Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1393/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1393/

Ședința publică din 17 iunie 2009

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea contestației în anulare formulate de reclamanții, și, toți prin mandatar, domiciliat în,-, jud.B, împotriva deciziei civile nr.207/R din 24 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Tg.M în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns mandatarul contestatorilor, lipsă fiind intimații, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară M C și Agenția Domeniilor Statului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că prezenta contestație în anulare a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru (chitanța fila 38) și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulat la dosar. Se constată, de asemenea, că a fost acvirat dosarul nr- al Tribunalului Harghita.

La solicitarea instanței, mandatarul contestatorilor precizează că a avut calitatea de mandatar pe tot parcursul procesului. A formulat cerere pentru comunicarea deciziei instanței de recurs la 1.03.2009 și a intrat în posesia acesteia cu câteva zile înainte de redactarea contestației în anulare. Nu are alte cereri de formulat.

Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Mandatarul contestatorilor susține contestația în anulare astfel cum a fost motivată în scris, solicitând admiterea ei, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr.135 din 4 noiembrie 2008 Tribunalului Harghita. Își întemeiază contestația în anulare pe prevederile art.318 alin.1 ind.1 din Codul d e procedură civilă, invocând ambele situații prevăzute de acest text legal.

CURTEA,

Prin contestația în anulare introdusă la această instanță sub nr-, contestatorii, reprezentanți prin mandatar, au solicitat anularea deciziei civile nr.207/R/24.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-.

În esență contestatorii au invocat existența unei greșeli materiale esențiale care a determinat o soluție eronată.

În acest sens se arată că instanțele au apreciat în mod greșit asupra dreptului de proprietate și a titularului acestuia. Aprecierea greșită vine, de altfel, în contradicție cu probele de la dosar. În acest sens s-a invocat existența contractelor autentice încheiate de contestatori în anul 1967 și respectiv 2004 prin care aceștia au înstrăinat diferite suprafețe de teren din suprafețele rămase în folosință după naționalizare, respectiv circa 18000 mp, conform susținerilor contestatorilor. Cu alte cuvinte intimata ADS B nu a putut intra legal în posesia terenului pe care se află amplasată Circumscripția Sanitar Veterinară întrucât nu deține niciun fel de titlu emanând de la proprietarii tabulari.

În ceea ce privește aprecierea instanțelor privitoare la lipsa de interes a petenților contestatori este apreciată de asemenea ca o greșeală materială. În opinia contestatorilor interesul este urmarea firească vătămării produse în urma înscrierii în CF a intimatei.

În fine, criticile formulate de contestatori vizând încălcarea sau neanalizarea incidenței în cauză a prevederilor Legii nr.10/2001, 7/1996, Decret-lege nr.115/1938, sunt veritabile critici de nelegalitate, critici considerate ca încadrându-se în prevederile art.318 teza a II-a pr.civ.

Examinând contestația în anulare formulată Curtea reține următoarele:

Contestația în anulare formulată de petenți este, așa cum chiar aceștia arată în memoriul aflat la dosar, o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă pentru motivele expres prevăzute de lege.

Memoriul depus la dosarul cauzei reprezintă o descriere detaliată a criticilor de nelegalitate specifice recursului. Cu toate acestea contestatorii susțin că, aprecierea eronată a instanțelor asupra probelor, interpretării lor, precum și a dispozițiilor legale de care contestatorii s-au prevalat, au determinat greșeala materială esențială respectiv o soluție eronată.

Atât practica judiciară cât și doctrina de specialitate sunt unanime în a defini noțiunea de "greșeală materială" la care se referă dispoziția cuprinsă în art.318 pr.civ.

În acest sens Curtea subliniază că greșelile la care se referă dispozițiile art.318 pr.civ. trebuie să fie rezultatul omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante și nicidecum greșeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de interpretare unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

Contestația în anulare vizează așadar remedierea unor greșeli materiale (altele decât cele la care se referă art.281 pr.civ.), nu și reformarea unor greșeli de fond.

O altă interpretare a noțiunii de "greșeală materială" ar deschide în mod inevitabil calea recursului la recurs.

Din cuprinsul întregului memoriu depus de petenti rezultă greșita interpretare și apreciere a probelor de către instanțe, apreciere și interpretare care a avut ca rezultat o soluție eronată.

Întrucât prin contestația formulată petenții nu au invocat erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului (respingerea acestuia ca tardiv, anularea ca netimbrat sau insuficient timbrat etc.) pentru care nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, curtea va aprecia ca nefondat acest motiv susținut prin prezenta cale extraordinară de atac.

Cu referire la omisiunea instanței de a examina dispozițiile legale invocate în susținerea motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:

Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art.318 teza a II-a pr.civ. este admisibilă numai în situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art.304 pct.1-9.pr.civ. invocat de parte cu respectarea termenului prevăzut de art.303 alin.1 pr.civ.

Din considerentele deciziei de recurs rezultă cu claritate analizarea criticilor formulate, încadrarea lor, prin prisma dispozițiilor art.129 alin.5 și art.306 alin.3 pr.civ. în dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.

Calea extraordinară de atac prevăzută de lege vizează omisiunea analizării unui motiv de nelegalitate și nicidecum omisiunea analizării în parte a fiecărui argument adus în sprijinul motivului de nelegalitate analizat.

Instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin un motiv de modificare/casare ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație cuprinsă în memoriul de recurs nu deschide calea contestației în anulare.

O altfel de apreciere a dispozițiilor cuprinse în art.318 teza a II-a pr.civ. ar conduce la o nouă cale de atac ce ar tinde să aibă efect apropiat celui devolutiv al apelului, efect ce ar înfrânge voința legiuitorului.

Având în vedere cele de mai sus instanța apreciază că și motivul contestației în anulare întemeiat pe dispozițiile art.318 teza a II-a pr.civ. este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de, și, prin mandatar, cu domiciliul în,-, județul B, împotriva deciziei civile nr.207/R din 24 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată azi, 17 iunie 2009, în ședință publică.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

-

ptr., fiind

în concediu, semnează

judecător delegat

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 exp.

18.08.2009.

Jud.fond.

Jud.apel: -

Jud.recurs..--

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1393/2009. Curtea de Apel Tg Mures