Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 139/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 139

Ședința publică de la 13 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Pașcan

JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu

JUDECĂTOR 3: Niculina Țiț

Grefier - -

La ordine a venit spre pronunțare recursul civil promovat de recurenții-reclamanți, G, împotriva deciziei civile nr.251/A din 08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. în format vechi 5029/2006).

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 06 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civila 4593/5.07.06, Judecătoria Bacăua respins ca nefondată plângerea formulată de petenții și alții împotriva încheierii 14260/2004 pronunțată de Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei Bacău.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește cererea de notare a litigiului, intitulată "opoziție la vânzare", instanța a constatat că încheierea din 17.06.2004 pronunțată de Biroul de Carte Funciară B este legală; petenții au invocat în susținerea cererii lor existența dosarului nr.3151/2003 aflat pe rolul Curții de APEL BACĂU, însă, astfel cum înșiși petenții au arătat, această instanță a soluționat irevocabil litigiul dintre părți pronunțând decizia nr.1483 la 5.11.2003, contestația în anulare formulată împotriva acesteia fiind soluționată în sensul respingerii prin decizia nr.78 din 8.03.2004.

Prin urmare, la 17.06.2004 - data formulării "opoziției la vânzare", nu exista pe rolul instanțelor de judecată vreun litigiu privind dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul B,- astfel încât încheierea nr. 14260/17.06.2004 a fost pronunțată cu respectarea întocmai a dispozițiilor art.84 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor, dispoziții potrivit cărora notarea poate avea ca obiect consemnarea oricărei acțiuni care dă caracterul de drept litigios unui drept real înscris în cartea funciară.

Împotriva sentinței civile menționate au declarat apel petenții, G,.

Tribunalul a constatat apelul nefondat pentru următoarele:

Prin cererea adresată Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria
B, apelanții au solicitat înscrierea opoziției la vânzare pentru imobilul teren
situat in B,-, invocându-se existența pe rolul instanțelor
a unui litigiu referitor la acest imobil.

Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Bacăua respins cererea de notare a opoziției la vânzare, constatând ca la data formulării cererii de notare nu exista un litigiu pe rolul instanțelor de judecată a respins în baza art.84 din Regulamentul de organizare și funcționare a Biroului de Carte Funciară.

Soluția Biroului de Carte Funciară a fost menținută și prin sentința 4593/2006 a Judecătoriei Bacău.

Cererea petenților cu privire la notarea opoziției la vânzare putea fi soluționată cu admiterea numai în ipoteza în care la data formulării sale exista pe rolul instanțelor judecătorești un litigiu care să privească imobilul situat în B,-, conform art.84 din Regulamentul de organizare și funcționare a biroului de carte funciară în vigoare la data formulării cererii de notare. Raportat la data cererii de notare, cauza existentă pe rolul Curții de APEL BACĂU fusese soluționată în mod irevocabil prin decizia 1483/2003 pronunțată n dosarul 3151/2003.

Pe cale de consecință, constatând neîndeplinite condițiile legale pentru notarea litigiului, tribunalul în baza art.296 Cod procedură civilă a respins apelul ca nefondat.

Cu privire la cererea de apel formulată de apelantul, instanța a dat eficiență prevederilor art.133 Cod procedură civilă și a declarat-o nulă motivat de faptul că apelantul, deși a fost citat cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a semna cererea nu și-a îndeplinit această obligație.

Împotriva hotărârii date de instanța de apel au declarat recurs petenții, care au criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele de recurs depuse ulterior respectiv la 13.11.2007, recurenții au susținut următoarele:

- greșit prin decizia 251/A/2007 s-a reținut că la data formulării cererii de notare opoziție la vânzare pentru imobilul teren situat în B,-, litigiile privind imobilul în discuție a fost soluționat definitiv și irevocabil, prin decizia 1483/2003 a Curții de APEL BACĂU.

- litigiul ce a făcut obiectul dosarului 1483/2003, privește o cu totul altă cauză decât ceea ce face obiectul dosarului de față.

Curtea examinând hotărârea recurată în raport de criticile aduse de recurenți și din oficiu constată recursul nefondat.

Obiectul litigiului de față îl constituie plângerea formulată împotriva încheierii de respingere a înregistrării opoziției la vânzare pentru terenul situat în B,-.

Așa cum s-a reținut de către instanțele precedente, în cauză petenții nu și-au probat cererea privind înregistrarea opoziției la vânzare, litigiul invocat în susținerea cererii, fiind soluționat definitiv și irevocabil prin decizia civilă 1483/2003, pronunțată de Curtea de Apel în dosarul 3151/2003.

Cum petenții nu au făcut dovada existenței unui alt litigiu asupra terenului situat în B,-,la data formulării cererii de notare a opoziției la vânzare, cererea acestora nu are nici o susținere în fapt, astfel încât, temeinic și legal instanța de apel a respins apelul și a menținut hotărârea dată de instanța de fond.

Pentru cele ce preced în baza art.312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenții-reclamanți, G, împotriva deciziei civile nr.251/A din 08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. în format vechi 5029/2006), în contradictoriu cu intimații-pârâți, C și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

Pt.grefier aflat în,

GREFIER SECȚIE,

Red.

Red. /

Red.

Tehnored./2 ex.

22/25.02.2008

Președinte:Elena Pașcan
Judecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Niculina Țiț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 139/2008. Curtea de Apel Bacau