cu consecința menținerii sentinței pronunțate în cauză de Judecătoria Timișoara, ca legală și temeinică.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, și menținerea deciziei civile recurate, ca temeinică și legală.
R E A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la OCPI T sub nr. 22322/27 august 2008 și la această instanța sub nr-, trimisă instanței spre soluționare de către Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliară, petenta - -, în contradictoriu cu intimata - 1 - T, a solicitat anularea Încheierii de carte funciară nr. -/2008 emisă de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară
În susținerea plângerii sale petenta arată că împotriva Sentinței civile nr. 1389/26.06.2008 a formulat recurs la Tribunalul Timiș la data de 31.07.2008.
Față de plângerea petentei, intimata a formulat cerere de intervenție în interes propriu, calificată de instanță ca fiind întâmpinare la termenul de judecată din data de 11.12.2009, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de petentă și menținerea încheierii de carte funciară contestată.
În susținerea întâmpinării intimata arată că urmare a sentinței civile nr. 1389/26.06.2006, definitivă si executorie, dată de judecătorul sindic în dosarul nr- s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate a - 1 - asupra cotei de 1/2 parte din imobilele pe care le-a deținut în proprietate, astfel fiind coproprietară cu - - ( fila 5 dosar).
Prin sentinta civila nr. 1045/22.01.2009 prima instanta a admis plângerea formulată de petenta - - în contradictoriu cu intimata - 1 - T, în faliment, prin administrator special, împotriva Încheierii nr. -/2008 emisă de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară
A dispus radierea din CF - T, cu nr. top 31230/4, a sentinței comerciale nr. 1389/26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, prin care s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate al intimatei asupra parte din imobil, în urma anulării parțiale a contractului de vânzare-cumpărare întabulat sub II 4, conform sentinței comerciale nr. 1389/26 iunie 2008, sentință care a fost desființată prin decizia Curții de APEL TIMIȘOARA, nr.1250/16 decembrie 2008.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. -/2008 dată de OCPI T s-a dispus admiterea cererii privind imobilul înscris în cartea funciară nr. - T, cu nr. top 31230/4, proprietatea - T de sub II 7 și astfel notarea sentinței comerciale nr. 1389/26 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Timiș prin care se dispune reînscrierea dreptului de proprietate al - 1 - asupra parte din imobil, în urma anulării parțiale a contractului de vânzare-cumpărare întabulat sub II 4, conform sentinței comerciale mai sus amintite.
Prin decizia civilă nr. 1250/16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- s-au admis recursurile declarate împotriva acestei sentințe comerciale cu care intimata s-a adresat OCPI T, iar hotărârea a fost casată și trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe spre rejudecare, adică Tribunalului Timiș, aspect care rezultă din copia de pe minută depusă la dosar și semnată de petentă spre conformitate cu originalul.
Față de această situație, câtă vreme hotărârea la care s-au făcut referiri la OCPI s-a desființat, instanța de față va admite cererea formulată de petentă, iar în condițiile în care ea nu are nicio eficiență juridică, în condițiile art. 50 din Legea 7/1996, va dispune astfel radierea sentinței comerciale nr. 1389/26 iunie 2008, pronunțată în dosarul anterior menționat de Tribunalul Timiș, prin care s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate al intimatei asupra parte din imobil, în urma anulării parțiale a contractului de vânzare-cumpărare întabulat sub II 4, conform sentinței comerciale desființate prin decizia Curții de APEL TIMIȘOARA.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata - 1 - T solicitând schimbarea ei în parte în sensul respingerii plângerii formulate de - -
În motivare apelanta a învederat instanței că avea dreptul potrivit disp. art. 49 din Legea nr. 7/1996 să solicite înscrierea în cartea funciară a sentinței comerciale nr. 1389/26.06.2008 și că exercitarea căilor de atac nu este de natură să împiedice notarea conform art. 50 din menționata lege.
A mai susținut apelanta că potrivit art. 85 (1) din Legea nr. 85/2006, însăși cererea de anulare a unui transfer cu caracter patrimonial se notează, din oficiu, în registrele de publicitate imobiliară, iar conform art. 12 din aceeași lege, hotărârile judecătorului sindic sunt definitive și executorii.
În drept, apelul a fost întemeiat pe prev. art. 77 din Legea nr. 85/2006 și 282 - 298.proc.civ.
Intimata - - T nu a depus întâmpinare, însă prin poziția reprezentantului său s-a opus față de apelul declarat de intimata - 1 -
Intimata a depus copia deciziei civile nr. 1250/16.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Prin decizia civilă nr. 596/A/18.06.2009 pronunțată în dosarul sus-amintit, Tribunalul Timișa admis apelul formulat de apelanta - 1 - T, împotriva sentinței civile nr. 1045/2009, pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr-, in contradictoriu cu intimata - -
A schimbat în tot sentința apelată si, rejudecând, a respins acțiunea formulata de reclamanta - - T împotriva paratei - 1 - T, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
Tribunalul a reținut că soluția dată de prima instanță cererii petentei - - de radiere din CF nr. - Tas entinței civile nr. 1389/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș este greșită, atât sub aspectul ignorării caracterului înscrierii în cartea funciară, cât și al obiectului plângerii.
Astfel, în mod eronat prima instanță a stabilit că înscrierea în discuție are natura juridică a notării hotărârii, cu toate că deși prin încheierea atacată s-a dispus înscrierea provizorie a dreptului intimatei în baza sentiței comerciale 1389/2008, definitivă și executorie, caracter în raport de care era întrunită cerința prev. de disp. art. 29 alin. 2 lit."b" din Legea nr. 7/1996, pentru această situație și anume existența unei hotărâri ce nu a devenit irevocabilă.
Este necontestat în cauză că această hotărâre a fost casată prin exercițiul căii de atac, însă aceasta nu poate oferta valabilitatea înscrierii, care așa cum s-a arătat a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale, ci eventual opozabilitatea față de terți condiționată fiind de justificarea dreptului prin depunerea hotărârii irevocabile ceea ce însă nu face obiectul prezentei cereri.
Cum petenta prin plângerea formulată a contestat doar nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară și cum aceasta s-a realizat cu respectarea prevederilor legale, și nu în ultimul rând cum radierea din cartea funciară nici nu s-a solicitat, hotărârea primei instanțe s-a constatat a fi nelegală și netemeinică, context în care s-a admis apelul și în baza disp. art. 282 - 296.proc.civ. a fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii plângerii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, recurenta - -, solicitând modificarea deciziei atacate, cu consecința menținerii sentinței pronunțate în cauză de Judecătoria Timișoara, ca legală și temeinică.
În motivare se arată că sentința comercială nr. 1389/26.06.2006, ce presupunea înscrierea dreptului de proprietate al - 1 - asupra cotei de din imobilul înscris în CF nr. 13038 cu nr. top 31230/4, a fost înscrisă în CF în urma unei sentințe definitive și executorii, dar nu irevocabilă.
În plus, în calea de atac declanșată de recurentă împotriva acestei sentințe, prin decizia civilă nr. 1250/16.12.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARAa casat sentința, cu trimiterea pricinii spre rejudecare.
În aceste condiții, nici prima instanță, și nici instanța de apel, nu au dispus intrarea în legalitate, conform situației existente, impunându-se radierea sentinței casate din CF. În mod eronat, cele două instanțe au menținut o înscriere în CF ce nu este conformă cu realitatea, în condițiile în care are, ca una dintre atribuții, asigurarea publicității imobiliare, respectiv arătarea persoanei care deține legal acel imobil, având în vedere opozabilitatea față de terți.
Ca atare, se impune a constata că instanța de apel a interpretat greșit actul, a schimbat înțelesul acestuia, respectiv a aplicat greșit legea, fiind incidente pct. 8 și 9 ale art. 304. pr. civ..
În situația în care decizia instanței de apel ar rămâne valabilă, situația de CF ar reflecta un neadevăr, fiind înscrisă o situație ce nu ar corespunde cu realitatea și care ar reflecta pentru un terț o situație neadevărată.
În CF este notat deja procesul dintre părți, fiind astfel respectate prevederile art. 85 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, fiind îndeplinite condițiile de publicitate imobiliară în ceea ce privește starea juridică a imobilului.
În drept, se invocă dispozițiile art. 299, 301, 303, 304 pct. 7, 8, 9, art. 312 alin. 3. pr. civ. Legea nr. 7/1996 și art. 85 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Intimata - 1 - a solicitat, prin întâmpinarea depusă în cauză, respingerea recursului declarat de petenta - -, ca netemeinic și nelegal, reluând considerentele invocate deja în cauză, ce au fost expuse mai sus, astfel că nu vor mai fi reluate (11-13).
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și 304 ind. 1. pr. civ. față de dispozițiile art. 299 și urm. pr. civ. art. 50 și urm. din Legea nr. 7/1996 republicată și art. 12 și 58 din Legea nr. 85/2004, Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, Tribunalul Timiș, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul lor și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Astfel, instanța de apel a considerat corectă natura juridică a înscrierii în CF a sentinței comerciale nr. 1389/26.06.2008 a Tribunalului Timiș, ca fiind o înscriere provizorie, al cărei regim juridic este cârmuit de prevederile art. 29 din Legea nr. 7/1996, înscriere efectuată cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 48 raportat la art. 29 alin. 2 lit. B din actul normativ arătat. Prin încheierea contestată s-a înscris în CF în mod provizoriu dreptul de proprietate asupra cotei de din imobil, drept recunoscut prin sentința comercială nr. 1389/2008 a Tribunalului Timiș.
Faptul că această din urmă hotărâre judecătorească a fost casată de către Curtea de APEL TIMIȘOARA, nu poate conduce la concluzia necesității anulării încheierii de CF contestată în cauză, și aceasta față de specificul procedurii prevăzut de art. 50 și urm. Din Legea nr. 7/1996 republicată.
Această procedură presupune competențe limitate, atât pentru registratorul de CF, cât și pentru instanța de judecată investită cu soluționarea plângerii formulate împotriva unei încheieri de CF.
Procedura de înscriere în CF a unor acte sau fapte cu relevanță juridică, este una necontencioasă, neimplicând decât o analiză formală a valabilității actelor depuse. În cadrul acestei proceduri, registratorul de CF nu are aptitudinea de a se pronunța cu privire la fondul pretenției părților, respectiv cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești suspuse înscrierii. Faptul că sentința înscrisă nu era irevocabilă, nu prezintă relevanță, față de dispozițiile art. 85 din Legea nr. 85/2004 și art. 29 din Legea nr. 7/1996, în condițiile în care era înscris în mod provizoriu un drept recunoscut de hotărârea judecătorului sindic.
Aceste limite se păstrează și în fața instanței de judecată sesizate cu plângerea împotriva încheierii de CF, instanță care nu poate, potrivit prevederilor art. 51 din Legea nr. 7/1996 republicată, decât să verifice dacă raportat la actele depuse la momentul cererii de înscriere în CF, încheierea de CF este temeinică și legală.
Aspecte survenite ulterior, cum este cazul casării sentinței ce a stat la baza pronunțării încheierii atacate, nu pot conduce la reformarea acesteia, atâta timp cât obiectul judecății în această procedură se limitează la legalitatea înscrierii în CF, legalitate ce trebuie raportată exclusiv la data pronunțării încheierii și la actele depuse împreună cu cererea de înscriere adresată
Neconcordanța dintre situația reală a imobilului și înscrierile din CF, apărută ca urmare a casării sentinței comerciale, poate fi înlăturată doar printr-o cerere adresată de radiere a dreptului înscris în baza unui titlu anulat, și nu prin invocarea acestui aspect nou, survenit ulterior pronunțării încheierii atacate, în cadrul căilor de atac promovate.
În condițiile în care, la data pronunțării încheierii, au fost respectate toate condițiile formal procedurale care permiteau înscrierea sentinței judecătorului sindic al Tribunalului Timiș, - act juridic aflat în ființă la acel moment - această încheiere a fost legală, deci nu au existat motive care să impună desființarea ei.
În ai doilea rând, chiar dacă sentința judecătorului sindic (prin care s-a dispus, conform legii, și anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăți prin care s-a efectuat un transfer de proprietate în favoarea reclamantei recurente), a fost desființată cu trimitere spre rejudecare, nimic nu împiedică menținerea notării dispuse prin încheierea atacată, întrucât existența simplei cereri pentru anularea unui astfel de transfer (cum este și cea pe care o presupune procedura falimentului), este suficientă pentru a fi notată în CF, conform art. 85 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, ceea ce face - contrar susținerilor recurentei - ca încheierea să fie legală și din acest punct de vedere.
Existența notării în CF a unui fapt ( existența unei proceduri de faliment aflată în curs de desfășurare care vizează și anularea transferului de proprietate către reclamanta recurentă), nu echivalează cu intabulare prin care se produce în mod automat și o pierdere a dreptului acesteia, notarea fiind o procedură distinctă față de intabulare și care are ca scop primordial informarea și atenționarea terților cu privire la natura litigioasă a imobilului respectiv.
Din această cauză, faptul că procesul ce opune părților figurează deja notat în CF la poziția B 7, nu constituie un argument în favoarea anulării încheierii, a cărei notare în CF constituie un mijloc suplimentar de avertizare a terților interesați, fără consecințe în sensul transmiterii dreptului de proprietate imobiliară de la un titular la altul.
Pentru aceste considerente, față de dispozițiile legale invocate, coroborate cu dispozițiile art. 299 și urm. pr. civ. Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1. pr. civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - - T împotriva deciziei civile nr. 596 din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta - 1 -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /25.11.2009
Tehnored. 2 ex./18.12.2009
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Maria Lăpădat