Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1567/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (1487/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1567.
Ședința publică de la 16 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți și, împotriva deciziei civile nr.190 din 09.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-.
are ca obiect - plângere Carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți și personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea, prin serviciul registratură, a chitanței nr.-, în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de recurs și 0,5 lei timbru judiciar.
Recurenții reclamanți declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenții reclamanți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei civile atacate, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile a Judecătoriei sectorului 5 în sensul admiterii cererii prin care s-a solicitat obligarea OCPI sector 5 să intabuleze în totalitate proprietatea reclamanților.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin adresa Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Baf ost înaintată Judecătoriei Sectorului 5 B, spre competentă înregistrare și soluționare, plângerea formulată de petenții și împotriva încheierii nr.-/22.10.2008 a OCPI Sector 5, cu privire la respingerea cererii de întabulare a dreptului de proprietate asupra construcțiilor C2 și C3.
Plângerea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, în cuprinsul acesteia susținându-se de petenți că în mod greșit li s-a respins cererea de întabulare asupra construcțiilor C2 și C3, acestea fiind dobândite de petenta prin moștenire.
Prin sentința civilă nr.9029/02.12.2008, Judecătoria Sectorului 5 a respins plângerea petenților ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că prin încheierea nr.-/22.10.2008 a fost admisă întabularea dreptului de proprietate al petenților asupra imobilului situat în B, șos.S nr.194, sector 5, fiind însă respinsă cererea de întabulare a dreptului de proprietate al acestora asupra construcțiilor C2 și C3, din lipsa actelor de proprietate.
S-a reținut că imobilul a fost dobândit de către petenți prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.11720/08.08.1991 de către fostul notariat de Stat Local Sector 5 B și se compunea potrivit acestui act din teren și construcție având patru camere.
Conform documentației tehnice întocmită de expertul pentru acordarea numărului cadastral și înscrierea în cartea funciară, pe teren există și corpurile de clădire numerotate C2 și C3, care nu se regăsesc însă în titlul de proprietate mai sus menționat și nici în actele autorilor petenților.
În aceste condiții, reținând că petenții nu au un titlu de proprietate asupra acestor corpuri de clădire, instanța de fond a apreciat că în mod corect prin încheierea atacată s-a respins cererea acestora cu privire la întabularea dreptului lor de proprietate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel petenții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel au susținut că atât Oficiul de Cadastru cât și prima instanță au luat în considerare numai o parte a actelor care dovedesc proprietatea, respectiv numai contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.11720/08.08.1991, fiind omise certificatele de moștenitor nr.1271/1973 și nr.161/17.02.1982, din care rezulta în mod clar că apelanta - petentă a moștenit o cotă de 6/8 împreună cu construcțiile aferente.
S-a mai susținut de apelanți că ambele construcții au fost edificate în urmă cu mai mult de 100 de ani și sunt menționate în declarația de impunere, apelanții - petenți fiind cei care plătesc taxele și impozitele legale.
Prin decizia civilă nr.190/09.02.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.7/1996, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.
Au fost reținute și dispozițiile art.47 din Legea nr.7/1996, potrivit cărora cererea de întabulare a dreptului de proprietate trebuie însoțită de înscrisul original (sau copie legalizată) care constată actul sau faptul juridic al cărui înscriere se cere.
Față de aceste dispoziții legale și în condițiile în care apelanții - petenți nu au depus la dosar înscrisuri care să dovedească, conform legii, dreptul lor de proprietate asupra construcțiilor C2 și C3, tribunalul a considerat că în mod corect prima instanță a respins plângerea acestora.
Faptul că în certificatele de moștenitor nr.1271/1973 și nr.161/17.02.1982 se menționează că apelanta moștenește o cotă parte de 6/8 împreună cu construcțiile aferente, s-a considerat de tribunal că nu conferă acesteia un titlu de proprietate pentru toate construcțiile existente pe teren, atâta timp cât aceste certificate nu reprezintă titlu de proprietate, iar, pe de altă parte, aceste construcții sunt identificate doar în actul de vânzare - cumpărare, singurul care reprezintă pentru apelantă titlu de proprietate.
Și împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții - petenți, criticând-o pentru interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Prin motivele de recurs s-a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.20 alin.1 din Legea nr.7/1996 și dispozițiile art.47 din aceeași lege.
În continuare, recurenții au susținut că atât Oficiul de Cadastru cât și instanțele anterioare au luat în considerare numai o parte a actelor care dovedeau dreptul de proprietate al acestora, respectiv doar contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.11720/08.08.1991, omițând să analizeze certificatele de moștenitor nr.1271/1973 și nr.161/17.02.1989, din care rezulta în mod clar că apelanta a moștenit o cotă parte de 6/8 împreună cu construcțiile aferente.
S-a considerat de recurenți că motivarea instanței de apel prin care s-a reținut că nu se poate ține seama de certificatele de moștenitor, deoarece acestea nu reprezintă titlu de proprietate, este excesivă și adaugă la lege, aceasta nefăcând distincție între modalitățile de dobândire a proprietății.
În continuare, au arătat din nou că cele două corpuri de clădire au fost edificate în urmă cu mai mult de 100 de ani și apar în declarația de impunere care valorează, în opinia recurenților, o prezumție evidentă de proprietate, de care instanțele trebuiau să țină seama.
În final, recurenții au invocat teoria accesiunii imobiliare, potrivit căreia proprietarii terenului sunt presupuși a fi și proprietari ai clădirilor edificate pe acesta și dispozițiile Constituției României care garantează dreptul de proprietate.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de dispozițiile articolului 304 pct.9 Cod Procedură Civilă, invocat de către recurenți și de criticile dezvoltate în scris de către aceștia, Curtea va reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Articolul 304 Cod Procedură Civilă reglementează ca și motiv de nelegalitate a hotărârilor judecătorești recurate cazul în care acestea au fost pronunțate cu interpretarea sau aplicarea greșită a legii.
Invocând acest text de lege, recurenții au susținut că instanța de apel nu a aplicat în mod corect dispozițiile articolelor 20 și 47 din Legea nr.7/1996 privind înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate.
În dezvoltarea acestei critici au susținut că tribunalul a luat în considerare numai contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.11720/08.08.1991, prin care s-a transferat dreptul de proprietate asupra unei cote de 2/8 din imobilul în litigiu, omițând să analizeze certificatul de moștenitor nr.161/17.02.1982, prin care apelanta a moștenit construcțiile C2 și C3, respectiv cele 4 camere respinse la întabulare.
În continuare au susținut că motivarea instanței de apel, prin care se reține că certificatul de moștenitor nu reprezintă titlu de proprietate, în baza căruia să se poată întabula dreptul de proprietate asupra construcțiilor menționate în acesta, este excesivă și vine să adauge la lege, cu atât mai mult cu cât ar fi trebuit să se țină seama și de principiul accesiunii.
Dispozițiile articolului 20 din Legea nr.7/1996 condiționează înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra unui imobil de existența unui act prin care acestea s-au constituit ori transmis în mod valabil, iar dispozițiile articolului 47 impun prezentarea în originar sau în copie legalizată a acestui act.
Certificatul de moștenitor nr.161/17.02.1982, în care sunt menționate pentru prima dată construcțiile C2 și C3 pentru care s-a respins cererea de întabulare, nu constituie potrivit legii titlu de proprietate pentru aceste imobile, cum în mod corect au reținut și instanțele anterioare.
Acest act întocmit de notar pe baza declarațiilor părților nu poate fi opus terților ca instrument de dovadă a proprietății, deoarece notarul nu are căderea să certifice calitatea de proprietar a celui care lasă moștenirea, ci numai calitatea de moștenitor și a cotei sau bunurilor ce se cuvin fiecărui moștenitor în parte (art.88 alin.1 din Legea nr.36/1995).
În lipsa prezentării înscrisului care să dovedească dobândirea legală a dreptului de proprietate asupra acestor construcții de către autoarea recurentei, în mod corect instanțele anterioare au reținut că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru întabularea dreptului de proprietate al recurenților asupra acestora.
Dispozițiile articolului 492 Cod Civil, invocate de recurenți, creează în favoarea recurentei o prezumție privind dreptul de proprietate al acesteia asupra masei succesorale, insuficientă însă pentru întabularea unui astfel de drept în cartea funciară și pentru opozabilitatea acestuia față de terți, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să constate existența sa.
În consecință, apreciind că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, Curtea va dispune în baza articolului 312 Cod Procedură Civilă respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții - reclamanți și, împotriva deciziei civile nr.190/09.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
./
2 ex./09.12.2009
TB-5 -;
Jud.5 -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
