Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 159/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 159/2008

Ședința publică de la 09 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară

JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc

JUDECĂTOR 3: Daniela Mărginean

Grefier -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta SRL S împotriva deciziei civile nr. 16/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru recurenta reclamantă SRL S, avocat G pentru intimata pârâtă Ortodoxă Română S, lipsă fiind intimatul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este timbrat ( 8-11) iar intimații nu au depus întâmpinare.

Părțile arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentei reclamante SRL S solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și în consecință anularea parțială a încheierii de carte funciară nr. 1205/2007 înscrisă în CF 15164 S top 138/II la poziția prin care s-a dispus radierea înscrierii provizorii a dreptului de proprietate al reclamantei de sub B4, și radierea încheierii de carte funciară nr. 4205/2007 înscris în același CF cu privire la radierea înscrierii provizorii a dreptului de proprietate al reclamantei.

În susținerea recursului arată că instanța de apel a dat o hotărâre nelegală și netemeinică, interpretând eronat disp. Legii 7/1996. Susține că prin decizia 513/2006 a Tribalului S nu s-a dispus radierea încheierii de întabulare prin care s-a notat dreptul provizoriu al reclamantei de proprietate, deci este pe deplin validă. Mai arată că acțiunea în anularea încheierii de întabulare nr. 4127/2003 a fost respinsă prin sentința civilă 2992/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă irevocabilă la data de 16.08.2006.

Apărătorul intimatei reclamante Ortodoxă Română S solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor pronunțate la fond și în apel. Cu cheltuieli de

-//-

judecată, depune concluzii scrise și copie chitanță onorar de avocat.

Arată că motivele de recurs au fost reiterate de către reclamantă la fond și în apel, iar susținerile privitoare la faptul că prin decizia 513/2006 nu s-ar fi dispus radierea încheierii provizorii de întabulare sunt nefondate, învederând dispozitivul hotărârii. Intimatul OCPI a pus în executare o hotărâre definită și irevocabilă, pronunțată ulterior sentinței civile 2992/2006 invocată de recurentă. Mai arată că punctul 2 din motivele de recurs privește un alt dosar.

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin Sentința civilă nr. 4398/2007 a Judecătoriei Sibius -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI S și s-a respins plângerea formulată de - SRL împotriva încheierii de CF nr. 4205/2007 înscrisă în CF 15164 S nr. top 138/II la poziția, în contradictoriu cu pârâta Ortodoxă Română S, fiind acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că Ortodoxă Română a solicitat întabularea deciziei civile nr. 513/2006 și a sentinței civile nr. 3188/2006 în CF 15164 S nr. top 138/II. Prin încheierea nr. 4205/2006 a OCPI s-a admis cererea și s-a notat radierea înscrierii provizorii a dreptului de proprietate a SRL, radierea notării de informare a deciziei civile 1416/2003 a Curții de APEL ALBA IULIA și radierea plângerii înscrise sub B8.

Împotriva acestei încheieri a formulat plângere petenta - SRL.

S-a reținut că prin decizia civilă 513/2006 a Tribunalului Sibiu s-a dispus anularea încheierii de întabulare nr. 2138/2006 și radierea din CF 15964 S nr. top 138/II a întabulării provizorii a dreptului de proprietate în favoarea - SRL. Instanța de fond a constatat că în mod legal OCPI a dat eficiență deciziei civile 513/2006 conform art. 47 din Legea 7/1996.

Împotriva sentinței a declarat în termen apel - SRL care a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii excepției și admiterii în totalitate a plângerii respectiv anularea parțială a încheierii de CF 4205/2007 prin care s-a dispus radierea înscrierii provizorii a dreptului său de proprietate de sub B 4 și, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului apelanta a arătat că instanța de fond a înșiruit o serie de texte legale pentru ca să respingă nelegal plângerea sa.

Prin decizia civilă 513/2006 a Tribunalului Sibiu nu s-a dispus radierea încheierii de întabulare prin care i s-a notat dreptul său provizoriu de

-//-

proprietate respectiv încheierea de CF 4127/2003 ci decizia ce viza încheierea de CF 2138/2006 prin care se notase decizia civilă nr. 1416/2003 a Curții de APEL ALBA IULIA prin care se casase sentința civilă 674/2003 a Tribunalului Sibiu. În atare situație OCPI în mod eronat a radiat dreptul său provizoriu de proprietate.

Prin decizia civilă nr. 16/21 ianuarie 2008 Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosar nr- a fost respins apelul reclamantei și a fost obligată aceasta să plătească intimatei Ortodoxă Română S suma de 800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că situația faptică relevă că prin decizia civilă 513/2006 a Tribunalului Sibius -a dispus anularea încheierii de întabulare nr. 2138/2006 și radierea din CF 15964 S nr. top 138/II a întabulării provizorii a dreptului de proprietate a - SRL. Apelanta petentă și-a întabulat în mod provizoriu dreptul de proprietate cu încheierea de CF 4127/2003.

În atare situație raportul juridic dedus judecății vizează radierea sau justificarea unei întabulări provizorii iar textul legal aplicabil este art. 29 alin 2 lit. b din Legea 7/1996. Înscrierea este provizorie în toate cazurile în care înscrisul nu întrunește toate condițiile pentru întabulare iar dreptul tabular se dobândește sub condiția justificării ulterioare. Justificarea are loc doar dacă, înscrisul în speță hotărârea, a rămas irevocabilă ceea ce în speță nu s-a dovedit astfel că în mod legal OCPI dat eficiență deciziei civile nr. 513/2006 a Tribunalului Sibiu.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta - S, criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitățile prev. de art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ. solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, și apoi, schimbând sentința să fie anulată parțial încheierea de întabulare nr. 4205/6 februarie 2007 din CF nr. 15164 S nr. top 138/II și a radierii acesteia din CF de sub B4.

În motivarea recursului susține că decizia este netemeinică, instanța de apel aflându-se într-o totală confuzie, neanalizând motivele de apel, care nu a avut în vedere Decizia civilă nr. 1416/2003 a Curții de APEL ALBA IULIA și nici Sentința civilă nr. 2992/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă irevocabilă. Că s-a făcut o aplicare greșită a disp. art. 1 din Legea nr. 7/1996, care prevede că o radiere din CF se poate face numai printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Intimata nu a depus întâmpinare, dar prin concluziile scrise, a solicitat respingerea recursului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în baza art. 306 alin 2 Cod pr. civ., se constată că Tribunalul a pronunțat o hotărâre legală.

Este de observat că motivele de recurs vizează netemeinicia deciziei și nicidecum nelegalitatea, netemeinicia nefiind motiv de modificare sau casare a hotărârii, ce nu mai este prevăzută de art. 304 Cod pr. civ. care

-//-

(continuarea deciziei civile 159/2008 dată în dosar -)

enumără limitativ și expres care sunt motivele de recurs.

În mod corect Tribunalul a reținut că în speță temeiul de drept aplicabil este art. 29 alin 2 lit. b din Legea nr. 7/1996, raportul juridic dedus judecății vizând radierea sau justificarea unei radieri provizorii.

Situația faptică relevă că prin Decizia civilă nr. 513/2006 a Tribunalului Sibius -a dispus anularea încheierii de întabulare nr. 2138/2006 și radierea din CF 15996 S nr. top 138/2 a întabulării provizorii a dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil.

Or, în speță s-a dovedit că hotărârea în baza căruia s-a făcut înscrierea provizorie nu este irevocabilă astfel că justificarea întabulării avea loc doar dacă această hotărâre ar fi rămas irevocabilă.

Față de aceste considerente, recursul se privește neîntemeiat, urmând ca în baza art. 312 alin 1 Cod pr. civ. să fie respins.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL S, împotriva Deciziei Civile nr. 16/21 ianuarie 2008 Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosar nr-.

Obligă pe recurentă să plătească intimatei Ortodoxă S, suma de 900 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.

Tehnored. 2 ex/21.05.2008

-, -

Președinte:Cristina Gheorghina Nicoară
Judecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Augustin Mândroc, Daniela Mărginean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 159/2008. Curtea de Apel Alba Iulia