Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 160/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 160/2008

Ședința publică de la 09 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară

JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc

JUDECĂTOR 3: Daniela Mărginean

Grefier -

Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 27/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta contestației este timbrată (3,4) și s-a depus o cerere din partea contestatorului care solicită judecarea în lipsă, anexând act.

Intimatul depune în fața instanței hotărârile judecătorești: decizia 5889/2004 a ICCJ în dosar 6857/2001, sentința civilă 9207/2001 a Judecătoriei Sibiu în dosar 4327/2000, sentința civilă 11250/1997 a Judecătoriei Târgu Jiu în dosar 8711/1996.

Partea prezentă arată că nu mai are cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Intimatul solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată. Lasă la aprecierea instanței cheltuielile de judecată.

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației în anulare de față:

Prin decizia civilă nr. 27/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- s-a respins ca nefondat recursul declarat de revizuentul împotriva deciziei civile nr. 251/17 septembrie 2007 Tribunalului Sibiu pronunțată în dosar nr- în contradictoriu cu intimații, și.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:

Considerentele instanței de apel cuprind răspunsul la motivele de apel invocate, iar contrarietatea dintre acestea nu ar putea fi reținută decât în ipoteza în care din unele ar rezulta netemeinicia apelului iar din altele faptul că apelul este fondat, ceea ce nu este cazul în speță, astfel că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 cod procedură civilă se dovedește a fi nefondat.

În mod corect instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, a reținut că în cauză nu se regăsește niciunul din motivele de revizuire prevăzute de art. 322 cod procedură civilă. Sub acest aspect Curtea constată că instanța fondului a respectat principiul disponibilității neacordând mai mult decât s-a cerut, că hotărârea a cărei revizuire se cere nu cuprinde dispoziții potrivnice și că aceasta a avut la bază actele și probele dosarului. In ceea ce privește schița cu amplasarea terenurilor se reține că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 cod procedură civilă, respectiv nu s-a probat că a fost descoperită după pronunțarea hotărârii, neputând fi prezentată dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și, că, pe de altă parte acesta ar avea caracter determinant, fiind de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.

Ca tare, nu se poate susține cu temei că hotărârea tribunalului ar fi fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii sau că este lipsită de fundament legal, astfel că motivul de recursul prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, se constată a fi nefondat.

Deși invocă și motivele prevăzute de art. 304 pct. 5,6 și 8 cod procedură civilă, recurentul nu arată în termenul prevăzut de art. 303 pct. 1 raportat la art. 301 alin. 1 cod procedură civilă, în ce constau acestea, raportat la speța dedusă judecății. Cu toate acestea, Curtea, analizând decizia atacată și din perspectiva acestor texte de lege, constată că niciuna din situațiile reglementate de acestea nu se regăsesc în speță.

Pentru considerentele expuse, apreciind că niciunul din motivele de casare sau modificare din cele prevăzute de art. 304 cod procedură civilă nu pot fi reținute ca întemeiate, Curtea, în baza art. 312 cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul promovat de revizuient.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul invocând în drept prevederile art. 317(2) și art. 318 Cod procedură civilă.

În motivarea contestației în anulare se arată că instanța de recurs nu a cercetat toate motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă și nu l-a cercetat în fond.

Contestatorul arată că instanța de recurs a motivat că nu s-a arătat termenul prevăzut de art. 303 pct. 1 Cod procedură civilă în ce constau aceste motive, deși există textul prevăzut de art. 105 alin 2 Cod procedură civilă.

Contestatorul expune pe larg criticile aduse hotărârii instanței de fond și apel, respectiv motivele de recurs.

Concret, contestatorul arată că motivele contestației sunt următoarele: hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, eroarea constând în darea unei hotărâri fără încheiere de admitere în principiu; nu s-a pronunțat asupra certificatului de moștenitor; nu s-a pronunțat asupra gardului, cavoului, ale cui sunt; s-au împărțit greșit terenurile.

Dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale constând că textul vizează greșeli de judecată și anume: nu s-a împărțit suprafața de teren, nu s-au respectat dispozițiile legale.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată prezenta contestație în anulare nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor legale, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin intermediul căreia părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Ea poate fi exercitată în scopul retractării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale, iar nu și pentru netemeinicie.

Cele două motive de contestație în anulare obișnuite, ce vizează nesocotirea normelor referitoare la citarea părții pentru ziua când s-a judecat pricina și normelor de competență absolute, sunt admisibile în condițiile art. 317 alin 1 Cod procedură civilă, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului, cu excepția prevăzută la alineatul 2.

Astfel, potrivit art. 317 alineatul 2 Cod procedură civilă, contestația poate fi primită pentru motivele arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat pe fond (pe baza unor excepții de tardivitate, de nulitate, anulare ca netimbrat).

În speță, cerințele statuate de art. 317 Cod procedură civilă nu sunt întrunite. Deși contestatorul invocă acest temei de drept, motivul arătat este lipsa încheierii de admitere în principiu a hotărârii instanței de fond.

Acest motiv nu se încadrează dispozițiilor art. 317 Cod procedură civilă, articol care se referă la normele de competență absolută, adică la dispozițiile din Codul d e procedură civilă, respectiv art. 1 și următoarele ce reglementează competența de judecată a instanțelor judecătorești.

Și motivele contestației în anulare specială, întemeiate generic pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, sunt nefondate.

Motivul contestației în anulare specială statuat de teza a I-a a art. 318 Cod procedură civilă are în vedere greșeli formale care sunt săvârșite în legătură cu examinarea recursului (de exemplu: anularea unui recurs ca netimbrat fără a se observa că la dosar există dovada achitării taxei de timbru).

Aceste erori materiale, formale, se interpretează în mod restrictiv, pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.

Contestatorul invocă greșeli de judecată ale instanței de fond, ori acestea nu se circumscriu motivelor arătate de art. 318 Cod procedură civilă.

Mai e de precizat că, criticile aduse hotărârilor instanțelor de fond exced prezentului cadrul procesual, astfel că nu pot fi analizate.

Nici motivele întemeiate pe prevederile art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă nu pot fi primite (motiv al contestației în anulare special, referitor la nepronunțarea instanței de recurs asupra motivelor de recurs invocate).

Pentru a fi incident acest text legal, în termenul legal de 15 zile de motivare a recursului, recurentul trebuia să invoce motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, să le expună, iar instanța de recurs să nu fi analizat unul sau mai multe motive.

Ori, chiar contestatorul arată că nu a dezvoltat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă întrucât textul art. 105 alin 2 este evident.

Verificând motivele de recurs formulate de către recurent și considerentele deciziei instanței de recurs, se constată că instanța de recurs a răspuns la toate motivele de casare invocate de către recurent prin cererea de recurs, analizând hotărârea atacată sub toate aspectele.

Această cale de atac extraordinară, a contestației în anulare, este o cale de retractare pentru motive procedurale și nu pentru greșeli de judecată - de cenzură judiciară, astfel că este inadmisibil a se repune în discuție probleme de drept ce au fost soluționate de către instanță.

Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 317 și art. 318 Cod procedură civilă, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 320 Cod procedură civilă, va respinge prezenta contestație în anulare ca nefondată.

Față de dispozițiile art. 174 Cod procedură civilă, în cauză nu se vor acorda cheltuieli de judecată întrucât acestea nu au fost dovedite.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva Deciziei Civile nr. 27/25 Ianuarie 2008 Curții de APEL ALBA IULIA pronunțată în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - -

GREFIER,

- R (CM)

Semn. Prim Grefier

Red.

Tehnored. /2 ex/29.05.2008

Jud. fond:,:, Jud. recurs: -, -, -

Președinte:Cristina Gheorghina Nicoară
Judecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Augustin Mândroc, Daniela Mărginean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 160/2008. Curtea de Apel Alba Iulia