Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 123/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 123
Ședința publică de la 02 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Andronic
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Protea
GREFIER: -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de SC Cons, lichidatorul judiciar al debitoarei " -" SA P N, împotriva deciziei civile nr.67/A din 06.06.2007 a Tribunalului Vaslui; cauza având ca obiect plângere încheiere carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentă, delegat și consilier juridic -; lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al treilea termen de judecată.
Reprezentanții recurentei depun la dosar delegații, filele 25-26.
recurentei, precizează faptul că s-a respins cererea de strămutare formulată de către SC -.Sa, prin lichidator judiciar SC Cons P
Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul recurentei.
Reprezentantul recurentei, solicită admiterea recursului și casarea deciziei tribunalului pentru următoarele motive. Sub un prim aspect, consideră că hotărârea atacată a fost pronunțată fără respectarea prevederilor procedurale. Astfel, arată că instanța s-a pronunțat asupra cererii de apel formulată de - SA încă de la primul termen de judecată. Deși, una dintre intimate formulase și depusese la dosar întâmpinare, aceasta nu a fost comunicată și apelantei. Mai mult decât atât, apelanta-recurentă solicitase amânarea, însoțită de dovada faptului că a formulat o cerere de strămutare, cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție; împrejurare ce reieșea din certificatul atașat cererii depuse la dosar. Cu toate acestea, neținând cont de cererea de amânare, tribunalul, de la primul termen, a procedat la soluționarea cererii de apel. În aceste condiții, apreciază că necomunicarea înscrisurilor depuse la dosar și neacordarea unui termen la cererea justificată a apelantei, sunt motive certe și suficiente de admitere a prezentului recurs, de casare în totalitate a deciziei pronunțate de instanța de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare. Pe fond, arată că apelul formulat și înaintat are ca intimate aceleași părți din plângerea inițială, plângere judecată în primă instanță de către Judecătoria Murgeni. Instanța de apel în mod greșit a reținut că apelanta a solicitat introducerea în cauză a unei noi intimate. Și din acest punct de vedere există motive pentru admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare. În legătură cu obiectul cauzei s-a produs o eroare. Este vorba de amplasamentul terenului. Situația de fapt, se referă la Baza de recepție, care se află amplasată în comuna, la granița cu Republica M și reprezintă o anume importanță pentru anumite din Județul Această de recepție se află în satul, comuna, iar terenul la care se face referire atât în actuala plângere cât și în dosarul nr.592/2005 sunt amplasate în comuna, sat. În cursul lunii decembrie 2004, printr-un act de dare în plată, respectiv din Județul Vac onsiderat că a achiziționat construcția de la Baza. Mai târziu s-a rezolvat și problema cu terenul. Mai mult decât atât, terenul ce face obiectul litigiului, nu a fost și nici nu este la dispoziția Comisiei locale de aplicare a fondului funciar. Cea care are în administrare și folosință terenul este recurenta. Cu toate acestea, au fost emise titluri de proprietate, intimata invocând prin întâmpinarea din dosarul penal faptul că "terenul era fără stăpân". Or, în conformitate cu prevederile Legii nr.18/1991, art.9 al.3, termenul limită de depuneri de cereri pentru eliberarea de titluri de proprietate era data de 31.12.1998, sub sancțiunea decăderii din termen. Cu toate că din adresa emisă de intimată a rezultat că nu au fost formulate cereri de revendicare, au fost eliberate titluri de proprietate unor persoane decedate, care au înstrăinat terenul către al lui. și modalitatea în care s-au emis titlurile de proprietate către persoane fizice la data de 28.12.2004, iar apoi vânzarea terenului imediat, la două zile, și anume la 30.12.2004 către Firma Prima Imobil SRL, cu "renunțarea la cercetarea registrelor de publicitate imobiliară", demonstrează intenția clară de fraudare a societății - SA. Chiar primarul comunei a fost mandatat cu vânzarea acestor terenuri. Judecătorul sindic nu a autorizat vânzarea bunurilor. La data respectivă era în vigoare Legea nr.64/1995 care prevederea că judecătorul sindic trebuie să autorizeze vânzarea, soluție care a rămas irevocabilă la Curtea de Apel Bacău. nu a putut accepta această situație și a falsificat o hotărâre a Curții de Apel Bacău, pentru care este formulată plângere penală. Chiar Curtea de Apel Bacăua formulat acea plângere penală. Încheierea cărții funciare în legătură cu care se cere anularea are numărul 83 și este urmată de numărul 85, prin care se autorizează înscrierea construcției în dreptul falsificatorului, același care a falsificat hotărârea Curții de Apel Bacău. Construcția și terenul ajung la acest. Toate erorile s-au produs la interpretarea voită a legii. Conform Hotărârii nr.834/1991, se prevede foarte clar că terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării, sunt atribuite acestora prin intermediul Ministerului d e. Ca atare, în legătură cu acest teren, aflat în administrarea și folosința, Ministerul d e avea obligația de a emite titlul de proprietate. Acest teren nu a fost la dispoziția primăriei. Dreptul de proprietate pentru teren a fost reconstituit potrivit Legii 18/1991, care prevedea așa cum a arătat, că termenul limită pentru depunerea cererilor în vederea emiterii titlurilor de proprietate era 31.12.1998. În anul 2000, Primăria comunei a emis o adresă în care arăta faptul că nu s-a reconstituit dreptul de proprietate nici unei persoane. În aceste condiții, pentru motivele arătate în cererea de recurs, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Depune la dosar și concluzii scrise.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 83 din 05.03.2007, Judecătoria Murgenia respins plângerea formulată de reclamanta " -." P-N reprezentată prin lichidator judiciar " CONS" P-N în contradictoriu cu pârâta Primăria împotriva încheierii nr. 83 din 07.03.2006 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin încheierea nr. 8/10.01.2006, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vai ntabulat dreptul de proprietate al " -." P-N pentru suprafața de 70.309,06.
Primăria comunei a solicitat anularea înscrierii în a dreptului de proprietate asupra terenului menționat și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Autorității Administrative Locale a Statului, Primăria comunei.
Prin încheierea nr. 83/2006, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vaa dmis în parte cererea formulată de Primăria și s-a dispus radierea notării provizorii și s-a înscris anularea dreptului de proprietate asupra terenului situat în extravilanul comunei, în suprafață de 70.309,06.
S-a reținut că, încheierea nr. 83/07.03.2006 este legală și a fost dată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/2006, Primăria comunei este o persoană interesată care poate cere rectificarea înscrisurilor din, întrucât terenul se află în raza teritorială a Primăriei.
Tribunalul Vaslui, prin decizia civilă nr. 67/A din 06.06.2007, a respins apelul declarat de " -." P-N, prin lichidator judiciar " CONS" și a păstrat sentința instanței de fond.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că, susținerile referitoare la lipsa rolului activ al instanței este neîntemeiată.
Apelanta nu a investit instanța cu o cerere formulată în condițiile prevăzute de Codul d e procedură civilă pentru a se reține că nu s-a pronunțat în legătură cu toate capetele de cerere și cu toate părțile în litigiu.
Prin plângerea formulată și precizările ulterioare, apelanta a arătat că B este titularul pachetului de acțiuni aferente terenului în suprafață de 70.309,06. care reprezintă aportul în natură al statului și care întregește capitalul social al " -."
În cauză, instanța a fost investită cu o plângere împotriva încheierii pronunțate de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V prin care se contestă legalitatea încheierii nr. 83/07.03.2006, situație în care părți în această procedură sunt petenta care a formulat plângerea împotriva încheierii de carte funciară, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară care a pronunțat încheierea și partea care a solicitat radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate, respectiv Primăria comunei.
În ce privește incompatibilitatea judecătorului care a soluționat cauza, critica apelantului este neîntemeiată.
Într-adevăr sentința civilă nr. 508/28.11.2005 invocată de apelantă a fost pronunțată de același judecător care a soluționat cauza de față, însă din dispozitivul acestei hotărâri rezultă că a fost analizată situația unei suprafețe de teren situată în satul, comuna, județul V și nicidecum situația juridică a terenului în litigiu care este aferent activului Baza de recepție.
Criticile referitoare la faptul că terenul care face obiectul cauzei de față se află în patrimoniul societății apelante și în administrarea B sunt neîntemeiate.
Din sentința civilă nr. 181/10 mai 2005 Judecătoriei Murgeni rezultă că a fost anulată intabularea dreptului de proprietate în favoarea societății apelante, pentru suprafața de 70.309,06. teren constatându-se că intabularea s-a făcut în mod nelegal, terenul în cauză aparținând domeniului privat al comunei.
Primăria comunei a solicitat anularea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului menționat în favoarea apelantei " -." P-N și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea unității administrativ-teritoriale.
Prin încheierea nr. 83/07.03.2006 Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vaa dmis cererea formulată de Primăria comunei, a dispus radierea notării provizorii ce s-a făcut prin încheierea nr. 8/10.01.2006 privind anularea dreptului de proprietate al " -." P-N și s-a înscris anularea dreptului de proprietate asupra terenului situat în extravilanul comunei în suprafață de 70.309,06. ce greșit a fost intabulat prin încheierea nr. 170/03.05.2000 în favoarea " -." P-
Dispozițiile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 prevăd că în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia.
Acțiunea de rectificare este acea acțiune în justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității făcută în cartea funciară pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil.
În art. 36 din Legea nr. 7/1996 sunt prevăzute limitativ cazurile de exercitare a acțiunii de rectificare astfel că orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor de carte funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se constată unul din cele 4 cazuri prevăzute de lege (art. 36).
În cauza de față prin sentința civilă nr. 181/10 mai 2005 Judecătoriei Murgenis -a dispus anularea intabulării dreptului de proprietate în favoarea "" SA. V pentru suprafața de 70.309,06. teren aferent de recepție constatându-se că din eroare s-a intabulat dreptul de proprietate în situația în care prin sentința civilă nr. 268/05.04.2000 a Judecătoriei Murgenis -a constatat doar faptul că Baza de recepție, subunitate fără personalitate juridică ce aparține "" SA. V ocupă o suprafață de 70.309,06. teren.
S-a constatat că terenul respectiv aparține domeniului privat al comunei.
Aspectele legate de dreptul de proprietate asupra terenului invocate de apelantă nu se impun a fi analizate din moment ce prin sentința civilă nr. 181/2005 a Judecătoriei Murgeni, devenită irevocabilă s-a constatat că înscrierea în cartea funciară nu a fost valabilă.
De altfel, prin motivele de apel, petenta apelantă recunoaște că nu are stabilit un drept de proprietate asupra terenului în litigiu și a demarat procedura prevăzută de nr.HG 834/1991 pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În ce privește cererea apelantei pentru introducerea în cauză a comunei, instanța a constatat că este o cerere nouă formulată în apel ceea ce contravine dispozițiilor art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.
" -." P-N, prin lichidator " CONS" a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu nerespectarea prevederilor Codului d e procedură civilă.
Recurenta pretinde că tribunalul a soluționat cauza la primul termen de judecată, fără a i se comunica întâmpinarea depusă de Primăria, V la data de 24.05.2007 (cu cinci zile înainte de termen) și deși apelanta solicitase acordarea unui termen, prin cererea depusă la data de 29.05.2007, cererea fiind însoțită de dovada ce impunea amânarea.
Recurenta învederează că, în mod greșit, tribunalul a reținut faptul că ea ar fi solicitat introducerea în cauză a comunei, însă, prin plângerea cu care a fost sesizată instanța de fond s-a solicitat judecarea în contradictoriu cu Primăria comunei, cu sediul în comuna, județul V, astfel că, implicit, în apel, intimata este aceeași parte, Primăria chiar dacă între timp personalitatea juridică a fost modificată în Comuna, prin primar.
Mai pretinde recurenta că instanța de apel s-a aflat în eroare, cu privire la amplasamentul terenului pentru care s-a formulat plângere, astfel că motivarea din decizia recurată cu privire la judecătorul care a soluționat prezenta cauză, precum și dosarul nr. 592/2005 este netemeinică.
Primăria comunei a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece cererea de amânare a cauzei a fost respinsă motiva de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dispus suspendarea judecății până la soluționarea cererii de strămutare.
Afirmă intimata că și cererea de introducere în cauză a comunei a fost respinsă cu respectarea art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reținând corect că aceasta reprezintă o cerere nouă, formulată direct în apel.
Pe fondul cauzei, intimata învederează că recurenta a recunoscut că " -" P-N nu este proprietar al terenului aferent de, comuna, județul V și că a demarat procedura de obținere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, conform nr.HG 834/1991, adevăratul proprietar fiind Primăria.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile invocate de părți, de ansamblul materialului probator existent la dosarul cauzei și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Prin sentința civilă nr. 181 din 10.05.2005 a Judecătoriei Murgeni, județul V rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 786/R/19.10.2005 a Tribunalului Vaslui, s-a admis acțiunea promovată de Comisia Locală de fond funciar în contradictoriu cu "" V, reprezentată prin "BUSINESS " P-N și "CONT " P-N și s-a dispus anularea intabulării dreptului de proprietate în favoarea "" V pentru suprafața de 70.309,06. teren aferent bazei de recepție, intabulare efectuată în cartea funciară nr. 40/N cu numerele cadastrale 63, 64, 66, Hotărârea judecătorească ce a pus capăt litigiului după dezbateri contradictorii și cu respectarea unei proceduri probatorii menite să dea putința judecătorilor să stabilească în mod corect adevăratele relații dintre părți se bucură de prezumția absolută de adevăr și nimeni nu mai poate pune în discuție dreptul consfințit prin aceasta după rămânerea ei irevocabilă.
Pe baza hotărârii judecătorești partea câștigătoare este repusă în drepturile ei și, totodată, prin aceasta ordinea de drept tulburată este restabilită.
Potrivit art. 36 litera "a" din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor în cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu a fost valabil.
În prezenta cauză, prin încheierea nr. 83 din 07.03.2006, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vaa dmis cererea formulată de Primăria Comunei, județul V cu privire la terenul înscris în cartea funciară a comunei, nr. cadastral 63, 64, 66 dispus radierea notării provizorii ce s-a făcut prin încheierea nr. 8/10.01.2006 și s-a înscris anularea dreptului de proprietate a "" asupra terenului situat în extravilanul comunei, în suprafață de 70.309,06. care greșit a fost intabulat, prin încheierea nr. 170/2000 în favoarea ""
Prin decizia recurată, Tribunalul Vasluia păstrat această încheiere printr-o corectă aplicare a art. 36 lit. "a" din Legea nr. 7/1996 raportat la sentința civilă nr. 181/10.05.2005 a Judecătoriei Murgeni, care este definitivă și irevocabilă.
Cererea de amânare a judecării apelului motivat de formularea de către "" a unei cereri de strămutare a fost respinsă de tribunal în deplină concordanță cu prevederile art. 40 alin. 2 Cod procedură civilă, atât timp cât nu s-a făcut dovada de către apelantă a suspendării judecării apelului până la soluționarea cererii de strămutare. În plus, deși a respins cererea e amânare a judecății, instanța de apel a amânat pronunțarea, astfel că apelanta a avut posibilitatea de a formula concluzii scrise.
Curtea constată că tribunalul nu a comunicat apelantei întâmpinarea depusă de intimata Primăria comunei, județul V, însă "" nu a făcut dovada vreunei vătămări produse ca urmare a necomunicării întâmpinării, ceea ce ar fi determinat incidența prevederilor art. 105 alineat 2 Cod procedură civilă.
Hotărârea recurată a fost dată și cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 294 Cod procedură civilă, tribunalul reținând întemeiat că cererea de introducere în cauză a comunei a fost formulată direct în apel, contrar textului menționat.
Susținerea recurentei că Primăria comunei și Comuna ar fi identice, nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, iar, conform art. 77 din aceeași lege, primăria comunei reprezintă o structură funcțională cu activitate permanentă, compusă din primarul, viceprimarul și secretarul unității administrativ-teritoriale și care soluționează problemele curente ale colectivității locale.
Critica privind eroarea în care s-ar, fi aflat instanța de apel cu privire la amplasamentul terenului pentru care s-a formulat plângerea nu poate fi analizată de către instanța de recurs ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 Cod procedură civilă prin art. I pct. 112 din nr.OUG 138/2000.
Față de cele ce preced, Curtea reține că, în prezenta cauză, nu sunt incidente motivele de recurs înscrise în art. 304 punctele 5, 9 Cod procedură civilă.
În baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de " -" prin lichidator judiciar "GENERAL COM" și se va menține decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de " CONS" lichidatorul judiciar al debitoarei " -" P-N împotriva deciziei civile nr. 67/A din 06.06.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:,
-
06.05.2008
2 ex.-
Președinte:Adriana AndronicJudecători:Adriana Andronic, Elena Gheorghiu, Georgeta Protea